Contul meu
Mă gândeam aseară, înainte de a adormi, printre picăturile de gânduri cu regrete despre chestii pe care nu le-am făcut acum 20 de ani și cum le-aș face acum, ce mi-a zis vreo gagică și nu am percutat, chestii de astea.
Nu cred că am un singur defect mare, ci sunt o sumă de defecte mari. Dar cele mai mari cred că sunt astea:
Nu am încredere în nimeni, sub nicio formă, în mintea mea, toți vor să profite de mine și ai mei sau să ne facă ceva nasol. Știu că e un sindrom tratabil medical, dar e apărut în urma unor experiențe de viață deloc pozitive și mi-e bine așa, nu am nici cea mai vagă intenție să mă schimb.
Sunt incredibil de prăpăstios în privința copiilor mei, orice febră înseamnă un pericol de moarte, cu idei și scenarii în cap în cel mai mic detaliu macabru și retardat. Îi mulțumesc neonatoloagei Mustafa de la Maternitatea Ilfov pentru asta, sper să o calce trenul.
Voi pe unde stați?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Doctorii care îți spun înainte sa pleci din maternitate cât de ușor îți poate muri copilul, ce vis. Am și eu o neonatoloaga care mi-a explicat același lucru, de am stat sa scutur copchilu la fiecare 2 ore sa ii bag lapte pe gat ca altfel moare.
NOU
Din pacate au fost sinceri… bebelusii pana la 6 luni sunt atat de fragili incat pot muri pur si simplu, fara o cauza cunoscuta.
E chiar un sindrom : en.wikipedia.org/wiki/Sudden_infant_death_syndrome#:~:text=Sudden%20infant%20death%20syndrome%20(SIDS,SIDS%20usually%20occurs%20during%20sleep.
Inca ma minunez cum am supriavietuit noi ca specie, in epoca de piatra, cu asa “pui” fragili. Si daca te mai gandesti ca natalitatea la oameni e mult mai mica fata de alte specii…
NOU
sefu, sindromul mortii subite e altceva, noi vorbim despre altele. nu trebuie sa comentezi chiar la orice subiect, avand impresia ca stii tot. ca idee, SDS este pana la o luna, ulterior intotdeauna exista motivatii. subiect inchis
NOU
Din pacate confirm ce spune Zarax. Si oricum eu eram la fel, fara sa imi fi spus vreun doctor ceva, si inainte sa pot confirma ce a zis Zarax.
NOU
@Zarax: well that’s not gonna help…
NOU
@zarax, lasă treaba cu sindromul morții subite, aia e altceva și e folosit în general pentru decesele bebelușilor din cam orice cauza prin somn, inclusiv ca se sufoca din cauza ca sunt puși pe burta/pe o parte, ca dorm în același pat cu parintii și ii pot strivi/sufoca din greșeală, ca se supraincalzesc din cauza suprainfofolirii, etc. E un termen generic pentru multe cauze nedefinite și nu afectează atat de mulți bebeluși, ca altfel nu mai eram ca specie, vorba ta. De altfel, după experienta proaspata, am realizat ca bebelușii NU sunt atât de fragili pe cât ai crede, desigur, dacă sunt sănătoși și nu au alte probleme neștiute sau știute. Un bebeluș sănătos nu se rupe doar dacă îl atingi.
Dar sa te bage neonatologii în sperieți ca iti moare copilul abia născut fiindcă are icter/ca se deshidratează și moare instant dacă nu mănâncă mai des de 2 ore și alte bazaconii și povesti de groaza pe care le indruga proaspeților părinți nu e productiv deloc. Vii acasă și umbli cu bebelușul ca și când ar fi un ou pe cale sa se spargă, și chiar nu e cazul.
NOU
vaca aia mi-a zis ca o sa moara din cauza icterului. si ca trebuie sa ii dau de mancare din 4 in 4 ore, de trezeam saracul copil noaptea din cel mai dulce somn, ca sa o fortez sa manance, ca asa a zis neonatoloaga fmm.
NOU
Same here, in loc să mă bucur de cele 7-8 zile de somn frumos pana sa înceapă colicii, dădeam buzna peste copchil sa ii indes biberoane în mijlocul noptii. Și ce ma mai chinuiam sa îl trezesc din somn, ca nu voia sa se trezească. Și ce panica trageam pana scotea un sunet sau se mișca un pic, ca dacă a murit?! Uitandu-ma în spate, îmi dau seama ce traume dubioase îți pot da câteva cuvinte spuse la mișto din partea unui doctor.
