În întunericul gros al încăperii, singura sursă de lumină era o fereastră mică cât un pumn, prin care se strecura aer și o rază palidă de lună. Praful plutea ușor în aer, vizibil în această rază subțire, iar aerului îi lipsea acea mișcare browniană a particulelor. Totul părea înghețat, prins într-o melasă temporală.
În colțul de lângă fereastră, așezat pe podeaua de piatră, stătea un bătrân cu barbă albă, lungă și neîngrijită, îmbrăcat într-o cămașă lungă pâna la glezne. Cămașa fusese, odată, albă, dar acum culoarea i se pierdea în penumbra grea a celulei. Genunchii îi erau ridicați la piept, cuprinși de niște mâini ce lăsau amintirea unei umbre de putere și se strângeau, spasmodic, ca și cum ar fi fost singurul lucru care mai îl țineau pe bătrân legat de această lume. Ochii îi erau obosiți, privind în gol, parcă căutând o urmă de speranță acolo unde nu era decât întuneric și praf.
În picioare, la o distanță care părea foarte mică datorită înălțimii sale, se ridica o siluetă. Un bătrân înalt, căci și acesta era bătrân, îmbrăcat într-un costum negru impecabil. Fiecare cusătură era perfectă, fiecare plisă era precisă, iar stofa avea strălucirea aceea a bogăției absolute. O batistă roșie își ițea dunga din spatele tăieturii buzunarului. Cravata sa era argintie, ca luna, iar butonii de la mâneci, două diamante explozive, străluceau, în lumina slabă, ca niște flăcări. Ochii lui ardeau cu o flacără roșie, o flacără care nu era a unei pasiuni pământești, ci a unui foc ce arde din locurile în care gândurile nu mai sunt gânduri, ci doar dorințe fără limite. Ochi care nu doar priveau, ci păreau că ard, consumă și lasă în urmă doar cenușă și energie.
#2 NOU
Alex
Mie imi place. E buna. Felicitari.
#3 NOU
grumpy
In descriere puteai sa dai o “aerul era nemiscat” sau “praful ramanea suspendat in aer fara miscare” decat sa o rupi stiintific cu miscari browniene. Vine cam asa subit si dintr-o data. Restul textului imi place, sa vedem mai multe take-over facute de corporatia d-lui Lucian Fére.
#4 NOU
V
Cat e fidbecu, tot 50?
#5 NOU
Balaurul
Am căutat em dash (—) în textul ăla și nu e. Ce-ai făcut, bătrâne, l-ai scris de mână?
#6 NOU
Arhi The One
spre rusinea mea
#7 NOU
Morom3t3
Mi se pare ca apare automat, cand scrii dialoguri in Word.
#8 NOU
treispe
Ai creat atmosfera inca dinainte de a termina tabloul, intuneric apasator, o sursa de lumina dramuita, piatra grea si rece, un punct de culoare, personaj suferind, personaj puternic, Caravaggio ar da aprobator din cap.
Doar ca tot el te-ar bate la palma cu rigla (sau cu pensula) pentru ca il prezinti ca si cum ar fi un power point, nu un tablou. Adjectivele demonstrative pun o distanta intre tine si subiect: “aceasta raza”, “acea miscare” , “stralucirea aceea” . Functioneaza cind sint relative la personaj (batrinul privea acea raza), nu merg la fel de bine cind cititorul trebuie sa contempleze acea raza ( daca nu e poezie).
Personajele sint aratate cu indicatorul de lemn, la harta: “acolo statea un batrin… la mica distanta o silueta, un batrin inalt, caci si acesta era batrin”. Eu, cititor, ramin inafara tabloului. Daca articulez in mod hotarit, “batrinul statea asezat pe podeaua de piatra” , simt un suflu de energie care ma trage inauntrul scenei descrise, nu mai sint un simplu spectator.
“Parca cautind o urma de speranta” : aici as taia “parca”, pentru a evita cacofonia, dar depinde de cum ai imaginat personajul. Inlaturind urma de dubiu rezulta ca intr-adevar cauta speranta si asta s-ar reflecta in dialogul pe care ma astept sa il aiba cu Teribilul.
Descrierile sint un pic anevoioase, cautind perfectiunea unui detaliu. “O batistă roșie își ițea dunga din spatele tăieturii buzunarului.” Prea multe genitive, pina la sfirsitul frazei unica pata de culoare isi pierde focusul. “O batistă roșie își ițea dunga din spatele buzunarului taiat impecabil”?
“Cravata sa”, “ochii lui” pot fi eliberate de sub jugul posesivelor.
Imi place modul in care ai descris pasiunea demoniaca a privirii, se pot cizela un pic repetitiile dar e puternic sugestiv.
Ideea e intriganta, povestirea e punctul tau forte, aici intr-un stil diferit de cel al “Pompierului”, mai contemplativ si reflexiv. Banuiesc ca e o “prima asezare a ideilor”, dar o corectura i-ar da un pic de prospetime si cursivitate.
#9 NOU
Arhi The One
e scris din.prima, pe la 1 noaptea, chior de somn. multumesc frumos ptr feedback, ma ajuta enorm, unele din observatii le am avut si eu in locuri unde nu mi a placut.
