Femeia la cratiță sau nu? O întrebare relativ simplă.
Ca să înțelegeți la ce mă refer, cazul meu specific. Eu, dacă intru în bucătărie, e posibil să îi dau foc. Sunt extrem de aiurit și uituc, genul Mr. Bean fără talent artistic.

Da, știu să gătesc, cel puțin știam. Doar că, decât să mă lase pe mine să fac asta și să trebuiască să spele ulterior toată bucătăria, toate vasele, toate oalele, puțin pereții și, de ce nu, tavanul, mai bine mă exilează pe o insulă pustie, împreună cu copiii și să o lăsăm în pace.

Deci la mine soția e cu cratița și nu din misoginism, ci pentru că pur și simplu așa ne-am împărțit noi sarcinile în casă. Eu nu fac nimic și restul face ea :mrgreen: Glumesc, desigur.

Și deși nu sunt neapărat misogin:
Mă uitam la scandalul de la americani, cel cu Serviciul Secret, care ar trebui să îl apere pe Obama (în paranteză fie spus, ați văzut că americanii prescurtează toate serviciile posibile, FBI, CIA, NSA, KLM și PLM, doar de la Secret Service nu am văzut pe nicăieri).

Au pus șef al serviciului secret o femeie. Pentru că, nu-i așa, suntem obligați de political corectness să angajăm femei în toate posturile cheie. Și a avut așa un succes, de a urcat Obama în lift cu un tip înarmat, care îi făcea poze. Ok, și-a dat demisia după ce a dat măsura incompetenței sale, dar problema rămâne. De ce TREBUIE să angajăm femei pe joburi la care bărbații se descurcă genetic mai bine?

Mergeau pe stradă un om și femeia lui… Bine, ok, e o glumă misogină, dar sună simpatic și e din înțelepciunea acestui popor ce sălășluiește pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

134 comentarii Adaugă comentariu

  1. Pentru că feminism cretin. Fumeile-s așa de toante uneori, că nu-și dau seama că se discriminează singure fix în momentul în care militează pentru astfel de privilegii: TREBUIE să fie angajate în posturi cheie, TREBUIE să intre în politică, TREBUIE să aia, să cealaltă. Nu, tanti, dacă ești competentă INTRI în politică, dacă ai șmuchi și te ține VEI FI ANGAJATĂ acolo.

    • #2

      Laura, te iubesc!

    • #3

      Creste fan-clubu…:D…
      In alta ordine de idei sustin ideea Laurei…daca te pricepi barbat sau femeie stai in bucatarie… daca nu n-ai ce cauta pe acolo…fara discriminare! Si sa nu incepem cu barbatii sunt cei mai cei bucatari…pentru ca sunt…hahahaha.

    • #4

      Laura, mai inainte cineva te-a trimis la cratita pentru ca ai avut o atitudine agresiva. Nici eu nu-s de acord cu atitudinea agresiva, desi o comit frecvent fara sa vreau, iar scrisul ascunde multe detalii, dar nu ai fi meritat “mars la cratita” mai ales de la unu care se plange de tiganie, agresivitatea feminina nu o poti combate cu tiganie ca te-ai ars, le faci sa se simta mizerabile pentru nebunia lor, dar pentru asta tre sa-ti mearga putin mintea sa dezvolti tactici desi recunosc ca nu merge mereu treaba. Nu stiu cata competenta ai tu in joburi de care altii le considera dedicate barbatilor, dar te asigur ca femeile trebuie sa lupte dublu pentru a-si dovedi competenta intr-un job pe care societatea il considera a fi pentru barbati (hai sa excludem componentat fizica si sa o lasam doar pe cea intelectuala). Iar femeile care reusesc sa castige respectul unui barbat intr-un asemenea job isi fac treaba foarte bine dar in continuare trebuie sa lupte dublu in competitie.

      Daca ele nu lupta pentru castigarea respectului, cine sa o faca si cum sa o faca altfel ? Eu respect femeile care lupta pentru treaba asta cu conditia sa demonstreze ca nu-s niste tute proaste cu crazy level 1000. Asa ca daca tu consideri ca e prostie lupta pentru egalitatea in sanse, s-ar putea sa nu ai pentru ce lupta si singura ta optiune e sa arati bine si sa-i sufli in fund unui barbat care te conduce. Asa ca eu zic sa lupti daca ai pentru ce, tine crazy levelul jos (nu exista femeie fara crazy level ridicat, dar macar mascheaza-l cumva cu inteligenta). Stiu ce zici tu, e aiurea sa lupti daca nu ai pentru ce si chiar nu poti demosntra, dar unele chiar au si pentru ce lupta si cum demonstra, pentru ele merita lupta asta.

    • #5

      George, nu cred că ai înțeles ideea pe care a încercat Laura să o accentueze. 🙂 Ea doar a scos în evidență faptul că majoritatea feministelor nu militează pentru egalitate ci doar vor ca ele să fie mai egale decât restul. Cum bine a spus și Laura, respectul nu îl câștigi prin agresivitate ilogică, pancarte cu mesaje stupide și marșuri pline cu insulte la adresa sexului opus, pentru ca da, cam la asta se rezumă feminismul actual. Respectul îl câștigi prin muncă. A, face cineva mișto de tine că ești femeie și vrei să te angajezi ca programator de microcontrolere? Nu cred că există o modalitate mai bună prin care să îi arăți că se înșeală decât prin muncă, prin pasiunea și cunoștințele tale față de respectivul subiect.

      Oamenii sunt egali doar în drepturi, ei, ca organisme inteligente, nu sunt. Oamenii sunt extrem de diferiți iar majoritatea ne-am dezvoltat în medii diferite, avem alte aspirații, altă motivație, alte interese, alte pasiuni, alte aptitudini, alte cunoștințe, alt mod de gândire. Cred că poți să intuiești și tu că majoritatea femeilor nu sunt pasionate prea mult de electronică, de exemplu. Au crescut în alte medii și au avut probabil alte interese în partea aceea a copilăriei atunci când noi demontam jucării să vedem cum funcționează. Ca atare, cele care sunt pasionate de așa ceva sunt în minoritate. Și cum bine știm, oamenii percep orice care se abate de la câteva șabloane bine determinate ca fiind ceva ciudat. Toți oamenii trebuie să aibă drepturi egale iar în majoritatea țărilor au. Doar pentru că o anumită categorie de persoane nu lucrează într-o anumită zonă nu înseamnă că respectiva categorie este discriminată și îi este interzis dreptul dea se angaja acolo. Pur și simplu respectiva categorie nu este interesată sau nu are competențele necesare să lucreze în zona respectiva.

      Nu este prea rațional să discutăm despre așa ceva și să facem afirmații precum “Să dăm la o parte componenta fizică”. Se numește cherry picking și nu este o mișcare prea inteligentă. În curând o să ajungem să dăm la o parte și componenta cognitivă și să ne întrebăm de ce nu avem toți oamenii șanse egale să fim astrofizicieni.

      Toți oamenii au drepturi egale și așa și trebuie să rămână. Totuși, șansele le ridicăm sau le coborâm singuri, pe cont propriu. Egalitate pură există doar în matematică.

    • #6

      @Motanul, absolut de acord cu tine ca trebuie dovedit prin munca, problema (in lumea reala) apare cand exista scepticismul cum ca un anumit job (sau pozitie) nu ar fi potrivit pentru o femeie si se prefera un barbat, deci practic bazat pe gandirea traditionala.
      deci feminismul azi (sa-i zic asa), incearca sa schimbe mentalitatea asta, dar ca totul sa mearga ca uns trebuie sa mai asteptam cateva generatii (cei mici sunt educati acum in scoli in sensul asta).
      practic ce vor feministele azi, vor egalitate reala, nu de fatada bazata pe corectitudine politica.

      ca si cum interviurile s-ar da in “blind” si nu stii cine e si dai job-ul cui pare mai competent.

    • George, a zis Motănelu’ perfect ce era de zis. 🙂 Ba chiar a și dezvoltat.

      Am experiență ioc în domeniile dominate de bărbați, dar asta pentru că nu mă pasionează niciunul în mod special. Totuși tind să cred că e un mit treaba asta cu „o femeie tre’ să muncească dublu”. Nu prea mai merge așa, dacă s-ar refuza adevărate talente doar pentru că-s femei, se pierd bani. Tu, ca angajator, îți alegi cei mai buni candidați, nu-i întrebi dacă au cuc sau nu, că e interesul tău să ai oameni competenți. Că oameni competenți = afacere profitabilă, deci bani. Cel puțin așa dictează logica.

      Eu susțin egalitatea dintre sexe, dar mă disperă feminismul dus la extrem. Eu, personal, m-aș simți jignită și cu adevărat discriminată dacă aș fi acceptată într-o companie doar fiindcă așa-i obligă politica, să aibă minimum 10% personal feminin. Cele care vor și susțin astfel de măsuri aberante pornesc din start cu un complex de inferioritate și se autodiscriminează. Se pun singure cu două trepte mai jos, ca să poată cere apoi drepturi mai multe. Practic, nu știu dacă discriminarea asta pe sexe nu e provocată tocmai de femei, în goana lor după obținerea de drepturi chipurile egale cu bărbații.

    • #8

      Eu cred că este mult mai important ca în școlile să învețe elevii să gândească rațional decât să le bage pe gât corectitudine politică fantezistă astfel încât să nu considere ciudat o anumită chestie. Elevii trebuie să învețe singuri, să gândească, să formeze un raționament și să ajungă singuri la concluziile respective. Da, este ok să avem manuale personaje în 10 culori și 10 orientări sexuale. Dar, din punct de vedere al dezvoltării unei gândire logice, corectitudinea politică falsă și îndesată pe gât din clasa 1 nu prea ajută. În momentul în care oamenii or să învețe să gândească atunci inevitabil or să dispară și aceste probleme de tipul: nu o angajez pentru că este femeie sau pentru că este negru. Altfel, circul acesta corect politic doar aruncă cu bucăți de cașmir într-o gaura neagră. Altcumva percepi numărul 17 atunci când este scris de 20 de ori pe fiecare perete al școlii și altcumva percepi același număr atunci când știi că este rezultatul unei ecuații de jumătate de pagina. Mai mult decât atât, atunci când știi că tu ai rezolvat ecuația respectivă.

    • #9

      Cum ziceti voi, doar ca filosofati si inventati din carti pentru ca egalitate in sanse nu are nici o treaba cu obligativitatea de a angaja o proasta pe motive de corectitudine politica, faptul ca se trezesc cateva prostane care cer asta e alta discutie, insa nu reprezinta ideea de egalitate in sanse, iar egalitatea asta nu exista pentru ca o femeie ce aspira la un job de barbat nu este creditata la fel, drept urmare trebuie sa se zbata mult mai tare pentru a castiga ceea ce un barbat castiga din start. Cand nu esti in postura asta e funny, cand esti luata la misto nu mai e asa funny.

      Uite un exemplu cu happy end: o fatuca ITsta foarte buna (in afara romaniei femeile ITste sunt cam rare si privite sceptic) participa la o intalnire in calitate de expert din partea clientului (singura femeie, restul barbati). Reprezentantul venit din partea firmei ce vindea un produs, mare doctor in domeniul lui se comporta ca un badaran, o discretizeaza pe motiv ca e femeie si o ia la misto cu toate ca femeia l-a facut muci profesional vorbind. Rezultatul a fost ca badaranul Dr. a fost scos din proiect si a fost pus sa-si ceara scuze.

    • #10

      Simplu, ce s-ar fi intamplat cu negrii daca nu se luptau pentru egalitatea in sanse de care beneficiaza cat de cat acum in US ? Daca feministele sunt toate niste toante care alearga numai dupa corectitudine politica, atunci poti spune despre negri la fel, au fost niste tonti care au fugit toti dupa corectitudine politica. Lucrurile nu sunt doar albe si negre, o parte profita de corectitudinea politica, o parte nu, dar asta nu insemna ca lupta lor nu a avut sens pentru ei. Va place “capul plecat sabia nu-l taie” ? Perfect, adoptati-o, dar e dreptul oamenilor sa se lupte pentru ideea lor.

    • #11

      @Motanul,
      “Laura, te iubesc!”… In fund? 🙂

    • #12

      Sfinte sisoie, învăţaţi-va să scurtati idei ca nimeni nu stă să citieasca prostii prea lungi.

