Mi-am notat să scriu asta dinainte de a pleca în concediu, dar am uitat, evident, să o dezvolt.
Desigur, această postare nu se adresează celor care ne întrebau, zilele trecute, la ce ne folosesc cuvintele alea șmechere și cu ce ne ajută în viață. Și nici celor ce au citit 52 de cărți plus jokeri.

Cred că, din păcate, fiind dintr-o țară comunistă, mulți dintre noi, cei care am avut și avem pasiunea cititului, am fost dezavantajați că majoritatea lecturilor ni le-am făcut într-o vreme când accesul la carte scrisă era zero sau spre zero. Desigur, mă refer la accesul unui copil sărac din Vitan, nu ăia care Ne descurcam, domle, era bine, cunoșteai pe cineva, era ok, toți avea frigiderele pline, ce să mai…

Așa că pot spune că am recitit de zeci de ori Calistrat Hogaș – Pe drumuri de munte. Sau Cartea Nunții, de Călinescu. Nu mai știu de câte ori am citit cărțile cu Minerva Tutovan și cu Melania. Sau Haralamb Zincă. Ori Căpitanul Apostolescu, că tot le reeditează nușce editură, zilele astea.

Le-aș mai citi? Nu cred. În afară de cărțile Rodicăi Ojog Brașoveanu, care expira ironie prin toți porii și pe care cenzura comunistă, cumva, a ocolit-o, chestiile astea musteau de comunism de ăla bunul, cu maiori și căpitani eroi și vitrine pline de mâncare și cetățeni mulțumiți. Poate cele cu Agentul B-39 să fie citibile și acum. Doar că nu le mai am.

Dar citite și răscitite pentru că așa am vrut eu și nu pentru că nu aveam ce citi, ca în copilărie, sunt doar câteva.

Dune. Citită în toate limbile pe care le cunosc, din dorința de a înțelege cartea mai bine și de a identifica subtilitățile autorului. Rămâne, în continuare, favorita mea și, poate, cea care mi-a decis destinul literar.

Fundația lui Asimov. Am citit multe din cărțile lui Sir Isaac, inclusiv autobiografia domniei sale. Scrie cumva liniar și încearcă să își inchege întreaga operă într-un tot fundamental, așa că își plimbă personajele principale cam peste tot. Dar Fundația…Fundația este Opus Dei. Fără ea, science fictionul de astăzi ar fi fost complet diferit. Dacă aveți de unde să o luați, recomand, nu e grea, ca Dune, dimpotrivă, e făcută pentru a fi citită și înțeleasă ușor

Cărțile lui Sven Hassel. Este evident pentru oricine că omul urmează niște drumuri gata bătute de Erich Maria Remarque, dar la momentul când l-am descoperit eu pe Hassel, nu exista Remarque în locurile de unde îmi luam eu cărți. Unii o numesc literatură de toaletă. Eu le numesc cărți educaționale care, citite la vârsta potrivită, te învață despre suferința, camaraderie, sacrificiu. Și moarte. Nu, nu am citit la vârsta potrivită.

Probabil că mai sunt, evident. Doar că ÎNTOTDEAUNA când mă gândesc la un set de cărți pe care să îl iau pe insula aia pustie unde o să scap de voi, Dragnea, Iulian Bulai, femei și restul, astea sunt primele 3 care îmi vin în minte.

La voi?