NOU
@Arhi, cand stai mai mult in casa incepi sa-ti dai cu parerea despre orice ca sa nu te plictisesti 😛
NOU
@Laura: o colică, două colici, colicile
Scuze, dar mă zgârie prea tare pe retină când văd “colicii”.
NOU
Şi da, în caz că n-aţi observat, defectul meu e că nu mă pot abţine de la grammar-nazisme. 🙂
NOU
@none, merci. Chiar nu știam și nici n-am mai vrut sa știu, vreau sa uit ca exista acest cuvânt:)))
NOU
paranoia despre copil o am si eu, sunt la fel de suspicios si nu prea stiu sa ma intorc din drum, mai ales pe calea concilierii. daca m-am certat cu cineva, e aproape imposibil sa ma mai impac cu el, daca nu e nevasta sau parinte.
NOU
Sunt prost. Deschid gura, spun ceva si imi dau seama 15 minute mai tarziu ca aveam argumente mult mai bune la care nu m-am gandit pe moment. Mi se intampla constant.
NOU
ah.si asta, da.
NOU
en.wikipedia.org/wiki/L%27esprit_de_l%27escalier
NOU
Mi-ai adus aminte de faza din Seinfeld in care George isi aminteste pe drum ce replica sa le dea celor de la birou de la el cand radeau de el. Si cand se intorcea, ei ii dadeau alta replica. Pacat ca nu o mai gasesc sa pun link. Pana la urma am gasit alta faza: www.youtube.com/watch?v=W__qCFWi1KA .
On topic: la mine e clar lenea. Arhi, treaba cu grija fata de copii cred ca e legitima. Si eu o am.
NOU
fuck! deci are o denumire
NOU
+1
NOU
Eu, din contra, am prea multa incredere in oameni. Pana la proba contrarie, toata lumea e buna si corecta. Asta, si faptul ca nu pot sa fiu egoist si prefer sa le fie bine altora si sa fie toata lumea multumita, chiar daca eu ies in pierdere, pe ideea ca ma descurc eu si asa, nu-i capat de lume.
NOU
Doamne cate suturi am luat eu de la viata din cauza asta. Chiar si cand vine proba contrarie, le gasesc scuze. Asta este si defectul meu, incredere oarba, aproape naiva si dorinta de a face fericita pe toata lumea din jurul meu, cu orice pret. Fmm Gandhi…
NOU
Asa voiam sa scriu si eu :)))
Daca primesc un pic mai multa atentie, imediat am prins incredere si de cele mai multe ori sfarsesc dezamagita, dar nu zic nimic. Nu zic persoanei respective si imi trece la un mom dat 😀
Uneori sunt mult prea prietenoasa si iar nu este bine, ca se interpreteaza gresit :))
Frica legata de copil o am si eu.
NOU
Subscriu. Si vad ca nu sunt singurul.
NOU
Eu zic sa ne facem partid, sa mature toti cu noi pe jos… oh wait, exista deja unul.
NOU
Un amic mi-a zis ca sunt ”loial”. O fi asta un defect…
NOU
Lipsa de încredere în mine. Din asta vin multe probleme.
Starea de griji permanentă.
În altă ordine de idei, optimismul te poate ajuta să trăiești mai mult. Nu știu dacă poate fi educat.
Longevity: Research on how diet and exercise can help – The Washington Post www.washingtonpost.com/s/lifestyle/wellness/longevity-research-diet-exercise-tips/2021/10/10/edb5cdc2-2856-11ec-9de8-156fed3e81bf_story.html
Another protective factor: optimism. In 2019, Boston University psychologist Lewina Lee found that optimism was associated with exceptional longevity.
NOU
Apropo de optimism…pentru mine e si un defect si un atribut pozitiv…problema apare cand din prea mult optimism ma loveste uneori realitatea prea tare si imi trebuie timp sa imi revin.
NOU
Cam tot pe acolo sunt .
Cred ca am devenit anxios si din cauza experientelor neplacute de viata avute cu oamenii care in marea lor majoritate sunt nefrecventabili si de unde eram un om deschis si amabil si altruist am devenit o acritura gata tot timpul de aparare sau mai degraba de atac. Recunosc, nu imi place ce am devenit la 46 de ani, credeam ca o sa fiu mai simpatic.