    • #13

      Observ că este prezentă și o problemă de semantică. În primul rând, nu cred că avem aceeași definiție pentru “șanse”. :p Pentru mine șansele reprezintă un parametru care influențează succesul/reușit unui anumit lucru. Spre exemplu, doi câini, un pitbull și un chiwawa, nu au șanse egale atunci când participă la o întrecere. Chiar și în situația în care ambii participanți ar fi pitbuli, șansele tot nu ar fi egale deoarece ar fi organisme diferite. Ceea ce încerc eu să spun este faptul că, la fel ca și în cazul câinilor, nici oamenii nu au șanse egale. Toți suntem diferiți ca atare și șansele sunt diferite. Da, evident că sunt oameni care preferă un bărbat pentru o anume slujbă și sunt înclinați să angajeze pe baza acestor preferințe. Totuși, după cum am menționat anterior, acest lucru nu se rezumă doar la discriminarea femeilor. Orice persoană este înclinată să aprecieze pe altcineva (și posibil să îi angajeze) cu cât sunt mai similari. Viceversa, să critice persoanele diferite / care se află în contradicție cu propriile idei și concepții. Atât timp cât oamenii or să fie diferiți și or să aibă emoții o să fie imposibil să nu îi favorizezi fie cât de puțin pe cei care îi placi și să îi defavorizezi pe cei pe care îi displaci. Așa este omul iar acesta este mai mult un mecanism evolutiv decât orice altceva, să ne grupăm iar membri să aibă interese similare. “Egalitatea de șanse “despre care vorbești tu este utopică, posibilă doar în situația în care oamenii sunt lipsiți de sentimente, în care oamenii sunt perfecți raționali, în care nu judecă pe nimeni după aparență sau după ideile pe care le dețin.

      Aceste probleme despre care vorbești tu de tipul “Bărbatul câștiga din start” mă tem că sunt destul de rare. Nu interesează pe nimeni ce gen are fermierul ce lucrează pe plantație, important este profitul. Atât timp cât nu există impedimente legate de fizicul angajatului (slujba să nu necesite eforturi mult mai adecvate bărbaților decât femeilor), discriminarea nu prea există, presupunând competențe similare.

      Iarăși, problemele despre care vorbești tu nu se îndreaptă prin feminism (ironic nume, având în vedere că se presupune că promovează egalitatea) ci prin gândirea rațională. Campaniile de tipul “NU ATINGE BUTONUL ROȘU!” care au ca scop salvarea butonului roșu de degetele curioase au de foarte multe ori efectul opus.

      Te rog, credeam că încercăm să păstrăm această discuție la un anumit nivel. Comparația dintre situația discriminării femeilor din ziua de astăzi la interviurile pentru diverse joburi și situația negrilor din America este pe aceeași treaptă ca și comparația din Iohannis și Hitler.

      Pentru egalitate există egalitarismul, pentru circ există feminismul din ziua de astăzi.

    • #14

      La ce poza ti-ai pus normal ca nu vrei sa reusesti prin competenta si sa fii tratata ca un barbat. La interviu decolteul cat mai mare,nu?

    • #15

      @Alina: Nu sunt un expert dar sunt destul de sigur cã în poza de la avatar este fata ei, nu sânii. De asemenea, barbatii nu cred cã sunt tratati în functie de decolteu. :p

    • #16

      Îmi cer scuze, eram pe tabletă și nu mi-am terminat comentariul. 🙁

      @Alina: Nu sunt un expert dar sunt destul de sigur că în poza de la avatar este fata ei, nu sânii. De asemenea, bărbații nu cred că sunt tratați în funcție de decolteu dar în mod sigur sunt suficiente cazuri în care contează și felul în care arată (depinde de gusturile HR-istei) 🙂

    • #17

      @Motanul Intr-adevar boticul tuguiat si hainele putine spun femeie de cariera, nu pitipoanca. My bad

    • @Alina, te strânge tanga, sau ce-ai? Hotărăște-te, sunt sâni, haine sumare sau buze țuguiate? Te asigur că nu-i nici urmă de decolteu acolo și nici în realitate nu-i prea mult :)). Cât despre hainele sumare, da, recunosc că eram în chiloți, cum ți-ai dat seama? Ești isteață, mami, bravo.

  2. #19

    Mda, e la modă și deja se răsuflă faza asta feministă. N-o spun din perspectiva vreunui misogin, vorba lui Bobonete, băi fetelor, vă iubesc pe toate, dacă vreți, vreo câteva și după show, dar am ușoara senzație că avântul ăsta feminist va afecta și mai mult și-așa degenerata încleștare socială dintre sexe. 33.media.tumblr.com/790c1f2e93d698163f4a40d0938c30ef/tumblr_mmb1swe9ti1s9jdexo1_500.jpg

    • #20

      referitor la poza: ce imi plac mie fetele zilelor noastre care au drept de vot, de munca, divort, drept de proprietate, acces la metode contraceptive, violul e incriminat, drept de a ocupa functii de conducere, etc etc si s-au nascut cu ele la nas gratie miscarii feministe, si se declara antifeministe.
      ironic cel putin, nu?

    • #21

      Maria, nu e vorba de antifeminism, e vorba de faptul ca in ultimii ani miscarea feminista a fost asociata din cauza unor dobitoace cu ura fata de barbati. Feminismul nu are legatura cu misandria si din pacate asta din urma si-a itit capul urat sub numele de feminism, pisand generatii intregi de luptatoare pentru drepturi egale. Daca a fi feminista inseamna a fi misandra, recunosc cu mana pe inima mea de femeie care este egala barbatilor ca nu sunt feminista, ba chiar sunt impotriva miscarii.

    • #22

      @Red Curls, pai asta e, ca in realitate n-are legatura cu misandria, cele care se aliaza impotriva barbatilor sub umbrela feminismului sunt ca cei care declara razboaie in numele religiei, si unii si altii se folosesc de anume doctrine ca sa-si justifice ura.
      iar in cazul de fata, fata din poza aia e fals condusa de impresia ca feminismul= ura fata de barbati, ceea ce in realitate nu e adevarat.

  3. E din cauza barbatilor ca Jamie Oliver care s-au gasit destepti sa ne arate noua cat sunt de buni in bucatarie. Asa s-au trezit femeile ca vor, si pot, sa faca de toate!

    • #24

      Mie îmi place s-o ajut pe nevastă-mea în bucătărie. Curăț, toc, tranșez, mestec în cratiță etc. De gătit gătesc rar cap-coadă, fiindcă ei îi ies mult mai bine.

  4. #25

    Daca nu stii ce sa faci cu ea in dormitor, o trimiti in bucatarie…

    • #26

      Si cand vi se face foame, mancati ce ati gatit în dormitor?

    • #27

      sau dai un telefon si astepti in pat ce-ti aduc la usa.

  5. #28

    Și-acum lasă-mă să ți-o zic pe-aia preferată a mea la care nevastă-mea face mereu crize. Știi de ce bărbații se bășesc mai mult ca femeile, nu? Pen’că nu le-ar tăcea și lor fleanca aia măcar puțin să creeze mai multă presiune.

