Acum 2 săptămâni se duce nevasta să ne încarce cartelele de Cosmote. Ajunge la un Germanos, cumpără 2 chitanţe de-alea cu cod şi pleacă. Acasă, surpriză. Pe una din chitanţe nu se înţelegea fix codul de reîncărcare. Bun, hai la un Germanos să rezolvăm.

Merge la Germanosul din Pantelimon de la Delfinul, le arată la ăia chitanţa, verifică, bun, hai că trimitem la Cosmote cerere, aşteptaţi că în 24 de ore intră.
După o săptămână, timp în care am aşteptat răbdători şi nu a intrat nici mama creditului, mergem din nou la Germanos, acelaşi Germanos, să îi întrebăm de sănătate.

Tipii, extrem de relaxaţi, scot din nou aceeaşi hârtie care o mai trimiseseră, o mai trimit o dată, de data asta în faţa noastră şi ne trimit acasă, iarăşi calmi, că intră.
Normal că nu a intrat nimic, aşa că a 3 a zi sunăm şi noi la Cosmote.

Unde ni se spune că ei nu au primit nici o cerere, că Germanosul e de vină şi că să ne mai ducem noi o dată la Germanos să retrimitem, că cine ştie, poate avem noroc.

Mă, câtă nesimţire şi lipsă de profesionalism să ai? Adică eu, cu chitanţa în mână, sunt plimbat ca Michael Jackson la cimitir, de 2 săptămâni, pentru că 2 incompetenţi nu se pricep să trimită şi să primească un mail?
Sau poate asta e politică de firmă în Cosmote. Dacă cumva e o greşeală, facem hăţişul birocratic atât de des încât tipul să îşi bage picioarele în aia 30 de lei, să renunţe şi să cumpere alt credit.

Pentru că aşa sunt învăţaţi toţi. Asta mai rămânea să ne spună gagica de la telefon “Hai dom’le, te face pe dumneata un amărât de 30 de lei?”. Iar prostul de rromân, ca nu cumva să pice de sărac şi aia de la telefon sau magazin să nu creadă că el nu ar fi un urmaş al sultanului Bruneiului, bagă mâna în buzunar şi mai scoate un ban.

Eh, eu nu o să mai scot nimic. Dacă nu se rezolvă problema asta, mă mut la Orange, oricum deja au început să aibă oferte mai avantajoase.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. Suna-i si zi ca renunti din cauza chestiei asteia, sa vezi cum se prcipita toti, ca la noi atunci pretuiesc clientul cand sunt pe cale sa nu-l mai aiba. Pana atunci da-l in pula

  2. #2

    Hai dom’le, te face pe dumneata un amărât de 30 de lei?

    ps: la orange ai minute in retea multe , ca nationale nu prea da la cartele

  3. #3

    parca am citit ceva la vreo 40 de minute nationale. nu ar fi rau

  4. salut arhi…e prima oara cand posez un comm la u p blog…dar am si io o intrebare…ceva legat de adsense…ii aud mereu pe toti “ma voi imbogati de pe net”:whatever: …dar am si io nijte intrebari…pot sa am mai multe bloguri pe un singur cont adsense?…astai prima…a doua…pot sa-mi faca vreo o suta de astfel de bloguri,pe acelasi cont adsense, sa ma duc in fiece zi la un internet cafe, bag 2 lei, imi dau singur clicuri iar pe zi, cu o medie de 10 centi pe click sa iau 10 $…io nu cred ca merge…daca nu merge, mai exista vreon risc, in afara banarii contului?:spammer: …ceea cei fff rau?… :ban:

  5. #5

    tot mai bine pe abonament. merge tot timpul si platesti dup-aia.
    am vechime vreo 7 ani la Vodafone si mi-au dat la vreo 13 EUR cu TVA pe luna:
    – 1000 minute in retea (90% din agenda mea e rosie)
    -1000 SMS in retea
    – 110 minute nationale
    -mai am vreo 30 min in retea pentru vechime
    – 10 minute video telefonie
    – 10 MB internet

    chiar merita sa negociezi abonamentele dupa 1 an

  6. #6

    1. da
    2. nu

  7. eu cand am fost la the mission imparteau cei de la orange cartele moca. Asa am facut rost de cartele cu 800 de minute in retea, 800 de SMS, si 50 minute nationale, totul pentr 4 EURO.

