Atunci când ea nu e pregătită

Ana Maria C. e prietenă cu Costin A. de vreo 6 ani. Se iubesc foarte mult, se plimbă prin parcuri, locuiesc împreună, pot să facă treaba mare cu celălat în baie, deci clar, o relaţie solidă.
Ana Maria C. nu doreşte să se căsătorească cu Costin A. De ce? Poate pentru că nu îl iubeşte? Poate pentru că el nu o iubeşte?

Neee, nu aţi ghicit. Ana Maria C. nu se căsătoreşte cu Costin A. din cauză că nu se simte pregătită, încă nu e momentul potrivit. Asta deşi stau împreună, au banii la comun, au lucruri în comun etc.

Bine, poate formularea corectă ar fi fost stăteau, pentru că, între timp, Costin A. s-a despărţit de Ana Maria C., pentru că a găsit o tipă care voia aceleaşi lucruri ca şi el. Adică o familie, copil, casă în suburbii şi da, SE SIMŢEA PREGĂTITĂ pentru a face acest pas.

Acum, Ana Maria C. e singură. Participă la toate petrecerile de care aude, petreceri la care povesteşte oricui vrea să o asculte, ce porci sunt bărbaţii şi cum un porc de acest gen i-a distrus ei viaţa. Ea, care investise atât în relaţia aceea.

Atunci când el e un fătălău

Dorel A. are o relaţie de foarte mulţi ani cu Geanina G. E îndrăgostit până peste urechi de ea, ea e îndrăgostită până peste urechi de el.
Ea ar cam vrea să se mărite. E împreună cu Dorel A. de când era în liceu, iar lumea, rudele, au început să şuşotească. Ce aşteaptă Dorel, de ce nu face pasul cel mare?

Dorel nu face pasul cel mare dintr-un motiv foarte simplu. Mama lui nu consideră că e pregătit pentru asta, că încă nu e momentul potrivit. Să mai copilărească şi el, să mai cunoască şi alte fete, ce tot timpul cu fata aia. Iar Dorel A. nu vrea să îşi supere mama. Aşa că tot amână pasul, iar între timp, mai cunoaşte din când în când şi alte femei. Desigur, în onorabilul scop de ase informa. Poate unele din ele o au situată orizontal, mai ştii?

Geanina G. l-a părăsit pe Dorel A. Între timp s-a măritat, are un copil frumos, un soţ care era pregătit pentru asta şi pentru care era momentul potrivit. Dorel A. s-a mutat temporar cu mămica lui, care se simţea cam rău. Anul ăsta se împlinesc 3 ani de când stă cu mama. Are ghiocei albi la tâmple, bea destul de mult. Desigur, toate femeile sunt nişte curve nenorocite care nu îl merită. Asta o spune în timp ce leagănă plăsuţa de pâinică de graham pentru mama. Se grăbeşte, nu poate să stea mai mult. Stii, mămica se simte cam rău.

Ce vreau să spun prin exemplele de mai sus, care btw, sunt perfect şi profund reale, inclusiv numele, cu tot cu iniţiale. Am chiar impresia că unul din ei îmi citeşte blogul.

Educaţia e de tot rahatul

Oamenii sunt în general prinşi în nişte cutume proaste. Ce dacă stau cu femeia asta de 10 ani împreună? Ce dacă avem chiar şi un copil, o casă sau mai ştiu eu ce? NU MĂ SIMT PREGĂTIT SĂ MĂ CĂSĂTORESC.

Deşi practic căsătoria nu ar însemna decât o schimbare fiscală a stării lor civile şi o introducere a unui eventual copil în viaţa societăţii. Una e să ai părinţi şi alta e să ai părinţi stagiari sau caregivers, ca la americani.

De fapt e foarte simplu de dedus ce se ascunde în spatele aceste nepregătiri pentru aţi asuma rolul de om şi de cetăţean al societăţii.

Pot să fug? Mulţumesc, bună ziua

Frica de responsabilitate şi de responsabilizare. Capacitatea de a şti că în orice moment, când dai de greu, poţi să fugi şi să nu te mai uiţi înapoi. O să ai remuşcări vreo 3 zile, maxim o săptămână, după care îţi refaci viaţa, nu?

Aşa te ascunzi şi după poalele mămicii, căutându-ţi tot felul de scuze pentru a NU LUA TU o decizie majoră şi hotărâtoare referitoare la viaţa şi siguranţa altui om. E mai simplu să te ascunzi după mămica.
Mami are grijă de tot, puiule, stai liniştit.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.