    • #29

      Trebuie, trebuie să-ți zic că tocmai în momentul în care-am postat, purtătoarea de fleancă s-a înființat în spatele meu. Cred că ghicești ce-a zis…
      – Nu mai bagi tu mâna la mohair…

    • 2 femei se basesc mai tare

    • #31

      The mohair is sooo eighties…

  6. #32

    Ca sa se faca de ras in public.

  7. #33

    Femeia a spus ca Serviciile Secrete ar trebui sa semene mai mult cu Disneyland. :))

    Dincolo de asta, articolul asta ma bucura teribil, imi creste inima cand vad comentarii de la fatuci care condamna feminismul si ma astept sa se stranga o gramada in urmatoarele ore.

  8. #34

    Atac vădit la candidatura Nuțicăi. Insinuezi ceva?

  9. #35

    2 si 7

  10. #36

    Te referi mai mult la job-uri ce necesita putere fizica mai mare? Pentru ca dna din exemplul tau care a dat-o-n bara nu cred ca a fost din cauza diferentei de gen. Asta o putea pati si un barbat. Mai mult tine de competentele dnei/drei.

    Ma rog, la noi in casa eu gatesc. In primul rand ca el pana acuma nu a invatat foarte multe din cauza lipsei de timp si am zis ca decat sa-l las la experimenteze si sa murim de foame, am preluat eu rolul acesta daca tot am invatat mai multe decat el la capitolul acesta. Dar nu-i interzic accesul in bucatarie. Cand va vrea si daca va vrea, e liber sa faca ce vrea. In rest, treburile prin casa sunt 50/50.

    Cred ca sunt anumite joburi care numai barbatii le pot face d p d v al rezistentei si al puterii fizice mai mari dar tot asa cred ca sunt si femei care isi pot dezvolta aceasta latura si e bine sa nu fie discriminare in acest sens, sa fie sanse egale.

    La fel si cu cresterea copiilor. Unii spun ca o mama are calitati mai bune in vederea cresterii, mai ales cand e sugar dar eu consider ca iubirea si dedicatia pentru copilul tau nu are diferente de gen.

  11. Well, la cratiță nu-i musai, dar la volanul a orice are cel puțin 2 roți sigur, sigur nu-și are locul :)))))

    În rest, dacă te ține, le faci pe toate. Sau nu.

  12. #41

    deci barbatii care o dau in bara – gresesc, iar femeile care o dau in bara – gresesc pentru ca sunt femei hahahahaha

    • #42

      noi, oamenii, nu gresim acolo unde gresesc femeile. pentru ca noua ne vine natural sa facem ceea ce pentru femei e un efort deosebit.

    • #43

      Arhi, ai cateodata niste comentarii …
      Fii mai specific si tu… La ce te referi “noua ne vine natural” ?

    • #44

      sezi blând și fii frumoasă

    • #45

      Daca asta era rolul meu, ma faceam manechin. Come on, don’t be shy 😀

    • #46

      multe persoane isi descopera adevarata vocatie mai tarziu in viata:) hai, fii cuminte, ca nenea are treaba

    • Adică agilitatea, forța, calmul în situații limită, strategia, dexteritatea (și alte calități din aceeași sferă) – sunt mai degrabă reprezentative pentru masculi. Nu sunt exclusiv masculine, dar puține femei le au pe toate la un loc, mai ales nativ. Și cine combate chestia asta e prea obtuz pentru o astfel de discuție.

    • #48

      Laura, nu mi se par niste chestii mai reprezentative pt sexul masculin. Eu zic ca asta depinde de fiecare persoana in parte prin prisma mediului de care are parte. Dar il astept pe Arhi sa vina cu detalii, cand are vreme.

    • #49

      Laura, prietenul tau are niste amici single? Ca vreau sa cunosc si eu barbati de-astia zmei de care tot vorbesti tu.

      Have to hand it to you, pesemne argumentatia nu e pentru femei, daca discutia devine superflua cand cineva are o alta parere decat tine. Si mie imi place sa ma contrazic doar cu oameni care-s de acord cu mine, ies mereu pe locul 1.

    • Băi da’ n-am făcut referire la nimeni în special. Nici n-am zis că-s toți bărbații zmei.
      Dar dacă ai 10 bărbați și 10 femei din care să alegi un bodyguard, taximetrist, muncitor pe câmp sau altele din aceeași sferă, șansele ca una din femeile respective să fie mai potrivită decât un bărbat pentru job îs destul de mici. N-am zis că-i imposibil, da’ e mai puțin probabil.

      De-aia unele domenii îs dominate de bărbați. Fiindcă au anumite abilități și pot dobândi anumite abilități mai repede și mai ușor decât o femeie.

      Noi stăm mai bine decât ei la alte capitole, unde ei nu excelează. Creativitate, aptitudini de comunicare, și alte răhățele. De exemplu, domeniul învățământului e dominat de femei. Fiindcă ele-s mai docile, au altă răbdare și-s dintr-un aluat mai moale, care le permite să facă meseria asta fără să albească până la 30 de ani.

      Știu că pare clișeistic ce spun și că există o mulțime de excepții. Dar dacă ne referim la majoritate, cam așa stă treaba.

    • #51

      si parerea mea ( care conteaza the most ) este ca toate aceste calitati nu prea sunt genetice cat sunt “induse” de parinti copiilor mici. Stim cu totii ca baietii o ard de mici pe maidane, prin noroaie, se bat, isi rup chestii, cara chestii, se calesc etc. pe cand fetitele sunt ca niste flori, protejate de parinti, etc. de unde si ele cresc ulterior mai moi si baietii mai barbati . Am vazut si o droaie de barbati momai , probabil parintii si-au dorit o fetita.

    • ^ Exact. Originea calităților e mai puțin importantă, ideea era că bărbații sunt (mai) calificați pentru joburi la care nu orice femeie poate să ajungă. Decât poate una care a fost crescută de niște părinți care-și doreau un băiețel. Și e valabilă și reciproca.

    • #53

      @maniak
      >Stim cu totii ca baietii o ard de mici pe maidane, prin noroaie, se bat, isi rup chestii, >cara chestii, se calesc etc. pe cand fetitele sunt ca niste flori

      Asta este efectul, nu cauza. Da vina pe natura, genetica, hormoni, etc.

    • agilitatea, forța, calmul în situații limită, strategia, dexteritatea – aceste calitati ma defineste. Si vreau si pace in lume

    • #55

      Laura are dreptate. Peste tot unde a fost vorba de calitatile amintite de ea, femeile s-au adaptat mai greu sau deloc. Am exemple cu duiumul din experienta personala, nu din auzite. Ma indoiesc sa fi fost toate coincidente.

