Poate mai știți măgăria de justiție din Țăndărei, care i-a făcut scăpați pe țiganii care făceau trafic cu copii, în timp ce alți membri ai rețelei au fost condamnați în UK. Mno, nu știam, dar am aflat acum că justiția a decis să returneze țiganilor 10 arme letale de asalt, confiscate când i-au arestat.

Azi am aflat de asta, după ce am auzit că armele le-au fost confiscate de poliție, cu ocazia zilei de Sfântul Corona.

Ce mă macină pe mine e o problemă. Eu, ca simplu cetățean, nu am voie să am armă de foc cu glonț. SImplu. Nu am voie. Nu mi se eliberează permisul. Dacă aș fi vânător, poate, dar și acolo sunt niște condiții, să ai niște ani în spate, recomandarea altor vânători și maximul pe care îl poți lua e o pușcă cu 2 țevi.

Cum se poate ca țiganii din Țăndărei să aibă drept de port armă DE ASALT? Gen mitraliere? Care este legislația din domeniu și cum aș putea să îmi iau?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

49 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    In primul rand erau tigani.

  2. Ce-ar merge si un cutremur pe carantina asta…

    • #3

      Spurcată-fieți gura. Ptiu, Doamne…. Scuipă de trei ori peste umărul stâng. Fă-ți cruce de trei ori la ochiul drept…

    • Cutremurul e recesiunea care vine.

    • #5

      @Andu: Zici?! Eu cred ca recesiunea e doar bonus.

    • #6

      Cum va afecta cutremurul pe țiganii care stau la corturi?

    • #7

      Nu, cred ca mai bine ar fi: “Ce bine ar merge o nucleară pe carantina asta in Tandarei!” :))

  3. #8

    Bre, ce jurnalism de kkt la b1 – burtiera aia in galben! 🙂 Deci bietii oameni isi luau de la gura ce-aveau si ei si cresteau in ograda un AK47 mititel si ceva 7,62 acolo. Si animalele astea le-au luat!

    • #9

      Șoc și groază!
      Au rămas fără apărare în fața ‘virusului ucigaș’

  4. #10

    tiganii pot dovedi cui i-au dat spaga, alta explicatie n-am!

  5. #11

    Tocmai de asta lumea vrea un Judge Dredd, justitia nu functioneaza la fel pentru toata lumea. Tu, eu, ca simpli cetateni cand primim o amenda o platim, maxim o contestam, in timp ce specimenele de genul nu dau doi bani pe lege. Daca totusi ajung sa fie judecati platesc sau ameninta un procuror/judecator si sunt liberi, nici macar pedeapsa cu suspendare.

    • #12

      Efectiv legea nu ii atinge pe respectivii etnici. Sunt patron sărac, plătitor de taxe și ma ocup cu comercializarea de animale vii, autorizat de DSV. În aceasta zonă, 99% din ceea ce se vinde reprezinta piața neagră, nefiscalizata. Cum se întâmplă acest lucru? Etnicii respectivi transportă animalele cumpărate de la ferme, pe bază de bon fiscal, în mașinile lor infecte, pline de plosnite și de păduchi. Cum vând marfa? Va mai aduceți aminte când strigau FIARE FIARE FIARE, când mergeau cu căruța prin sate? În același mod, însă acum au mașină și au devenit transportatori de legume, păsări, porci etc. Cum de pot face lucrul acesta, deși răspândesc boli și nu au nicio autorizație în acest sens? Legea le permite. Primesc amenzi, iar acestea nu sunt plătite niciodată. Sunt exact pe tiparul prostituatelor care au amenzi de sute de mii de lei. Dar în cazul respectivilor bișnițari, marfa ar putea fi confiscată. Fie ca sunt legume, dar mai ales dacă sunt animale. Anul 2019 aduce pentru prima oară confiscarea porcilor transportați de mașini neautorizate, în contextul extinderii focarelor de pesta porcina în Romania. Etnicii s.au transferat la transportul păsărilor, o zona ce beneficiază de clementa din partea autorităților. În plus, când apar reclamații de la cetățeni într.un anumit județ, organele statului fac următorul lucru. În judetul CT avem 3 autorizați: x, y si z. Unul dintre autorizați nu a respectat masurile impuse, asa că “hai sa mai dam o sancțiune, ca doar nu suntem plătiți degeaba”. Pentru ca ești vizibil…e nasol. În concluzie, sunt momente în care ma gândesc ca vreau sa fiu și eu *tzgan*, adică cetățean model. Sa vad ca în fiecare zi povara amenzilor NU mă apasă 🙂 . Să nu fim *tzgani* totuși…