Contul meu
Unlock with Patreon
NOU
În întunericul gros al încăperii, singura sursă de lumină era o fereastră mică cât un pumn, prin care se strecura aer și o rază palidă de lună. Praful plutea ușor în aer, vizibil în această rază subțire, iar aerului îi lipsea acea mișcare browniană a particulelor. Totul părea înghețat, prins într-o melasă temporală.
În colțul de lângă fereastră, așezat pe podeaua de piatră, stătea un bătrân cu barbă albă, lungă și neîngrijită, îmbrăcat într-o cămașă lungă pâna la glezne. Cămașa fusese, odată, albă, dar acum culoarea i se pierdea în penumbra grea a celulei. Genunchii îi erau ridicați la piept, cuprinși de niște mâini ce lăsau amintirea unei umbre de putere și se strângeau, spasmodic, ca și cum ar fi fost singurul lucru care mai îl țineau pe bătrân legat de această lume. Ochii îi erau obosiți, privind în gol, parcă căutând o urmă de speranță acolo unde nu era decât întuneric și praf.
În picioare, la o distanță care părea foarte mică datorită înălțimii sale, se ridica o siluetă. Un bătrân înalt, căci și acesta era bătrân, îmbrăcat într-un costum negru impecabil. Fiecare cusătură era perfectă, fiecare plisă era precisă, iar stofa avea strălucirea aceea a bogăției absolute. O batistă roșie își ițea dunga din spatele tăieturii buzunarului. Cravata sa era argintie, ca luna, iar butonii de la mâneci, două diamante explozive, străluceau, în lumina slabă, ca niște flăcări. Ochii lui ardeau cu o flacără roșie, o flacără care nu era a unei pasiuni pământești, ci a unui foc ce arde din locurile în care gândurile nu mai sunt gânduri, ci doar dorințe fără limite. Ochi care nu doar priveau, ci păreau că ard, consumă și lasă în urmă doar cenușă și energie.
NOU
Mie imi place. E buna. Felicitari.
NOU
In descriere puteai sa dai o “aerul era nemiscat” sau “praful ramanea suspendat in aer fara miscare” decat sa o rupi stiintific cu miscari browniene. Vine cam asa subit si dintr-o data. Restul textului imi place, sa vedem mai multe take-over facute de corporatia d-lui Lucian Fére.
NOU
Cat e fidbecu, tot 50?
NOU
Am căutat em dash (—) în textul ăla și nu e. Ce-ai făcut, bătrâne, l-ai scris de mână?
NOU
spre rusinea mea
NOU
Mi se pare ca apare automat, cand scrii dialoguri in Word.
NOU
Ai creat atmosfera inca dinainte de a termina tabloul, intuneric apasator, o sursa de lumina dramuita, piatra grea si rece, un punct de culoare, personaj suferind, personaj puternic, Caravaggio ar da aprobator din cap.
Doar ca tot el te-ar bate la palma cu rigla (sau cu pensula) pentru ca il prezinti ca si cum ar fi un power point, nu un tablou. Adjectivele demonstrative pun o distanta intre tine si subiect: “aceasta raza”, “acea miscare” , “stralucirea aceea” . Functioneaza cind sint relative la personaj (batrinul privea acea raza), nu merg la fel de bine cind cititorul trebuie sa contempleze acea raza ( daca nu e poezie).
Personajele sint aratate cu indicatorul de lemn, la harta: “acolo statea un batrin… la mica distanta o silueta, un batrin inalt, caci si acesta era batrin”. Eu, cititor, ramin inafara tabloului. Daca articulez in mod hotarit, “batrinul statea asezat pe podeaua de piatra” , simt un suflu de energie care ma trage inauntrul scenei descrise, nu mai sint un simplu spectator.
“Parca cautind o urma de speranta” : aici as taia “parca”, pentru a evita cacofonia, dar depinde de cum ai imaginat personajul. Inlaturind urma de dubiu rezulta ca intr-adevar cauta speranta si asta s-ar reflecta in dialogul pe care ma astept sa il aiba cu Teribilul.
Descrierile sint un pic anevoioase, cautind perfectiunea unui detaliu. “O batistă roșie își ițea dunga din spatele tăieturii buzunarului.” Prea multe genitive, pina la sfirsitul frazei unica pata de culoare isi pierde focusul. “O batistă roșie își ițea dunga din spatele buzunarului taiat impecabil”?
“Cravata sa”, “ochii lui” pot fi eliberate de sub jugul posesivelor.
Imi place modul in care ai descris pasiunea demoniaca a privirii, se pot cizela un pic repetitiile dar e puternic sugestiv.
Ideea e intriganta, povestirea e punctul tau forte, aici intr-un stil diferit de cel al “Pompierului”, mai contemplativ si reflexiv. Banuiesc ca e o “prima asezare a ideilor”, dar o corectura i-ar da un pic de prospetime si cursivitate.
NOU
e scris din.prima, pe la 1 noaptea, chior de somn. multumesc frumos ptr feedback, ma ajuta enorm, unele din observatii le am avut si eu in locuri unde nu mi a placut.