Practic ma pregatesc sa devin pensionarul ala antipatic din bloc care sparge mingea copiilor si este tot timpul pus pe scandal si reclamatii.
Alta chestie , pe care a spus-o si Olivian Breda mai inainte, este lipsa de incredere in mine dar asta a fost cultivata cu succes de parinti si de cacatul ala de scoala din perioada comunista, scoala dupa care unii plang cu lacrimi de crocodil si unde multe profesoare , ca astea erau majoritare , se comportau ca niste isterice nefutute si netratate psihiatric.
NOU
Eram f incapatanat, lipsa de incredere in oameni e dobandita treptat in ultimii ani.
NOU
Asta cu copii se intampla si la mine. Am recoltat celule stem, avem asigurare medicala pentru cele mai grave cazuri, dar parca nu-i destul. La primul semn de raceala, ma gandesc din prima la toate grozaviile posibile.
NOU
La mine e probabil increderea în oameni (pana îmi dovedesc contrariul) și mix-ul între decizii luate după perioade lungi cu planificare laborioasă și cele trase de la șold.
Privind retrospectiv, unele decizii trase de la șold au fost de-a dreptul imbecile dar rezultatele / experiențele căpătate au fost interesante.
In privința copiilor am fost norocoși pana acum în sensul ca nu au avut nevoie de asistenta medicala complexa (sau prea des), iar când au avut nevoie de asistenta medicala am avut acces la resursele potrivite, la timpul potrivit. Pe tema asta, dacă-mi intrebi jumătatea mai buna, o să-ți spună ca nu înțelege cum pot sa fiu atât de insensibil și cum mă pot detașa în așa fel încât sa ii pot privi / trata pe cei mici (sau pe cei apropiați) ca pe orice alt pacient. (nu va gândiți la stilul de răspuns de prin spitalele mioritice). E poate un defect profesional / mecanism automat de protecție dezvoltat încă din primii ani de practica.
NOU
Cel mai mare defect al meu este ca nu am niciunul :(.
NOU
Are Deliric un vers în piesa “Fraiere”:
Tu de ce-mi zâmbeşti, tu ce vrei să-mi iei?
NOU
1. sunt cu sindromul salvatorului la mine astfel încât uit periodic de mine (ce și cum să mănânc, cât timp să îmi aloc doar mie, etc.)
2. îmi dau voie prea des să recidivez în a lucra cu proști care au dovedit nu o dată că sunt proști
3. las pe cei din jur să adopte principiul efortului minim știind că eu sunt capabil de efort mai mare pentru rezolvarea unor probleme, sarcini, etc.
NOU
Cred ca anxietatea… de orice fel, anxietatea de ganduri prapastioase despre… orice, care ma inunda in unele nopti si imi fura ore din somn, anxietatea sociala care m-a facut sa ratez multe evenimente in viata si multe oportunitati doar pentru ca n-am avut curajul sa fac ce trebuie sau sa spun ce trebuie, si cred ca de la asta apare si la mine mine primul punct al tau, lipsa ( poate prea mare ) de incredere in oameni, inclusiv in cei destul de apropriati. Te tine si departe de probleme, dar uneori ma gandesc ca poate ar fi bine si sa invat, macar putin, sa am incredere si in ceilalti.
NOU
Imi place asa mult de tine.
NOU
its a trap!!!
NOU
@Ela, suntem deja două 😀
NOU
double trap!!
NOU
2 girls 1 trap
NOU
Copii – orice febra, orice durere, orice planset – cade planeta in jurul meu… am crezut ca dupa primul, o sa-mi treaca, si o sa fie mai usor…
NOU
trece pe dreaq.
NOU
A avea sau a nu avea încredere în oameni nu mi se pare calitate respectiv defect,e poziţionarea fiecăruia în funcţie de propriile experienţe.Nu cred că e ok nici să ai tot timpul încredere în toţi oamenii sau niciodată în nimeni,indiferent dacă eşti tolbă de experienţe cu plus sau cu minus.
În legătură cu copilul nu sunt prăpăstioasă deloc,am încredere în mine şi în doctori,am făcut tot ce am putut să fie un copil rezistent aşa că a trecut elegant peste orice viroze şi altele de-ale copilăriei.
De mine pot să zic că am o problemă cu managementul timpului,niciodată nu îmi ajunge şi câteodată ca să nu o iau pe câmpii pur şi simplu mă detaşez şi o las mai moale.Şi (încă) mai aştept de la ceilalţi să se comporte aşa cum o fac eu.