  8. Mna sincer eu unul sunt la Cosmote si .. nu am avut probleme ca sun la 333 parca sau relatii cu clientii si se rezolva .. te pune sa spui un cod parca .. sau cel putin pe mine asa m-a pus, dar chitanta era luata de la un Pay Point .. de la magazin de la colt .. 🙂

    Cat despre oferta e una cu 800 de minute in retea 60 nationale alte retele si 2000 cu 2 numere favorite .. destul .. cat sa si ramana .. :stupid:

    Dar cred ca ma bag la abonament ca vreau un mobil nou .. sa vadem oferte … ca la vodafone nu ma bag ca am fost si am facut o mica (MARE, EXORBITANTA) factura si l-am inchis .. si nu mai vreau .. vodafone

    Deci depinde si cu cine vorbesti cred eu .. pe mine ink cosmote nu m-a dezamagit …

  9. 2.NU….vreau detalii…why?…poi fac in asa fel in cat sa nu creasc ctr-ul prea mult…cca30%…si in afara de banarea contului(ceea cei fff rau) ce sar ami putea intampla?
    :whatever:

  10. #12

    dude, exista numerosi algoritmi. frecventa clickului, densitate, tipul de accesare al paginii, timpii necesari. cauta si tu pe google. ctr de 30%?:))) lol, un ctr normal e de 1 sau sub 1

  11. Ah, unde sunt în clipa asta ăia care mă înjurau de mama focului pentru că-mi lipsea orice urmă de respect pentru compania asta? 🙂

  12. #14

    @lucifer: arhi vrea cartela , nu abonament .

    am abonament la orange cu vechime de 2 ani si am pentru 6 euro 200 de min in retea si 65 nationale si un numar cu care vb pe 1cent/min. nu am nici pe departe cele jdemii de minute care le ai pe cartela , dar mie imi ajung. mai bine ma omoara alcoolul si prefer discutiile fata in fata , decat sa fac cancer la creier vorbind 2 mii de minute pe luna .

  13. #15

    Apropo, unde sun sa intru in legatura cu un operator in carne si oase, de la Cosmote, ca m-au zapacit de cap cu meniurile lor.
    Primesc mesaje tip frauda de la un nr. de cosmote, iar dupa ce am dat un search pe google, vad ca mai sunt persoane care se plang de vreo luna de zile de acelasi lucru. Nu ca s-ar lua vreo masura, dar vreau macar sa injur putin operatorii. So, care-i numarul, sau combinatia?

  14. Arhi , orice altceva in afara de Orange. :thumbdown:

    Eu vreau sa fac transferul invers sa plec de la fomistii de la Orange la care sunt de ~6 ani de care eram foarte incantat dar au devenit cei mai nesimtiti,si cei mai hoti.

    Vodafone au intrat pe piata cu oferte interesante , in special la cartela chestia cu combinatu e destul de utila cui i se potriveste.

    Daca e pana acolo toti sunt o apa si-un pamant operatorii , ideea e sa-i nimeresti pe aia care-ti administreaza muia cea mai voalata si sa nu te simti furat la drumu’ mare.

    Daca doar asta e singura nemultumire iti sugerez sa te gandesti serios inainte de a renunta la ei , pentru ca iti spun exista si mai rau , iar acest mai rau se traduce prin furt din minute , furt calificat din credit , iar costul oricaror acte doveditoare te tine departe de la scandal + ca e ca si cum te-ai lupta cu morile de vant n-ai nici o sansa la castig.

  15. #17

    sfinxul, parca 1234

  16. NU e dela germanos clar, sint NESIMTITII DE LA COSMOTE!!!

  17. #19

    Arhi, am sunat ieri la 1234, dar m-au inebunit cu ofertele verii si cu promotiile, nu dau de operator.

  18. Aici aia de la Cosmote au dreptate, de obicei aia de Germanos sunt niste idiotii, dar pana la urma greseala lor ca lucreaza cu ei. Ca am patit-o si eu cu Germanos, cand am vrut sa inchid abonamentul la Cosmote. Dupa ce m-au lasat sa astept cam 30 de minute ca tot mai veneau clienti sa isi faca abonament, si eu nu eram o prioritate din moment ce am vrut sa il inchid, am asteptat o luna sa se inchida si nimic. In final am dat telefon la comsote, care mi-au spus ca nu au primit nimic de la Germanos, si am trimis cu mana mea cererea de reziliere prin fax si in 2 zile era inchis. Si adevarul e ca la ora actuala Cosmote sunt trasi in jos cel mai mult de Germanos, care de la infiintare a fost o firma de nesimtiti.

  19. #21

    karmapolice, stiu, pentru ca au trimis in fata noastra emailurile

  20. Salut. Am patit-o si eu cu acesti Bonnie and Clyde al comunicatiilor (Cosmote + Germanos.)
    Am abonament la ei de mai bine de un an. In iulie mi se emite factura, trimit pe cineva sa o plateasca la Germanos. Persoana plateste, i se da factura (sau chitanta ce o fi aia) totul ok. Trece ceva timp , si incep sa primesc sms-uri. Daca nu platiti factura x accesul va fi bla bla .. Sun la ei, dupa 30 de min de asteptat la telefon se indura cineva de la plati sa imi raspunda. La ei figuram ca restant cu factura respectiva. Le zic ca am chitanta in fata, le citesc de pe ea. Nu intelegea nimic domnisoara si imi zice sa o trimit pe fax. Zis si facut. De atunci silentio vreo saptamana in care am crezut ca au rezolvat.
    :d Dupa o saptamana am primit bonus de utilizator suspendare din retea. Aceleasi 30 de min asteptate pana se indura cineva de mine, deja urlam la telefon asa ca mi-a zis sa inchid ca imi dau acces imediat DAR trebuie sa ma duc eu cu factura la germanosul unde am platit si sa vad de ce nu au intrat banii in contul lor. Am mers la GERMANOS unde tipul de acolo mi-a zis scurt ca : se pare ca am apasat pe “client nou” cand am procesat plata. S-a scuzat si atat…

    • #23

      da, la noi nu au binevoit sa se scuze, doar au zis ca il mai trimit o data.

  21. #24

    Activeaza orange young si cu 7 euro ai 1000 de min in retea + 1000 sms + 50 nationale. Bine, nu mai esti young, da’ nu conteaza, gasesti cnp pe net. Tot suntem rromani, o mica smecherie merge 😀 Poti activa cu 10 euro 2000 de min + 2000 sms, dar alea’s pe 2 luni mi se pare

  22. eu sunt pe orange de cand ma stiu si sunt f multumita. abonamente bune nu pot sa’ti recomand pentru ca nu stiu cam cat vb tu, dar la cartela ai o gramada de oferte: 300min, 400min,500min, etc cu 4-5 euro

  23. @fofo – Uite de aia este frumoasă România. Pentru că încă nu ne-am obişnuit să fim corecţi, nici măcar în ceea ne priveşte pe noi şi ale noastre. Dar ştim să cerem asta de la cei care ne reprezintă…

  24. #27

    Germanos e un dealer, astia n-au reprezentante proprii? Cum sunt Store-urile Vodafone, de exemplu? Acolo se rezolva totul pe loc. In rest, stii cum e… Primesc fufele alea de la “stelutza” lor mii de solicitari pe zi…nici nu ma mir ca “mai scapa” cate una-doua-sute. :-p Mai ales la o retea fara o coloana vertebrala prea solida, cum e Cosmote-ul.
    @Cristi – ameninti ca renunti la cartela? So? Stai lejer ca nu se precipita nimeni, atat timp cat toti avem cateva sim-uri active inca prin sertare…piata PrePay e mult mai putin importanta pt retea, pt. ca nu au nicio siguranta ca tu incarci sau nu lunar.
    @All – Retorica asta cu “ne fura retelele” e cam plictisitoare deja. Am mai spus-o, si-am s-o mai spun. Atat timp cat venitul mediu pe abonat in Romania e in jurul a 9 Euro, iar in Europa e cam de 50-60, asa sunt si serviciile. E trist, dar asta e adevarul. Iar ca fapt divers, aveam mai mereu “network busy”-uri pe T-Mobile(abonament) in Germania…iar netul lor mobil e absolut penibil. Merge groaznic, si e super scump pt. ce ai inclus. Nu e nicaieri atat de roz, pana la urma.

  25. Dealerul – in cazul asta Germanos – e vinovat. Era problema lor cu Cosmote-ul, tu nu esti vinovat, trebuiau sa-ti dea banii inapoi sau un alt cod. Si eu operez un site de reincarcare electronica (stiu, stiu, fara reclama :D) si mi se mai intampla sa imi mai dea astia si cate un cod gresit. Caz in care ii dau frumos clientului alt cod si eu ma iau de par cu operatorul care a facut-o de oaie.

    • #29

      chiar te rog sa dai linkul, as prefera sa incarc de pe net decat sa ma duc la germanos sa vad cretini in fata ochilor

  26. #30

    @DeMaio: nu zau? da’ cand iti incarca factura ei factura degeaba, sunt corecti ? probabil esti adeptul “intoarce si celalalt obraz”. Sorry, imi dai o palma, iti dau un pumn in dinti. De aia sunt la cartela, ca sunt ei nesimtiti.

  27. @fofo – Am înţeles. “Dacă ei ne fură, să ciordim şi noi”. Nu mai pun la socoteală partea cu CNP-ul, care este al dracului de ilegală, dar na, suntem români, avem scuza micimii care ne determină. Cum spuneam, ce spuneam, când spuneam…este exact ca mai sus.

  28. #32

    Problemele cu codurile de reîncărcare sunt tratate la fel de către Orange şi Vodafone, din experienţă proprie vorbesc. Am avut cartele de Orange, Vodafone şi Cosmote. Abonament am avut la fel, la toţi cei trei operatori. Poate nu contează părerea mea, dar cei care te f*t mai puţin sunt Cosmote, apoi Vodafone. Orange sunt deja nesimţiţi pe faţă. Acum am păstrat doar un telefon, cel cu abonamentul de Cosmote, e cel mai rentabil. Plata o fac prin ING HomeBank şi nu am probleme, pentru că Germanos sux. De fapt toţi dealerii, indiferent de reţea, sunt depăşiţi de situaţiile atipice ce pot avea loc.

  29. @arhi Vodafone e mult inaintea Cosmote. Mi-au adaugat la abonamentul lunar cativa Euro (ori 24 de luni contractuale), am reclamat si m-a sunat o veverita sa-mi spuna ca de ce am reclamat ca nu e o suma prea mare. I-am spus ca daca pentru Vodafone nu e o suma mare as prefera sa mi-o faca ei cadou si nu s-o platesc eu degeaba. Evident ca vine in continuare pe factura.

  30. Ce sa zic Cosmote rullez (nu ca restu ar fi mai breji) da la drac Cosmote ? com on …

    Oricum face parte din peisaju mioritic faze de genu asa ca asta e …

  31. #35

    chiar ma miram, cand am citit aia cu sunt inainte, ca eu pe aia de la vodafone ii urasc fizic

  32. @arhi Suntem cel putin doi.

  33. #37

    Am Cosmote si sunt foarte multumit! Din principiu insa evit cat pot Germanos si caut alti dealeri!

  34. #38

    nu stiu daca rezolv ceva, da poti sa imi trimiti un scan cu alea 2 chitante pe mail, si incerc tot ce se poate. (lucrez la internity)

  35. #39

    dude, nu e vorba de aia 30 de lei, ci de gest in sine. multumesc foarte mult de oferta, dar chiar intentionez sa ma sexez cu astia pana la capat.

  36. sefule da de ce nu bagi un abonament cu minute incluse? in romania din cate stiu sunt niste killer deals la abonamente, si la oferte.

  37. #41

    am avut. imi ramaneau lunar zeci de minute si sms-uri, in toate retelele, dar eu plateam cost suplimentar dublu

  38. #42

    Reîncarcă de pe prepay.ro
    Mai rapid, mai util și se îintelege codul :smirk:

  39. #43

    Nu stiu daca intamplarea ta e relevanta, adica ce legatura are o imprimanta defecta si niste angajati incompetenti de la Germanos, cu firma Cosmote. Intr-adevar au contract cu Germanos, dar asta nu rezulta ca operatorul Cosmote e de :poop: . Eu n-am avut niciodata probleme de genul asta cu ei, si am cumparat cartele de peste tot: si de la paypoint si de la germanos si de la cosmote, din gari etc. etc. Daca patesc ceva asemanator cu ce ai descris tu, ma duc acolo la aia de unde am cumparat reincarcarea si rezolv cu ei, nu zbier ca operatorul Cosmote e de kkt, ca e fix frectie :whatever: , n-o sa-si inchida nimeni abonamentele sau sa-si arunce cartelele, ca n-am primit eu o chitanta de reincarcare buna. Si vreau sa reamintesc, cine a fost primul operator care a dat mii de minute cu 5 euro, cand la orange, vodafone, zapp si care mai erau de 5 euro iti dadeau eventual o m*ie? Cand au vazut ca pleaca toti spre Cosmote(si cine era cretin sa nu o faca?) au inceput usor usor sa urmeze modelul.

