_N2A1461

Domnii din spatele lui Mihai Hohenzollern ar aprecia mult ca regalitatea să fie repusă pe tapet. Ar fi pasul 2 după ce și-au retrocedat, mai mult sau mai puțin legal, tot ce le-a trecut prin cap. Mai vedem cât de legal după procesul lui Paul, cel ce și-a schimbat numele în de România, ca să fie mai credibil că e viță de rege.

Am înțeles, e ok, toate castelele din românia le aparțin, deși e lucru cunoscut că primul Hohenzollern adus în țară avea o valijoară cu țoale după el. Doar a luat salariu de rege, nu?
Ce nu înțeleg eu de ce familia asta de regișori se prevalează de orice mizerie ca să nu plătească impozite pe bunurile pe care le tot adună de peste tot?

Regele Mihai si familia sa au solicitat, la inceputul anului, autoritatilor din comuna Savarsin, Arad, scutirea de la plata taxelor locale, invocand prevederi din Legea 44/1994 privind veteranii de razboi si din noul Cod Fiscal, care le-ar permite acest lucru.

Serios, veteran de război?
SERIOS?