Mă uit, când am chef de browsat televizorul, la emisiunile de pe discovery și history, din curiozitate pentru reality showuri. Unele dintre ele mi se pare haioase, gen Mythbusters unele sunt chiar dramatice, cum era Deeadliest Catch, altele sunt penibile, gen Alaskan Bush People, cu papagalul ăla care se crede lup și aleargă pe lângă copaci.

Dar unele sunt de-a dreptul criminale.
E o emisiune, pe Travel, cred, cu oameni care se relochează în alte țări, orașe, continente, străinătăți. Și toate se desfășoară cumva de genul Da, eu sunt profesoară de muzică, el este șomer, ne mutăm în acest oraș unde găsim o chirie modică de 3000 de dolari pe lună. Sau Eu împletesc goblen, el este pasionat de surfing, ne-am cumpărat această căsuță care a costat doar 3 milioane de dolari, nu am luat-o pe cea de 4 milioane, că era scumpă, sigur, o să facem sacrificii, mai închiriem o cameră, dar important e că suntem fericiți.

Din cealaltă categorie sunt emisiunile cu cei ce se mută în sălbăticie, pentru că s-au săturat de civilizație. Bine, ei s-au săturat de civilizație, dar în sălbăticie se chinuie să încerce să ajungă la nivelul civilizației pe care au părăsit-o.
Așa că da, suntem o familie săracă, ne mutăm pe acest teren virgin din ALaska, împreună cu micul nostru avion monoloc, care ne ajută atât de mult, cele 2 șalupe de 25 de metri fiecare, șlepul și barja aferente, 4 ATV-uri, 2 excavatoare și un tractor mic, ca să ducem o viață simplă, fără îngrădiri și fără problemele lumii de afară. Am închiriat 2 elicoptere de mare tonaj ca să ne construim și o căsuță mică, fără pretenții, cu doar 16 camere, sperăm să nu dea ursul peste noi.

Serios, aș dori să aflu și eu rețeta asta a sărăciei, pentru că m-am tot plimbat prin europa, am închiriat case, mașini, chestii de genul și vă spun sincer, nu e deloc ușor și nu e deloc ieftin. Iar eu nu sunt pasionat de surfing sau tricoteuză de goblenuri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.