Şi să văd luminiţa de la capătul tunelului.
NOU
– orice mica greseala pe care o fac devine in capul meu o eroare fatala pentru care ma framant zile in sir
– in situatii conflictuale nu reusesc sa imi exprim opinia petinent
– nu am incredere in absolut nimeni, inclusiv in sot
NOU
Treaba cu lipsa de incredere in oameni si impresia ca toti vor sanpeofite de tine, eu o numesc “Eastern European Syndrome”. Cand am plecat din Romania si eu eram asa. Cand mi-am luat apartament in Scotia am stat doua luni cu inima cat un purice ca ma gandeam ca brokeru are toate actele mele si nimic nu il impiedica sa faca un mic furt de identitate. Cand am dat avansul pentru apartament si am vazut economiile disparute din cont catre o destinatie pe care nu o vazusem niciodata la fata am facut atac de panica.
Apoi teama ca daca asta de a vandut apartamentul l-a vandut ca are bube si o sa imi ploua in cap, n-o sa-mi mearga centrala, sau o sa explodeze…
Dar ui ca or trecut 6 luni de cand a trecut tot, mai mult de trei ani de cand sunt aici si toata panica din varii motive s-a dovedit a fi irationala.
Romania te termina nervos, eu inca incerc sa scap de teama asta, pentru ca “not the whole world is out to get me”. E greu, dar nu imposibil.
NOU
Cand am emigrat in alta tara, eram persoana descrisa aici de alti comentatori: lipsa de incredere in propria persoana, convingerea (bazata pe fapte) ca majoritatea oamenilor vor sa ma pacaleasca intr-un fel sau altul.
Acum, dupa 8 ani, am un mod de gandire total diferit, sanatos.
Self pity si furtul ca unica metoda de a exista sunt parte a culturii in Ro, foarte nociva, asta m-a facut sa plec si sper sa nu fiu nevoita vreodata sa traiesc in acel mediu din nou.
Ca si observatie: nu m-am imbogatit acolo, nu am investit in chestii majore. Am investit doar in mine, personal development, iar pe plan material scopul principal este sa am un job care sa-mi asigure timp liber decent si posibilitatea financiara sa fac ce-mi place in timpul liber.
Nu dau lectii nimanui “ce sa faca”, asta a functionat la mine.
NOU
Ma plictisesc repede
NOU
De aia nu mai scrii pe aici?
NOU
Asta e calitate, nu defect
NOU
La mine e teama de a vorbi in public. Ma tem ca gresesc gramatical, desi am fost foarte bun la gramatica, ma concentrez asupra asupra acestui aspect si astfel ma indepartez de ideea pe care ar trebui sa o spun.
Mai este si faptul ca sunt introvertit, asa ca nu prea pot sa am multi prieteni.
NOU
si eu sunt introvertit, nu o pun la defecte. nu pot vorbi in public pentru ca am nevoie de timp pentru a-mi gasi cuvintele, altfel raman aaaaa…aaaaa
NOU
Si eu sunt introvertit. Pana la prima bere :-))
NOU
Si eu sunt introvertit, abia pot sa vorbesc cu persoanele pe care le cunosc, ca nu ma prea descurc la small talk, ce sa mai zic de vorbit in public.
Daaaaar, cum zice Kulcsy, cu suficienta beeeereee… Intr-un an am urcat pe scena la Oktoberfest in Timisoara sa cant Drumurile Noastre in fata a mii de oameni, pentru ceva premiu de la Timisoreana. De obicei imi e rusine si sa cant singur, la dus, asa voce proasta am.
NOU
Eu n-am defecte. Sunt absolut perfect. Cred că ăsta e singurul meu defect.
NOU
Pfff…greu de ales…cel mai mare, procrastinare, fitil prea scurt, sindromul impostorului, ranchiuna eterna (rara dar daca apasa butoane specifice unfortunately e finala ca moartea). Asta cu copiii nu e neaparat defect, e parte trauma (si eu o am), parte comes with the job: ai copii, you live in fear for their life. Punct.
NOU
Wow, citesc comentariul tău și îmi dau seama ca ar trebui sa il editez pe-al meu sa mai adaug…ca la astea nici nu m-am gândit…
NOU
sunt prost
NOU
si eu, dar nu e defect:)))
NOU
Ooo, avem si domni deputeti pe aici
NOU
Trebuie să fii deștept ca să realizezi că ești prost.
