Sunt momente din viață pe care nu le înțeleg nicicum iar unul este prilejuit de moartea reginei Angliei.
Ok, un personaj simpatic, ca cărei viață și domnie s-a întins peste o lungă perioadă de timp, ușor haioasă în intervențiile sale. În același timp, cu suficiente chestii dark, care culminează cu hecatombele de morți din fostele colonii, crime orchestrate de…uh, chiar doamna regină, care s-a implicat în problemă foarte puternic (dacă nu știați, această separație a puterilor în stat din UK există doar pentru că regina/regele o permite, conform constituției, ei pot oricând prelua puterea completă și fără limite)

DAAAAAAR, aceste lucruri mai dărk-uțe mă lasă profund rege, e ca și cum aș plânge pentru ce a făcut Belgia în Congo, privind poze cu copii cu mânuțele tăiate, ca să îi convingă pe părinți să strângă mai mult cauciuc. Aleg partea interesantă și plăcută din viața femeii și chiar simt o urmă de regret pentru plecarea ei.

În același timă, însă, nu reușesc să înțeleg valul de bășinni cu lacrimi de pe facebook. Brusc, virtutea supremă este să verși o lacrimă pentru că a murit regina NOASTRĂ, să te sclifosești puțin despre ce femeie era ea și să agiți pumnișorii la cei care nu simt ca tine și care sunt ocupați să lase pe net memeurile strânse de-a lungul timpul, în așteptarea morții doamnei regine.


Băi nene, sunteți sănătoși? V-ați trezit peste noapte lorzi englezi și vă vărsați prea plinul nobiliar pe net? Chiar nu vă dați seama că sunteți penibili la nivel maxim cu toate manifestările astea? Ok, esști tâmpit și suferi ca un câine că a murit o femeie de 96 de ani din Anglia, pot accepta asta. Dar nu transforma totul într-o poveste despre tine, despre cât de bună ești și cât de inferiori sunt ceilalți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.