  6. #13

    Cel mai probabil îs pusti de vânătoare Saiga-12 semiautomate ca aspect și construcție după Ak47, dar calibrul e ceva redus, de vânătoare. Oricum e o anomalie sa avem atâtea vânători printre infractori… pardon… justiția i-a îndreptățit…

    • #14

      sunt 10 ak47

    • #15

      Faptele s-au prescris deci le-au returnat armele.
      E logic (în românia). Ce nu înțelegeți?

    • #16

      “Conform martorilor oculari”…. Cumva tind sa-i dau dreptate lu Gica aici…
      Altfel nu exista varianta legala prin care un nene, chiar si militar poate sa plece acasa cu puscociul.

  7. Bai, jur, trecând peste faza cu eliberatul lor, de a grăbit brexitul, dar “le-au returnat akurile”. Ma, ce?

  8. :)) mai întrebi în stânga în dreapta pe la colțuri și găsești. Da’ tre’ să inspiri “încredere”. Să nu lași siguranța nepusă când o lași în standbay, să nu se rănească copiii. În rest cred că știi cam cum să iei linia de ochire și treaba cu înălțătoru’…că ești băiat cu livret. Baftă!

  9. #19

    Probabil sunt arme de panoplie, cu sisteme de tragere dezafectate. Dar dacă plătesc bine le recomand un strungar ce-a lucrat la fosta uzina de biciclete Tohan. Cică pe vremea lui altfel se făceau bicicletele, furau piesă cu piesă din producție și când le asamblau acasă le ieșea mitralieră.

  10. #20

    În cadrul unui experiment interesant (scoala finlandeză îi invață pe copii să identifice mecanismele fake news si să gandeasca critic, e o abordare de calibrul “whole of society” în care nu doar scoala e implicată, și se pare că da rezultate) se ia un grup de 10-15 copii si primului dintre ei i se comunica o informatie cu grad mare de ambiguitate pe care o spune urmatorului si tot asa. La sfarsit se analizeaza in fata tuturor inputul si outputul, felul cum mesajul s-a distorsionat de la primul zvoner prin raspandaci succesiv pana la ultimul. Asa e si cu informatiile despre armele de asalt ale tiganilor inapoiate acestora, în dispretul pulimii care in aceste vremuri tulburi, trebuie șa stea cu degetul în gura si sa se uite….

    • #21

      Ne-au furat finlandejii ăștia telefonul fără fir (pe care îl avem chiar de la Burebista – mult înaintea lui Bell). E clar o conspirație împotriva spiritului dacic!

