Ieri am participat la o discuție care m-a lăsat complet aiurit. Pornind de la un articol dintr-o publicație de asta de hipsteri, gen vice, dar nu sunt sigur, o doamnă ne-a explicat, cu subiect și predicat, concepția românească față de divorț și creșterea copiilor.

În primul rând, să divorțezi este rușinos, odată ce ai luat decizia asta în fața lui dumnezeu, nu mai dai înapoi, că nu e jucărie. Viața asta oricum este și trebuie să fie doar un chin, răsplata venind, așa cum se cuvine, de-a dreapta tatălui, în viața de apoi.

Faptul că te bate este irelevant. Cât de tare poate să te bată, că doar nu te omoară. Dacă se întoarce întotdeauna la tine, dacă aduce toți banii în casă, înseamnă că pe tine te iubește, prin urmare, ai fi o păcătoasă să îl părăsești, pentru că la cununie ai consimțit, în fața lui dumnezeu, să fii a lui, pe viață. Nu, alcoolul nu e o scuză, dacă bea, înseamnă că bea de supărare și trebuie să cauți undeva, înăuntrul tău, cu ce ai greșit de l-ai întristat.

Dacă divorțează de tine, tatăl este un porc, clar, iar copiii trebuie să stea cu mama, fără urmă de îndoială, doar mama este capabilă să ofere educația corectă și creștină tinerelor mlădițe sau vlăstare.

Mama nu are voie, în fața lui dumnezeu, să se recăsătorească, ea a fost sortită unui singur bărbat, porcul antemenționat, chiar dacă el a divorțat de ea, ea trebuie în continuare să îi păstreze trupul curat ca un templu și să caute să îl întoarcă la ea, indiferent când.

Pentru că nu contează nimic decât ca copilul să crească cu cei 2 părinți ai săi, doar așa va crește înconjurat de dragoste și iubire. Chiar dacă vă certați, chiar dacă copiii sunt bătuți de tată (mama, se știe, nu e violentă, este întotdeauna cea care suspină și alină durerea), acolo unde lovește un părinte de fapt mângâie dumnezeu, uite în ce nenorociri ne zbatem acum, doar pentru că am renunțat la vechile obiceiuri și copiii nu mai știu de frica părinților.

#băbăeț mi s-a încrețit carnea pe mine. Vă dați seama că oamenii ăștia de fapt sunt majoritari, decid ce se întâmplă în românia și sunt complet în afara bulei în care ne scăldăm și unde considerăm că l-am făcut pe Iohannis președinte?

Și un link util, ca să înțelegeți de unde vin căcaturile astea.

www.stirilekanald.ro/parintele-calistrat-chifan-catre-femei-barbatul-ii-mai-da-o-palma-femeii-dar-ea-tot-il-iubeste-pentru-ca-ai-copii-mergi-la-drum-si-mergi-cu-el-16930117

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

76 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Iar tu îi descurajai pe ‘ai noștrii’ să voteze pentru că greață. Știm, știm, mea culpa dar nah.

    • #2

      nu neaparat mea culpa, am facut ceea ce am crezut eu bine la momentul respectiv. acum cred altceva. i regret nothing

  2. #3

    Sper ca cine a scris a scis la misto, nu cred ca are cum sa vorbeasca serios. Wtf did i just read?

  3. #4

    Mindfuck!!!
    Gandire de fumeie romanca verde 2017…

  4. #6

    da, si armele chimice sunt interzise

  5. #7

    Doh 🙂 Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne căznim în continuare. Mai șocăm o mioară, mai corupem un miel divin, mai strivim un pistil ortodox. Noi, adică eu, că tu ești om bun și moral.
    #perseverarediabolicum

  6. Doamna e doamna din fotografie?

    • #9

      nu, in fotografie e vaca de liana stanciu, de la coalitia pentru familie

    • #10

      Cualitea 🙂

    • #11

      Dar de ce e vaca? Fiind de 15 ani plecat, nu stiu ce a mai facut de cand era la Radio Contact..

  7. #12

    da si tu mai mult context. ca daca erai la discutie in fata bisericii unde sunt doamnele cu cagule tip batic si care se inchina la tot ce prind atunci nu se pune.

    • #13

      Contextul larg e România, iar cel proxim, huh, tot România

  8. bah…io cred ca totusi e troleala

    • #15

      Vrei sa zici ca speri.

    • cam da. Pentru ca daca stau sa ma gandesc…cam asta e gandirea clasica: “ce daca ma bate, se intoarce la mine”, “nu divort ca copilu o sa fie traumatizat”

  9. #17

    plm….ma intristeaza dar nu ma mira. nici in “bula” nu e foarte diferita treaba: tot violenta, tot egoism, aroganta si lipsa de acceptare a altor opinii….

    • #18

      Nici nu-i de mirare. E doar o generatie intre unii si altii. Au trait impreuna a buna parte din viata. Astia tineri, in plus, pentru ca mai au si ceva cartoane de absolvire sunt si mult mai aroganti.

    • #19

      Te-a banat și pe tine Zoso? :)))

    • #20

      Nu stiu unde gasesti tu fundamentalisti cretinoizi de genul asta.
      Poate la moldoveni sa fie filosofie de viata.
      Prin Ardeal doar la tigani si doar la aia de lucreaza cu ziua mai exista conceptii de genul asta.
      Ia da tu o palma ardelencei ca in 90% din cazuri nu apuci sa o dai pe a doua.
      Cat despre batutul copiilor chiar nu se pune problema.

    • #22

      @Ion: Te asigur ca dintr-astia gasesti, in proportie constanta, peste tot.

    • #23

      Ce-mi place mie de Ion ca se foloseste de stereotipuri pentru o chestie generalizata in toata tara…
      In acelasi context pot sa zic si eu la fel.. normal ca nu ii mai da si a doua palma ca doar pentru prima i-a luat 15 ani de gandire si meditatie…
      Si cand te gandesti ca zona respectiva e “putin” mai evoluata doar din prisma proximitatii cu tari mai instarite si ca au stat calare pe ei nemtii si ungurii….pfff.

    • #24

      @Ion: ardelenii…..acele simboluri ale tolerantei….. 🙂

    • #25

      Saracia te face sa accepti multe si saracia nu-i filozofie de viata la moldoveni, gigi. Mai mult e incompetenta si falimentul celor nesaraci care nu stiu sau nu vor sa impulsioneze zonele sarace. Politici pentru zonele sarace sunt in toata lumea, mai putin in cacatul de tara condus de teleormaneni si ardeleni.

    • #26

      Attilla vorbea de oamenii din “bula” si Ion a venit rapid sa confirme cum a stiut mai bine.

    • #27

      … adica violent, egoist, arogant si intolerant.

    • #28

      @bigone: eu nici macar nu vorbeam numai de cazul asta particular. se poate inlocui “divort” cu orice: copil mort in avalansa, alaptare, alegeri, psd, religie, sofat, fotbal…… si rezultatul e acelasi

  10. #29

    Recomand aceasta emisiune pentru cei care cred ca bataie e rupta din rai:
    www.youtube.com/watch?v=RABecVPqq80

  11. #30

    Is this for real?? Deci eu nu trebuia sa divortez ca mi-am luat o palma caci aceea era mangaierea lui Dumnezeu? Sau asta era valabila numai la bataia copiilor? Si copilul crestea bine-merci in aceste conflicte si “mici certuri” intre parinti? Si eu acum, ca am divortat, nu mai sunt un templu (caci pe porc clar nu mai il caut să îl întoarcla mine)? Trist, foarte, foarte trist..

  12. #31

    Wtf!
    Chiar exista oameni care chiar cred si emit astfel de chestii?
    Cunosc si am in cercul familial extins inclusiv persoane foarte bisericoase. Nici macar la ele n-am auzit asa ceva.

    • #32

      Biserica ortodoxă chiar promovează un astfel de comportament și susține clar că femeia ar trebui să aibă mai puține drepturi ca bărbatul. Plus alte căcaturi întărite cu cu proverbe de 2 lei. Ia citește pe fb și pe forumurile religioase să vezi ce prostii debitează unii. Sunt și oameni normali la cap între ei, dar puțini.

  13. #33

    Aud in departare tropot de copite.Sa fie cavaleria cruciata,sa fie doar doamna stanciu?Lemne încă sunt si orice prost are acces la chibrite.

  14. #35

    WTF??? Cine dracu a scris mizeria aia?

  15. #36

    “Cât de tare poate să te bată, că doar nu te omoară.” – In tara in stirilor de la ora 5? Cate reportaje cu femei care si-au luat topoare de la soti, in fara copiilor, sunt necesare sa intelegem ca poate foarte bine sa te omoare?
    “Viața asta oricum este și trebuie să fie doar un chin, răsplata venind, așa cum se cuvine, de-a dreapta tatălui, în viața de apoi.” – va puteti imagina? Sa traiesti asa, baltind in nefericire, zicandu-ti ca de-aia traiesti, sa suferi (WTF), si apoi mori, si nimic? Se stinge lumina, nu mai este nimic, si tu ti-ai petrecut viata inghitind pumni si turnand copii.

    Daca persoana asta are gandurile astea la modul serios, fara trolling, mi-e mila de ea.

  16. #37

    Dar daca o leg cand o bat si avem cuvant de siguranta? Asta clar nu e motiv de divort.

    • #38

      da, dar trebuie sa stii macar 50 de moduri de a o lega.
      si aveti grija daca puneti cuvantul de siguranta :
      Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz
      mie mi-a fost greu sa mi-l aduc aminte timp de 3 ore.a fost cumplit

  17. #39

    E o femeie din creierii muntilor, care nu stie sa scrie, iar cand a vazut televizorul s-a inchinat, nu? 🙂
    Ca nu imi vine sa cred (desi am vazut si eu multe cazuri 🙂 ) faptul ca un om din anul 2017 era noastra poate sa aiba asa conceptii.
    Toata tehnologia asta nu ne ajuta cu nimic, mental multi dintre noi sunt inca in Evul Mediu.
    Din ce vad pe strada, parca ne tampim din ce in ce mai mult, chestii pe care le credeam de mult timp apuse incep sa iasa tot mai mult la iveala.

    • #40

      este un popa… nu e femeie, e un popa, probabil calugar…

    • #41

      oricine ar fi, idei din astea te fac sa zici: i wish i had a bullet for every word you said, i wish i had a weapon to put them in your head… si sunt multi care cred ca nenea, sunt majoritari in plm… de aia e asa bine si minunat

  18. #42

    deci daca am fi fost in germania…..

  19. #43

    Cu textul ala ne-am intors in timp pana in anul 1200

  20. #44

    Sincer da, are dreptate, asta e mentalitatea la majoritatea românilor. Chiar dacă nu îți zic în fața. As mai adaugă o chestie din același spectru, aseară se discuta pe un grup de mămici unde dorm copiii. Unii cu părinții în pat sau camera, alții separat. O stimabila doamna nu poate crede că sunt bărbați care își iubesc copiii si ca accepta că nevoile acestuia vin înaintea nevoilor lui, ca bebe are nevoie să doarmă cu mami si ca are nevoie de căldura ei noaptea.

  21. #45

    si cand mai am impresia din cand in cand ca femeile sunt asuprite, imi aduc brusc aminte ca sunt proaste. daca la musulmani putem suspecta ca sharia e impusa de barbati femeilor, in romania vedem clar ca e impusa de femei.

  22. #46

    Ba, eu nu stiu ce va suparati atat? Din treaba asta barbatul iese castigator, oarecum. Hai noroc!

  23. #47

    Numai mie mi se pare caterinca?
    Aduca wtf, o femeie care crede ca bataia e mangaierea lui dumnezeu, nu-si face barbatu porc daca divorteaza si nici nu spune despre corpul ei ca e “templu”.

    • #48

      Era o faza interesanta in Filantropica in care explica ce e ala bilet de tramvai si cum se foloseste unui putoi de bani gata…cam asa si cu bula personala…mai iesiti din ea din cand in cand,sa vedeti realitatea cruda a vietii….
      Eu am copilarit la tara si am vazut nspe femei de astea…barbatu curvar, betiv, bataus, batea fara discriminare si femeia si copiii. Ea, casnica, 3-4 puradei pe langa, era indemnata de ma-sa sa indure si sa inghita sa nu le faca familia de ras in comuna…ce-o sa zica tanti Maricica duminica la biserica daca te desparti de prost…mai ales ca popa nici sa nu auda de asa ceva.Singura scapare e ca crapa ficatu in ei de prea multa secarica si tescovina pe la 50…si ele alegeau un betivan mai putin bataus, cel putin in primele luni.
      Cand m-am mutat la oras, alta viata: cinema, librarii, oameni cu hobby-uri adevarate, mai cititi, mai cultivati…pe naiba. Bateau si ei ca la fasole, inselau nevasta cu tot blocu, inclusiv cu Maricica si Vasileasca de la 2(pretene bune de-ale femeii opresate), dar totusi le faceau in incinta.(dar peretii erau cam subtiri).In afara erau familia aia care pleca in weekend undeva , cu cosulet de picnic, si ea cu o palarie mare de soare si ochelari negri sa se apere de “focul” neiertator din ochii vecinelor de bloc.
      Singura diferenta de acu 20 de ani e ca acum se bat parte in parte, si cele care au mai scapat pe afara la munci divorteaza de betivani eventual ca si-au dat seama intr-un final ca totusi pot sa se descurce si fara prost.

  24. #49

    Am dat send prea repede. Tipa spunea ceva de genul ‘voi numa copil ați vrut, viața de familie nu? Apoi va mirati ca va lăsa bărbații ‘.

    • asa. si nu e adevarat?
      Ca unele dintre voi dupa ce vi se naste puiu, odoru, lumina ochilor, uitati de prostu ala de a pompat intru procreere

  25. #51

    Eu as avea o intrebare pentru o parte din cei care au comentat pana acum, cei care se mira sau cred ca mizeria (de opinie) e doar trolling: voi pe ce lume traiti? Sau in ce “bula”?
    Chestia de mai sus nu e trolling si nici o opinie separata a cuiva plecat putin pe aratura. Da, asa gandeste o imensa parte a populatiei Romaniei in anul de gratie 2017. Si nu, nu auzi asa ceva doar intr-un catun dintr-un fund de tara, ci in ditamai orasele (cica moderne). Si nu, nu auzi asta doar de la niste “bisericosi” primitivi si limitati, sau doar de la niste batrani incremeniti in alte vremuri, ci de la tot felul de oameni, multi de la care ai avea alte pretentii daca ar fi sa te ghidezi doar dupa pregatirea, job-ul, varsta si mediul lor de viata. Bine ati venit in Evul Mediu!

  26. #57

    Și ai mei s-au despărțit când aveam vreo 7-8 ani,dar vorba românească, unde-s multi puterea creste, deci am crescut bine cu 2 mame și doi tați. Nu cred că a contat vreodată faptul că s-au despărțit, de bătut nu m-au bătut, o chemau pe bunicamea când era vorba de treabă serioasa. Cred că a contat mai mult că, chiar daca nu s-au mai înțeles intre ei sa conviețuiască, s-au înțeles perfect in dreptul meu, și a hotărârilor legate de mine.

  27. Da, suna logic, al dreaq de logic… daca nu te-a omorat… insemana ca te iubeste 😉 0_o …

  28. Ce mirati sunt multi de o gandire atat de populara. Ori eu ma invart in cercuri gresite, ori sunt prea atent la ce se intampla in jurul meu! #romaniatvincafacerating

  29. #62

    Știi cum îți dai seama că un bărbat își iubește nevasta? Când, cu toate celelalte, poartă prezervativ.

  30. #64

    sigur nu trolleaza? suna prea bine ca sa fie adevarata, o fi de fapt un hipster pus pe glume in spatele textului

  31. #65

    vorba cantecului: ” realitatea e aici, nu in calculatoare” 🙂

  32. #66

    Da, e ieromonah (preot-calugar) la o manastire de langa Iasi si, din pacate, e foarte popular. Il cunosc personal, am trait in preajma lui ani de zile.
    E un exemplu perfect de lup in piele de oaie. A fost implicat in numeroase scandaluri in trecut. Si atunci, ca si acum, era la fel de virulent si vorbaret; si atunci era renumit si veneau autocarele din toate colturile tarii sa il asculte… Sunt multi ca el in Ortodoxie (ma refer la tipul de discurs), dar nu toti. El si ucenicii sai, raspanditi prin manastirile din Moldova, impreuna cu cativa calugari de la Sihastria si cu marea majoritate a calugarilor de pe la Petru Voda raspandesc si sustin cu inversunare idei precum cele pe care le-am citit. Asa cum am spus, sunt foarte populari in randul unei parti importante a ortodocsilor – printre adepti sunt si persoane cu o cultura peste medie (!).

    • #67

      cultura peste medie nu insemana ca ii duce capul, sunt onteligenti, sunt in stare sa judece singuri.
      ca dovada inca cred in acea cartulie…bine mai sunt unii care cred ca pamantul e plat….

    • #68

      Din cate stiam eu calugarii nu se pot casatori si avea copii, sau tin eu minte gresit. Asa ca daca noi restul nu ne bagam in ciorba lui sa ii spunem cum sa-si bata toaca si cu ce frecventa de ce s-ar baga nenea la palmele luate de la sot sau la palmele impartite copilului. Thuamne Fereshteh! In rest e minunat cum aud de la oamenii de genul pareri legate de relatia mea, fara sa fie intrebati, normal, ca “da un roman ortodox nu ti-ai gasit”? Ce sa fac daca asta nu vrea sa ma bata :(( eu am incercat sa il aduc spre cele sfinte si traditionale.

  33. #69

    🙂 Desi nu ne-am casatorit si la biserica, eu tot incerc sa-i explic sotiei, mereu joia, ca vinerea fac alte chestii, ca daca ne-am fi cununat cu popa Mihai el ne-ar fi ajutat f. mult. Regulile ar fi fost clare: intai Dumnezeu, apoi barbatul si la urma femeia – nu ne-am fi certat mereu pe telecomanda de la televizor sau ce film e mai bun “Chocolat“ vs. “Rocky“. Acum ii traduc articolul si poate refac ordinea prestBilita de D-zeu.

    Vinerea-mi bat vlastarul ca sa nu uite ca este doar un copil.

    Acum farA ironie….poti sa dai cate linkuri doresti – eu nu cred ca exista oameni care sa gandeascA si apoi sa si zica asa ceva…

  34. #70

    Stiu o familie in care sotia a luat bataie de la cumnatul ei, iar sotul nu a intervenit, ca bauausul este “nenea” (adica fratele lui mai mare). 🙂
    Sotia lua bataie de la sot cand venea de la serviciu seara (curva dracului, te …cu toti), desi femeia nu a intarziat niciodata. Bataia era asa…preventiv luata.
    Sau sotul ii spunea cat ulei sa puna in oala, facea semn pe sticla.
    Fata si sotia mancau ce ramanea, la urma, dupa ce mancau sotul si baiatul, ca ei sunt barbati, iar cele doua trebuia sa-i spele pe picioare. Mai spun? 🙂
    In schimb la nunta plecau gatiti si parfumati, la brat, familia perfecta, chit ca dupa nunta urma bataia. 🙂

    • #71

      nah imi pare rau de tine frate vasluian

    • #72

      Nu sunt vasluian (poate ardelean 🙂 ), iar familia de care vorbesc era (si este inca) din Bucuresti.
      Foarte bine vazuti in bloc. 🙂

  35. #73

    Sedinta cu parintii?

  36. #75

    Ai mei s-au despartit cand aveam noua ani. Doua mame, doi tati. M-au batut toti. Si de cateva ori am vazut moartea cu ochii. Colegii de clasa plangeau efectiv de mila in clasa a treia, invatatorul la fel. N-a interesat pe nimeni, afara de un vecin care a povestit oripilat, iar apoi a fost acuzat ca vrea sa desparta familia. Pe Liana Stanciu as taia-o cu cutitul si i-as pune sare pe rani. De mai multe ori.

  37. #76

    Nimic nou sub soare.
    Nu va prefaceti ca nu stiti aceasta gandire, este peste tot in jurul nostru. A! Ca nu vrem sa o recunoastem , sa o acceptam, ca ne facem prieteni cu oameni care gandesc opus acestor idei – asta este cu totul altceva.
    Insa astfel de persoane, cu mentalitate de Ev Mediu exista absolut oriunde si nu doar in Romania. Si nu doar in clasa “muncitoare”.
    Asa ca de ce ne miram? Ce, credeati ca dupa 17 ani de Internet s-a emancipat poporul roman? Bai baieti, nu mai fiti naivi, rahatul este acelasi doar ca este ambalat putin mai frumos.
    E de ajuns sa iesi din orice zona centrala din orice oras mai mare din aceasta tara si vei descoperi realitatea poporului. Care e cu totul alta decat ceea ce circula pe FB.