  13. #56

    Mi se pare normal sa-mi ajut nevasta la treburile gospodaresti dar decat sa fac mancare sau sa dau cu aspiratorul, prefer sa tai lemne sau sa car saci de cartofi in piata asa ca am stabilit un set de reguli care asigura linistea familiei.
    1. Chiar daca intr-o casnicie bunurile sunt comune, aspiratorul se excepteaza de la aceasta regula, el fiind in propietatea exclusiva a sotiei, ea fiind singura care il detine si stie sa-l foloseasca
    2. Cat timp se pregateste masa, eu nu am ce sa caut in bucatarie avand in vedere ca nu ma pricep si chiar daca cu bune intentii as dori sa ajut, mai mult as incurca treaba
    3. Spalarea vaselor este sarcina mea si trebuie indeplinita cu dedicatie si simt de responsabilitate si mai ales sa nu comentez cand sotia pentru orice nimic in loc sa clateasca o farfurie abia folosita, prefera sa ia alta pe care dupa aceea o lasa zambitoare in maldarul din chiuveta

    Acest set de reguli de comun acord asumat, evident impreuna cu doua televizoare, asigura un climat extrem de linistit si relaxant.

    • #57

      Da mai, dar poti ajuta la punerea mesei. Sa scoti vasele si tacamurile sau sa tai painea. Nu inteleg frica asta de bucatarie, ca doar nu-s brontozauri pe acolo. Mie imi place cand mai vine si ma ajuta al meu. Ok, nu se pricepe de la cap la coada sa faca un fel de mancare dar ma mai ajuta sa curete niste cartofi, sa spele salata. Chestiile facute impreuna, mai ales gatitul ies mai bine mai apoi 🙂

    • #58

      mie imi place la nebunie sa gatesc dar chestii mai sofisticate sau chestii care le mananci atunci , nu fac varza, ciorba, tocanita, mancarici etc. Fac fructe de mare, peste, chinezesc/thailandez, fel si fel de nebunii cand ma apuca, saptamana asta am gatit cate ceva in fiecare seara si in weekend am in plan un coquelet au vin rouge . Mai spal vase desi nu imi place, calc, acum nu mai pun aspiratorul ca ne-am luat menajera dar era in sarcina mea sa fac curat la baie si curat in acte , sa ma joc pe xbox, sa ma uit la TOATE serialele, etc. Desi fac toate astea ea saraca munceste mai mult , eu pierd 3 ore sa aranjez prin casa sa arate ok, ea le imprastie in 30 min si arata casa lux, femeie = simt estetic + multe fixatii 🙂

    • #59

      Ce a uitat Jerome sa precizeze e ca are masina de spalat vase 🙂

    • #60

      da, asta e a doua, pe prima a distrus-o calcarul

  14. SS cam are conotatii nasoale.

    SS = Schutzstaffel – Adolf Hitler – Nazi Party etc 🙂

  15. Gatesc de placere, din pacate rar din lipsa de timp. Mancarea nu intreaba daca bucatarul are tanga sau nu. Si nici faptul ca brusc creste numarul de oua din bucatarie.

    Cat priveste nefolosirea prescurtarii Secret Service, cauza e una evidenta SS a mai fost folosit, e luat de Hitler.

  16. #70

    Amuzante stereotipurile astea. Al meu sot gateste mai bine ca mine, face curat, face lectii cu copilul, dar nu conduce masina cu niciun chip. Nu vrea si pace sa isi ia permisul asa ca il duc eu la serviciu 🙂

  17. Rolul primordial al femeii este în pat.
    Restul activităților sunt doar ca să o tina ocupată sa nu sară în alt pat.

  18. #74

    Eu gătesc putin mai bine ca jumătatea buna(nu citește pe aici:))) dar prefer sa gătim amândoi, ea face ciorbe/supe/felul 1 la care o mai ajut sa taie legume etc. iar eu ma ocup de felul 2. în felul asta mâncăm în aprox o ora din momentul în care ne apucam sa gătim. De cele mai multe ori spăl vasele imediat ce le-am folosit, mai ales în timp ce gătesc.

  19. La noi e simplu. Ne ocupam amândoi de tot, ea fiind cea care coordonează. În funcție de gradul de ocupare al ei, intru și eu un joc. Având un vedere că ajunge pe la 7 de la serviciu, joc destul de des.. 😀

  20. #76

    Sotul meu gateste cu mare entuziasm, dar prefer sa ma ocup eu de chestia asta cam 90 la suta din timp, pentru ca as prefera sa nu murim inainte de 50 de ani, de boli cardiovasculare, colesterol, diabet sau cancer de colon. In afara de pasiunea extrema pentru carne de porc grasa si produse intens zaharoase (mic dejun paine alba+halva+lapte anyone?) si repulsia profunda fata de aproape orice fel de leguma, omu’ se descurca in bucatarie, ce sa zic…. 😀

  21. #77

    Articolul ăsta venind de la nenea care a afirmat că soția îi poate frânge șira spinării ca în “Sport sângeros”… 😀

  22. #79

    Parerea mea este ca pana nu acceptam limitele raselor si sexelor nu suntem pregatiti sa evoluam cu adevarat.
    Trecand peste locurile comune cum ca negrii danseaza bine si o au mare, cei care mai indraznesc sa spuna acum ca jucatori de sah negri nu prea exista in top 10 si-o cam iau in freza.
    Dar la alergat e ok sa nu existe albi in top 10.
    Parerea mea este ca Obama a iesit presedinte in urma unui research, nu a unor alegeri.
    Si s-a dovedit a fi total catastrofal, cine-ar fi crezut ca il vom regreta pe Bush Jr?
    Admit ca fata de la SS a fost “uitata” in off-said de masculii feroci si ferici dupa caz dar un barbat mi ti-i scutura de n-o mai repetau.
    Pe asta parca o vad ratoindu-se la un barbat si impingandu-l cu tzatzele pana da ala inapoi. Din jena.
    Asadar astia 2 ratati se merita reciproc pentru ca gandim correct politic.

  23. #80

    eu am crescut cu ambii parinti la cratita. tata dadea clasa la mancaruri traditionale romanesti (ca a crescut 2 frati mai mici), mama sucea tot felul de mancaruri exotice, europene, dar la fel de bine facea si sarmale & co. Dar nu face nimeni fasole si tocanitza de cartofi ca tata. Si pe maica-mea as tine-o numa in tiramisu, crema de zahar ars, si friptura de oaie la tava. Asa ca eu si masculul busim impreuna chicineta.
    Daaaar, sunt unele domenii in care n-ar trebui sa calce femeia. Cred ca omenirea sufera de un teamwork eficient, respectiv impartirea clara si echitabila a atributiilor. Nu vreau sa vad femei in armata. La fel vreau pedeapsa capitala pentru barbatii care violeaza (dovedit, nu din vorbe). Si pentru femei. Pana la problema femeii in bucatarie, ar trebui sa rezolvam altele.

