Atunci când idolii vorbesc

Am vazut un filmulet cu un interviu tinut de Gojira, in care povestea el unei duduițe ceva, gen “daca tot suntem aici, sa o dam pe bune, am lucrat cu Arhi (acum 12 ani) si le cam dormea la birou”. Mi se pare funny cum imi tinea dolofanul asta mic historyul somnurilor, el, care la ora 14 rupea usile, iar noi lucram pana la 2 noaptea si veneam inapoi la 7.

Partea funny e alta. Sau părțile funny. Domnul chitibusar, care la vremea respectiva părea că mâncase doi cât mine la nervi, fara exagerare, ma temeam sa nu explodeze intr-o zi, imi fura mancarea din frigider. Zi de zi, imi disparea totul, il vedeam pe geam, ca un mic harciog, jnapaind pe acolo tot ce prindea, ca nu mi-o fura doar mie.
Si totusi, in timpul asta, era ocupat sa imi tina mie condica.

Iar din cauză că îmi ținea mie condica și, probabil altora, patronul lor a trebuit să aducă oameni din afară, recte eu și Vali, ca să îi scoată din rahat, atât de bun era micul castor, au venit niște bloggeri necunoscuți să îi ajute să își ia salariile nemeritate.

Iar dacă vorbim de salarii, oamenii ăștia, acest grup care îl conținea și pe grasul mâncăcios, efectiv au falimentat un proiect foarte mișto, din cauza salariilor uber grase pe care le luau ca să nu facă nimic, ci doar să se prefacă artiști și idoli.

Dar problema era că unul din cei care munceau 18 ore pe zi “le cam dormea la birou”.
Scarbos.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt