Atunci când bătaia este argumentul suprem

Citeam ieri articolul lui tolo despre bătăile pe care le luau gimnastele româniei de la eroul public Octavian Bellu și mă minunam de reacții.
Lasă, că nu le-a omorât.
Întreab-o pe Nadia dacă regretă că a luat bătaie.
Le-au făcut oameni.

La 26 de ani de la lovitura de stat din decembrie 89, există o clasă majoritară în românia care consideră că e în regulă să îți bați copilul sau, și mai bine, să ți-l bată profesorii. Pentru că așa ies oamenii, uite, și ei au fost bătuți și ce bine au ajuns.

Nu prea mai am amintiri din școală. Memoria mea a ales să șteargă perioada copilăriei și adolescenței mele, așa de fericită a fost. Trebuie să recunosc, tatăl meu vitreg, deși avea o grămadă de păcate, nu m-a bătut niciodată. În schimb, de la mamă probabil mi-o luam zilnic, din varii motive. Că nu îi cresc copiii bine, că am ieșit afară, că nu am luat nota corectă, că citesc prea mult, motive existau, importantă era dorința. Când eram în clasa 1, mi-a rupt caietul de caligrafie sau ce rahat era ăla, pentru că era scris urât, în concepția ei, m-a bătut de am văzut stele verzi, după care m-a pus să stau toată noaptea să îl rescriu. L-am rescris.

Din școală, cum spuneam, nu țin minte mare lucru. Clasele 1-8, în mare, sunt o nebuloasă pentru mine. Îmi aduc aminte vag de învățătoare, dar aproape nimic din ce s-a întâmplat atunci. Colegi, activitate, viață, totul e un blank. Îmi aduc aminte însă de profesorii care băteau.

Profesorul de atelier de la școala 87 din București nu lovea. Nu. Satisfacția sa sexuală era să își înfigă unghia în lobul urechii celui vinovat. Pentru asta, își lăsase unghia de la degetul mare să crească și o ascuțea, în timpul orei, cu o pilă. De fiecare dată când greșeai ceva, pedeapsa era chematul satisfăcut la catedră, unde începea supliciul. Își înfigea, ușor, unghia în ureche și începea să strângă gradual, în timp ce i se înroșea fața și grohăia satisfăcut. Am văzut mai demult un film cu un viol, în care tipul îi deschidea forțat fălcile unei tipe și încet, foarte încet, o scuipa în gură, cu ochii mari și satisfăcut. Cam așa arăta dom’ profesor, în timp ce își aplica pedeapsa. Și cât te ținea așa, în durere… Desigur, după ce termina, îți dădea voie să te ștergi de sânge cu o bucată de hârtie igienică, de la el din catedră.

Profesorul de matematică avea o linie de lemn, groasă și lungă de 1 metru. Pedeapsa lui preferată era bătaia la palmă, dar dacă se grăbea, îți freca un lemn de ăla peste față fără nicio problemă. Dar se vedea pe el că e mult mai satisfăcut dacă te ridică tovărășește în picioare și te forțează să îți întinzi mâna în față, să îți primești, supus, pedeapsa. El fiind o lepră de profesor, care habar nu avea să predea. Din cauza lui am urât cu pasiune întotdeauna matematica, prin toate școlile unde am fost.

Profesorul de sport din liceu era un mare fan al fotbalului. La clasele lui se făcea fotbal, deși liceul avea profil de volei, cu echipa de volei înscrisă în campionatul național.

Ca o paranteză, eu am făcut fotbal la juniorii lui Dinamo, ca portar, avându-l antrenor pe Piți Varga. Și zice-se eram foarte bun, dar mama a considerat că fotbalul nu e atât de important precum treapta 1 de liceu, așa că nu mi-a mai dat voie să merg, fix înainte de terminarea clasei a 8 a.

Drept urmare, eu refuzam să joc fotbal, pur și simplu nu mai voiam să mai am de-a face cu o pasiune strivită aiurea. La fiecare oră de sport din clasa a 9 a îmi luam câte un pumn în ureche pentru că nu voiam să joc fotbal. Serios, nu e glumă, un pumn cu toate cele, ca la carte, nu mângâiere sau ceva, îmi țiuia urechea câteva zile. Atât de idiot era încât când într-o zi, am jucat și, absolut din greșeală, am dat un gol, încât mi-a dat nota 3. Pentru că l-am mințit că nu știu și nu mă pasionează fotbalul.

Dirigintele, profesorul de engleză, nu cred că a făcut vreodată o oră de engleză cu noi. Făcea în schimb dirigenție, cu multă pasiune. Și la fiecare greșeală, ne dădea cu muchia de la catalog în cap. Doamne, și cât de mult mai greșeam.

Serios, trebuie să fii un idiot patentat încât să crezi că bătaia asupra unui copil e ok. Că bătaia îl educă. Că bătaia îl face bun. Că și tu ai fost bătut și uite ce om a ieșit din tine.

Da, a ieșit un idiot cu patent, care crede că abuzurile asupra lui au fost ok și perpetuează aceste abuzuri mai departe. Nu un om.

A, da, întotdeauna am considerat că Bellu e un porc și nu am avut nicio urmă de respect pentru el și șantajele sale. Iată, se pare că am avut dreptate.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt