Contul meu
Știu că pare un subiect ciudat, mai ales atunci când pui la îndoială o întreagă castă profesională. În toți anii mei de viață, nu am întâlnit un singur om care să fie mulțumit, dar nu, e o formulare greșită, care să fi avut vreun beneficiu din mersul la psiholog. Și știu destule persoane, dacă nu chiar o grămadă. Știu, în schimb, oameni care au plecat de acolo înjurând, o amică vagă tocmai se apucase să îi zică psiholoagei că și-a găsit un prieten și că îl iubește și ăla a cerut-o de nevastă, iar terapeuta i-a zis ceva gen De abia avusesem și noi niște progrese și acum arunci totul pentru o relație? Nu e momentul. E căsătorită de 11 ani, btw.
Anyway, nu e locul de dat exemple personale, pe care să le extindem asupra unei întregi profesii. Dar, așa cum spune și thumbnailul articolului, consider că, POSIBIL, terapia să funcționeze doar în cazul în care terapeutul îți este superior, ca inteligență. Și, de la mine venind asta, ca experiență de viață. Altfel, decât să îmi descarc sufletul în fața unui străin, pe 100 de euro ședința, ca să am beneficiul de a primi sfaturi din cărți (nu pot să nu mă gândesc la doamna Diana Pîrje, când vine vorba de subiect. Ce sfaturi de viață, ce remedii îmi poate oferi cineva de genul?), prefer să fac cum făcea fosta mea și să mă duc să sparg borcane și sticle pe malul mării. Sau, ca oamenii normali, mergem la psihiatru, care, spre deosebire de psiholog, poate elibera rețete, ne luăm pastiluțele, ne reechilibrăm balanța chimică a creierului și mergem mai departe.
Sper că se înțelege că asta e doar o opinie personală, nu e o declarație generalistă, nu consider că dețin adevărul absolut.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->
NOU
Mi se pare nedrept felul in care generalizezi la toata profesia. Pare asa ca esti in turnul tau de fildes din care imparti adevaruri universal valabile
NOU
Dacă elefantul a fost mâncat, atât a mai rămas.
NOU
Numa’ un elefant?
NOU
Da, că restul s-au înghesuit într-un Trabant, sau se leagănă pe o pânză de păianjen. Și am auzit, dar poate fi doar un zvon, că recent unul a fost decăzut din drepturile de pachiderm, că nu mai trece proba cântarului.
NOU
De ce nu ar generaliza??,Cam peste tot e aceași mizerie
NOU
Cred că e relevant cât de pilaf ești în momentul în care mergi. Dacă viața ta e dezastru, orice psiholog te poate ajuta, cel puțin în măsura egală cu prestația unui prieten. Nu toți au un prieten. Uneori ajută și să te facă să say it out loud, să auzi și tu ce chestii stupide te supără.
Dacă ești binișor și vrei să reglezi chestii, să descoperi mici temeri, origini and stuff, probabil că nu oricine te poate duce acolo.
NOU
E mult mai ieftin sa mergi la un duhovnic bun.
NOU
Sau sa porti un tricou alb in fiecare miercuri.
NOU
Ion, nu stiu daca o spui la misto sau nu dar pentru unii chiar e singura solutie. Stiu o persoana in varsta care nu s-a impacat cu terapia dar ii merge bine cu biserica. Si nu e genul ala de credincios care de f#te la melodie cu cat de pacatos esti si alte mizerii.
NOU
Ține de personalitatea fiecăruia. Eu nu cred nici în spovedania religioasă, nici în cea laică, și am zero disponibilitate să-mi pun sufletul pe tava unei terțe persoane, indiferent ce justificări ar avea pentru a cere asta. Iar terapia sau spovedania fără cooperarea celui ce-și vomită amintirile și angoasele este o pierdere de timp și de bani. Mi-au confirmat asta și psihologi sau preoți cu care am mai stat la băute.
NOU
Când eram mai june, m-o pus dracu’ să mă spovedesc la un popă, și am nimerit la unu așa mai pe la 35-38 de ani, eu aveam cred 16-17 ceva pe acolo, și din întrebare în întrebare mă întreabă popa dacă îmi fac plăcere singur. I-am zis “Da părinte, fac laba”. Mi-a dat aghiasmă mare. Am zis ok și în gând “Mă piș în butoiul tău cu apă chioară”.
NOU
@Peredhil
Exact. N-as fi putut s-o spun asa bine, dar exact asta cred si eu.
NOU
Si duhovnicul te intreaba dupa carte. Alta carte dar e tot o reteta nepersonalizata.
NOU
Un psihoterapeut te poate ajuta sa scota la iveala, impreuna cu tine, cu mare grija si tact, anumite probleme.
De rezolvat nu.
In niciun caz nu trebuie sa iti spuna un psihoterapeut sa nu te mariti.
Orice psihoterapeut care iti da indicatii clare in privinta deciziilor tale de viata cred ca trebuie evitat, el trebuie doar sa iti puna niste intrebari, sa iti explice niste mecanisme, sa iti creeze contextul in care tu sa iti dai seama de niste lucruri de care, singur, fara niste minime cunostinte in privinta psihicului uman si,mai ales, fara o oglinda umana, nu ai cum sa le vezi.
Zici ca un asemenea om trebuie sa fie mai inteligent ca tine. Nu as zice, cred ca te duci pe panta in care crezi ca acel om trebuie sa fie intelept si, din intelepciunea lui, sa te sfatuiasca. Nu sunt de acord, trebuie un specialist cu studii bine facute, cu experienta, rabdare si tact. Acel om nu e un sfatuitor, e un specialist care cunoaste unele mecanisme interne ale tale mai bine ca tine.
Daca ma duc la un dentist, nu trebuie sa fie mai destept ca mine, trebuie sa isi cunoasca meseria. Stiu, comparatie e fortata, dar sustine ideea.
NOU
Un jurnal e chiar eficient. Când scrii tâmpeniile care-ți trec prin cap faci un efort, minim, de a le pune în propoziții. Și deja ajută la conștientizare și clarificare. Când le recitești, oferă perspectivă și uneori soluții vechi la probleme noi. Scripta manent.
NOU
Cu condiția să nu ajungă în mâinile nepotrivite.
Ale unui psiholog de exemplu
NOU
sau ale nevestei
NOU
Ale nevestei psiholog:)))
NOU
in finlanda , a hackerit unu baza de date a psihoterapeutilor si a publicat toate sedintele pe net.
era un sfert de finlandezi acolo , a fost dezastru national
NOU
Am numărat acum rapid – deci la prima căutare prin amintiri am găsit deja 6 prieteni/cunoștințe care au fost sau încă se duc. Toți au zis că i-a ajutat. Unul s-a lăsat de băutură, altul avea probleme cu stresul și s-a liniștit, altul era deprimat și avea probleme de comunicare cu părinții (părinți bătrâni, căpoși, care par imposibil de scos din lumea lor învechită), altul a mers cu nevasta și par bine, altul a mers că era nevorbit, altul a mers după ce i s-a întâmplat o nasoala în familie… în fine, fiecare cu ale lui. Dar n-am auzit pe careva să se plângă că a dat banii aiurea sau a pierdut vremea.
Nu cred că are legătură cu iq-ul. Bine, nici bătut în cap să nu fie psihologul :)) dar în rest, alte calități contează.
Și mie mi-ar prinde bine, dar mi-a fost lene până acum. După ce rezolv cu alți doctori de care tot fug, sper să ajung și la psihiatru.
