Cele 10 porunci exemplificate – 1
Cele 10 porunci exemplificate – 2

Rămăsesem dator cu ultimele 3 porunci din această trilogie a lui Moise. Să purcedem deci, precum moise a purces prin marea baltă, despărţin apele în 2 şi înecând pe filistinii egipteni ce voiau să le julească podoabele şi săpunul.

8. Să nu furi

Cât eram mic, întotdeauna ai mei m-au învăţat 2 chestii de bază. Că un bărbat nu are în lume decât cuvântul său şi că furtul e cea mai gravă faptă pe care o poţi face, pentru că nu are nici o fărâmă de onoare.

Aşa că eram perfect convins de aceste 2 lucruri. Întotdeauna când apuc să promit că fac ceva, conlocuitorul meu poate fi sigur că aşa se va întâmpla şi niciodată nu am furat nici un capăt de aţă. De fapt…

Eram cred că prin clasa a 9 a. Am uitat să vă zic cred, că niciodată nu am fost strălucitor la geografie, posed un simţ al orientării ceva de domeniul fantasticului, mă rătăcesc la metrou dacă sunt mai mult de 2 intrări, niciodată nu am ştiut unde sunt situate exact punctele cardinale, chiar dacă soarele e sus pe cer, habar nu am să citesc o hartă dacă nu e hartă de aia explicativă de taxi sau pompieri şi, în general, în afară de chestii gen care e capitala statului Burkina Fasso nu m-a interesat nimic din geografie.

Şi vine teză la Geografie. Doamna Niculăiţă, dumnezeu să îi odihnească oasele bătrâne şi păcătoase. Avea obiceiul de a cere exact ce avea nevoie. Hărţi, atlase geografice matlasate, perdele, genţi de marochin. Dar asta am aflat după.

Aşa. Ziua tezei. Eu învăţasem tot ce se putea, doar că, nefiind genul, nu îmi intra nimic în cap, pentru că pur şi simplu nu sufeream materia respectivă. Dar căpos, am stat şi am învăţat şi noaptea, picioarele în lighean cu apă rece, toceală de aia monumentală şi desigur dimineaţă nu îmi mai aminteam nimic.

Colegul meu, Adrian Gagiu, la fel de bâta ca şi mine, doar că infinit mai relaxat. `Coa, am scris ieri vreo 20 de acordeoane, baba Niculăiţă oricum e mioapă, ieşim cu fruntea sus, stai calm.` Eu nimic, eu sunt cinstit, nu copiez, nu greşesc aşa ceva, e onoarea şi mândria mea în joc, bla bla. `Frate, faci cum vrei, dar măcar dai de 6 dacă se întâmplă ceva`

Normal, la teză nu am făcut nimic, nu am picat pe subiect deloc, am scris eu ceva din amintiri, dar aşa de rău se înnegurau prin capul meu linii albastre cu linii mai puţin albastre şi cu păduri şi dealuri şi şesuri, de a ieşit o mare ciorbă.

Rezultatul? 3 şi corigenţă. Colegul? 10 cu felicitări. `Am observat deosebita strădanie a colegului dumneavoastră. Sunteţi norocoşi că aveţi asemenea oameni, asemenea colegi, care vă pot îndruma şi vă pot coagula`.

9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău

Eu am 2 fraţi, care acum sunt plecaţi prin alte zări albastre, unul vegetează prin Caraibe şi altul prin Brazilia. Trecuţi şi ei de 30 de ani acum, dar pentru mine fiind tot bebeluşi, având în vedere că am avut privilegiul de a-i şterge de rahat la fund când erau mici.

Victor, fratele mai mic, era peltic, pe la vreo 4-5 ani. Şepelit nevoie mare, leşinai de râs când îl auzeai vorbind.

Crescând noi împreună şi trecând prin toate chestiile prin care am trecut, stabilisem un cod al nostru. Niciodată să nu ne pârâm unii pe alţii la părinţi şi niciodată să nu recunoaştem că ştim ceva dacă celălat a făcut o prostie.

Şi ce prostii făceam. Spart geamuri cu mingea sau cu praştia, tras în picioarele femeilor cu praştia cu invizoace, cornete cu ac de gămălie în vârf, palme peste fund la fetiţe şi altele, de săraca mama îşi punea mâinile în cap când începeau să îi vină vecinii la uşă, că unul de-al ei i-a spart geamul, sau a rupt florile în grădină, sau, sau.

Şi dă-i cafteală. Care a făcut? Niciunul nu răspundea, nu ştim mami, nu noi. Cetin, zi cine a făcut. Canci, doar nu eram nebun să mă torn pe mine.
Până într-o zi, când se plictiseşte maică-mea, se aşează pe un scaun şi zice `băi, voi sunteţi mai răi decât comuniştii în ilegalitate`.

