Fiecare generație are genul ei de “șmecheri”, asortați coafurii și modei timpului lor. Îmi aduc aminte cu jenă de momentele când se purtau părul dat pe spate și un vărtej creț lăsat în față, pe frunte. Eventual dat cu gel. Sau cu apă cu zahăr, dacă nu aveai gel.
Totul asortat la o geacă “de colegiu”, eventual trasă direct pe piele, dacă nu, cu maiou cu găurele, să sublinieze musculatura. Bretele roșii la pantaloni și eram gata de mers la școală. Dar nu înainte de a-mi pune ghetele în picioare, fie iarnă, fie vară, Lorenzo Lamas, fie-ți numele binecuvântat, că m-ai făcut să îmi placă să port ghete bărbați, nu pantofiori cu ciucurași, maxim disponibili pe vremea aia.
Știți că v-am zis, gusturile muzicale definitive se formează până pe la 15 ani, tot ce vine după aceea este doar un cameleonism social. De asta ascult muzica anilor 80-90, its my life, you know?
Așa și cu ghetele. Vârful modei sociale din acea perioadă erau ghetele insulated (am văzut niște Timberland similare pe eMAG, e posibil să îmi scape mâna), cine avea așa ceva, dădea dovadă de maximă șmecherie și bun gust. Avea vărul meu pe vremea aia, mai mare cu 4 ani decât mine, modelul meu în toate cele, eram înnebunit după ele. Purtate larg, cu șireturile desfăcute și cu pantalonul băgat ușor în ele, doar în față, nu aveai cum să reziști la asemenea eleganță.
Sigur, între timp, anii și burta m-au făcut să port ghetele desfăcute oricum, pentru că e incomod să te legi la șireaturi când ții un pepenaș în brațe. Posibil să nu se mai poarte moda astfel, așa cum am descoperit, cu stupoare, că nu se mai poartă ciorapi de ăia invizibili la adidași și acum nu știu de care să îmi mai iau.
Dar, prieteni, ghetele alea…
Anyway, până una, alta, mă plimb tot cu vechile mele ghete.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

NOU
M-am speriat ca faci giveaway
NOU
“Donez ghete in Navodari. Lasati mesaj in privat si aleg eu la cine ajung”
NOU
Încălțămintea a fost problema mea cea mare, in calitate de copil sărac si amarat. Anii au trecut, imi permit orice fel de încălțăminte și in cantitati industriale, dar degeaba. Sechelele au rămas…
NOU
In perioada asta a anului, exact la chestia asta ma gandesc si eu. Sper sa arda in iad toti neocomunistii care ne-au facut cadou anii 90 si 2000
NOU
Primele ghete care mi-au rămas în suflet au fost o pereche de Puma, în gimnaziu, prin ’93-’94.
Au costat o grămadă de bani și a fost nevoie de multe lacrimi și suspine în a-i convinge pe ai mei să mi le cumpere, mai ales că alternativa erau ceva Prestige-uri radioactive, sau clasicii Drăgășani (în format ghete).
Înainte de Pumele mai sus-numite, prima pereche de ghete pe care mi le amintesc erau chinezești, galbene, cu talpa groasă din cauciuc și cu cruci, îmblănite, ironic semănau destul de mult cu o pereche contemporană de Timbaland.
NOU
Cum era nevasta lui Lorenzo Lamas…..
NOU
care nevasta, ma, ca la cate a avut curvarul…
NOU
acum e pilot de elicopter dl. Lamas
NOU
N-ai prins ciocatele stil Ludovic XII…
NOU
Le-a prins, dar nu vrea să se laude chiar la fiecare articol cu vârsta și experiența considerabilă.
NOU
Mai ales că dă apă la moară cârcotașilor.
NOU
Le-a prins cand le purta chiar el, Ludovic XII.