NOU
🙂 ai numărat rapid – din cât în cât? Pentru un om care pleacă singur la Berlin și își lasă muierea acasă, chiar ai avea nevoie.
NOU
Sau poate un om care vede probleme în asta are nevoie. Poate acel om este nesigur, gelos, lipsit de alte interese în afara celor de cuplu. Sau egoist, obligându-și muierea la activități care îi plac doar lui. Poate… Ne putem da singuri seama sau avem nevoie de un psiholog?
NOU
De aia ajungeți cu capu’… Că nu mai știți de glumă.
NOU
Când eram prin liceu, fetele care s-au dus/voiau la psihologie erau alea care nu le aveau nici cu științele reale, nici cu literatura și nici cu științele naturii. Există și echivalentul masculin pentru această tipologie. Băieții care nu le aveau cu astea se duceau la teologie.
NOU
Sa se faca duhovnici, normal…
NOU
100 de euro pe sedinta ? Pai e mai ieftin la curve.
NOU
Recomanzi ceva pe Brașov?
NOU
mai functioneaza motelul ala a lui Codreanu din Florilor? :))))
NOU
eu m-am dus la psihologie ca sa nu ma ia in armata.
daca e 100 sedinta, ar trebui sa imi iau drept de libera practica
NOU
Nu merge sopraneala?
NOU
M-am dus doar ptr un aviz psihologic pt scoala de soferi. Aveam 38 de ani, aratam tipla si prima intrebare pe care a crezut distinsa ca trebuie sa mi-o puna: la varsta asta mai vreti sa faceti scoala de soferi?
Am prins o scarba groaznica pt toata breasla (nu-i ok, stiu, dar nu mi-o pot scoate din cap pe neroada aia).
NOU
nu ca sunt avocatul diavolului, dar sunt. pe mine terapia m-a ajutat pe doua planuri, profesional si personal.
personal sa scap de niste accese de furie pe care nu le anticipam si nu stiam sa le gestionez, si acum reusesc cu succes 9/10 cazuri sa nu mai fac ca maimuta cand ma apuca dracii si lucrul asta m-a ajutat si la increderea si stima de sine.
profesional m-a ajutat sa invat sa prioritizez, sa evaluez si sa actionez mai bine, mai eficient si mai abil.
din fericire, nu e obligatoriu sa mergi la terapie, nu e obligatoriu sa vrei sa schimbi lucruri la tine, la fel cum nu e obligatoriu sa ai nevoie de ajutor.
dar da, e important sa lucrezi cu cineva care stie ce face, nu cu psihologie facuta la tabara biz.
hai cu dislike-urile, comunitate.
NOU
Cred că încă mai ai niște pitici pe creier dacă chiar crezi că sînt toți (sau foarte mulți) împotriva ta.
(vezi ultima propoziție)
NOU
Avea 10, acum mai are 1
NOU
@marinel
am mai multi, stai linistit.
NOU
Pe mine psihoterapia m-a ajutat si ma ajuta in continuare! Adevarat, prima experienta n-a fost cea mai fericita, dar cand am dat de terapeuta potrivita…. alta viata. Daca cea de dinainte dadea sfaturi si chiar se erija intr-o mica profeta, asta noua(exact cum a mentionat cineva mai sus) m-a luat treptat, pas cu pas, nu mi-a zis niciodata cum sa fac ci cel mult a dat exemple din viata altor pacienti (evident anonimi) dandu-si seama ca uneori ma prind mai greu. Ma scos 70-80% la suprafata, iar cand tot ce am putut sa facem am facut, mi-a recomandat urmatorul pas pana la 100%, o scurta sedinta cu psihiatrul si cea mai ultra-light varianta de boabe. Daca ma duceam cum am fost prima data, probabil ma trecea direct pe xanax (din spusele lui).
Ei, astia doi impreuna au reusit sa ma faca sa ma simt mai bine decat oricand in ultimii 10-15 ani, ba chiar sa imi depasesc niste blocaje profesionale pe care le aveam. Azi sunt mult mai calm, nu sedat, ci pur si simplu primul impuls nu mai e sa sar in modul fight or flight, stau sa judec mai des, vorbesc mai frumos cu cei din jurul meu si sunt mai empatic. Mai am de lucru, sigur ca da, dar terapeuta nu e genul care forteaza sedintele ci ma lasa 100% pe mine sa le programez – uneori e una la 3-4 sapt, alteori e una la 3-4 luni. Si nu, nu e 100 euro.
NOU
Da, clar. Per total am avut o experienta pozitiva cu terapia, chiar daca am dat si eu de dubiosi si a trebuit sa tot schimb terapeutii pentru ca nu toti erau potriviti pe toate problemele mele.
Am facut prima oara un an jumate de psihanaliza. Mi-a prins bine sa vorbesc cu cineva cat de cat impartial, care nu-ti da sfaturi sau iti zice las ca stiu eu mai bine ce trebuie sa faci. Nu pot sa zic ca am facut mari progrese, dar faptul ca puteam sa vorbesc liber m-a ajutat. Am descoperit multe rahaturi din copilarie si tinerete pe care le ignorasem sau ingropasem in minte.
Dupa am luat o pauza de cativa ani, dar in urma unei intamplari traumatice am cautat alt terapeut ca imi era greu sa trec peste singur. Am dat peste o doamna ok la inceput, care m-a incurajat sa ma testez de ADHD. Si surpriza, am ADHD. Am trecut pe medicatie, totul merge bine. Am continuat cam jumatate de an cu doamna asta pana cand a inceput sa si-o arda aiurea, sa ma judece si sa imi povesteasca tot felul de aberatii (gen sa rada de o alta clienta care era internata in spital si isi facea griji ca i-a ramas catelul singur in apartament).
Am cautat alt terapeut pana am dat de o doamna cu care mi-am rezolvat cam toate problemele si dilemele avute din copilarie. Doi ani jumate. Cea mai buna investitie din viata mea. Am renuntat ca surprinzator si asta incepuse sa si-o arda aiurea si relatia dintre noi devenea mai mult personala decat profesionala. Fac conversatie cateva minute cu tine, dar la 300 de lei dati pe ora nu ma intereseaza unde munceste barbate-tu si ce a mai patit fi-tu la scoala. Pana aici femeia s-a comportat foarte bine.
Deci cum am zis la inceput, per total sunt multumit. Exista si parti negative, dar alea au fost mai putine. Ideea e ca e absurd sa te astepti sa gasesti pe unu care sa-ti rezolve toate problemele si ala sa fie primul terapeut la care incerci. Pana la urma si cand te insori, n-o faci cu prima persoana de care te indragostesti. Incerci cu mai multe pana vezi cu care te potrivesti. Si chiar daca la inceput te-ai potrivit, asta nu inseamna ca o sa te mai potrivesti si peste cativa ani.
NOU
Eu cred intr-un psihoterapeut(a) doar daca a trecut prin ce problema sau probleme ai avut tu. Daca nu a trait problema ta nu are cum sa te ajute decat sa iti recite din carti, ceea ce poti face si tu, sa cauti, sa citesti … sate tratezi.
Ca un mic exemplu, un psihoterapeut(a) care nu trait nici o data un atac de panica…nu are cum sa inteleaga ce simti si tot ce poate sa faca este sa iti recite ce zice manualu’.
Si ca final…cred ca uneori e nevoie de un psihoterapeut(a) sau prieten care sa te puna pe o directie cand simti ca o iei razna sau ai nevoie de un sfat…la fel cum a spus serifu’ blogului intr-un post ca uneori e nevoie de pastile sa iti bagi mintile in cap…asha o saptamana doua…dupa totu’ e la tine si tine doar de tine.
NOU
Mi se pare aberant…
daca a trecut prin ce problema sau probleme ai avut tu. – dacă are 25 de pacienți, fiecare cu o problemă diferită, terapeutul trebuie să fi trecut prin toate cele 25 de probleme în viața lui? Nu așa funcționează terapia…
NOU
@Lucian
Eu am spus parerea mea despre psihoterapie, nu am zis ca asha functioneaza terapia. Am punctat doar ca un psihoterapeut(a) te poate ajuta (repet…punctul meu de vedere) daca a trecut prin ce ai trecut si tu, altfel ce iti recita din teorie ca sfaturi … poti face si singur in zilele noastre unde ai toata informatia posibila si imposibila la 3 clicuri. ok, depinde acum si de inteligenta fiecaruia de a cerne informatia si daca rezoneaza cu ea.
NOU
Nu e complet fals ce zici. Este un mare avantaj, de exemplu, daca te duci la psihoterapie pentru a scapa de adictii, iar psihoterapeutul este o persoana care a trecut si el prin asta (si, foarte important, si-a rezolvat problema). Astia sunt cei mai buni psihoterapeuti. Cu totul altfel intelegi mecanismele psihologice implicate daca ai trecut prin asta, daca ai simtit’o tu insuti cu adevarat. Multe lucrari de referinta despre tulburari psihice au fost scrise de psihologi care s-au luptat ei insisi cu tulburarile respective.
Pe de alta parte, daca psihoterapeutul ala a discutat cu 1000 de oameni cu atac de panica, a citit 1000 de carti si are empatia dezvoltata (lucru pentru care lucrezi mii de ore in pregatirea ca psihoterapeut), zic ca este mai mult decat in masura sa te inteleaga si sa te ajute.
NOU
Psihologia este o pseudostiinta. Psihologii, in cel mai bun caz, se autopacalesc pe ei insisi si pacalesc oameni naivi.
Psihiatria e stiinta reala.
NOU
Bre, sunt la fel de stiinte sau pseudostiinte amandoua. Crezi ca un psihiatru, in practica de zi cu zi, nu ajunge in zone in care nu mai vede marcajul? Se fac studii clinice si statistice in ambele discipline si se folosesc metode stiintifice. Sunt cercetari care arata modificari in functionarea creierului in urma psihoterapiei.
NOU
Man inteleg ce zici, dar psihiatrii mai trateaza chestii, gen tin boli grave ca shizofrenia sub control.
Psihologia e mai rea ca homeopatia, macar homeopatia nu face nimic.
NOU
Cu tot respectul, vb prostii !!! Și nu zic mai multe lucruri urâte sa nu mi – l urc pe stăpân în cap …Maica mea a trecut pe la cel puțin 4 psihiatrii și multiple internări și tratamente inclusiv cu Rivotril, Haloperidol, Effectin, Olanzapine și lista poate continua …Psihiatrii prescriu ca tâmpiții tratamente fara să știe clar ce zone să atingă și cum sa dozeze ..Psihiatrii sunt că elefanții orbi in magazinul de portelanuri care este creierul uman!! Mama mea este mai bine de când abordarea trivalentă cu neurolog, homeopat, psiholog …Și da înainte să zici ceva , am trăit trauma de a mă trezi cu ea la cap noaptea la 2 cu cuțitul la vene când era sub influența Rivotril!!! Nu mersi , nu e nimic interesant in a vedea psihiatrii incompetenți – că sunt De la privat sau de la stat – nefiind impresionați de faptul că singurul fiu a fost trezit la 2 dimineața de sânge cald curgând pe față!! Sângele mamei lui, pseudo geniule!!!
NOU
Si eu am incercat dar nu pot sa zic ca a fost 100% o reusita. Ma cam enerva abordarea aia de tip ecran alb a terapeutului. Adica omul practica o terapie de tip freudian si se straduia sa fie cat mai neutru, opac, anonim cu putinta in ideea ca eu o sa proiectez toate aiurelile din capul meu pe ecranul oferit de el, sa obtina ceea ce se numeste transfer. Asa ca am aflat foarte putine lucruri despre el si cred ca jumatate au fost scapari.
Daca ma uit in jur vad foarte multi oameni care ar avea nevoie de o forma de terapie care nu e deloc la fel ca o discutie cu un prieten. Ma refer la chestii care ne tin in loc, la preconceptii, care ne impiedica sa ne valorificam calitatile pe care le avem atat cate sunt ele.
Nu cred in teza seniorului ca terapeutul ar trebui sa fie mai inteligent, e suficient sa fie inteligent cat sa-si poata face meseria. Mai degraba este o clauza exceptionalista, un mecanism de aparare. Sunt insa total de acord ca intre terapeut si pacient trebuie sa fie respect si incredere. Nu stiu daca singura inteligenta este suficienta pentru asta.
Arhi, eu zic sa incerci.
NOU
am zero intentie, nici macar nu mi a trecut prin cap
NOU
e, hai să vin și eu cu o generalizare legată de asta. Din toți oamenii pe care îi cunosc, nu există vreunul care să fi fost la psihoterapeut și ori să fi ajuns să urască psihologii, ori să fie dependent de ei de fiecare dată când li se pare că afară soarele nu strălucește atât de idilic cum se așteptau
NOU
Din experienta cuiva care a fost, cativa ani buni, a ajutat. Cel putin in momentele alea de maxim stres/anxietate sau perioada de inceput. Cand perioada aia a trecut, usor, usor, am ajuns in situatia in care parea ca dau banii degeaba. Acum as zice ca pretul pe o ora de terapie, costa cat un masaj mai scump prin Bucuresti, care iti ofera tot relaxare, tot deconectare pentru o ora, de la probleme. Din nou, in primva faza, cel putin cateva dati, as da o sansa. Totusi, fiti foarte atenti la ce psihoterapeut mergeti. Spun asta pentru ca daca nu nimeriti unul ok, riscati sa fiti facuti de bani si fara sa primiti vreun ajutor real. Rolul lui ar fi sa va ajute sa va regasiti, sa va cunoasteti, sa intelegeti poate de unde vin anumite lucruri si de ce va triggaruiesc altele. Daca, atunci cand obiectiv gresiti ei, in loc sa va indrume la mai bine, va incurajeaza sa faceti gresit, nu e un psihoterapeut bun.
NOU
Bani sa fie.
Restu se rezolva cu aplicarea corecta de tutun, cafea, alcool, droguri si sport.
NOU
Și sex. De preferință fără obligații.
NOU
Chiar cu psihoterapeutul/psihoterapeuta, pe model Sopranos 😀 sau daca duamna e una dintre fostele iubite din adolescenta/liceu…
NOU
Da, categoric ajuta.
Dar nu oricum si cu oricine. Dupa ani de psihotherapie care m au transformat la propriu pot sa spun ca nu orice are un har, talent, gift pentru asta. Plus ca trebuie sa existe incredere si compatibilite. Evident exista si riscuri. Cred ca pot sa scriu o carte pe tema asta.
NOU
a ajutat atât de mult că ai avut nevoie de ani de psihoterapie….
Mie mi se pare psihoterapia o chestie care ar trebui să dureze ani de zile numai în extrem de puține situații, excepționale, care cel mai probabil vin completate și cu medicație de la psihiatru, în rest, orice lungire de-asta a perioadelor de psihoterapie nu mi se pare decât modul pervers al unui om de a-și folosii studiile pt a-ți băga mâinile în buzunar!