    • Da ma, fake niuz. Ca și aia cu eliberatu

    • #23

      Hai să detaliez – studiu de caz pe tema asta articolul aparul ieri pe G4Media, cu titlul “Focarul de la Țăndărei: Poliția a confiscat 11 arme letale de la localnicii carantinați / Deutsche Welle: Sunt puștile de asalt AK-47 confiscate acum zece ani de la clanurile de interlopi și returnate”. Intram in articol, unde gasim invocate, cu linkurile corespunzatoare, urmatorul pasaj “Poliția din județul Ialomița a confiscat 11 arme letale și 2 neletale în Țăndărei în urma unei razii desfășurate în acest week-end în orașul intrat în carantină completă din cauza apariției unui focar de coronavirus, potrivit publicației locale Independent.”. Mergem mai departe pe linkul unde ne duce sintagma “potrivit publicației locale Independent.” Ce gasim acolo: un articol cu titlul “Polițiștii au confiscat arme la Țăndărei”, articol in care gasim sintagma “…Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări pe raza orașului Țăndărei la persoanele fizice deținătoare de arme, în cadrul activităților fiind ridicate 11 arme letale și 2 neletale, în conformitate cu prevederile stabilite prin ordonanțele militare. “. Deci, sa recapitulam, pentru analfabetii functionali – a caror principala caracteristica este ca citesc literele, nu inteleg sensul unei propozitii, incep a citeasca din capul randului si pana ajung la capatul randului au uitat de unde au plecat, ce vroiau sa inteleaga si unde vroiau sa ajunga – au controlat DETINATORII LEGALI DE ARME din Tăndarei si au ridicat de acolo niste arme (nu spune daca erau detinute legal, ilegal, daca nu cumva pe langa alea detinute legal mai au gasit si altele detinute ilegal, probabil ca nu.). By te way, chiar scrie in ordonantele alea militare ca se ridica armele detinute legal de catre populatie?

    • #24

      Sa continuam – intram pe linkul nr. 2, articolul din Deutche Welle, invocat in articolul de pe G4 Media. Ce gasim acolo – un articol cu titlul “Cum a infectat Europa cartierul Strachina din Bărăgan”. Cautam in continut referirile la fioroasele arme AK 47, invocate de G4Media ca referiri la ele, si gasim acolo pasajul “…Martorii oculari spun că este vorba despre aceleași puști de asalt AK-47 pe care polițiștii și jandarmii le-au confiscat în urmă cu zece ani și care au fost returnate la finalul acelui proces încheiat cu achitarea definitivă a tuturor inculpaților pe motiv că faptele pur și simplu s-au prescris. “. Atat. Vreti sa continui?

    • #25

      ne ducem la ziarul “Libertatea”, unde gasim un articol cu titlul “Arsenal de arme, în focarul din Țăndărei. Deutsche Welle: Sunt puștile de asalt AK-47 confiscate acum zece ani de la clanurile de interlopi”
      Referințe – acelasi articol de pe Deutsche Welle. Si cam atat.

    • #26

      @Emil Ce treaba au ordonantele militare cu armele? Se ridica armele automat atunci cand esti pus sub urmarire penala, pana la finalizarea anchetei (daca se finalizeaza in favoarea ta, altfel poti ramane complet fara ele)

    • #27

      Cautand (pe Google Image, precizare pentru aceiasi analfabeti functionali care nu inteleg cum functioneaza chestiile astea) dupa imaginea care insoteste artiolul din G4Media, gasim, pe langa mai multe articole din presa Ro din zilele astea, care articole se citeaza si se invoca unul pe altul in bucla (un mecanism foarte interesant citatul asta in bucla) si un articol de substanta, in Adevarul din septembrie 2015, cu titlul “Ţiganii din Ţăndărei, deveniţi vedete în toată Europa pentru că îşi duceau copiii la cerşit, au trecut la afaceri cu armament”. Acolo gasim mult mai multe date despre cum e cu armele confiscate de la Tăndarei….

    • #28

      @Emil Merci pentru investigatie. Stirea pare intr-adevar sa fie un clusterf*ck de mare arta. Armele detinute legal puteau fi confiscate, ma gandesc, daca nu au fost respectate condiile de stocare: arma inchisa in dulap, munitia inchisa separat, etc.

    • #29

      @Skyler in timpul starii de urgenta statul poate cere confiscarea armelor.

