Azi, furculița și lingurița.
Ieri, în timp ce mâncam o salată de roșii cherry cu diverse și admiram cum îmi cad din furculiță toate, de reușeam să rămân doar cu foile de salată, am realizat că suntem programați să facem niște chestii fără rost, doar pentru că așa se face.

Salata se mănâncă obligatoriu cu furculița. Deși sunt o grămadă de salate, cum ar fi cea de care zic eu, care sunt imposibil de mâncat cu acest instrument. Și totuși, absolut involuntar, la masă aducem tacâmul corect, adică furculița și ne chinuim cu ea, oricât de mult ar lua. Pentru că salata se mănâncă cu furculița.

Același lucru despre prăjituri. Prăjiturile se mănâncă exclusiv cu lingurița. Prăjiturile mele preferate, cremșnitul și savarina extrem de însiropată (savarină, get it??) sunt absolut imposibil de mâncat cu o linguriță mică, pentru că mizeria aia se pierde prin prăjitură și nu poți apuca nimic.

Faza e că e imposibil să ceri, la o cofetărie, Dați-mi, doamnă, o lingură sănătoasă, că nu pot mânca cu pinticul ăsta, că te faci de toată stima, se uită o cofetărie întreagă la tine hăhăhă, uite la ăla, mănâncă cu lingura, ca țăranul.

And the beat goes on….
Data viitoare vorbim despre cafeaua băută cu degețelul mic ridicat, elegant.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.