NOU
Toma din cauza acestui tip de comentarii nu ma implic in nicio discutie online. Las cateva comentarii pe an. Presupunerea este o pandemie, stie Toma de pe internet ca am fost buzunarit. Din contra nu am platit nimic, nici macar 5 bani. Pentru mine a fost ca un suport sa ma inteleg si descopar decat. De ce reactionez asa, de ce ma supara anumite reactii ale celor din jur si tot asa.
NOU
100 de euro? Atat de putin costa doar daca scrie pe usa cabinetului ca are un IQ mai mic decat al tau.
NOU
Ca in orice alt domeniu de activitate, te ajuta atata timp cat nu esti capabil de unul singur sa iti intelegi problemele.
Daca stii deja ce se intampla, de ce se intampla si ce ai de facut ca sa rezolvi, e pierdere de timp si de bani.
Si cum 90% dintre noi nu sunt capabili sa inteleaga acel “ce”, acel “de ce” si mai ales acel “ce e de facut”, e o profesie foarte utila si recomandabila.
NOU
Cine acceptă să dea 100 € pe o ședință de psihoterapie, chiar are IQ de turudoiânapoi.
Un psiholog bun în București percepe 150-200 RON pe ședință, asta dacă nu te ia de pr*st.
În multe țări se decontează psihoterapia dacă ai recomandare de la medicul de familie (vorbesc de asigurare de stat, nu privată).
NOU
Subscriu. 150-200 e cam putin, consider ca 300 – 350 e ok pentru un psihoterapeut EXCELENT. Dar da, gasesti psihoterapeuti foarte buni cu 200 lei pe sedinta.
La 500 prostesti oamenii, cine cere 500 este un red flag umblator ca psihoterapeut, este strict pe facut bani si nu ii pasa deloc de clienti, ba chiar de multe ori este slab si foloseste pretul ca pe o strategie de marketing. Spun asta ca psihoterapeut in formare, deci le stric piata colegilor :).
De mentionat totusi ca psihoterapia este o meserie foarte scumpa, mai ales pana sa ajungi sa profesezi, dar si dupa, astfel ca nici pretentiile sa mergi cu 100 lei nu sunt tocmai justificate.
NOU
nmbradu – se poate explica de ce este o meserie foarte scumpa ? ulterior studiilor de profil, cu nimic diferite in complexitate si costuri fata de alte facultati, in special daca le comparam cu altele din sfera medicala – ce anume sare din schema clasica ulterior ?
Ca deschizi un cabinet cu o canapea si doua fotolii ?
Ca trebuie sa te feresti de fumat si excese, ca sa nu fii ragusit cand oferi consultatii ?
La 200 de lei o sedinta de doua ore, ai 4 pe zi, deci 150 euro zilnic, ori 22 de zile lucratoare, ar veni in jur de 3300 de euro lunar.
Daca esti PFA, ca majoritatea, ramai cu minim 2000 de euro net lunar.
Mi se pare un venit foarte decent pentru, sa nu zic “fix pula”, comparativ cu alte ocupatii, dar totusi.
NOU
Dragos: o persoana care e licentiat in psihologie nu inseamna ca gata, isi deschide cabinet si este psihoterapeut. La terminarea celor 3 ani de licenta, incepe partea de master pentru ca partea de licenta nu iti da nici drept de libera practica, nici formare in psihoterapie. De obicei pentru psihoterapie alegi un master care are si componenta pe langa psihologie clinica cea de psihoterapie. Pentru asta incepi sa faci supervizare. Durata poate fi de la 3 ani in sus, dar evident ca poate dura si mai mult. Dupa aceea ai niste trepte pentru a te considera psihoterapeut autonom. Dupa aceea e si taxa pentru cei de la Colegiul Psihologilor din Romania, timbre, avize si reinnoiri; daca ai si dubla specializare (clinica + psihoterapie) trebuie sa cumperi tu singurel testele psihometrice care sunt scumpe. Real dureaza 8-10 ani ca sa practici real si nu mi se pare ca si timp si cost ieftina toata treaba asta. 150/200 lei e decent dar in orasele mari se practica evident, preturi mai mari. Asa ca, in concluzie, nu iti scoti banii un-doi super rapid ci dupa niste ani bunicei.
NOU
eu am abonament la Telios atasat cardului de masa. Si am gratis Psiholog acolo si cate si mai cate. sa dai 100 de euro pe sedinta mi se pare foarte mult.
La regina Maria, tot asa cu abonament de la angajator am Psihiatru in clinica virtuala. 0 lei sedinta
NOU
Si ti-a dat ceva bun pana acum ?
NOU
Psihoterapia nu se face ptr orice cacat de tantrum si burning de 2 lei…
NOU
Daca esti barbat te reglezi singur si ai grija si de aia din jurul tau. Da e greu uneori, da iti mai vine sa iti bagi pula si sa pleci unde vezi cu ochii. Dar daca de tine depinde o familie financiar si moral, suck it up! Generatii intregi de barbati au facut asta. #numaifitipanselute
NOU
Din ce am auzit la prieteni, terapiile astea nu sunt doar pentru cei care acuș urmează să crape. Poți să fii “bărbat puternic”, să strângi din buci și să mergi înainte și fără terapie. Dar pe unii îi ajută să facă chestii mai bine: să fie mai calmi, mai organizați, mai optimiști, mai productivi, mai tari în pat, fiecare cu ce-l doare. Psihologul are marele avantaj să mai fi întâlnit alți sute sau mii ca tine. Oricât de deosebiți ne-am crede, nu suntem primii oameni cu probleme omenești. Iar psiho vorbește cu tine și îți recomandă din experiență: încerci mai multe, până găsești ce ți se potrivește, ca la probat costume. Până la urmă tot încapi într-unul.
Cel puțin așa mi-au zis prietenii care au fost. Poate doar le este ciudă că au dat banii și vor să dau și eu.
NOU
Disclaimer: de cativa ani buni studiez pentru a deveni psihoterapeut, ba chiar sunt deja psiholog clinician cu acte, dar nu profesez inca, pentru ca nu ma intereseaza in mod special domeniul (o voi face curand, deoarece consider ca e bine sa ai experienta respectiva).
Mie mi a salvat viata, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care am ales sa merg in directia asta. De asemenea, cunosc foarte multe persoane care au beneficiat. Iata, experiente diferite.
Psihologia este o stiinta tanara si o stiinta soft, spre disperarea profesorilor mei de la Universitate, care incercau sa ne-o prezinte ca pe matematica. Dar este o stiinta si va progresa foarte mult in viitorul apropiat.
In ceea ce priveste tulburarile psihice, este indubitabil ca psihoterapia este necesara si functioneaza, pe dovezi. La nevoie, psihologul si psihiatrul pot lucra impreuna (psihiatrii stiu psihoterapie si psihologii stiu psihiatrie). Chiar nu cunosti pe nimeni care sa fi scapat de adictii, de exemplu, cu ajutorul psihoterapiei, chit ca asta este una dintre tulburarile cele mai greu de tratat?
In ceea ce priveste problemele “de viata”, nu sunt un sustinator al ideii ca toata lumea trebuie sa mearga la psihoterapie. Mi se pare mai mult o moda a zilelor noastre, insa, pe de alta parte, cred ca oricine poate beneficia de o mai buna intelegere a felului cum functioneaza in viata de zi cu zi. Mie personal mi se pare ca eram ca un animal acum cativa ani, gandind si reactionand fara sa am niciun habar despre ce se intampla in spate.
