Acum ceva vreme, interesat fiind de o reclamă de la Greenfield, am intrat pe situl lor să mă uit de un apartament. Deh, îmi place să stau la pădure.
M-am uitat, mi-a plăcut un model de apartament, mi-am notat codul apartamentului, după care le dau mail, cerând un preţ pentru respectivul tip de apartament, pentru închiriere urmată de cumpărare.

V-aţi gândi că pe criza asta imobiliară, oamenii ar trimite imediat ceea ce mă interesa, nu?
Greşit. Domnul care m-a contactat, mi-a trimis o lungă polologhie despre cât de minunat este respectivul ansamblu şi ce senzaţional e totul şi că aşteaptă să îi dau numărul de telefon, pentru a-mi prezenta mai multe oferte. Pardon, `l-ar ajuta mult să îi dau un număr de telefon`. Nicăieri vreun răspuns la întrebarea mea foarte specifică, întrebare care nu lăsa nici un loc de îndoială.

Între timp, am fost acum vreo 2 săptămâni la un târg imobiliar, unde m-am lămurit la faţa locului despre preţuri (btw, uriaşe) aşa că mi-am scos din cap mailul respectiv.
Ieri primesc din nou mail. Că deşi l-am uitat, el totuşi se zbate pentru mine şi în continuare vrea să îmi facă un mare bine şi, desigur, l-ar ajuta enorm un număr de telefon.

Fratele meu alb, DAR LA ÎNTREBAREA MEA DE CE NU RĂSPUNZI? Te-am întrebat foarte clar, apartamentul cutare, cu codul cutare suprafaţă cutare, CÂT COSTĂ? De ce trebuie să mă porţi după boscheţi, să încerci să mă agăţi cu tot felul de mizerii, când eu, potenţial client, te-am întrebat ceva FOARTE CLAR?

După aia plângem că nu avem clienţi şi că dăm faliment.
PS: Ca idee, în rate la dezvoltator, un apartament cu 2 camere mediu în Greenfield, costă undeva peste 150 000 de euro. Yee.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    haha
    vez` de treaba.
    cu banii aia iei un duplex langa Cluj.
    Si ai suprafata incat sa intorci masina din 3 manevre in sufragerie.
    Am zis cumva ca e cu etaj?:)

  2. Cu banii astia iti iei casa in Queens. E drept ca mai bagi vreo suta de mii de dolari sa o aduci la un nivel locuibil, dar totusi …

    Romania e din nou undeva in frunte in topul preturilor. 2 camere … io zic ca inca n-a dat criza destul de tare peste nasul lor.

    • #3

      @dojo: Dar Bucureștiul este capitală iuropeană, pe când NY clar nu este. Așa-i că acum îți pare rău că te-ai băgat aiurea în discuție?

    • #4

      @dojo: dar stimabilă, Bucureștiul este capitală iuropeană, pe când NY clar nu este. Așa-i că acum îți pare rău că te-ai băgat aiurea în discuție?

    • #5

      Queensbridge Projects cu rapperii.

    • Si iti dai seama cum plang americanii ca nu au capitala europeana. Pe langa faptul ca NY nu este capitala, Washigton este. Chiar vedeam niste oameni pe strada plangand in hohote, acum stiu de ce 😀

  3. e misto poza de langa articol dar:
    – se vad doar pajisti verzi nu si imobiliarii tampiti 🙂
    – poate nenea ala a crezut ca vrei doua camere aici: www.raduflorea.eu/chateau-de-chaumont/
    PS
    era o vreme cand tot lasam linkuri la tine in comments si vroiam sa vad daca mai pot 🙂 merci!

  4. Cred ca dezvoltatorii imobiliari sunt picati in cap! Ei chiar nu au invatat nimic din falimentul altora!

    • Lasa ca o sa ramana cu Greenfield-ul lor ;). Sa vezi ce experienta frumoasa o sa aiba. Diminetile si le vor petrece admirand verdeata din jurul caselor nelocuite 😀

  5. #10

    pai si de ce nu trimiti ca raspuns urmatorul pasaj?

    ” Fratele meu alb, DAR LA ÎNTREBAREA MEA DE CE NU RĂSPUNZI? Te-am întrebat foarte clar, apartamentul cutare, cu codul cutare suprafaţă cutare, CÂT COSTĂ? De ce trebuie să mă porţi după boscheţi, să încerci să mă agăţi cu tot felul de mizerii, când eu, potenţial client, te-am întrebat ceva FOARTE CLAR?”

    sunt curioasa ce ar raspunde :))

  6. “o nimica toata” doar am iesit din criza :D. Intr-adevar aceste preturi sunt cel putin penibile

  7. hmmmm, proiectul Greenfield nu era cel cu probleme? falimentar, insolventa etc?