  40. Mie mi-au vandut chiar si bonuri folosite. Cum as putea demonstra daca aia cand sun spun ca intr-adevar nu a fost reincarcat de pe nru meu dar nu au ce face ca ei nu stiu daca nu l-am dat eu altcuiva.

  41. #45

    nepotu, germanos apartine cosmoteului

  42. @Dan – si eu ca dealer am patit chestia cu codul folosit – clientul a incarcat in fata mea codul proaspat scos si doar l-am vazut ca nu a dat codul alcuiva si nici nu a incarcat pe la spate doar ca sa imi faca mie probleme. Cica se mai intampla – rar, dar se intampla. Eu am pus deoparte codul ala care a dat mesajul de “cod folosit” cu gandul de a suna sa tratez direct cu operatorul. Si tot am amanat momentul pana cand, 2 luni mai tarziu, am zis sa mai incerc o data de pe telefonul meu sa fiu sigura ca nu merge si dupa aia sa ma duc sa ma cert cu aia. Surpriza! A mers. Nu stiu exact ce se intampla si cum le functioneaza lor sistemul de dat coduri, dar eu zic sa nu te lasi, sa faci scandal!
    @arhi: www.reincarcareelectronica.ro – coduri de orange, vodafone si cosmote. Iti faci cont, iti alegi codul, platesti direct cu cardul si iti trimit codul pe mail. Nu retin datele sensibiloase pe site pentru ca am contract cu gecadul, totul e curat, uscat si sigur. Am preturile afisate mare si clar, cu toate taxele incluse, astfel incat sa nu se incurce nimeni. Daca ai probleme de vreun fel, tratezi direct cu mine – eu sunt si vanzator, si web designer, si sef, si femeie de servici

  43. #47

    sa stii ca o sa il folosesc. pij pe germanos and rest

  44. #48

    Poti sa ii dai in judecata pentru asta.
    Nu stiu cum ai avut tu atata rabdare, daca eram in locul tau faceam scandal pentru aia 30lei, de nervi. :cuss:

  45. buna.eu am lucrat la cosmote si pot sa-ti spun sigur ca cei de la germanos au mereu probleme cu sistemele,eu am stat la telefon cu dealeri care-mi trimiteau mailuri care nu ajungeau.in 2007 in august a fost o zi in care toate chitantele de la un germanos din timisoara parca au fost anulate,banii nu au intrat si s-au taiat abonamentele.ei au stiut si nu au facut alte chitante ca le-a fost lene,pana nu au facut reclamatii garla abonatii.incearca alta data la internity,si scaneaza chitanta respectiva si trimite-o direct la cosmote.acum o luna nu mergea tel sa dau sms,am dat un mail,am primit reply in 10 minute si am trimis sms-uri.

  46. #50

    codul obtinut pe bon din-ala (voucher incarcare electronica) trebuie incarcat pe loc, in magazin. la transport se poate deteriora – vezi ce s-a si intamplat.
    astfel te feresti de o eventuala teapa, dar si comerciantul de cei de rea credinta. oricum lantul e complicat, sunt ca in orice multinationala multe fufe care rup in doua tigari si cafele in loc sa isi faca treaba asa ca the truth is out there….

  47. toti sunt la fel ,indiferent ca se cheama Cosmote , Orange sau Vodafone , mai devreme sau mai traziu vei avea probleme si pleci la altu ,acolo la fel si tot asa 😉

  48. #52

    @arhi, oarecum offtopic:
    ieri ma suna un numar de oranj. cer cu tata (abonamentul e pe numele lui). le spun ca nu e tata, sunt eu, ca sunt utilizator pe abonament, nu titular. cica sunt de la oranj, sa imi propuna un abonament in editie limitata. imi spun despre ce e vorba, eu le spun ca m-as mai gandi. a ramas ca ma mai suna azi dupa 13:00. inca nu m-au sunat, dar au trecut doar 40 de minute.
    de dimineata am fost la oranj shop. se pare ca nu, nu am fost contactat de oranj romania. si nu, numarul de pe care am fost sunat, 0750199399, nu apartine oranj ro.
    ca sa recapitulam: stiau numele titularului, numele meu ca utilizator, si cate minute incluse am in momentul asta la abonament (chestie care se poate si deduce, dar doar daca stii de cat timp are omul abonamentul). parerea mea umila: oranj au o majora scurgere de informatii.
    P.S: tipul de la oranj shop nu stiu daca a facut ceva in privinta asta. cel putin, mie nu mi-a zis “multumim ca ne-ati anuntat, o sa luam masuri”.

  49. #53

    Xael, iti zic eu ca nu e o scurgere de informatii, ci o vanzare pe fatza. adica un tip de acolo a luat ftumos baza de date, a pus-o pe dvd si a vandut-o. se practica in mod curent, plus de asta chiar companiile isi vand bazele de date.

  50. #54

    mda…. atata tot ca n-a vandut-o cuiva care voia sa ma convinga sa cumpar, legal, cartofi sau aer conditionat. ci se dadea drept reprezentant oranj.
    varianta a 2-a ar fi chiar sa fi fost de la oranj, iar astia sa aiba un sistem informatic deosebit de prost pus la punct.
    pacat ca, vorba cuiva de mai sus, toti sunt la fel. ca m-as muta de-al naibii la alt operator, dar la cine plm?

  51. Sa vezi ce tare e cand incerci sa-ti reziliezi un contract de abonament facut la Cosmote. Nu ti-l pot inchide de la relatii clienti, chiar daca daca toate datele, ci, vezi Doamne, trebuie sa mergi la un magazin Cosmote sau partener Cosmote. Si acolo la fel, esti purtat pe drumuri ba ca nu merge serverul, ba ca nu le merge la Cosmote nu stiu ce, ba ca lucreaza sa modifice cererea de reziliere, etc.
    Sunt niste nesimtiti, asta e clar. Dupa ce se inregistreaza cererea (cica in maxim 30 de zile), deci te mai fura o luna, te contacteaza “Departamentul rezilieri”, probabil studenti pusi acolo pe un salariu de doi lei ca sa te convinga sa nu renunti la abonament.
    Hatisul asta nenorocit birocratic clar nu mai vreau sa-l intalnesc vreodata, deci n-o sa mai imi fac abonament la Cosmote.

  52. #56

    L.E: erau chiar de la oranj, m-au resunat ieri. habar nu au unii de altii in compania aia, ce fac, ce nu fac, ce numere de telefon sunt ale lor si ce numere nu, etc… in schimb aveau niste calcule foarte bine puse la punct despre cate minute am vorbit in ultima luna si cat m-ar costa sa le achit pe baza de optiune vs. cost suplimentar (cumva pe sfert, se pare).

  53. #57

    cred ca acele chitante le-ai cumparat de altundeva, Germanos nu comercializeaza acele vouche-re, dar da ai dreptate acele cereri se rezolva foarte greu…nu din cauza ca acel mail nu sa trimis sau primit de cine trebuie, ci doar pentru ca….cei de la cosmote nu… ” isi fac timp”. Si chiar te-ai calicit de ai cumparat acel voucher de undeva de pe strada …

  54. #58

    a…si scuzati petru ca am mai postat odata….dar…nu va mai plangeti…orcum faceti abonamente pentru telefoane, va plangeti ca platiti 10euro abon pe luna petru un tel de 600 lei.cand defapt voi platiti minutele pe care le primiti…cosmote-ul a oferit exact ceea ce vor romanii…multe minute pe care nu le utilizeaza sau le vorbesc pentru ca le au nu pentru ca au nevoie de ele…populatie este nefericita ca au schimbat abonamentele (nelimitat-1500min) \. Sincer.. si imi pare rau ca o spun..inca sunt multi care taiesc cu o mentalitate comunista sau cred ca pot primi orice doar pentru ca sunt clienti…Si companiile merita dreptul de a-si alege clientii.

  55. #59

    Cat costa nokia n79 la abonament cosmote 60 la prelungire abonament pe 2 ani.Zice ca am 45 euro reducere.

  56. @Alex – Pentru asta cred că trebuia să te adresezi celor de la Cosmote, aici este un blog, nu site-ul companiei…

  57. #61

    pai…la germanos spui nr si ti-l incarca in secunda 2!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!