Also, fara suparare, dar in momentul in care te duci la psihoterapie cu ideea ca tu esti desteptul pamantului si n are ce sa te invete prostul ala, normal ca nu merge.
Eu mai degraba as discuta despre “coachi”, care dupa un crash course de trei luni se intituleaza terapeuti, in timp ce psihoterapeutii acreditati au nevoie de minim 8 ani de scoala, formari, etc. Aici mai am si eu de lucrat, pentru ca nu ar trebui sa ma intereseze ce fac altii, insa marturisesc ca simt frustrare cand vad cum imi tocesc de 5 ani coatele pe bancile facultatilor iar o cunostinta de-a mea, de exemplu, a facut un curs de juma’ de an si e plina de clienti. Nu ma deranjeaza ca face bani, ma deranjeaza ca e incompetenta, iar lumea nu face diferenta si ne va baga in aceeasi oala cu ea si altii ca ea.
Tine si de noroc, sa dai peste cineva bun, ca sunt multi slab pregatiti. Pentru ca majoritatea care fac psihologia o fac pentru ca au propriile probleme si multi nu si le rezolva. Eu am avut norocul asta.
NOU
>> Psihologia este o stiinta tanara si o stiinta soft, spre disperarea profesorilor mei de la Universitate, care incercau sa ne-o prezinte ca pe matematica. Dar este o stiinta si va progresa foarte mult in viitorul apropiat.
Fix genul de vrajeala ieftina pe care o vand si coachii si antrenorii personali si spicarii motivationali.
Ce nu are treaba cu matematica nu e stiinta.
NOU
@nmbradu > Stinta inseamna ca un rezultat se poate reproduce constant, previzibil daca e acelasi imput (boala – problema psihologica). Daca unui pacient i se administreaza anestezic – ala are efect indiferent daca pacientul crede sau nu ca e mai destept decat anesteziologul. Asta e stinta.
Daca observatia pacientului afecteaza observatia rezultatelor e fizica cuantica, ala bala portocala dar nu stiinta.
Cum zicea unul – oamenii merg la psihologi sa le dea solutii si aia numai ii asculta si merg la prieteni ca sa ii asculte si aia sar cu solutii.
Psihologia e comercializarea preteniilor – legaturiilor sociale. Iti inchiriezi cu 100 EUR pe ora un prieten care sa te asculte. Nimic mai mult, nimic mai putin.
Absolut toate rezultatele pozitive ale psihologiei se pot replica daca aceasi persoana are prieteni reali cu care se poate intalnii cate o ora din cand in cand – vorbeste cu ei despre viata lor si daca au ceva probleme prietenii aia mai tac si din gura si asculta. Altfel spus persoanele care au destui prieteni ok sunt ok si ei.
Aia cu biserica e tot in acelasi film – nu ai cu cine sa vorbesti in siguranta, iti inchiriezi cu ora un prieten. Diferenta e cum e imbracat si cum e mobilat locul de joaca.
Solutia e mereu aceasi – sport, somn, alimentatie, un scop in viata, comunicare cu familia si o viata sociala (prieteni).
NOU
@alexnicolae – desigur, te scapa prietenii (sau sportul si somnul) de alcoolism si tulburare de personalitate, de atacuri de panica ori depresie postpartum.
E ok, cum ziceam, nu trebuie sa mearga toata lumea la psiholog sau sa fie de acord cu psihoterapia. Dar nici sa sustii asemenea baliverne precum cele scrise in comentariul tau, de la primul cuvant pana la ultimul, ca fiind un adevar universal valabil.
NOU
@nmbradu nu doar ca te scapa dar nici macar nu ajungi sa ai problemele enumerate. Acestea fiind spuse, psihologii sunt necesari pt ca in prezent foarte putini au prieteni si o relatie ok cu familia. Majoritatea nici nu inteleg ce inseamna prieten si il confunda cu amici sau parteneri de sport/baut/lucru/scoala sau vecini.
Asa ca e ok sa poti sa inchiriezi unul din cand in cand. E o investitie necesara si e mai ieftin decat sa investesti in relatiile cu familia sau cu prietenii pt ca asta cere timp, bani si mai ales disponibilitatea sa ii asculti si tu pe ei.
E win win, e un serviciu necesar in prezent. Iar 100 eur/ora, o ora pe saptamana, e chiar ieftin. Gandeste-te cat ar costa sa mergi in vizita la familie, sa stai cateva zile langa un prieten cand are o problema grava, sa mergi sa ii duci de mancare cand are vecinul o problema de sanatate sau sau sa asculti a mia oara povestile bunicilor cum au petrecut ei tineretea in beciurile securitatii!
E cost/benefit o optiune rationala. Nu merita sa investesti in prieteni si familie si nici pt ei nu merita sa investesca in tine. La fel si cu partenerul de viata sau cu copii. Strict rational e mai ieftin un abonament pe viata la psiholog si iti ramane si timp pt Netflix, excursii, vacante.
NOU
Psihologii sunt doar prieteni de închiriat pentru oameni singuri. Cum să mă ajute pe mine, om cu rate, divorțuri și griji reale, o domnișoară care singura traumă pe care a avut-o e că i s-a rupt unghia?
E o modă importată de la americani ca să creeze o generație de victime care nu pot lua o decizie fără terapeut. Bunicu’ n-avea terapeut, avea țuică și coasa… și n-a mai făcut atâtea depresii.
NOU
Ce gandire de bunic ai mostenit de la bunicu 🙂
NOU
NU.
Cu majuscule.
NOU
Dar, în schimb, faci parte din grupul celor care cred în terapia prin cârcoteli. Se zice că dă rezultate, unii slăbesc doar ca să-i mai slăbească lumea cu aluziile legate de masă. În disperare de cauză s-ar putea să caute și ceva soluții de întinerire.
NOU
Terapia lui funcționează.
nea_zăpadă are 83 de kile cu tot cu sacoșile de la Metro, când ajunge acasă are doar 50.
NOU
pot sa confirm ca daca ai peste 25 ani si mergi la psiholog e degeaba, cu exceptia cand are licență dubla si e si psiholog si psihiatru si atunci da are sens ca iti poate elibera si rețetă, eu așa am avut noroc ca nu era un simplu psiholog ci doctor full si chiar tratamentele funcționeaza, sunt la ani lumina de orice tehnica de magie inventata de vreun scamator, cred ca boala asta cu psihologii am luat-o de la americani care au bani ca le da banca un credit atat timp cat nu-s inca boschetari
NOU
Am fost cand stateam in londonistan. Scria clar the rapist.3/10 nu recomand.
NOU
Avem si noi casete cu Benny Hill.
NOU
Deea ce părere are?
NOU
E plecata in Mexic, trece ilegal in America ca nu avem viza, sa se prezinte la chemarea lui Trump la granita pentru a o proteja impotriva celor care trec ilegal.
NOU
Pe un gunoier, lacatus mecanic, sofer de tir, contabil, ITist si chiar medic il poti invata meserie de la zero, chiar daca neam de neamul lui nu a avut treaba cu acea meserie.
Lucrul cu oameni insa cere o bruma de talent innascut. Nu toti absolventii de psiho sunt buni de psihologi.
In plus, stiinta nu e matura. Ma uitam la Jordan Peterson, ca nah, psiholog celebru. Cand o nimereste e ok, cand o ia pe aratura e grav.