    • #30

      “Art. 20. – Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare, precum şi celelalte autorităţi publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuţii şi răspunderi:
      ……………………………………………………..
      b) să dispună depunerea temporară, la organele de poliţie de pe raza judeţului sau a municipiului Bucureşti, a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra populaţiei şi să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit, urmând ca la încetarea măsurii excepţionale acestea să fie înapoiate celor în drept să le deţină; să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să instituie paza acestora;

    • #31

      emileeee nu mai incerca sa te dai destept in tzeasta folosin verbul ‘a vroi”+ca apropo de anal fabetismul ala,autorul a vrut sa zica ALTCEVA

  11. #32

    Numai are voie omu sa colectioneze.esti rau.

  12. Poţi face permis de armă pentru categoria colecţionar.

  13. #38

    regimul armelor militare este prevazut in lege speciala!

  14. #39

    Asa ma seaca presa asta in ultima vreme, parca nu mai e nici un jurnalist pe planeta, sa investigheze un pic situatia, sa aflam si noi niste detalii. Sunt fake news-uri mai detaliate decat stirile oficiale. Se da comunicatul mai departe si atat.

  15. #40

    Trebuie sa stii la ce judecator sa versi spaga, pe urma iti poti lua ce arma doresti.

  16. Goanga asta cu ak-47 7.62 semiautomată Cugir, o pușcă ”preparată” pt. vânătoare (VÂNĂTOARE), prezentată ca ”mitralieră”, ”armă de asalt”, etc, ș.a., reapare periodic în presa românească și, se pare, nu numai acolo…
    Moda a fost introdusă de jurnaliștii străini, care au pus România pe harta contrabandei de armament înscenat. Exemplul a fost însușit de români, că de, ceva bun e mai greu să se lipească de unii.
    Este greu de invocat buna credință, de vreme ce un Google search de 2 min. îți întoarce rezultate relevante și lămuritoare. Nu m-aș arunca să invoc (doar) senzaționalul ieftin, deoarece în schema asta e ceva mai mult.

  17. #42

    Stati fără grija ca după starea de urgenta le primesc înapoi. Probabil asa e procedura. Pentru detalii vedeți aici: www.google.com/amp/s/amp.defenseromania.ro/armele-de-la-andarei-ridicate-in-baza-ordonan-ei-militare-de-inute-legal-armele-vor-fi-inapoiate_602510.html

  18. #43

    Si hai ca să închei ca devine obositor. Deci cel mai probabil avem de a face o operatiune de inducere a unui mindset din asta, Trigger Happy (colegii de la Danjarmerie nu cred că stiu ce e aia, ei sunt mai Pulan Happy), exact in momentul in care acolo sunt dislocate forte militare, avand asupra lor arme si munitii. Ce poate iesi de aici? Au trecut treizeci de ani (si patru luni) de cand genul asta de de jmechereli au condus la tragedii. Ideea centrală e să creeze un tipar de gandire în capul forțlor de ordine de genul “Dar pana la urma, ce conteaza doi-trei țigani acolo? Doar a scris in presa si a spus la televizor, au arme de asalt, dă-i în pula mea că si așa sunt prea mulți, de ce să ne asumăm noi vreun risc?”. Mai spune cineva mai sus “Nu m-aș arunca să invoc (doar) senzaționalul ieftin, deoarece în schema asta e ceva mai mult.”. Cred că tocmai v-am dat definitia razboiului hibrid…..

  19. #44

    Fake news sau, mai bine zis in goana dupa audienta punem titluri gen “soc si groaza”…in Romania nu ai voie sa detii o arma militara gen pusca de asalt sau arma cu teava lunga care sa aiba incarcare automata. Inteleg din articol ca erau arme detinute legal ori, in categoria “legale” nu intra armele de asalt.

    • #45

      Si totusi exista poligoane unde poti trage cu astfel de arme automate ak included. Alea cine le detine si cum?

  20. #46

    Tipic românesc: le-au dat mitralierele da’ nu le-au luat săbiile.

    • #49

      Am văzut și filme porno mai profesionist regizate…