    • #14

      Ala falimentar e green city (1 decembrie in sudul bucurestiului).
      Greenfield e in padurea baneasa.

  8. Saracu, ii venea greu sa te piarda din start ca potential client, a preferat sa o mai lungeasca putin, poate poate, te prinde intr-o zi buna cu chef de discutii la telefon!

    Din pacate la noi calitatea in servicii e mica iar preturile apartamentelor la nivel de Barcelona … Paris! By the way in zona 3 in Paris, un apartament 3 camera ajunge la 150 000 euro! cu negocieri chiar mai putin

  9. #16

    Vroia un numar de telefon sa-ti faca SPAM TELEFONIC!

  10. Am vazut case superbe de 70.000$ in US, la 30 de minute distanta de centrul Detroitului. Uai da fank, as da 150.000 euro pe un harb in Bucuresti ?

    • #18

      Că Detroit e un oraș tare mișto… pe naiba.

    • #19

      Yep. Detroit. Super. Ca Parisul, doar ca exact pe dos. As vrea sa traiesc acolo doar daca … ma mai gandesc si revin eu.

  11. Oare cand o sa invete si mari afaceristi rromani cum se face treaba si ce inseamna comunicarea cu clientu si respectu
    Las ca inca nu sa terminat criza in imobiliare mai asteptam

    Cat despre pret LOOOOL pretu real e UNDEVA pe la un 50 mii MAXIM …. sa stea cu ele sa le admire …

  12. 150k pentru doua camere? si dezvoltatorul vine sa-mi faca si cate-un bj in fiecare dimineata sau cum?

    raman la parerea mea: imobiliarii sint pe cat de lacomi, pe-atat de cretini. dar nu-i bai: inca vreo 5-10 falimente de succes si isi revin la realitate

  13. “Cu banii astia iti iei casa in Queens. E drept ca mai bagi vreo suta de mii de dolari sa o aduci la un nivel locuibil”
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA. aide bre dojo. Un pic de logica, tu.
    Detroit? hahahaha. Sigur un oras in care as vrea sa stau
    trecand peste asta se stie ca US are preturi ceva mai mici la case decat Eu.

    Parisul si Barcelona (pe care le stiu si eu) au preturi extrem de mari. Comparativ (ca putere de cumparare) cu Bucurestiul.

  14. #23

    Ratele direct la dezvoltator sunt o subspecie mult mult mult mai mizerabila a creditului ipotecar.

    Nu te incadrezi la nicio banca cu ratingul? (adica iei 200EUR net si 800EUR la negru ca esti vames, politist, whatever?) Iti dam noi direct credit si nu-ti mai bati capul cu conditiile de la banca. Asa zice mare reclama noastra “Fara BANCI!”

    2 chestii vrem: sa platesti avans si sa semnezi contractul. In contract scrie (pag 27 ca sa obosesti pana acolo) ca la 3 rate intarziate pleci si ne revine noua apartamentul, fara alte cai de atac.

  15. Dai un ban, da sti ca ramai fara el :))

  16. #25

    Bro… cu banii astia iti iei casa pe pamant, in jur de 180-200 mp, si curte 4-500 mp… pe aceeasi raza unde e Greenfield in jurul Bucurestiului (ok, mai putin pipera, Otopeni)

  17. Hai sa va zic exact. Un teren vis-a vis de mine (In Bucuresti cartierul 23 August, fost) de 500mp cu casa pe el se vinde scump cica cu 100.000 euro. La cateva strazi mai departe un alt teren tot in jur de 500 mp s-a vandut deja cu 58000 euro. Alo, dezvoltatorul, matale vinzi doua camere sau n-am inteles noi bine?

    • #27

      Casa aia cum arata, e locuibila sau trebuie daramata si reconstruita? Conteaza si asta….

  18. He he la 150k de iuro + dobanda pe 30 ani ajungi la peste 300k de iuro (cam 900E pe luna la 6% dobanda – omfg, omfg roz cu luminite).

    La suma asta, cred ar trebui sa ai o retea de arhibloguri ca sa faci fata ratelor.

  19. #29

    @Arhi iti fac eu un rezumat daca vrei sa te muti:
    1. Duplex langa Cluj … cu etaj. Nu iti trebuie garaj ca iti intra si masina, numa’ ca nu a zis daca intra la parter sau la etaj.
    2. Casa in Queen. Nu-i problema ca se darama si mai trebuie sa bagi 100k dar te mai costa biletu’ de avion vreo 2k dus-intors daca vrei sa o vizitezi. Aici ii buba. Dar poate te baga Ramona in bagaj data viitoare cand pleaca (daca te ti de sala ca nu are genti asa mari).
    3. Barcelona, Paris….cred ca ar merge si Roma sau chiar Amsterdam (iarba si femei).
    4. Detroit – case SUPERBE – 2 la 150k. Acelasi neajuns cu biletul de avion.
    5. Otopeni – Casa, dar nu a zis daca e SUPERBA sau daca poti sa dai ture cu masine pe la etaj ca la aia de langa Cluj.