NOU
Terapia e buna cu cateva conditii:
-sa intelegi ca ai nevoie de ajutor
-sa intelegi ca persoana respectiva (cu care ai o relatie contractuala) iti va pune intrebari uneori incomode
– sa fii pregatit sa descoperi chestii mai putin placute despre tine
– sa nu te astepti sa iti rezolve terapeutul problema ci sa intelegi ca responsabilul esti tu si in general nu e de vina “lumea rea”
– sa accepti ca poate nu rezonezi din prima cu terapeutul
NOU
Experiența mea a fost una fericită.
După o tentativă de suicid ( M-a găsit cineva la timp), am realizat că am nevoie de ajutor.
Statul în casa, în întuneric, fără a dori să am contact cu nimeni, toate sentimentele și gândurile negre m-au aruncat în brațele unei depresii adânci.
Am găsit un doctor care a știut cum să mă facă să mă deschid treptat.
Am descoperit multe lucruri despre mine, despre ce simt pentru alte persoane.
Într-adevăr, am avut și tratament o perioadă.
Acum sunt o persoană diferită.
Nu mai văd doar întuneric, văd și lumină în jurul meu.
Da, nu sunt un curcubeu și împrăștii bucurie, însă am progresat foarte mult.
Consider că atunci când găsești persoana potrivită, cu siguranță o să îți fie mai bine.
Sper ca oricine simte că nu mai poate, că se pierde, să aibă curajul să meargă la cineva să ceară ajutor. Fără rușine și fără să se mai gândească “ce spun cunoscuții mei”.
NOU
Nu. E o vrajala de clasa sociala. Daca esti anxios, depresiv, stresat, panicat. Esti asa pentru ca exista realitati care te imping spre asta. Un consilier te ajuta probabil sa te predai acelor realitati si asta cred ca diminueaza reactii naturale la o lume nebuna pentru un umanoid.
Adica plm, suntem primate. Ne plimbam prin natura prin campia mesopotamiei Si dintr-o data daca nu cunosti computer science iti faci griji pentru supravietuire.
NOU
Eu nu zic nici da nici nu. Am facut terapie, a mers. Apoi s-au suprapus niste necazuri si am dat revert la toata munca omului.
Episodul doi, doi ani de munca, reparat multe chestii. Am decis de comun acord sa ne vedem doar cand o sa am nevoie. Au trecut inca doi ani, am avut o cadere anu asta, fix acu in ianuarie. Motive personale si fiziologice, ovarele mele au decis sa intre in peri-menopauza, si fie ma faceau sa vreau sa ma sinucid, fie voiau sa ma faca sa ucid pe cineva. I-am scris sa ne vedem, ca simteam ca o luam razna, si ma temeam sa nu periclitez niste relatii, inclusiv jobul. Tacere totala.
M-am dus la GP sa vad ce e cu ovarele, dar probabil situatia asta doar amplifica ceea ce e deja acolo.
Toata terapia din lume te ajuta doar sa “deal with it”, sa “cope”. Am invatat termenii in engleza si nu stiu echivalentul in romana. Daca parintii si mediul te-au stricat de mic nu exista vindecare totala. Cand lucrurile se imput, intri automat pe modul de auto-aparare care a functionat in trecutul tau chinuit.
Terapia trebuie sa fie rutina, ca schimbatul dietei, e munca ce nu se termina niciodata. Si obosesti, obosesti sa tot lucrezi la tine, si vrei lumea sa te accepte asa futut cum esti. Dar am 43 de ani si inca nu s-a intamplat.
Asa ca de acum stiu, o data pe an o sa o iau razna si o sa incerc sa ma auto-distrug. Asa, ca atunci cand se intampla, gasesc un prieten ma imbat crunt sa dau reset la creier si asta e. Pana acum asa a mers.
Daca o sa reusesc vreodata sa ma vindec, sa uit, si sa fiu altceva decat un adult functional 90% din timp, o sa ma intorc aici si o sa va spun cum am reusit.
NOU
N-ai mare nevoie să te accepte lumea, dacă reușesti să te tolerezi tu în majoritatea timpului. Pentru relațiile cu restul, e o problemă de interfață funcțională.
Iar efortul, munca de a te tolera se termină, chiar mai repede decât ai tendința să crezi. “Niciodată” te așteaptă la capăt de linie, alături de toate celelalte desene de pe pereții minții.
NOU
am fost la psihoterapie de cateva ori si le-am futut pe amandoua. Prima oara, una iesita de pe bancile facutatii si buna cu spume si la care m-am plans ca nu pot sa gestionez stresul generat de imperiul meu imobiliar si ca am nevoie de cineva in viata care sa ma echilibreze emotional si cu care sa impart singuratatea si vacantele. Dupa ce ne-am combinat, am ajuns sa-i ascult eu ei problemele si miorlaielile, atat de fucked up era cu caputul. Si chipurile ea trebuia sa-i repare pe altii. Iar la a doua psihotrapeut am fost pe bune sa ma ajute cu vorbitul in public. Si-am dat-o in tovarasie, mi-a cerut niste bani imprumut care s-au compensat cu niste sedinte, iar mai apoi si schimb de fluide, ca am considerat amandoi ca ar fi fost de porc sa nu. Asadar recomand cu tarie psihoterapia, chiar ajuta.
NOU
Therapist sau the rapist?
NOU
Psycho the rapist
NOU
Analyst-Therapist: Anal-rapist
NOU
Eu tind sa cred ca oricine a trecut prin terapie isi poate intelege mult mai bine emotiile si relatiile cu ceilalti si consecintele. Cand am inceput, nici nu stiam ca pot fi furios pe mine insumi. Ma credeam o persoana echilibrata, care nu are nevoie. Si, in general, altcineva era de vina. De asemenea, nu intelegeam ca emotiile genereaza ganduri (nu invers) si ca tot emotiile (cele negative) pot somatiza, fie si pentru ca sunt un imens consum de energie pentru o anumita parte a corpului.
Terapia e un drum de durata. Sunt perioade cand zici ca nu mai ai ce descoperi, apoi mai iti pica brusc fisa despre ceva. Si, in general, fix lucrurile despre care nu vrei sa vorbesti sunt cele care te incurca.
Exista si parti proaste:
– sunt si terapeuti incompetenti (care iti dau sfaturi, care nu vad elefantul din camera)
– nu poti rezolva problemele altora, daca ei nu vor
– unii terapeuti ajung sa tina partea (Nici azi nu inteleg de ce terapeutul sotiei nu vrea sa auda de sedinte comune, cica ar strica relatia cu propriul pacient. Pe de alta parte, imi vine sa il schimb pe al meu pentru ca mi se pare ca e mereu de acord cu mine si nu ma mai provoaca.)
E o solutie universala? Nu. Ajuta? Tind sa cred ca mai mult decat psihiatrul, care ajunge sa se creada un fel de Dumnezeu.
PS. Nu e chestie de inteligenta. E chestie de empatie si a sti sa asculti. E un om antrenat sa nu te judece. Nu se pune problema de “masca”, apreciez foarte mult sa aud de ce au patit si altii in situatii similare sau in general. OK, nici prost nu poti sa fii, trebuie sa te prinzi ca pacientul bate campii si evita problema.
