Anul era 2006, iar eu eram tânăr şi cu mai mult păr pe cap. Blogul avea un an şi un pic şi strângea zilnic cititori care nu ştiam de unde veneau (pe vremea aia nu exista Facebook, Twitter sau SEO). La şcoală învătasem ca trebuie să ne întrebăm din când în când cine ne sunt cititorii, pentru că era important să le satisfacem aşteptările.

Am descoperit într-o seară ce vor cititorii mei şi cum ajungeau la mine pe blog. Eram la o terasă şi la masa alăturată două cupluri discutau un articol de-al meu. Unul mă citea, altul nu. Discuţia a alunecat din subiect în “am dat de unul pe net, care are un site, uite ce a zis. da, un fel de ziar, mai ţii minte e-nenorocire sau gigel.org? cam aşa”.

Ştirile sunt aceleaşi peste tot.
Dacă cineva vrea o ştire, sunt zeci de mii de siteuri cu ştiri copiate de pe mediafax sau de la teve. Părerile sunt puţine. Părerile elocvente sau argumentate nu prea. De cele mai multe ori te izbeşte un aer de prostie fandosită sau de preţiozitate hipsterească încât articolul devine de necitit. De aceea inpolitics se zbate in mizerie şi toată lumea se înghesuie să scrie pe voxpublica. Calitatea e la fel de tristă, expunerea e alta. Luaţi separat, oamenii ăia n-ar face trafic nici cât blogatu.

Cum folosesc eu, ca blogger, ce ai scris tu mai sus?
Scrie o opinie, argumenteaz-o, şi cititorii vor veni. Dă-le oamenilor şansa să vorbească despre părerile tale exprimându-le!

Scris de Vali Petcu

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.