Am un prieten care, acum câțiva ani, și-a pus centrală termică, el stând la bloc. Voia astfel să își minimizeze costurile cu întreținerea, să plătească mai puțin.
Luna trecută, prietenul ăsta al meu a plătit aproximativ 700 lei doar gazul consumat. Plus restul întreținerii. Asta pentru că prețul gazelor s-a majorat consistent de-alungul timpului, pentru cine altul decât consumatorul casnic. Eu, în sistem paușal, am platit 530 lei, toată întreținerea.

De ce scriu asta?
Pentru că prețul gazelor pentru consumatorii industriali este legiferat mai mic. Nu mai mic. Mult mai mic. Uriaș de mic. Adică eu, dacă îmi încălzesc copilul, trebuie să plătesc dublu sau triplu pentru gaz, în timp ce unul care face miliarde din gaze, primește prețuri jenante. Și aici vorbesc de Ioan Niculae și al său Romgaz.

De ce mi-am adus aminte de prețurile la gaze?
Anul trecut se făcuse mare mare tămbălău, despre cum fostul securist Ioan Niculae era ca pe tarlaua lui prin ministere, dicta la ce prețuri să i se vândă gazele, dădea afară funcționarii care nu percutau la ordinele sale, șpăgi, tot tacâmul. 40 de funcționari învinuiți de constituire de rețea infracțională, directorul general al romgaz, funcționar public și MEMBRU PDL, deținător de averi ca ale lui Cressus, o pleiadă de foști miniștri ai economiei acuzați deasemenea, tot tacâmul.

Ați mai auzit ceva de problema Ioan Niculae? Negativ. Pentru că na, au apărut tot felul de probleme stringente, cum ar fi piața universității, ninge afară, vin inundațiile etc. Adică se pune ușor ușor o mare batistă pe țambalul țepelor rromânești. Domnul Niculae a început să facă valuri, să ceară inculparea tuturor parlamentarilor, probabil și ceva dosărele. Între timp, fostul șef al SIE a devenit prim ministru și deja și l-a făcut bun prieten pe viitorul președinte Victor Ponta, fost coleg de partid cu Mircea Geoană, candidat susținut cu fonduri de către…ați ghicit, Ioan Niculae.

Între timp, prețurile la gaze cresc lejer, conform directivelor UE care, nu-i așa, ne zic că trebuie să ne aliniem rapid la prețurile general.
Și astfel, copiii noștri trebuie să se încălzească cu program, pentru ca Romgazul să poată trimite miliarde în buzunarele diverșilor din ministere și ale domnului Ioan Niculae.

În altă ordine de idei, Petrom a avut un profit de 870 milioane euro. Doar din scumpirea prețurilor.
Hell yeah!

Dacă vreți o mică bibliografie, citiți și vă minunați.

www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-romgaz-al-doilea-miliardar-al-tarii-s-a-racordat-6-ani-la-rezerva-de-gaz-a-tarii-96037.html
www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-romgaz-ioan-niculae-citat-intre-craciun-si-revelion-960203.html

www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-romgaz-ioan-niculae-functionari-cu-averi-fabuloase-960416.html

www.evz.ro/detalii/stiri/ministrul-economiei-a-aprobat-suspendarea-din-functie-a-directorului-romgaz-962134.html

LE: Sunteți atât de profunzi… Asta e singura chestie care v-a deranjat, că sunteți voi siguri că ăla a plătit mai puțin. Restul nu vă pasionează. Trist…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.