    • #81

      ei na, eu am facut armata (aia care se facea obligatoriu in facultate) si chiar nu vad de ce ar fi un barbat mai bun in domeniu – am vazut femei ofiterese potrivite meseriei

      e adevarat ca noi, studentele, abia reuseam sa caram canistra cu apa 🙂

  24. #82

    Era in fisa postului sefului serviciului secret sa verifice orice fiinta vie care urca-n lift cu obama? Numa-ntreb.

    • #83

      da. era in fisa postului sefului serviciului secret sa creeze proceduri care nu permit ca fiintele vii care urca in lift cu obama sa nu fie inarmate.

    • #84

      Cam da(indirect) . Cu asta se ocupa serviciul de paza al președintelui. Mai ales ca la întâlnirile sau vizitele planificate cu mult timp înainte se poate stabili cu ușurință cine sunt oamenii care vor “misuna” pe lângă președinte. Dacă Obama pățea ceva sau avea cea mai mica zgârietura ghici cine intra la răcoare? Șeful e și el responsabil pentru acțiunile subalternilor

    • #85

      Si daca procedurile existau? Si daca a intervenit cumva ceva neprevazut?! Ca o minte de fiinta umana, om sa femeie 🙂 sau chiar mai multe minti nu se pot gandi la absolut toate chestiile care se pot intampla intr-o situatie in care sunt implicati oameni. De la o nevoie fiziologica a unui pana la s-a impiedicat altul de o treapta, o chestie complet aiurea poate interveni in fluxul prea minunatei proceduri. Ca una care lucreaza in corporatie, ingropata in proceduri, pot sa-ti zic ca nicio procedura nu v-a putea acoperi toate posibilele situatii reale. Si procedurile nu-s elaborate/aprobate de un singur om/departament ca sa zici ca x e de vina pt asta.
      Acu, indirect, pt o tampenie a unui subaltern raspunde si um sef barbat, nu doar o femeie.

    • #86

      SS a fost cel mai respectat serviciu din state. pana cand a aparut doamna sef. si acum e de rasul curcilor. ar putea fi o coincidenta, ar putea fi. dar stii ce de seful raspunde? pentru ca el ar trebuit sa aiba masuri de siguranta pentru toate cazurile enumerate de tine. de asta e sef, asta e responsabilitatea lui.

    • #87

      Dl gramar natzi nu da cu pietre, am vazut acum “v-a”-ul ala. Am rosit pana in albul ochilor.

    • #88

      Nu neaga nimeni ca i se putea intampla si unui barbat. Ideea era ca doamna ar fi fost pusa acolo pentru a fi politically correct si poate ca ar fi fost cineva mai potrivit pentru job decat ea, mai competent(a).
      Iar neprevazutul… aia e treaba sefului.

    • #89

      Deci, sa ne intelegem: tipa era incompetenta. Ea, ca persoana/profesionisr si nu pt ca este femeie.
      La fel de bine putea fi in functie un barbat incompetent, numit in functie pe motiv de politicaly corect (ca e gay, gras, din nus’ care grup etnic sau de nus’ ce culoare, de nus’ care religie sau mai stie bubi ce criterii). Atunci de ce discutam despre femei si cratita?!
      In general competenta ar trebui sa primeze in fata corectitudinii politice, dar si a stereotipurilor de gen si/sau orice fel de stereotipuri si/sau prejudecati.

    • #90

      Eu nu cred ca a fost pusa acolo pe postul acela doar pentru a satisface multimea sa fie si femei pe acolo. Chiar cred ca a intrat pe meritele si competentele ei. Ca a dat-o-n bara, s-a vazut, a realizat si a demisionat ceea ce mi se pare ok reactia ei. Poate si pentru ca compar cu Romania unde aici cerem cu totii demisia si mai si votam la referendum dar ajungem sa ii mai suportam cativa ani buni pana pleaca.

      O femeie poate excela in domeniul care tinea inainte numai de barbati si cred ca asta trebuie sa sustinem in ziua de astazi. Egalitate in asa fel incat si femeile sa se dezvolte, sa iasa din zona de comfort si sa fie incurajate si spre alte job-uri decat cele stiute pana acuma ca li se potriveau femeilor. Nu vorbesc de feminism exagerat, de femei tute care se cred cerul pamantului doar ca nah, sunt femei.

      Am ramas usor dezamagita de comentariile lui Arhi, nu ma asteptam la un asemenea post din partea lui. Dar ma rog, subiectul e binevenit oricand.

    • #91

      Daniela, sunt o continua dezamăgire pentru tine…

    • #92

      Nu continua, doar surprinzatoare afirmatii mai faci din cand in cand. Nu ma asteptam. Erai pus acolo pe un piedestal sus sus de tot.

    • #93

      Daniela, ai mila, sunt un simplu om…

    • #94

      Secret Service a ajuns un fel de loc de batut plua in SUA 😀 Printre ultimele trasnai se numara si fostul soldat (lunetist, pare-mi-se) care a sarit gardul si a intrat in Casa Alba cu un cutit in buzunar, si despre care se marturiseste cu juma’ de gura ca nici macar n-a fost interceptat de oamenii SS de serviciu, ci de un altul care tocmai iesise din tura.

      Plus azi am citit una noua: la nu stiu ce sindrofie din capitala americana, intr-o camera “de siguranta”, adica verificata la sange de SS, s-a strecurat si un congresman. Unul fals.

      Cu toate astea, nu stiu daca numaidecat e vina sefei lor. Dpdv moral da, trebuia sa-si asume vina si sa demisioneze. Insa mai intai trebuia sa-i zboare din functie pe cei care nu si-au facut treaba.

  25. se spune că femeile sunt mai pătimaşe şi din cauza asta nu sunt recomandate pentru funcţii de conducere. am văzut un documentar despre omul neanderthal şi cel modern. în fine, nu intru în amănunte, dar unul din progresele omenirii şi eficientizării activităţilor umane s-a produs în clipa când fiecare şi-a asumat rolul, adică bărbatul vânător şi femeia cu munca domestică. e, acum am evoluat, cică … una peste alta este lucru ştiut, cei mai buni bucătari sunt bărbaţi, n-aş şti să spun de ce. la nordici de exemplu sunt foarte mulţi educatori, pentru că s-a constat că un copil ascultă mai bine de un bărbat. acum de, rămân destule roluri pentru femei unde nu pot excela bărbaţii. totul e ca noi femeile să recunoaştem asta. o altă observaţie a mea ar fi că femeile mici de înălţime, chiar dacă în esenţă sunt afurisite rău, au mare trecere la bărbaţi. o explicaţie ar fi că bărbatul, în subconştient are dorinţa de a ocroti femeia, iar o femeie micuţă de înălţime, fragilă în aparenţă, trezeşte dorinţa asta.

    • #96

      hahahaha! s-a ajuns la concluzia ca barbatii sunt mai buni la cratita, sunt mai buni educatori, probabil si profesori, dar noi inca trebuie sa descoperim domeniile unde excelam. nici in croitorie nu dam pe plus. masina de spalat rufe si aspiratorul au fost inventate de barbati, deci e clar ca nici curatenia nu o facem mai eficienta. eu zic sa ne rugam ca barbatii sa nu nasca vreodata, ca or sa ajuna la concluzia unanima si tacita ca femeile sunt inutile. stai asa, ca mi-am amintit ca unii vor sa inventeze uterele artificiale. bag ****!

    • #97

      esti delicioasa:))))))))

    • #98

      @functionara : stii sa torni corect bere in pahar ? stii sa pui un spritz? s-ar putea sa ti se gaseasca o intrebuintare in viitor 🙂

    • e cumva de râs, într-o eră când vrem drepturi egale, muncă egală, salarii egale. etc … că asta ne răpeşte din feminitate e altă poveste dar, dragă funcţionară, zi-mi câte nume de femei îţi vin în minte şi câte de bărbaţi din orice domeniu vrei tu. artă sau ştiinţă. şi nu, femeile nu sunt inutile, de-aia vorbim de jumătaţi care fac întregul.

    • #100

      draga doamna, va rog sa nu aduceti in discutie sentimentalisme gen jumatati de masura. noi calculam matematic. rece ca azotu’ lichid, rationamentul e ca femeile nu sunt eficiente decat pentru procreere si divertisment sexual. sper sa nu ma luati in serios. eu acum vreau sa generez niste simple discutii. de la teorie la practica….

    • #101

      Functionaro, ai sa ramai masca, dar s-a “inventat” barbatul care sa nasca deci iti poti baga linistita ****. 😀

    • #102

      ala nu era barbat din nastere. era transexual.

    • #103

      Zi-i cum vrei, dar pana la urma tot barbat a fost! 😀

  26. #104

    sincer, nu inteleg vehementa asta impotriva egalitatii intre sexe.
    da, suntem diferiti, dar daca o femeie vrea sa fie soldat si sa lupte in Afganistan si e buna la asta, de ce nu?
    exista meserii traditionale pt barbati precum pompier, soldat, politist, dar daca exista femei capabile sa faca meseriile astea de ce ar deranja pe cineva (numai din principiu)?
    nu toti barbatii vor sa lupte pe front si nu e nici o jena sa recunoasca ca n-ar avea curaj, deci nu cred ca o femeie soldat e soldat pentru ca e o feminista paroasa si cu mustata si vrea sa dovedeasca ceva.

    pe de alta parte, desi gatitul e traditional treaba femeilor, nu se dezbate aprins pe nicaieri ca ar fi o problema ca avem barbati in topul celor mai buni bucatari.

    femeia ca lider intr-o companie sau in politica sau in orice organizatie ar fi, iar nu inteleg de ce e un subiect controversat. crede sincer cineva ca orice barbat ar fi capabil de lucrurile astea numai pentru ca e barbat? nu, la fel cum nici orice femeie.
    in realitate ar trebui sa ne concentram pe faptul ca in asa pozitii e nevoie de o persoana capabila sa-si faca treaba, persoana, indiferent de sex.
    sansele nu trebuie limitate, si prin asta ma refer la ce beneficiez eu ca membru al societatii daca X sau Y e la conducere.

    deci parerea mea e ca atata timp cat nu iti fortezi niste limite doar pentru a dovedi ceva si faci lucrul respectiv pentru ca poti, e ok.

    • jos pălăria pentru fraza de final. “atata timp cat nu iti fortezi niste limite doar pentru a dovedi ceva si faci lucrul respectiv pentru ca poti, e ok.”

    • #106

      atata corectitudine politica… mai rar!

    • #107

      @functionara, daca ceva e obtinut pe merite nu e corectitudine politica. eu la asta ma refeream.

      mie discriminarea pozitiva mi se pare chiar jignitoare, *patronising* (nu dati cu pietre, chiar nu vad cum sa traduc cuvantul), te angajez nu ca esti competent ci pentru ca esti negru/femeie/gay/martian/, aveti si voi drepturi si tre sa ocupam 5% din posturi cu minoritari, sau femei 😀
      asta e gresit si cred (sper) ca e numai o faza care se intampla la un moment dat intr-o societate si nu va ramane asa.

    • #108

      imi imaginez ca o martiana negresa si gay ii va lua pe toti la in interviu, apropo de discriminare pozitiva 😀

  27. #109

    Am sa va pun o intrebare: “De ce-s rochiile de mireasa albe?”.
    Si raspunsul: “Electrocasnicele colorate sunt mai rare!”. :p

    No pun intended!

    • #110

      la asta am ras.

    • #111

      Se pare ca iar am comentat cu “fat(z)a” serioasa; poate apare Silviu cu gasca lui si iar imi iau la minusuri. Se pare ca deja o persoana s-a simtit la gluma mea. 🙂 Sau o fi avut rochie colorata? 😀 Fetelor daca ati avut sau vreti rochie ivorie nu intrati la categoria albe. 😛

  28. Mi-am adus aminte…

    – Cum ii oferi mai multa libertate unei femei?
    – Ii faci bucataria mai mare..

  29. #113

    cum adica genetic barbatii se descurca mai bine? singurul lucru pentru care femeile se incred in frumusete, ca sunt delicate si alte cacaturi e pentru ca asa au fost crescute de mici de parinti, nu te murdari, o fetita trebuie sa poarte mereu rochita, sa umble frumos delicat fara sa fuga, pur si simplu le este ingradita nevoia de cunoastere, de a experimenta de mici. Nu e general valabil sa spui ca rolul primordial al femeii e in bucatarie, aici depinde si de aptitudinile tale, eu de exemplu pot sa gatesc, daca imi fac timp 1-2 ore pot cumpara si ingrediente si as face si o mancare de dificultate medie ( cu timpul aduni experienta si iti iese mai bine).

  30. #114

    Imi amintesc si acum postarea ta cu niste chiftele, imi ploua in gura cand ma gandesc…Si, mai demult pe blogul nevestei niste chiftelute marinate…mi-e foame.

