Zilele trecute, la hypermarchetul de lângă satul meu, am nimerit un casier de etnie. Nu, nu vreau sa fiu rasist, dar, din pacate, era …de etnie. Iar etnicul era labartat într-un scaun, cu o mana in buzunarul gecii si cu cealalta scana, alene. Serios, lăsat, așa, într-o rână și scana, încet și sictirit

A fost vizibil fericit cand o clienta nu a mai vrut un produs, s-a asezat calm mai confortabil, a sunat undeva, tot încet, cu multă scârbă si a asteptat sa vina cineva, de undeva.

Cand rândul a ajuns la mine, a decretat Dar mie mi-e cald?!, s-a ridicat de pe scaun, s-a intins si a inceput, încet, sa se dezbrace de geaca de pe el. A așezat-o ușor scaun, dupa care s-a intors cu spatele si privea lung, in gol. Uitase de mine. Serios, a trebuit să îl strig ca să se întoarcă. A, da, chiar.

Nu a fost mare lucru, dar mi-am adus aminte de el ieri, cand stateam sa imi spal masina. In poza, niste etnici au parcat si ei, la benzinarie. S-au dat jos calmi, relaxati, all good, au intrat înăutru, și-au făcut treaba, au plecat. Evident, fiind etnici, nu le-a zis nimeni nimic.

Or fi romanii cum sunt, dar cultura a nesimtirii ca la etniile astea, mai rar.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.