NOU
Well, eu aștept un update la părerea asta peste 10-20 de ani aici. Că pun pariu că acum 10-20 de ani când nu știai că ai ADHD, aveai o părere similară și despre psihiatri. Un psiholog sau psihoterapeut (că e o diferență între ei) nu ar trebui sa dea sfaturi sau să ia decizii în locul tău, din contra. Relația terapeutică se vrea a replica, dar pe pozitiv-corectiv, o relație de atașament in care tu sa primești ceea ce ai avut nevoie copil fiind de la părinți (acceptare necondiționată, blândețe, validare) pt ca să poți să “vindeci” părțile alea de copil rănite și să poți să îți asumi rolul de adult in aspecte ale vieții in care ai blocaje, sau să devii mai funcțional, să faci schimbări bune în viață. Sau să depășești probleme de criză existențială cu care te confrunți de ex depresie, atacuri de panica, etc., cu sau fara medicație lângă. Nu toate problemele psihice sunt doar dezechilibre ale creierului și atât.
NOU
fata mosului, peste 20 de ani nici amintirea mea nu va mai fi aici.
NOU
Dacă te mâncă undeva să repari la bătrânețe ce n-ai avut în copilărie, ce anume te-ar putea determina să dezvolți, pe banii și timpul tău, o relație de atașament care să o emuleze pe cea care ți-a lipsit cu părinții? Tu știi că e falsă, terapeutul știe că e falsă, la fel de bine poți să plătești o escortă care să-ți spună că ești dragostea vieții sale, și mai ai și beneficii adiacente incluse în pachetul achiziționat.
NOU
aia cu dragostea am mai avut, e suficient sa spuna ca e fff mare
NOU
@Arhi – boss, unii suntem tineri, te vom tine minte… 😀
NOU
Asta cu psihologii e ceva sa te lauzi ca ai de dat bani la psihologi, la altceva nu vad la ce poate fi bun. Mai bine mergi la curve de banii aia sau la pariuri sportive, efectu chimic in creier e la fel cu psihiatru, te simti bine juma de ora pina te intorci in realitate.
E adevarat, curvele s mai scumpe ca psihologii.
NOU
Nu exista doctori sau spital de nebuni care sa te faca bine. In cele mai multe cazuri, cu ceva usor scapi doar cu tine, mintea ta se repara doar daca iti impui asta, nu exista pastile pentru “nu mai vreau sa fac asta sau ailalta”…Aia din articol cu faceam progrese si tu te mariti, este doar exemplul de sobolan la treaba asta, ramane fara clienti.
NOU
Haha, eu am cunoscut o psiholoaga pe Tinder. Semăna cu Luna, dar scundă, durdulie si cu țațe mari, pe care nu a vrut sa mi le arate. Ma contram mereu cu ea din cauza asta si după atata harjoana o întreb de ce tot imi scrie daca discutiile noastre se incheie de parcă ar fi ultimele si zice ca ii place ca o fac sa râdă cand are zile naspa. I-am zis ca gata cu gratuitatile, sa verse banii sau țațele pe masa, ca eu sunt pshiholog de psihologi supracalificat.
Pana la urmă s-a casatorit cu un turc urat, inalt si slab, un fel de Borat.
NOU
Absolut. Fără discuție. Și psihiatrul e ca și chirurgul, vede doar meds și am mai mulți prieteni de-a dreptul prăjiți după mers la psihiatrii decât am ‘nerezolvați’ de psihologi. Evident, revin la obsesia mea – dacă 30% din zugravi sunt ok, 30% din instalatori sunt ok etc, nu ai nici un motiv să crezi că mai mult de 30% din orice, incluzând psihologi, sunt ok. Și da, dacă voi avea răbdare odată, o să scriu cum o grămadă de chestii considerate minore te pot fute pe viață, și pot fi deblocate doar de psiholog. Nu totul e dezechilibru chimic.
NOU
Problema mea cu mersul la psiholog este ca toti cunoscutii mei care au multe sedinte la activ NU evolueaza. NU progreseaza. NU se vede nicio imbunatatire a situatiei pentru care au apelat la psiholog.
Da, ei SPUN ca totul e ok acum, ca se simt mai bine acum, dar in plan real, privind de pe margine, stau fix la fel.
Am un amic care nu reusea sa-si controleze furia. Iar cand se infuria… pur si simplu, sarea la bataie. A inceput terapia, imi tot spunea cat e de multumit. Dar la primul conflict la care am fost eu de fata sa-l omoare si mai multe nu pe cel cu care se incontrase.
Altul sufera de un anume tip de blocaj (mi-a spus cum se numeste in termeni de specialitate, am uitat) care nu-l lasa sa duca lucrurile la capat. E motivul pentru care a schimbat un catralion de joburi. Face terapie de ani de zile. Acum e bine: e somer, nu s-a mai angajat de vreo doi ani, isi mananca de sub unghii, noroc ca-l mai ajuta parintii. Cred ca somajul va fi singurul lucru pe care il va duce la capat.
O amica era nefericita in casnicie. S-a dus la psiholog. Dupa toate sedintele acelea a descoperit ca nu-si iubeste barbatul. I-a cerut sa divorteze, si-a facut bagajele si s-a mutat cu chirie. Nici nu apucase sa divorteze ca-si facuse o alta relatie. Noul tip s-a mutat imediat la ea. El face niste cursuri ca vrea sa schimbe domeniul de activitate, deci nu prea se descurca financiar, asa ca ea il sprijina, platind mare parte din cheltuielile comune. Din femeia nefericita in casnicie s-a transformat intr-o femeie disperata sa-i mearga relatia, sa se autoconvinga ca totul e roz, sa nu-si supere noul iubit etc etc.
Si acestea nu sunt decat ultimele exemple, cele mai actuale.
NOU
Care e? Ma intereseaza, ca am si eu niste loaze din astea printre cunostinte.
AI:
Citatul tău este o descriere destul de tăioasă și ironică a unei persoane care se confruntă cu ceea ce, în termeni de specialitate, se numește adesea procrastinare cronică sau, mai specific în acest context, teama de eșec ori auto-sabotaj.
Iată o scurtă analiză a elementelor menționate:
Cel mai probabil, autorul se referă la unul dintre următoarele concepte:
×Abulia: Incapacitatea de a lua decizii sau de a acționa conform voinței.
×Procrastinarea: Amânarea sistematică a sarcinilor până la punctul în care acestea nu mai sunt realizate.
×Perfecționismul paralizant: Teama că rezultatul nu va fi perfect, ceea ce duce la abandonarea proiectului înainte de finalizare pentru a evita critica.
NOU
Daca te duci la psiholog cu ideea ca omul trebuie sa fie destept si sa rezoneze cu tine, cred ca ai gresit adresa. Din punctul meu de vedere psihologul poate fi o maimuta. Cata vreme ma ajuta sa trec mai departe, e bine.
Why so dense?
NOU
de ce imprecatii doar ptr ca ai alta opinie? de ce te simti superior doar ptr ca esti de parerea ca psihologul poate fi maimuta?
NOU
Nu ma simt superior. Pur si simplu nu ma simt in vreun fel. Vrei sa iti rezolvi o problema si ai decis ca un psiholog poate fi o solutie, mergi si vorbeste.
Nu inteleg partea cum ca ala trebuie sa fie vreun einstein. Poate nu rezonezi cu el, dar asta nu-l face imediat mai prost. Sau inutil.
Nu am nici imprecatii.
Sunt si loaze, clar, dar nu pleci cu gandul ca ala chiar e.
NOU
why you so dense si-a pierdut sensul de jignire si nu mai stiu eu?
NOU
Când mergi cu “aparatul” la un meșter sa-l repare, pornești de la premisa ca știe și poate să-l repare sau dacă nu iți zice ca reparația nu tine de el Dacă te duci la el știind de la început ca n-o să-l repare pierzi timpul si banii degeaba.
