Contul meu
Sursa foto
Hai sa va povestesc niste traume, daca tot stau si ascult colinde cu Hrusca.
Cand eram mic, una din putinele scapari ale mele din iadul familial era sa merg la bunici, la Mitocu Dragomirnei. In vacanta de vara, de obicei, cateodata si in vacanta de iarna, dar mai rar, pentru ca era mai scurta si nu se justifica pretul biletului de tren.
Vacanța aia era vârful anului meu. Aveam 2 luni și ceva în care nu mai ascultam urlete, nu mai luam bătaie, nu mai eram certat pentru orice prostie o făceau frații mei, puteam să ies afară zilnic, nu doar 1 dată pe săptămână, 2 ore, că în rest trebuia să țin loc de părinți pentru frații mai mici, nu mai îmi era jenă să ies pe holul blocului și să mă întâlnesc cu vecinii care tocmai ascultaseră scandalul nopții trecute. De astea, simple, umane.
Într-o iarnă, trebuia să merg la Mitoc, să petrec sărbătorile acolo. Nu era mare biggie, eram eu și cu bunicul, ne culcam odată cu găinile, dar eram liber, fericit, mă jucam în zăpadă, cu copii de vârsta mea, îmi vedeam verii, asistam la tăiatul porcului, de astea. Din păcate, am făcut o greșeală strategică. Greșeala mea a fost să arăt, în casă, că îmi doream foarte mult să merg acolo. Ceea ce s-a transformat într-un mijloc de coerciție la adresa mea.
Așa că, evident, la prima greșeală pe care am făcut-o, dracu știe ce, am primit și pedeapsa. Drept pedeapsă, nu mai merg la bunicu, ca să mă învăț minte să nu mai fac…cine știe ce mm făcusem. Era tot prin jurul zilelor ăstora, jumătatea lui decembrie.
Așa că am stat acasă, la clasicul 2 săptămâni de casă pusă cu curu-n sus, pentru că trebuie să facem curat și să sărbătorim cum se cuvine când e să fie, bătut covoarea, după care ținut covoare rulate într-un colț, să nu le murdărim, le punem de crăciun. Urăsc linoleumul rece, ca idee.
Partea bună e că mi-am învățat lecția. Glumesc. De atunci, de fiecare dată când se apropie sărbătorile sau vreun eveniment, am o stare anxioasă îngrozitoare, să nu se întâmple ceva rău, să nu mă îmbolnăvesc, să nu se îmbolnăvească cineva drag, tocmai de sărbători, tocmai de vacanță, tocmai acum. Să nu mai fiu pedepsit, cumva, din nou.
Așa că da. Când voi vă pregătiți de sărbători și vă bucurați de cei din jur, eu îmi savurez anxietatea, că poate se va întâmpla ceva rău și se duce dreaq totul.
Atât.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Prima trauma e sa asculti colinde cu Hrusca 🙂
NOU
Eu m-am trezit din cauză de lichide prea multe seara.
Și când să mă întorc în cameră, toată șleahta lui Papuc la mine-n pat: coana Tanța, ăla mic cu ochii mari, Mufă, iepurele familiei și Mimi pisica, toți cu lumina aprinsă și cu ochii pe mine.
– Ce-aveți frate, zic, de ce v-ați trezit.
– Am crezut că a venit moșul – zice ăla mic.
– Nu e niciun moș, sunt eu. Dar să știi că sunt încă tinerel…
– Îhî, zice coana Tanța. Tinerel. Plus că dacă era moșul zicea Ho-Ho-Ho, nu “Bă da prost mai sunt” când se împiedica de scaun.
NOU
dupa nume (incepe cu hr), dupa infatisare si dupa zona de obarsie, hrusca e de origine ucraineana.
NOU
Colindele lui Hrusca te întristează, care a fost cel mai trist crăciun petrecut de mine?
Nu știu, am mai multe pe listă.
Acum peste 12 ani când eram în țară am participat la un crăciun organizat la un prieten acasă la bloc.
Am fost mai multe cupluri dar de organizare cel mai mult eu cu prietenul meu ne-am ocupat, deci am făcut câteva drumuri cu mașina pentru aprovizionare, în principiu am adus fiecare cam ce sa putut de acasă, vin, țuică, castroane cu piftie, sarmale, prăjituri, etc dar am și cumpărat cârnați, mici și carne de porc pentru grătar. Aveam un grătar homemade, o cutie mare de fier cu picioare și gratar deasupra pe care o luam în portbagaj întotdeauna când plecam la munte, era cumva cam ilegal fiindcă avea picioarele cam scurte și am înțeles că în pădure trebuie cu picioare mai lungi, și evident în locuri amenajate.
Deci fetele au bucătărit și aranjat merindele și mai au făcut ceva prăjituri pe ultima 100 de metri, noi am coborât în fața blocului unde am pus grătarul și am făcut focul în timp ce ne încălzeam deja cu ceva țuică. Nu eram singurii acolo, locul ăla era un colț de parcare special dedicat pentru grătare.
După ce am făcut carnea, cârnații și micii am lăsat gratarul să fumege dupa ce am stins focul, am zis că îl pun a doua zi în mașină când e rece.
Sus în apartament distracție, muzică, mâncare și evident băutură, eu desii începusem cu țuică la grătar am continuat sus la masă cu bere, alții beau vin iar fetele mai beau și ceva lichior, eu de băuturi dulci mă feresc atunci când intenționez să beau mult fiindca ma doare capul a două zi.
După vre-o doua ore cred vine o fată la mine că nu îl găsește pe X, zic poate a plecat să ia țigări dacă nu e aici, eu nu fumam și nu aveam stresul ăsta cu țigările.
În fine fiindcă respectivul nici dupa înca o jumate de ora nu apărea, am plecat dupa el să îl caut.
Deci noi eram undeva la et 3 în apartament, am coborât scările (blocul nu are lift) ies în timp ce îmi făceam plan unde să mă uit de el, adica cam ce locații erau deschise aproape și se găseau țigări și când ies de pe scară il văd ghemuit la colțul blocului.
Vomitase și se plângea că are crampe la stomac și îi e rău, l-am sunat pe prietenul meu gazda care a coborât și el imediat cu o cutie cu medicamente si o sticla de apa minerală.
Îl întreb ce a mâncat, îl întreb pe prietenul meu dacă mai e cineva cu probleme, mă gândeam la o posibila toxinfectie alimentară, și în cele din urmă sun la salvare.
Deci chestia asta se petrecea în orasul meu natal un orășel de munte fară unitate de primiri urgențe care este în celalalt orăș vecin la 7 km distanța.
Tanti operatoarea îmi spune ca nu au salvare disponibila fiindca este blocata într-un sat din zonă din cauza zăpezii unde era tot la o intervenție, întradevăr în ziua aia ninsese și era zapadă pe drum.
Operatoarea ma îndrumat să caut un transport ceva dupa ce i-am spus despre ce e vorba, deci nu era caz de rănit care nu putea fi mișcat că ea anunță unitatea de primiri urgențe că sunt pe drum spre ei.
Am mers la un hotel care avea restaurant la parter si era în apropiere și le-am cerut să îmi dea un nr de taximetru, (de regula taximetriștii îsi lasa cărțile de vizită prin locații din astea) și am avut noroc că am primit nr de tel al unui fost coleg de școală care tocmai se întorsese acasă și încă nu băuse, paranteză, din cauza că eu băgasem țuica și bere puternic nu puteam eu sa conduc, eu eram singur venit cu masina iar fetele evident toate băgaseră lichior, oricum nu le-aș fi dat masina pe mână pe vremea aia cu zapadă și gheață nici dacă erau treze.
Deci a venit taxiul și am plecat la spital, pe drum ma sunat operatoarea de la urgențe să mă întrebe dacă am găsit transport fiindca între timp le sosise ambulanța, i-am spus să nu îsi faca griji că suntem deja pe drum.
La urgențe era o asistentă care ne-a primit în cabinet și sa dus să o scoale pe doctoriță care era în camera de odihnă, m-am bagat lângă doctorița și i-am dat “ceva” fără jenă și am rugat-o sa aibe grija de prietenul meu. A zâmbit sa dus la X i-a pus stetoscopul apoi a pus-o pe asistenta si i-a făcut a electrocardiogramă în plus la mai și înțepat în deget și ia luat glicemia.
Prietenul a plecat cu asistenta să primească un pat sa îl interneze iar mie doctorița mi-a spus să stau fară grijă ca nu moare, doar a mâncat ca haplea și i sa aplecat, dar îl ține până dimineața și daca e ok îl externează a două zi.
I-am mulțumit și am trecut pe la prietenul internat, l-am încurajat și i-am spus că rămâne acolo până dimineață și o să fie ok.
Tot în camera aia mai era un baiat venit cam în aceleași condiții, adică bautura și mâncare în exces, îl cunoșteam din vedere, era dintr-un sat din drumul nostru între cele doua “orașe”.
Era și maicasa cu el, veniseră impreună cu salvarea și acum maicasa nu avea cu ce să plece acasă, am luat-o cu noi.
Pe drum se tot plângea că e îngrijorată de băiatul ei, de data asta m-am enervat și i-am spus:
– Măi doamnă, lăsați-i dracu de bețivi că nu știu să bea, bautura e bună să te ții de ea să ai antrenament, daca bei doar de Crăciun și de Paști normal ca nu reziști și ție rău.
În fine am ajuns înapoi unde restul găștii era ca la înmormântare, și le-am spus, gata hai să bem, de unul am scapat avem mai multa băutura pentru noi.
Am băut toata noaptea și dimineață am plecat acasă pe jos (cam 500m), am revenit ziua urmatoare să iau mașina, un bidon gol de vin și niște castroane în care adusesem piftie, trebuia să iau și gratarul dar nu l-am mai găsit, îl furaseră, probabil pentru fier vechi că era greu.
Dar totuși nu cred că ăsta este cel mai nereușit crăciun petrecut, e la concurs cu un Crăciun petrecut aici în Frankfurt înainte de pandemie în 2019, am fost la un local românesc, băutura și mâncarea au fost ok dar ambianța nu, era plin de sudeji, ne-a behait în cap toată noaptea o formație de manele iar eu nu sunt fan, din cauza muzicii puternice nu se putea face conversație la masă și cam toți am stat cu nasul în telefoane. La un moment dat a venit cântăreața să mă întrebe ce doresc să îmi cânte și am întrebat-o “- Cât mă costa dacă taci o jumate de oră să mănânc linistit ?”
Nu ma mai deranjat, apoi am auzit că s-au batut unii pe afară și a venit poliția, polițiștii nu au intrat înauntru și nu au deranjat restul oamenilor.
Când am plecat mi-a chemat ospatarul un taxi, deci din Offenbach si până în Frankfurt la mine ma costat 40€, destul de ok, taximetristul era din Afganistan, vorbea prost nemțește dar vorbea bine engleză, am înțeles că ăsta era al doilea job pentru el, jobul de seară (nebenjob), nu știu de ce îmi era milă de el deșii taximetriștii în general nu îmi inspira milă, aici în Frankfurt majoritatea sunt pakistanezi.
Mda, nu știu, poate Crăciunul ăsta a fost și mai trist
NOU
Imi pare rau pt copilaria ta si despre cat de concret iti amintesti toate emotiile alea. Am si eu anxietatea asta in apropierea sarbatorilor, sau a evenimentelor pe care le astept cu sufletul la gura, gen..o masa in oras cu soțul, de care mă agăț sa mai rezist până la următoarea. Stiu ca nu se compara, ar trebui sa mi fie rusine sa expun aici, asta, mai ales dupa povestile tale, aproape de groaza. Depind de multi oameni in ultima vreme, iar cum copiii sunt mereu imprevizibili, tind sa cred ca as putea controla pe toti si toate doar sa ma pot bucura de 2 ore departe de casa, sau de jumătate de noapte de somn. E stresant..nu pot controla nimic. In fine..sarbatori fara surprize neplăcute si Hrusca in difuzoare :):*
NOU
Crăciunul e sărbătoarea mea preferată. Era perioada în care, în copilărie, eram fericită. Cumpăram și primeam cadouri, aveam musafiri sau mergeam în vizite. Mergeam și la țară, cu ai mei, o perioadă când eram copil. Sau mergeam la bunicii mei în oraș și împodobeam bradul cu bunicul meu. Mergeam la colindat ci vecinul de pe scară. Când am mai crescut, decoram camera, făceam bradul. Restul anului la mine nu pot să zic că era mișto. Nu am avut frați, dar am avut un tată mai violent, pe alocuri, fizic mai rar, verbal, des. Pedepse, ore de venit acasă, fără tv sau sleepovers. Teme făcute cu frică, urăsc și acum conceptul de învățat clasic, școala. Și o mamă neimplicată, fără curaj, care mai târziu în viața am aflat că pentru ea, prietenii sunt mai importanți și ce cred alții. Apreciez viața mea de acum, sunt liberă, dar taică miu tot e genul controlling și maică mea, nepăsătoare, nu știu cum să opresc și accept, dar merg la psiholog, poate mă va ajuta cumva.
NOU
Ce este asa de rau ca parintele ii spune copilului la ce ora sa vina acasa?
Cand eram copil, mama imi spunea la cat sa vin acasa. De multe ori respectam programul, dar au fost dati cand intarziam cate 1-2 ore. Ma certa, dar treceam mai departe.
Uitandu-ma in urma, eu zic ca maica-mea a procedat corect.
NOU
@Cosmin, când ești adolescent in liceu, din a 8a incolo, sau chiar ai 19, 20 ani, cred că vremea orei de venit acasă a trecut demult. Mă refer la adolescență, nu copilărie, in cazul ăsta. Și culmea, până în liceu aveam o libertate nemaintalnită. Să înțeleg că și pedepsele ți se par normale?
NOU
bataia nu strica, te face om, uite ce bine a iesit el. mare lucru, o palma, doua, nu te-a omorat
NOU
@Deea M, eu nu am zis nimic de pedepse. Eu m-am legat strict de programul pe care parintii ti-l „impun”.
Indiferent ca esti major sau nu, poate parintilor nu le place cand vii beat(a) de la discoteca / bar sau bate politia la usa ca ai comis nu stiu ce fapta. Vrei sa fii independent, du-te in chirie, ia-ti un job si nu-ti mai impun parintii niciun program.
La 19-20 de ani, daca nu te duci la facultate, te duci la munca. Vrei petreceri si altele, du-te in chirie si ai rezolvat problema.
Personal, n-am intalnit nicio persoana de 19-20 de ani care sa aiba un program impus de parinti. Asta nu inseamna ca nu exista.
@Arhi, eu nu am pomenit nimic de bataie. Nu sunt de acord cu aceasta practica. 🙂
NOU
Deea, aici sunt de acord cu Cosmin care de altfel nu a mentionat pedepsele, comentariul lui se limiteaza la ora de venit in casa, cand esti adolescent cum zici tu, dupa clasa a 8-a incolo, ai 15 ani, esti minor. Nu e nimic in neregula cu a avea ora de intrat in casa. Eu am crescut fara ora de intrare, fara nici un fel de control chestie care m-a transformat intr-un adult mult prea precaut. Le invidiam sincer pe prietenele mele care beneficiau de parinti carora sa le pese de ele. Dar tu de fapt nu cu ora de venit acasa ai o problema, ci cu pedepsele, cu restul comportamentului lor. Asta inteleg. Lipsa totala a limitelor la niste varste not ok nu e libertate, e calea spre dezastru sau daca ai noroc de un copil mai pe crengile lui, spre un copil autocenzurat si nefericit. Limitele sunt bune la ceva, ne dau structura, siguranta ca exista un safety net, ne ancoreaza. Atat timp cat sunt folosite pentru copil si nu impotriva lui si vin impreuna cu abilitatea de a comunica.