La care frati-miu `Nu ai văzut mami, în pissstruiatul, cum l-au aressstat pe nenea andrei ssssi nu le-a sssspusss nimic şi ce bătaie şşşşi-a trasss? Ssssi noi sssuntem comunissti, nu? Ssssoimi ai patriei!`

10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

Noi în armată făceam foamea rău de tot. Deh, pompieri. Orez cu viermi, fasole cu viermi, varză cu viermi şi dimineaţa ceai. Cam asta era masa noastră zilnică, cu mici excepţii sâmbăta şi duminica, asta dacă eram norocoşi şi primeam vizite. Eu eram, că stăteam la 4 staţii de tramvai de casă, dar alţii nu erau. Nu ar fi fost aşa de grav, dacă la aceleaşi mese nu mâncau şi cadrele. De fiecare dată, friptură cu cartofi prăjiţi, de ne leşinau la lingurică de poftă.

Aşa de nerăbdători am aşteptat să ne vină cei de-un leat cu noi de la instruirea de cadre, de nu vă imaginaţi. Eram cei mai fericiţi. Ne veneau gradaţi, plutonieri, de aceeşi generaţie, magazioneri noi, aleşi dintre cei cu care împărţisem un biscuite atunci când ne era foame, fochişti la fel, care să ne dea şi nouă drumul la apă caldă, să nu ne mai duşăm cu apă sloi.

Şi vine noul magazioner. Domnul Mălăncuş, nu îi voi uita niciodată numele. Un fomist din Olt, care timp de o săptămână, a plâns în fiecare noapte de dorul casei.

Seara, după masă, constituim un grup de commando şi fugim la magazie, unde Mălăncuş încheia situaţia zilnică, ciugulind frugal dintr-o conservă de carne de porc. `frate, dă-ne şi nouă câteva conserve şi nişte pâine, că suntem leşinaţi de foame.`

`Beeei, soldat, uite care e situaţia. Nu ştiu ce crederăţi voi, dar în magazia mea nu intră oricine. Şi de ce să îţi dau conservă, ce, fusăşi frate cu tata? Ia hai, drepţi, stânga împrejur şi valea în dormitoare, că s-au furatără cam multe p-acilea`.

Băi, am rămas proşti. Că practic noi îl trimisesem pe ăla la şcoală, aleseserăm dintre noi, în grup, care să fie la plutonieri, care furieri (eu), care bucătari etc. Împărţeam toţi un colţ de pâine când aveam şi sugeam 12 inşi la o ţigară (pentru cine ştie, fumatul cu acul e o artă). Iar acum ne-o dădea din toate direcţiile.

Frate, deci nervi de ăia criminali. A doua zi, noi la instrucţie, Mălăncuş se uita la noi de la geam şi molfăia la un măr. `bagă soldat, bagă, aşa se face marile caractere mari`. Pfuai, deci să îl omorâm pe prăzar şi alta nu.

Luni după masă, la aprovizionare, vine Mălăncuş şi cere 3 oameni, să îl ajute la descărcat. 2 jumătăţi de porc, conserve, legume, tot felul de chestii sănătoase, care ajungeau pe masa cadrelor militare, nicidecum pe masa soldaţilor.

Normal, băieţii cu nervi pe el, descarcă carcasele de porc din camion, le bagă în magazie, dar în acelaşi timp le şi scot pe geamul de pe partea cealaltă, care dădea înspre o alee, după care o autobază sau ceva instituţie. De partea cealaltă, 2 băieţi din gardă le iau şi pleacă cu ele în autobază şi le ascund. Se închide frumos geamul, se iese afară, Mălăncuş face percheziţie ` că voi e hoţi, `reaţi ai dreacu de bucureşteni`, sigilează uşa şi pleacă.

Noi desigur, am dus jumătăţile de porc la micul restaurant de la gara de est, unde am mâncat câteva zile numai grătare şi specialităţi.
În schimb Mălăncuş a avut de dat cu semnătura, ce a făcut cu cele 2 jumătăţi de porc care au dispărut plus câteva zeci de conservi zeci de kilograme de cartofi şi altele, de care se ocupase singurel.

Rezultatul? Domnul Mălăncuş a început să transpire alături de trupă, devenind iarăşi infanterist cu acte în regulă. Dar despre ce s-a întâmplat cu el, altă dată.

PS: Dacă am uitat vreuna din povestirile pe care am promis că le continui în mai multe părţi, vă rog să îmi amintiţi. Sunt bătrân şi memoria îmi joacă feste.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.