  20. Cred ca odata cu articolul asta nu vei mai fi hartuit de respectivul prin mailuri :D.

  21. Incredibil, s-au mai scumpit? Acum vreo doi ani, în vara 2009, m-am dus și eu să vizitez Greenfield. Zona e minunată. Ca să ajung acolo treci efectiv prin pădure – nici nu știu cum au primit autorizație de construcție. Adică știu, dar nu contează.
    În fine, deci zona era mișto rău de tot, dar apartamentele erau foarte prost finisate, iar materialele folosite erau cele mai jalnice (gresie, faianță, parchet – toate ieftine).
    Totuși, prețul pe care-l spui tu corespundea la momentul respectiv unui apartament de 4 camere cu peste 100 de metri pătrați.

  22. enorm.mai ieftina e o casa intr-un alt complex la zece minute de bucuresti,drum national.plus padure,civilizatie.am voie sa dau nume?

    • #35

      iyli » la banii aia ajungi daca platesti rate 10 ani

  23. Super tare frate. Decat sa dai 150.000 pe 2 camere la mama dracu, mai bine mai pui 50.000 (30%) si iti iei 3 camere plus un loc de parcare subteran, tot de la dezvoltator, la periferia Parisului.

  24. Macar pe tine te-a bagat in seama cumva. Cand am cautat sa inchiriez garsoniera, am sunat la peste 15 agentii si doar vreo 2 agenti au revenit si s-au interesat. Tin sa precizez ca era anul trecut in iarna, in varful crizei financiare, ca na’ de la 1 aprilie a trecut :))

  25. #38

    Identic mi s-a intimplat cu un dealer auto, eu intreband pe mail pretul unui anumit model,
    EL : ” …cu rugamintea sa ne dati un numar de telefon pentru a putea comunica mai usor.Dorim sa va contactam pentru cateva detalii importante care ne vor ajuta sa va oferim solutia potrivita. ”

    Frateeee, da-mi pretul pe care ti l-am cerut !!!

  26. Agentul nu ta-a dat pretul?
    Pai degeaba a fost el la cursuri de “sales”.
    …clientului trebuie sa-i gasesti punctele slabe, sa le exploatezi, sa-i explici ce viata de KK are acum pentru ca sta in chirie si apoi sa-i arati ce bine o poate duce in locuinta lui, in paradisul imobiliar si cate si mai cate probleme ii rezolvi tu… si la final nu-i dai pretul…..mai fierbe in suc propriu… la o noua intalnire ii aplici schema cu beneficiile cuantificate in bani….si vei fi uficient de informat sa gasesti un algoritm in care clientul sa creada ca a facut cea mai buna alegere si ca e un prost daca rateaza asa oferta…..
    Pe scurt asa a fost indoctrinat agentul. Nu cred ca-i o noutate pentru unii dar alti ar putea sa invete cate ceva. Nu?
    Si nu, nu iti va da pretul chiar daca ii dai numarul de telefon; va vrea sa se intalneasca cu tine. Fa un test si spune-ne ce a iesit.

    • #40

      Dragos » nu am nici cea mai vaga intentie sa ma duc pana in baneasa doar pentru asta:))))

  27. #41

    @Adrian Gavrila intra si masina da` din pacate, duplexu` vine cu tot cu garaj. deci n ai adrenalina pe care o poti obtine incercand sa urci cu masina sus in dormitoare.
    da` daca modifici usa la baie, poti sa speli un Lupo in vana, fara sa ti bati capu` prea tare.

  28. ‘Campulverde’ ala e o blasfemie adusa naturii. Cum sa razi juma’ de padure sa faci drum si casoaie pentru bosimani? In curand vom respira din borcan aer comprimat…

    • #43

      @ Totto Pentru ca “suna bine” sa ai o locuinta in mijlocul printre copaci. Si cum nu le da prin cap ca asta se poate realiza si plantand niste pomi in jurul blocurilor, mai bine ciopartesc padurea pe care o mai avem si construiesc acolo.

  29. #44

    mai toate apartamentele care l-am vazut de la dezvoltatori ( in timisoara ) au un pret urias si o calitate prosta. instalatii electrice si sanitare de slaba calitate , montate prost, izolare la pamant ( si fonica si termica), pereti de rigips etc. un pret pentru romania este de 500 euro/mp ( spre durerea lu tiriac care plateste aricole si reclame peste tot , ca poate face sa creasca pretul)