NOU
Da, toți ăștia de am suferit abuzuri, nedreptăți, sub o formă sau alta, o ducem bine acu. Și psihologii sunt de acord :))
NOU
E ușor să vă dați cu părerea când nu ați fost voi în situația mea și nu știți cum a fost.
O relație între părinte și copil ar trebui să fie de încredere, nu de frică. Să discuți cu copilul, să ii explici de ce nu e ok ceva, să îi arăți recunoștință. Nu să sari cu restricții și pedepse fără să comunici, să vii de la serviciu și să îți verși nervii pe copil, să ai o mamă care stă și fumează liniștită în timp ce taică tu urla la tine și îți mai dă una peste ceafă, sa intre materia mai bine in minte. Am ajuns la 20 ani să iau o pauză de la studii, de la tot, tocmai din cauza mediului restrictiv în care am crescut. Și acum, nu am nicio relație cu părinții mei fiindcă e toxica și la vârsta asta și am ajuns la concluzia că nu le pasă. Aveam nevoie de libertate atunci și am și acum. Dacă aveți copii, discutați cu ei, nu ii creșteți într-un mediu din care să vrea să scape, fiindcă, ca și adulți, o să fugă de voi. Sunt multe nuanțe și doar persoana care a trecut prin experiența respectivă știe cum a fost. De judecat e simplu.
NOU
Am vrut doar sa îmi zic și eu 1% din viața mea ca adolescent și copil, cum era Crăciunul și de ce îmi place și acum, nu să primesc păreri și judecăți despre cum a fost viața mea sau ce ar fi trebui să fac. Fiecare experiență a oricăruia dintre noi e subiectivă. Dar mulțumesc că m-ați făcut să mă simt mai bine cu mine :))
NOU
Deea, eu nu stiu ce stres ai acum in viata, dar nimeni nu te-a atacat sau judecat aici. Am inteles ce ai scris, nu a comentat nimeni nimic despre lucrurile prin care ai trecut tu, doar ca prin enumerarea alea de chestii chiar deloc ok in cresterea unui adolescent, ore de venit acasa era nepotrivit inclusa ca fiind in sine un lucru rau. Mie imi pare rau daca ti-am parut ca te judec, nu a fost intentia mea, credeam ca se intelege ca nu discutam experienta ta ci doar acest detaliu in sine. Asa cum am zis si ai zis si tu in comentariile tale la final, daca ar fi combinate cu comunicare si o relatie functionala copil-parinte, limitele rezonabile cum ar fi ora de venit acasa nu sunt dovada unui abuz. Si mai e o chestie, eu cred ca atat eu cat si Cosmin am fost bineintentionati dar tu trebuie sa stii ca in general internetul nu este locul de unde sa iti cauti aprobarea sau validarea experientelor si sentimentelor tale, e o chestie periculoasa sa lasi sa te afecteze trei randuri scrise de niste necunoscuti pe net. Hai, facem pace si luam o gura de aer poluat de Bucuresti, fingers crossed poate in curand scapi de el 🙂
NOU
@Cristina, nu am căutat validare, unul din comentarii chiar l-am șters că n-are sens să stau să dau explicații unor străini, dar se pare că tot a fost publicat. Tocmai, că un simplu comentariu pe net nu ar trebui să cauzeze atâta dezbatere pe o amărâtă ora de venit acasă. Creșteți-vă copiii cum vreți, amintiți-vă copilăria urâtă, frumoasă, cum o fi fost ea și lăsați oamenii să își povestească viața. Nu vă cere nimeni validarea.
NOU
Cred ca am mai spus, suferinta e subiectiva, nu se poate face o clasificare gen “eu am suferit mai mult si mai profund decit Gigel de pe internet”
Cam asta e pericolul atunci cind se fac dezvaluiri de genul asta in grupuri masive.
