Basescu, colaborator al securității

“S-a vorbit mult dupa revolutie despre publicarea listei cu numele informatorilor Securitatii. In cazul nostru, ar fi cel putin, o mare greseala. Nu faptul ca ai iscalit un angajament te face vinovat. La vremea aceea refuzul de a fi informator, era egal cu chinuri si cu urmari foarte grave, arestare, deportare sau moarte. Majoritatea oamenilor nostri de sprijin au trebuit sa iscaleasca un astfel de angajament. […] Informator il socotim pe acela a carui informatie a ucis sau a produs un rau cuiva. Sunt zeci de mii de pagini in cazul nostru, continand informatii care nu ne puteau face nici un rau. Oamenii le-au dat din cauza fricii sau anume ca sa deruteze Securitatea. Ar fi o crima ca numele adevarat al autorilor acestora sa figureze intr-o lista oarba a informatorilor.”

— Ion Gavrilă Ogoranu

Da, eu vorbeam de anii 79-89. Nu știu ce a fost înainte.

@dodoi: ideea e că unii oameni chiar au turnat, dar alții (destui) n-au făcut altceva decât să dea informații fie inutile, fie chiar false, care nu făceau decât să pună bețe-n roate Securității. În perioada cât a fost activă rezistența anticomunistă represaliile erau mai dure, dar cele două categorii de “informatori” de mai sus au existat și după aceea.

Pe urmă avem oameni care au avut de suferit deși n-au furnizat nicio informație utilă, în unele cazuri pentru că n-au mai avut când. Bagi tu mâna-n foc că Alexandra Gâtej, fost consilier prezidențial care a semnat un acord de colaborare cu două luni înainte de Revoluție, chiar a fost informator? Aparent, nici CNSAS n-a găsit vreo dovadă în acest sens, din păcate (pentru ea) asta n-a împiedicat deloc atacurile la adresa ei care au determinat-o să își dea demisia.

Și atunci, unde faci delimitarea, între ce ani, sau ce fel de circumstanțe atenuante le dai? Pentru că nu e corect să-i publici la grămadă pe toți care au semnat.

@dodoi: prietena mamei tale putea alege sa predea limba romana in vreun sat rupt de lume si ramanea cu constiinta impacata. (Presupun ca fiind traducatoare terminase filologia). Poate mai tii minte secventa cu Dem Radulescu din B.D., cand voia sa fie ghid. Meseriile astea erau bine platite si presupuneau sa locuiesti intr-un oras mare, de aia erau ravnite. Si pentru aia faceai compromisuri.
Ce spunea Ogoranu era valabil probabil in anii ’50. In perioada ’70, ’80 pe care unii am mai prins-o, informatorii fie erau santajati cu ceva (fusesera prinsi furand, erau ghei, chestii care te puteau trimite la inchisoare) fie isi vindeau constiinta pentru niste avantaje (un apartament in afara Ferentariului, un pasaport, etc.)