Ieri stăteam la coadă la casa de schimb valutar de la Raiffeisen, având o singură persoană în față. După circa 12 minute, pentru că, dacă nu știați, la schimbul valutar de la Raiffeisen stai până behăi, pentru că sistemul și din cauză că doamnele, am luat un pliant de pe o măsuță, pliant ce lăuda minunatul credit de casă nouă de la Raiffeisen.

Lăsăm la o parte chestiile gen în 30 de ani ne plătești de 3 ori valoarea creditul, pentru că na, așa e viața, dacă vrei să fii obligat să plătești ditai chiria lunară, pentru plăcerea de a te numi proprietar, trebuie să și oferi ceva.

Ce mi-a atras atenția au fost comisioanele pe care le încasează banca pentru ocazia de a-ți oferi un credit.

Comision de analiză, 1600 de LEI. OMIȘASESUTEDELEI! Pentru a face ceea ce, de fapt, trebuie să facă ca bancă, să analizeze cererile de creditare. Repet, 1600 de lei, indiferent de valoarea creditului.

După care încă 2 taxe, de 200 de euro, adică 900 de lei și cam aia e. Deci plătești 2500 de lei pentru dreptul de a lua un credit. Iar dobânda este bașca.

Nu îmi fac iluzii, știu că printre voi sunt suficienți raifazani care consideră că așa ceva e normal și că, dacă nu îți place, nu iei. Încercam și eu să fac conversație.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

28 comentarii Adaugă comentariu

  1. Raiffeisen se trezește noaptea din somn și instinctiv pipăie cealaltă jumătate a patului în căutarea soțului… Ăsta nu era… Se scoală din pat, se duce prin casă și îl găsește în bucătărie la masă cu un pahar de vodcă în față, sprijinindu-și capul între palme și având câteva lacrimi în ochi. Se așează lângă el și începe să-l mângâie ușor pe spate.

    – Ce s-a întâmplat dragă?

    – Mai ții tu minte seara aceea acum 20 de ani când ne-a prins taică-tu în pat la tine în cameră și a început să urle la noi și să mă amenințe că dacă nu te iau de nevastă mă bagă la pușcărie?

    – Da….

    – Ei bine… Astăzi m-aș fi eliberat..

  2. mie imi plac denumirile pompoase: “Comision unic post acordare”, de fapt puteau sa le numeasca la modul real: japca 1, japca 2, japca 3.

  3. Deci un credit analist sau cum s-o numi functia, daca gaseste un gascan pe luna, isi plateste salariul 🙂

  4. #4

    De aceea nu iau credite bancare.
    Cand am nevoie, desfiintez un depozit si gata.

  5. data viitoare mergi la o casa de schimb valutar, e mai ieftin si termini treaba in 5 minute

  6. Mie imi plac femeile, nu vreau sa fiu ANALizat de banci, dupa care tot eu sa platesc. Mai bine la soacra in gazda…te mai certi, te mai impaci, dar la sfarsitul zilei iti mai ramane un ban sa pui pe masa. Si apoi, dupa cum zicea un clasic in viata”casa nu o iei cu tine sub pamant, de ce sa fiu sclav la banci? Nu mai bine imi traiesc viata si ma plimb prin vacante cu banii de rate?”

    • #9

      N-ai fi zis si tu ” fac altceva cu banii de rata” , imediat ti-a fugit gandu’ la distractie

  7. #10

    ba da ce-o fi cu hary,da n-am mai comentat p-aici. Si-a facut separat am vazut un blog,cu taranu de Corban,si cu inca un taran. Un blog de te pisi pe el :))) Arhi e bloger,e sef. Voi frecati duda. Mai bine iti statea ca trol corbane aici. Degeaba te dai scriitor tarane,care mulgeai vaci. N-ai tu valoarea mea nici daca te mai nasti de 3 ori. Daca organizeaza arhi alegeri din nou maine,iar te bat de te caci pe tine,din primu tur cum te-am batut in vara :))

    • #11

      Recunosc ca eram convins ca Freige e una si aceeasi persoana cu Dani Corban
      Cred ca m-am inselat

    • #12

      nu e, domle, il cunosc personal pe chilot, chiar nu e freige. desi pare si are acelasi delir mistico-tremoloidal:)))

    • #13

      Lipsa de femei ?

    • #14

      chiar deloc, are o gagica destul de frumusica.

  8. #15

    Hai mai radem putin:
    www.economica.net/media/other/201401/comisioane-banci—sheet1-3_99661800.pdf

    In Pdf sunt taxele pentru privilegiul de a-ti tine banii la o banca.

  9. #16

    Si mai trebuie precizat ca unele din comisioanele astea sunt platibile chiar daca nu iti da creditul. Ca analiza se face oricum.

  10. Ai uitat partea cea mai tare din toata povestea. Comisionul de analiza nu se returneaza in cazul in care nu te califici sau esti respins dupa asa zisa pre-evaluare.

    • #18

      daca esti atat de imbecil incat sa dai bani inainte, meriti orice ti se intampla

    • #19

      Arhi: plus!
      nici macar la curve nu tre’ sa dai banii inainte

  11. #20

    Eu nu inteleg din ce traiesc astia de la rzb! Acum 2 ani, dupa ce am returnat 50k€ dintrun credit luat in 2008 cu conditii feudale pe care nu au vrut sa le schimbe, mi-a mai ramas o coada de 7k€. N-au vrut sa schimbe conditiile cu toate ca aveam un ap de 2 camere gaj. Am refinantat in lei la alta banca si acum nici plati nu mai fac in conturile lor.

    • #21

      sunt mult pe companii. ofera conditii mai bune pentru ele, dar ii obliga sa aiba salariatii cu conturi/carduri la ei. da, nu e legal, dar daca nu iti convine, cauta-ti de munca. ceva de genul

  12. Eu de mai bine de 6 ani stiu ce inseamna bancile. Comisionul asta e ceva SF. E prea mult.

    • #23

      efectul de turma, ce poti sa faci

    • consider ca nu e bine cand comisioanele sunt mari

    • Da, si in opinia mea comisioanele sunt peste limita acceptabilului.

    • #26

      Cateodata te mai si poti folosi de banci fara sa te ingropi in comisioane si dobanzi. Trebuie sa stii sa alegi produsul bancar care ti se potriveste, asa castiga si banca dar si tu :).

      Uneori dobanzile nu-s chiar asa nasoale. Eu dau bancii ~48 de euro pe luna pentru banii imprumutati, e cat un abonament decent la mobil.

  13. #27

    lasand la o parte faptul ca la raifaizan se plateste comision si pe co2-ul eliminat cat stai la coada la ei si in afara se practica sportul cu comisionul de analiza al dosarului. evident, e cam la acelasi nivel cu ce ai spus tu aici – dar la alte sume imprumutate si la alte dobanzi (ex: 2.9% la EUR).

    • #28

      FYI: e mai mic (comisionul) in Belgia… 2.5%.
      Nu ma “laud”, ca nu am luat eu creditul pe 20 de ani pt. un apartament.