NOU
i le am ciordit din picioare cnd era beat la budã
NOU
Nu știu firma, niște ghete cu șireturi, lungi pana aproape sub genunchi asemănătoare cu bocancii din armata, vreo 7 ani m-au ținut
Foarte des trebuia sa le dau cu crema (chiar si vara când nu le purtam) altfel se uscau si deveneau tari ca piatra
NOU
La 14 ani am primit o pereche de bocanci militari negri facuti de Clujana de care am tras cativa ani cativa ani buni. Nu conta ca era vara sau iarna ii luam in picioare la fiecare concert ca atrageau privirile si invidia multor participanti. Tin minte si acum ca in dimineata zilei de 20 iulie 1997 m-am trezit descult intr-un parc din Timisoara si asa a trebuit sa merg acasa, in Oradea. Am mers la “sursa” si-am intrebat daca-mi poate face rost de alta pereche. Mi-a adus 2 perechi din care una o mai am undeva pe la tara si-o mai port cu nostalgie in unele zile cand merg pe acolo. Totusi, la cum aratau prin Martie, cand le-am purtat ultima data, cred ca asta le e ultima iarna.
NOU
Era omor pe ghetele făcute de fabrica 11 Iunie din Rm-Valcea. Lucrau pentru export (Otter). si ales galbene din piele întoarsă se făceau acolo (Însurăței?).
Doar ca erau pentru protecția muncii sau militare, nu “street”…
NOU
Din prima leafă de strungar mi-am luat o pereche de ghete model thinsulated, cred ca făcute la Clujana pe care le-am purtat vreo 4 ierni, asta în 83.
Apoi am văzut la magazinul Tino de pe Republicii din BV ceva cam la fel dar pina am ajuns să cumpăr bej nu mai erau așa ca am luat roz.
Cum dracu ca faci ghete roz mărimea 43, le-am luat, am luat o cremă maro și le-am transformat în ghete maro.
Dimineață cind am plecat la muncă era iarna întuneric,
Cind am ajuns la birou pe lumină ghetele se făcuseră roșii, toată ziua nu m-am ridicat de pe scaun.
Vremuri de cacat, bă, nu te crede nimeni acum.
NOU
Ooo, nu stii cat te credem!
NOU
ce bosorogi sunteti toti, baa
NOU
Bocanci negri de Clujana și ghete-ciocate aproximativ la fel cu cele din poza, ale mele aveau la bareta un craniu dar nu aveau metal in varf
NOU
Ne oftici si cu ghetele si cu varsta
NOU
Da’ de ce te enervăm? Noi, tinerii, n-avem dreptu’ la viață sau cum?
NOU
OPRITI GENOCIDUL!!
NOU
Da, @nea_zăpadă, ca 60 o fi noul 25 sau ceva de genul! Auzi, “noi, tinerii”!
NOU
Noul 2, cand te lupti cu dependenta de pampers…
NOU
nea_zapada, acu’ treij’ de ani, relativ tânăr asistent într-un colectiv eminamente feminin, e rugat să tranşeze o dispută clivantă între două grupuri de colege: “nea_zapada, da’ matale ce crezi, există sau nu bărbatul perfect?”. Instant a sosit si raspunsul mult-asteptat: “există, dar suntem atât de puțini!”. Si uite cum s-au reconciliat cele două tabere într-un hohot de râs, privind la fața de spate a subsemnatului.
NOU
De 2 perechi îmi amintesc: una de bocanci militari, probabil împerecheați greșit, ca erau cam diferite modelele de piele. Dădeam cu multă cremă(neapărat Guban) și nu se vedea. Le-a pus tata plachiuri, că era slab cauciucul. Șireturi făcusem din 2 curelușe de piele, pe care le subțiasem fix cat să intre pe găuri. A doua era de la Bontimes, probabil prea mari pentru mine, faceau cuta prea aproape de șireturi și s-a rupt pielea în al doilea an de purtare.
Aici și muzica de la 15 ani: radioclub80.cl/euro/
NOU
Cand eram pan liceu jumatea anilor 90 cand voi va incaltati cu fesu tovarasu bobo a primit de la tatsu care lucra in vest o pereche de bocanci hi tec. Ceva de vis, piele, talpi jmechere, inalti peste glezne, cordura, goretex nebunie. Plm nici nu stiam ce e aia goretex si cordura atunci. A umblat bobo cu ei de vreo 2 ori dupa ce bagase in ei un pachet de vata ca erau mai mari cu 3 numere si apoi l am convins sa mi-i vanda mie. Ca arata ca dreacu el mic si slab si aia cu 3 numere mai mari. Babaiat erau ceva unic in anii aia. I-am purtat vara iarna vreo 5-6 ani pana i a gasit dracii. La blugi la nadragi scurti la orice. Nu m am indurat sa i arunc desi se macinasera talpile. I am tinut pana acu 2 ani pa la tara cand mi i a aruncat al batran. Scule de scule. Aia au fost ciucaletii mei de suflet.
NOU
Au fost doua: o pereche de Otteri, care pe vremea aia se gaseau numai in Vest, si o pereche de ghete Rostart sau Rosprint facuti la Pionierul pentru export. Pe ambele le-am purtat pana s-au gaurit talpile.
NOU
HipHop don‘t stop! CAT Colorado 4ever cu Overall alb sau maroul ăla mișto de la Carhartt-ul adevărat (nu wip) cu o bretea deschisă și un tshirt fie de basket, fie colorat cu dungi. Aaaa și părul lăsat lung până la ceafă.
Timberland nu erau the real shit – copii de bogătași aveau Timberland.
NOU
nici nu stiu daca existau Timberland pe vremea aia. ghetele noastre erau made in romania, fabrica Straduinta din Suceava:)))
NOU
Arhi, or fi existand si atunci, dar moi nu aveam dreptul nici sa visam…
NOU
prin 85 aveau ai mei o cunostinta la vanatori de munte,ii placea tare tuica lui tata si imi aducea bocanci maro cu talpa groasa neagra care aveau lateral un sant, cred ca pentru schiuri ceva prindere ( nu schiez, nu ma pricep) la inceput marimea 40 ( ei spuneau marimea 26 parca) care imi erau mari , apoi cu trecerea anilor in fiecare an acelasi model pana ce am facut 20 de ani cand omul s-a pensionat. Mi-au ramas la suflet, eram super smecher cu ei
NOU
da, calculul era lungimea talpii x 3 după care impartit la 2
NOU
ză 90″s ciocate
NOU
Ghete tip Redwing Iron Ranger.
www.alpina.ro/products/beret-toe-cap-boot-black-waxy-leather
Au si pentru tine
www.alpina.ro/collections/motocicleta
NOU
misto astea
www.alpina.ro/products/harley-boots-black-leather-plain
NOU
Să trăiți!
Mulțumesc ca nu te-ai uitat la meciul Stelei aseară (știu ca nu te mai uiți demult), dar oricum, apreciez!
:)))))
NOU
credeam ca nu mai exista steaua, nu pierduse ceva proces?
NOU
“Purtate larg, cu șireturile desfăcute și cu pantalonul băgat ușor în ele, doar în față, nu aveai cum să reziști la asemenea eleganță.”
nu stii tu, esti mic, blugii se bagau lejer doar in spate ca sa se vada cat de evazati erau.
getele erau galbene, inalte, cu talpa galben deschis, niciodata sireturile stranse, ca doar nu erai taran.
le-am purtat si dupa ce a crapat talpa, inca vreo 2 ani, dar doar pe uscat. le-am iubit.
ps: doamne ce tampit sunt, parca vb de femei din trecut, nu de ghete. Cetin, potoleste-te!
NOU
hehehe
NOU
Plug iti mai trebuie, ca tractoare ai. Dar stii ce ghete mi-au ramas mie? Erau de fapt niste cizme de Don Corleone de la bunica-meu, care fiind sef de gara prin Rosiori (Nord, Est, apoi prin alte locuri, dar orisicat) era un fel de Don Corleone prin Rosiori, ceea ce nu i-a ajutat foarte mult ca n-a murit bogat.
Si i le-a trimis lui taica-meu sa le pastreze pentru mine. Adevarul e ca nu prea se gaseau asa facute, bai top. Am aflat mai incolo ca erau facute de unul din fratii lui care era cizmar. Altul a fost croitor, instruit la un jidan pe Grivitei, de la el mi-a ramas tot prin mosul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, un parpalac still Burberry si un sacou, ambele excelente. Fiindca taica-meu se tinea-n tinerete mai sprezzatura asa i-a cusut unchi-sau gaica de jos sau cum se numeste sa nu poata sa se-ncheie la ultimul nasture sa-l faca de ras.
Ei si-am purtat cizmele astea de prin clasa a V-a pana in clasa a VII-a. Intr-a V-a inca erau mari, dar n-am mai avut rabdare, nu se compara cu nimic din ce ne permiteam noi prin anii ’90. Din pacate, purtandu-le mari, le-am uzat foarte repede si-au ramas doar amintire.
NOU
Când am citit primul cuvânt să mor dacă nu m-am gândit la altceva….
NOU
Sendra. Mad dog și Blues. La Blues am două slăbiciuni, Barbados și cele din piele de reptilă.