Nici chirurgul care “repara” fracturi nici mecanicul care repara mașina nu trebuie sa fie mai deștepți ca mine. Trebuie doar să-și facă treaba sau, eventual, sa-mi zică că nu e treaba lor.
Multa lume are impresia ca psihologul ar trebuie sa fie “prietenul tău” căruia sa-i spui toate tâmpeniile care îți trec prin cap și toate lucrurile intime pe care n-ai vrea sa i le spui “altor” prieteni iar la sfârșit chestia asta sa te facă sa te simți bine sau mai bine.
Psihologul nu e prietenul tău. El n-o să-ți asculte toate prostiile si sa te accepte asa cum ești. Pentru asta de duci la alt prieten. Sau la preot.
Apoi nici psihologul nici alt doctor nu poate să-ți garanteze ca “o sa te faci bine”. Câteodată chiar nu poți sa te faci bine.
Psihologul nu îți garantează ca o sa divorțezi sa ca n-o sa divorțezi. Ca o sa te iuveasca copiii șeful sau soacra. Nu încearcă sa salveze o relație care scârțâie sau să te scoată dintr-o relație in care ești abuzat/ă. Iti pune întrebările potrivite ca sa te ajute sa iei deciziile singur si sa fii mulțumit mai apoi cu deciziile pe care le-ai luat tu PENTRU TINE.
NOU
un singur caz stiu de cineva care a apelat la un psiholog, pentru vreo 3 luni, si si-a rezolvat problema: ambii parinti decedasera intr-un accident de masina, el a zis ca a fost foarte multumit de sfaturile si solutiile ce le-a primit, si sigur psihologul nu era mai inteligent ca el, nu cred ca exista cineva mai inteligent ca fostul coleg, in intreg orasul …
Deci exista si povesti de success, dar probabil daca mergi la psiholog fara un scop anume, e ca si cum ai lucra cu un avocat platit cu ora …
NOU
Eu cred mai repede in pisicologie, ajuta mai mult o maraita mica. La psiholoage m-as duce clar, sa fie tinere si focoase, si sa le spun “Doamna doctor am o problema, va rog sa ma ajutati!! Nu mi se mai scoala din cauza nevestei!!”
Pe un ton nevoit mai serios, ultima tura s-a intamplat la medicina muncii, m-au pasat dupa ceva stampila pe la psiholoaga faina si blonda ce era acolo, eu subit binedispus, ea zambitoare cu o fatza de printesa se uita in ochii mei si deodata zice “Nu-i asa ca viata e grea si simti nevoia sa te sinucizi cateodata?” Eu zambeam de la zambetul ei pana am auzit ce zice, moment in care nu am putut sa ma abtin si in gand eram WTF?????? …si buzele mi-au grait “daaaa ce faina ideee!!! hai sa ne luam de mana si sa sarim pe geam!!” nu pot sa uit cum efectiv i-a crapat zambetul ala fals pe fatza si s-a schimonosit intr-o serie de sentimente contradictorii dar cinstite de data asta, pana s-a prins ca glumesc..
NOU
Cred in terapie. Am fost o perioada scurta, de cateva luni, am avut nevoie doar sa dobandesc putina claritate. Primul la care am fost fuma electronice in cabinet, prima sedinta am asteptat 15 min afara si era incuiat, a doua oara m-a trecut prin teoria emotiilor si mi-a cerut si bani in plus pe cele 15 min petrecute extra ca sa ascult teorie. Daca voiam teoria, urmam studii in psihologie. I-am lasat si recenzie, sa stie lumea ca nu prea stie meserie si e lipsita de profesionalism. A doua tipa la care am fost mi-a placut. Nu mi-a dat sfaturi, nu m-a judecat, criticat, doar m-a facut sa inteleg mai bine de ce simteam anumite lucruri sau de ce procedam intr-un anumit fel. M-a ajutat. Nici nu cred ca trebuie sa iti zica cum sa procedezi si sa iti conduca viata. Sau sa te aprobe musai. Pentru mine a meritat.
NOU
Pe internet a fost lansată o petiţie prin care se cere retragerea unui controversat act normativ care ar urma să reglementeze desfăşurarea profesiei de psiholog şi psihoterapeut. Proiectul a fost depus în Parlament în prag de sărbători, aşa cum îi şade bine oricărui proiect care vrea să treacă pe sub radare. Nu cumva la asta asistăm? Repet “Proiectul a fost depus în Parlament în prag de sărbători, aşa cum îi şade bine oricărui proiect care vrea să treacă pe sub radare”.
NOU
Exista doua feluri principale de terapie, i.e. psihanaliza si terapie cognitiv-comportamentala. Prima, e fix doar pe pus intrebari si scormonit prin constient si semi-constient, cu consecintele de rigoare. A doua e cu discutii si pus in context, eventual cu dat de unelte care pot ajuta in cazuri de depresie, anxietate etc. Asta stiu doar ca om obisnuit, cunoscand oameni care au beneficiat de pe urma terapiei si care nu au beneficiat prea mult. Pana la urma, daca ai prieteni buni, destepti, si disponibili, ai avea nevoie de un terapeut exceptional ca sa insemne ceva in plus. Daca nu prea ai prieteni si ai probleme mai serioase, un terapeut obisnuit poate deja sa ajute cu ceva.
in concluzie, mie personal mi se pare fortata declaratia ca nu ajuta pe nimeni. Ca mai mereu in viata, raspunsul e “depinde”.
NOU
Da, se poate ca psihologul sa zica ca respectiva poate pica in aceleasi capcane sau tipare toxice, abuzive. Mai ales cand ai de-a face anterior cu parteneri narcisisti. Si da, asta automat anuleaza toate eforturile / sedintele si banii aruncati pe apa sambetei.
Nu e ca si cum psihologul se baga in viata ta sa nu te (re)casatoresti, pur si simplu intuieste prea bine ca vei pica in plasa iar. De asta e bine ca dupa fosta relatie/casnicie sa lasi o perioada mai lunga de timp ca sa te vindeci efectiv de acele rani, nu sa acoperi golul cu ceva repede. Trebuie sa procesezi emotional acele rani altfel risti sa atragi acelasi rahat in viata ta.
NOU
Psihoterapia ajută, cu siguranță!
Dar doar dacă accepți că ai o problemă și ceri ajutorul.
Exemplele recente cu doamna psiholog-șuț Diana și cu domnul psiholog-pipăitor Cristian nu sunt relevante. Sunt doar 2 mere putrede.
Nici “coach”-ii nu sunt relevanți, la fel cum nici preoții sau ghicitoarele. Sunt lucruri diferite.
Ținutul unui jurnal e un surogat parțial, pentru unii merge chiar bine.
Totul e să îți pui mintea pe pauză, zilnic, în doze crescânde. Fără alcool, droguri sau altele de genul.
NOU
Terapia funcționează doar dacă faci tu munca practică, care e aproximativ 70-80% din terapie. Terapeutul nu e acolo să te placă sau să te salveze, ci să-ți ofere un cadru obiectiv și metode care chiar funcționează, verificate.
Problema e că unii oameni merg fără să se implice, iar unii psihologi nu sunt făcuți pentru meseria asta.
Dar există și terapeuți excepționali. Cunosc cel puțin 3 care au pus oameni pe picioare când totul părea pierdut. Vorbesc din ce am văzut în realitate, nu din generalizări scrise mai sus de către tine.
La terapie primești doar acel 30% din care, dacă ești deștept și făcut să înțelegi anumite lucruri despre tine, te descurci, dacă nu există alte metode care ajută.