  31. #115

    Pe vremuri femeia statea la craita. Da barbatul era la razboi sau la vanatoare. Oricum, numai la calculator nu 🙂

  32. eu cu gagica ne-am impartit clar treburile in bucatarie. de exemplu vasele.
    Ea le spala eu le las sa se usuce

    de gatit nu pot sa fac poante pentru ca inca nu am avut o prietena pe care sa o las singura in bucatarie si sa nu imi fie teama

  33. #117

    A world without women would be a pain in the ass.

  34. #118

    Ce cauta femeia in sufragerie?
    Are lantul prea lung.

    Ce este femeia?
    Fiinta de pe lângă casa omului, care se hraneste cu zilele acestuia.

    De ce se machiaza si parfumeaza femeile?
    Pentru ca altfel sunt urate si put.

  35. #120

    Sa nu fim carcotasi si sa privim partea plina a paharului… De cand cu emanciparea si egalitatea intre sexe femeile umbla libere, ai o varietate mare de ocazii de sex, mai fac si cate ceva util eu zic ca e bine. Acum ca m-am enervat azi dimineata pe una care mergea cu 30 km/h fuma si voebea la telefon asta e alta chestie… Plus ca sunt clienti foarte buni, cum sa vinzi tot felul de cacaturi unor barbati? Ca vor sa fie sefi de servicii pompier sau alte chestii dar nu vad de ce m-ar deranja

  36. #121

    din experienta mea de fost corporatist si misogin, cei mai eficienti manageri sunt femeile.
    decat zic.

  37. cica pe vremuri barbatii beau ca tatii si femeile gateau ca mamele. Acum femeile beau ca tatii.
    Numa io…gatesc ca mamele beau ca tatii.

  38. #125

    Raspunsul la intrebarea din inceputul articolului este foarte simplu: femeile la cratita atata timp cat vor sa faca asta si le place.
    Feminismul in forma lui actuala este o tampenie fara limite care practic nu spune decat “Barbatii sunt niste inutili, noi femeile le facem pe toate”.
    Eu personal stau la cratita cat de mult imi permite timpul pentru simplu fapt ca ma relaxeaza si pentru ca imi place sa ii vad pe altii ca se bucura de ce am facut. Nu am facut si nu o sa fac asta niciodata pentru ca “trebuie”.
    Discriminari pe baza de sexe sau rase exista si vor exista atata timp cat vor exista oameni cu creierul cat o nuca. Chestia asta cu “meserii speciale pentru barbati” si “meserii speciale pentru femei” e iarasi o prostie. Ah, ca e mai simplu pentru un barbat in general sa faca o munca fizica gen rdicat greutati, foarte adevarat, dar nu e o regula. La fel cum sunt femei puternice sunt si barbati slabi.
    Chestia asta cu “femeia la cratita” e la fel de adevarat ca “barbatii raman infantili pana la 100 de ani”….

  39. Lu Catrina chiar ii place in bucatarie. Ii place sa faca si curatenie iar cu calculatorul nu se omoara, astfel ca 95% din timp stau doar eu pe el.

    Dar fereasca sfantul sa ii lasi toti banii pe mana… :)))

  40. #127

    Strict pe aspectul bucătărie: de vreo doi ani de zile ea nu mai gătește. Gătea delicios, dar eram niște durdulii cu tot sportul pe care-l făceam. De când am intrat eu pe partea de bucătărie (gătesc bun, sănătos dar corelat cu activitatea fizică din ziua respectivă) ea arată senzațional iar eu mai am un deget de grăsime de dat jos. Nici nu-mi trece prin cap să o mai las vreodată să gătească constant.

  41. #128

    “De ce trebuie sa angajam femei… etc” – intrebarea ta initiala? Raspuns simplu pe care cred ca il stiai: nu trebuie, dar aduce voturi. Ceea ce ptr unii e util.

  42. #129

    FEMINISM…

    O reclama la Subways este criticata ca este sexista pentru ca implica ca femeia trebuie sa fie subtire pentru a fi sexy!

    www.youtube.com/watch?v=RasO_knJuf4

    “The whole idea that women must eat healthily and exercise in the summer, so they can then can ‘be bad’ or ‘cheat’ a little during the colder months is damaging both physically and emotionally, partially because ‘healthy’ is almost always conflated with ‘skinny.’ And now, callooh, callay Subway F***ing Sandwiches is here to announce a new, surprise ‘bikini season’ in October? The season of 24/7 pumpkin fever? The season centred almost entirely around candy? You monsters,” writes Carolyn Cox for The Mary Sue.

  43. #130

    un pic de off-topic… stiu ca gusturile nu se discuta dar totusi ce vrei sa zici cu “genul mr bean dar fara talent artistic”?

  44. #131

    Am scris si am sters un comentariu la articolul asta de cel putin 4 ori. Mai incerc o data. Sa vedem deci: nu imi place sa gatesc; ma uit la fotbal de 20 ani; imi place sa beau bere; nu imi place sa ma duc la cumparaturi; am o profesie care pana acum niste ani era numai a barbatilor (acum cred ca suntem mai multe femei, sau cam jumi-juma); ascult un gen de muzica unde ai carei fani sunt in proportie covarsitoare barbati; imi place sa ma imbrac in rochite gen anii 50-60 (foarte important in context, sunt rochite de buna gospodina); urc munti cot la cot cu barbati si de obicei impun un ritm greu de sustinut de altii (va mai ziceam eu de avantajele de a nu cantari mare lucru); prefer o iesire la terasa vara la o bere rece decat o iesire la cafenea si barge. etc. etc. Diferentele traditionale dintre barbati si femei exista cata vreme le propagam tot noi si cata vrem crestem generatiile viitoare in aceeasi mentalitate. Daca ne dam seama dracu odata ca suntem in primul rand oameni cu caracteristici si abilitati unice fiecarei persoane si apoi lucram la alea, poate am scapa un pic si de feminism dus la extrem (ala cu barbatii sunt inutili) si de corectitudine politica dusa la extrem (aia cu trebuie sa avem minim 20% femei in companie) si si de prejudicii de cacat (femeia la cratita si barbatu la bere). Si acum, hai cu minusurile.

  45. #133

    Who cares?!
    Atata vreme cat statul la cratita nu reprezinta o corvoada ci un hobby iar rezultatele nu determina vreun apel la 112 sau renovare trimestriala a bucatariei.

    Traditional vorbind, in statul social & laic numit rromania: DA. Locul femeii e la cratita.

  46. #134

    Genetic mai buni la ceva? Pai ce ne facem, cei mai buni bucatari sunt barbatzii!!?