Și am redescoperit converșii, Construct e ceva foarte lugu lugu.
NOU
N-am mai purtat ghete iarna de cand eram copil. Eu port 12 luni pe an adidasi. Imi transpira picioarele in orice anotimp. Daca as purta ghete imblanite pe interior iarna, cand m-as descalta, ar muri si sconcşii de la miros. La fel nu port pulovere iarna pe sub geaca. Pentru ca transpir mult si ma incalzesc usor. Port doar bluze subtiri. Daca as sta cu geaca de iarna pe mine in magazine, as transpira in ultimul hal. Cand ajung la magazine, o dau jos si stau in bluză. La fel si in masina. Dau geaca jos, ca altfel transpir excesiv.
NOU
nu trebuie sa fie imblanite
NOU
sa ma laud: de la bunicu mi-au ramas o pereche de cizme de armata pt ofiteri. cizmele au sanurile de lemn originale.
pe talpa nu au placheuri, au un fel de potcoave. ma uit la ele ca la tablourile din muzee, atat imi sunt de dragi…. singurele obiecte ramase de la tataia. “averile” s-au dus la alti nepoti: decoratiile la ala micu (ca avea acelasi nume), iar baioneta la ala mai mare, ca era mai mare.
cizmele alea au vazut cotul donului.
NOU
nice
NOU
De cand eram mic, scoala, liceu, facultate, nimic, nu am nici o nostalgie nici pentru incaltari nici pentru haine. Ca din cauze de saracie si/sau comunism purtam chestii de kkt facute in Romania, si mai tarziu Turcia.
Ce m-a impresionat este prima pereche de pantofi CAT cumparata de la Office Shoes, cand mi-am permis asa ceva. Nu. Mi-a. Venit. Sa. Cred. ca o pereche de incaltari poate sa fie asa de comoda din prima secunda.
NOU
Aceeași senzație am avut-o când am purtat prima oară ECCO, ceva asemănători cu ăștia: www.ecco-shoes.ro/pantofi-casual-barbati-ecco-irving-brown-51173461565.html
NOU
eu cu skechers
NOU
Skechers port acum, chestia aia de incaltat fara sa pui mana e geniala.
Nu tin mult, mai ales la mine, si nici nu ma intereseaza asta. Modelele pe care la iau costa 80 spre 50 cand sunt la reducere, prefer ieftin si comod decat durabil.
NOU
am unii luati acum, ceva de alergat, cu talpa f lata si groasa, efevtiv mergi pe norisori. la vreo 70 de euro sau cat au fost, este pomana.
NOU
Incearca genul asta de ciorapi, ar trebui sa fie ok daca nu mai vrei sa porti invizibile. Se numesc ankle socks.
content.directsoccer.co.uk/upload/img/o/c5b1d-sx4926-101-phcfh001-web.jpg
encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQmZ2W1B0Y9k5JWxC9YH7udeM1e6k387mpP9u11HDPTDPWaKmjH4bLHox0&s=10
www.bamboobody.com.au/cdn/shop/files/AnkleSocksBlack-Men3.jpg?v=1731280294&width=2048
NOU
Ce goethe si ce heine…
NOU
ehehehe, un literat…
NOU
Țin minte și acum, ca ieri, anul 1985, unchiul Victor, ofițer de artilerie la vânătorii de munte, promoția 1943, mare vânător, îmi arăta cu mândrie bocancii cu care mergea la vânătoare, erau cei cu care făcuse doi ani de front. Doar le dusese la cizmar și le adăugase talpă de cauciuc – pe vremea aia bocancii aveau talpă de piele. Îmi aduc aminte de fază de fiecare fiecare dată când intru în garaj la țară și văd bocancii MEI de vînător de munte, din 1991. Îi țin din nostalgie, sunt în stare foarte bună, o dată pe an dau cu cremă pe ei, chiar dacă nu îi mai port de vreo 22 de ani.
NOU
Ca gagica imi plac maxim majoritatea ghetelor pe care mi le iau. Ceea ce ma enerveaza ingrozitor este starea trotuarelor din cauza carora aproape toate perechile mele de ghete sunt julite, majoritatea fix pe bombeu. Fiind piele, nu se mai ia. Inca nu am gasit solutie.
NOU
unele de la aldo, s-a dezlipit talpa dupa a doua incaltare