NOU
tot copii si la mine. Imi e teama ca o sa sufere daca divortez asa ca mi-am tras amanta si acasa sunt cel mai zen.
NOU
Sinceritatea. Da, da, stiu, sinceritatea nu e un defect o sa ziceti. Dar sincer, ma doare-n cur de parerea voastra
NOU
Lipsa de incredere in sine, sunt pesimista, imi fac cele mai groaznice scenarii, teama ca in orice moment li se poate intampla ceva grav celor dragi…Dar ma consider un om empatic totusi, incerc sa mi fac prieteni, dar simt insingurare..probabil asa e cu familie si copil..
NOU
Iubesc prea mult.
NOU
aaawwww
NOU
Incerc sa fac perfect orice lucru si am asteptari sa gasesc o solutie perfecta la orice problema, ma enervez foarte usor si inca nu sunt lamurit daca asta vine din adn sau tine de educatie
NOU
educatie. asta vine din copilarie. Nu te apuca daca nu faci cum trebuie. Ce e porcaria asta? Pune mana si fa din nou! Rescrie tot caietul, daca nu esti in stare sa scrii frumos. etc.
NOU
Ehh cu copchilu sunt si eu, dar stau mai bine cu nervii totuși decât alte femei din familia mea(mama, sor-mea). N-am ajuns cu copilul la spital decat în a 3-a noapte de febra, ca avea 39.1. I-am pus supozitor, l-am dezbracat, l-am răcorit, am ajuns la spital, când i-a luat doctorul temperatura: 37.1 (rectal, adică temperatura absolut normala). Se uita la mine de parca eram nebuna, dar jur ca nu sunt :))
Chiar nu sunt!
Doar ca mi se pare ca are pielea de pe picioare cam “de gaina” mereu…si are o vânătaie pe noada de la nastere… si un semn din nastere pe nas… oricând le vad îmi fac scenarii horror…
Dar nu sunt nebuna, zău! 🙂
On topic: 1.cred ca sunt naiva…iau drept adevărat tot ce îmi spune un om în fata(om macar semi-apropiat). Nu îmi trece prin cap ca ar putea dori sa minta. Pana îl prind cu minciuna. Apoi nu mai cred NIMIC, ca minciuna mi se pare o trădare de neiertat
2. Nu am replicile “la mine”
3. Și poate cel mai important, ma frustrează și ma revolta chestii, si reacționez emotional: ori tip ori plang ori ambele… explic eu și argumentez logic, printre sughițuri sau injurii, dar nu se vede pădurea de copaci.
NOU
Pentru pielea de găină, mergi la dermatolog. Poate fi dermatita atopica.
NOU
Prea multă încredere în concetățenii mei ca nu vor alege pnl, pnl, băsescu, actualul sinistru…acum e prea târziu, dragilor, aveti ce ati vrut, nu-i asa, o țară ca afară, asta va adus dreapta din 2004 încoace…de aia multi dintre voi votați DIN AFARA TARII CA AFARA…
Si fiind deosebit de străveziu in disprețul meu fata de decerebrati, prosti, creduli si curve, sunt FOARTE POPULAR…ma sufoca!!!
În rest sunt bine, geniu ma făcut mama, geniu sunt si voi rămâne, voi nu ma meritati, clar!!
Lăsând caterinca , chiar sunt prea brutal de sincer…iar asta dăunează cand toți in jurul tau sunt lingai, conformist limbisti, creduli, prosti si curve…
NOU
Stresul legat de potentiale boli ale copilului e un fenomen sociologic foarte interesant, tragedia ce apare la fiecare raceala, este ceva specific romanesc, sau cred, tarilor estice, cu sisteme de sanatate precara. Eu zic ca sunt si temeri false, pe de o parte pentru ca abunda folclorul local de tampenii legate de cresterea copilului, de faptul ca romanul se instruieste pe teme medicale pe internet sau in anturaj, pentru ca personalul medical, acolo unde este suficient sau accesibil, este slab instruit, nu se bucura de credibilitate, sau este ticalos.
Cred ca toti care am prins si ceva scoala ceausista , si apoi post-decembrista, suferim de un deficit de incredere, nu reusim sa ne auto-evaluam corect, nu suntem ff intreprinzatori, pentru ca sistemul nu accepta asemenea comportamente.
NOU
reticenta mea e strict legata de sistemul de sanatate. unir tipi le a omorat cooilul spitalul regina maria. efectiv l au omorât, procedura medicala aiurea si lasat in pat sa moara. dupa care au tergiversat procesul 10 ani, pana cand s a prescris. oamenii au emigrat in state, nu au mai rezistat.
NOU
Când îţi iei o muiere cu aproape 20 de ani mai mică,apăi teme-te nene,că ai de ce.
NOU
Intreaba-te si tu ca regele din poveste “but am i paranoid enough?!”
La mine, cred ca e lenea. Including, but not limited to.
NOU
Timiditatea. Cred ca daca as rezolva asta, as fi si mai desteapta nitel.
NOU
lipsa de tact, care ma impiedica sa profit pe deplin de slabiciunile omenesti!
NOU
Cel mai mare defect e faptul ca n-am nici un defect. 😀
NOU
“Nu am încredere în nimeni, sub nicio formă, în mintea mea, toți vor să profite de mine și ai mei sau să ne facă ceva nasol.” – mie asta-mi sună a funcție necesară pentru a supraviețui 😀 Dacă nu ne era frică de nimeni sau nimic, ne duceam să ne batem cu toate triburile sau animalele sălbatice și nu mai existam ca specie. Problemele apar când nu reușim să trecem peste instinctul ăsta și să ne construim totuși relații ok.
Și ca să răspund și eu la întrebare: sindromul salvatorului. Vreau să-i ajut pe toți, sar să-i ajut să le ofer soluții deși nu-mi cer. Îmi hrănește mie sentimentul că sunt superioară / mă simt importantă, nu e neapărat dintr-o dorință de contribuție fără să aștept ceva la schimb. Working on it 🙂
NOU
Nu stiu daca e aceeasi chestie, dar am vorbit mai demult cu o prietena care e psiholog si imi zicea ca asta e ceva ce imi lipseste. Mie imi place sa fiu pregatit, am o trusa de prim ajutor bine pregatita pentru drumetii, am facut cursuri de prim ajutor, stiu sa fac CPR, Heimlich… dar imi e foarte frica sa nu clachez cand o sa fie vreodata nevoie de mine… si probabil o sa clachez. Nu am instinctul salvatorului, nu ma pot arunca fara sa gandesc daca e nevoie de mine.
NOU
” I tend to work too hard and often go beyond my regular duties to ensure all projects are delivered flawlessly”.
Acum pe bune: sunt perfectionist, fixist pe principii morale si pe forta ratiunii, sunt un optimist informat incurabil, cand s-a impartit emotia, ghici cine era la coada in fata mea? Sasu’, bre!
NOU
Sunt perfectionista, temperamentala, nerabdatoare , vreau totul repede si bine facut, foarte critica cu mine.
NOU
Asta cu stresul febrei la copiii o am si eu. Cum sotia tocmai ce a iesit din covid, tresaream panicat la orice stranut al fetei, la orice raza de muc sau indispozitie. Asa am fost mereu, cand era micuta si facea febra 39 eram ultra panicat, probabil imbatranind cu cel putin 6 luni la fiecare raceala a ei din gradinita. Scenariile apocaliptice le mai am si acum, desi incerc sa ma tratez…
Mai am problema ca simt nevoia sa comentez atunci cand consider ca mi se intampla vreo nedreptate sau vad ceva ce imi contrazice grav sistemul de valori din mintea mea.
Si la final, dar poate cel mai mare defect, e ca am mereu tendinta de a ma autocritica si de a-mi subestima valoarea si performantele, in special in raport cu persoane care desi par a fi peste mine, in realitate, pe hartie, in constiinta majoritatii colegilor si in mintea sefilor e exact opusul…
NOU
La fel ca tine niciun fel de incredere in oameni, dar nu la modul… cred ca o sa ma tepuiasca, la mine e pe partea de incredere de genul “Lasa ca sigur isi da el seama sa nu faca aia…”.
Acum cu Guvidul si cu tot circul asta din ultimele luni parca mi s-a accentuat si mai tare bias-ul asta.
NOU
Trăiesc într-o perpetuă Nirvana fallacy. Am renunțat de multe ori la a face una sau alta, fie în timpul, fie chiar înainte de-a mă apuca. Pentru că ah, nu pot fi the best. Ah, nu-mi iese ‘atît’ de bine pe cît ar trebui. Ah, ce rost are, dacă nu shatters the world. Ah, cui îi trebuie, pe cine-ajută, cui să-i placă, nu multora, clar. Ah.