Scris de Zarax

La sosire, un singur eveniment, am primit bagajul fara o roata. Am primt altul nou la schimb, imediat, la ghiseu la aeroport. Oare s-ar fi intamplat asta in Romania?

Continuand,

Se pune problema plecarii din Tampa, Florida, un orasel din SUA, care are un aeroport cu mult peste mizeria noastra din Bucuresti, impreuna cu Delta, o companie mult peste Air France se pare.

Traseul, cel putin teoretic ar fi decolarea la ora 20 din Tampa, pauza o ora in Atlanta si decolat la 21.50 de acolo catre Paris, cu o alta pauza de o ora si 20 de minute inainte de a pleca catre Bucuresti.

Doar ca o mare furtuna s-a hotarat sa vina fix in seara aia. Dezastru, majoritatea zborurilor anulate sau amanate, perspectiva unei nopti petrecute in aeroport plana asupra noastra.

Initial o intarziere de 15 minute s-a transformat intr-una de 30 si mai apoi o ora si jumatate. Pa pa escala noastra, dar macar plecam, iar in Atlanta am avea mai multe variante de a ajunge acasa.

Inainte de imbarcare, vine la poarta pilotul. Da! Pilotul! Ne spune pe un ton glumet (probabil pentru a nu speria lumea) ca e furtuna, ca incearca sa ajunga cat mai repede la destinatie si ca in pofida furtunii, noi vom fi in siguranta.
Iar la final de roaga sa mergem la toaleta inainte, pentru ca pe avion cam greu si sa avem grija la imbarcare sa mearga totul lin, cu cat ne imbarcam mai repede cu atat plecam mai repede. La final a primit aplauze. Iar in 10 minute toata lumea la locul ei in avion.

A fost cel mai groaznic zbor din viata mea. Stiti filmele alea in care un avion in furtuna se prabuseste? Acum imaginati-va ca sunteti in acel avion. Mai putin prabusirea. Am ajuns in regula. Pe parcursul zborului, pilotul ne-a tinut constant la curent legat de starea vremii si situatia la destinatie. Super profesionist. Si e vorba de o cursa locala.

La 21.50 usile avionului se deschid iar noi zburam, nu stiu cum, printre ceilalti pasageri, cu imbranceli si nesimtiri, priviri dezaprobatoare, tot tacamul. Dar iesim primii, si alergam spre poarta de imbarcare, aflata la 5 minute de mers pe jos. Nu prea aveam sperante, dar incercarea moarte n-are si… spre surprinderea noastra, inca se mai imbarcau cativa intarziati. Am reusit, ca prin miracol, sa prindem legatura. Cand am luat loc pe scaune, inca nu ne trasesem rasuflarea.

Si ajungem la Paris… 20 de minute mai tarziu. Aveam o ora pana la zborul urmator. Dar dupa experienta precedenta, o ora e timp mai mult decat suficient, acelasi terminal, alta poarta. Sau asa credeam noi!

Coboram din avion. Imediat in fata noastra un panou cu zboruri. Memoram numarul portii si plecam mai departe. Si mergem… si mergem… Ajungem la un trenulet, care ne duce in alta parte a terminalului.
Acolo, surpriza! Control de securitate! Cum, de ce? De-aia! Doar te dai jos din avion, nu marasesti terminalul, nu nimic. Dar vor sa fie siguri ca nu te urci in avionul lor cu apa luata din zborul precedent. Si cozi, si exces de zel, si oameni de la securitate care nu stiu engleza nici cat un elev de clasa a 8-a de la noi. Pe un aeroport international!

Si stiti cum zic sa scoatem laptop, telefon, tableta, etc? Ei bine eu am uitat in bagaj kindle-ul, si cam 3 baterii externe. De care nu au zis nimic. In schimb pe prietena au pus-o sa scoata aparatul foto. De ce? Din nou, de-aia!

Daca eu aveam in bagaj o substanta permisa in SUA si Romania, dar nu in Franta? E complet inutil si nu face decat sa streseze oameni care au alte zboruri de prins. Face ca stereotipurile despre francezi sa para adevarate.

Buuun, scapam si de acest control iar timpul nostru incepe sa scada dramatic. Din nou mergem mai mult alergand catre poarta. Pe drum, nici un panou, nimic, pe care sa verifici poarta in caz ca ai uitat sau s-a schimbat ceva. Nimic timp de zeci de portisi sute de metri! Pana si in Otopeni sunt mai multe panouri. La fel, lipsa si la toalete. Aia e, ne tinem pana in avion.

Ajungem si la terminal. Unde iar… nici un panou. Statea lume la coada dar nu exista nimic care sa te informeze ca acolo se imbarca zborul X. Oamenii vorbeau romaneste si aveau bagaje de mana imense pe care incercau sa le strecoare fara sa fie observati, asa ne-am dat seama ca e zborul carte trebuie.

Urcam in zborul Air France, zbor international. Intr-un avion cu conditii mai proaste ca in avionul Delta din Tampa. Scaunele erau atat de apropiate, incat nu aveam loc sa ma aplec sa pun geanta de laptop sub scaunul din fata. Si nu e totusi un low-cost. Cel putin ca pret. Echipajul, din nou, cu o engleza de scoala generala. Pe un traseu international. Mi s-a parut pur si simplu penibil. Nu mai spun de spatiul intre randuri. Daca incercam manevra de evacuare rapida, ca in Atlanta, sigur pierdeam legatura.

Restul zborului pana la Otopeni, fara incidente, doar cu o nesuferire in stil frantuzesc din partea echipajului, care nu se compara cu atitudinea super prietenoasa si amabila a echipajelor americane. Bagajul vine mai tarziu pentru ca spre deosebire de noi care am alergat spre urmatorul avion, cu bagajele nu s-a putut, vin cu zborul urmator.

In timp ce scriam aceasta poveste vin si bagajele. Al prieteni seara urmatoare, mototolit si ud fleasca. Chestii pentru care nu se primesc aparent reclamatii. Nu ca as avea cu cine sa ma cert. La Otopeni nu exista reprezentante ale marilor companii, doar niste oameni care primesc reclamatiile si le dau mai departe pe mail/telefon, fara nici o putere reala.
Al meu a ajuns dimineata urmatoare. Trebuia sa ajunga cu o seara inainte, cu un zbor similar cu al nostru, doar ca de data asta, a ratat conexiunea la Paris… trist. Dar macar a fost intr-o stare mult mai buna.

Concluzie? Ma asteptam la cu totul altceva de la o companie ca Air France si un aeroport de talia Charles de Gaulle. Nu e totusi un low cost iar aeroportul desi mare, in unele privinte e mai slab ca al nostru din Bucuresti. Doar am vrut sa impartasesc aceasta experienta si cu altii. Se pare ca intr-adevar in afara lucrurile sunt la un alt nivel, dar ca si ei au problemele lor, chiar daca per total e mai bine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.