Ceea ce ar trebui sa fie un act eliberator devine frustrant si adinceste sentimentul de a se simti neinteles. Devine controproductiv.
Poate ca ar trebui sa ne limitam la constientizare si decidere daca raminem asa sau facem ceva pentru a ne vindeca, pentru a schimba felul in care simtim. Dar asta nu se poate realiza aplicind sfaturi de pe internet.
NOU
Nu ai ce sa accepti, si nici ce sa opresti. Trebuie sa ii lasi in plata Domnului si sa te rupi de ei, fara sa speri la ceva mai bun. Oamenii fac copii din varii motive care rar sunt ce trebuie. In primul rand conditionarea biologica. Multe femei sunt mai preocupate de parerea celorlalti decat de propriile nevoi, basca ale copiilor care sunt niste accesorii acolo ca sa se dea femei implinite
NU ii lasa sa isi distruga viata 🙂
Eu personal am rupt contactul cu toate rubedeniile care mi-au facut mizerii in timp ce ma “cresteau”. E ca si cum ar fi murit pt mine si eu pt ei. E singura solutie, oamenii nu se schimba
NOU
Craciunul nu inseamna nimic pentru mine. Inseamna ceva (cred) pentru copiii mei, si asta e suficient. Bruma de stare de bine din copilaria mea a disparut odata cu singura fiinta care mi-a fost refugiu in copilarie – bunica. Peste amintiri s-a asternut praful.
NOU
Copilu mi-a fost internat impreuna cu sotia pentru covid(decembrie 2020), eu am stat izolat la adresa (contact sau cum le zicea). Incercam sa aflu si eu mai multe informatii, mai ales cand mi-a zis sotia ca urma sa fie transferata de la Buzau si dusa la Ramnicu Sarat unde era o sectie speciala covid pentru copii. Multa scarba, lipsa de comunicare etc.
Plans in casa de nu mai aveam lacrimi, la un moment dat mi a venit si rau, nu puteam sa bag nimic in mine, haleu, tratamentu de diabet nu mai zic.
De craciun am vazut copilu cum zambeste chiar daca era cu perfuzia infipta in mana si mi a dat multa putere. Telefonu/whatsappu/pozele/inregistrarile au fost baza comunicarii. Multumiri si celor care au fost alaturi de sotie si copil cu hrana/imbracaminte/ce au mai avut nevoie.
I-au externat pe 30 sau 31 decembrie. Nu se simtea bine dar macar era acasa. Revelionul, daca i pot spune asa, l am petrecut stand aplecat asupra copilului si veghind la somnul lui pentru ca de la atata antibiotic a facut complicatii si varsa orice halea. Evident, tratamente si alte cele dar era in zilele critice cand organismu era slabit.
Stiu ca m am trezit la miezu noptii din cauza zgomotului dar copilul dormea ok.
Deci, craciunu si revelionu nu mai reprezinta nimic pentru mine, imi doresc familia alaturi si sa fim sanatosi.
NOU
Sper ca sunteti bine acum.
Multa multa sanatate copilului si voua!
NOU
Referitor la Craciun, imi este indiferent, ma bucur acum ca am devenit parinte.
Sarbatoarea mee preferata este Mos Nicolae….poate ca era singura data cand nu stiam daca primesc ceva dulce sau nu, daca se gaseste, daca sta cineva la coada pt mine sa cumpere dulciuri.
Am traume la propriu cu ziua de nastere, nu o suport, imi este frica de ziua asta. Urasc sa mi se zica La multi ani, frumoasa mea este singura persoana care poate sa imi ureze la multi ani fara sa ma crispez.
Nu inteleg de ce, dar m-am autoeducat ca de ziua mea sa stau cat mai singuratic, ascuns, si sa nu stie cam nimeni cand sunt nascut exact.
NOU
anul asta am dat disable la contul de facebook, ca sa nu mai stie nimeni.
NOU
@arhi vag amic, noi tinem minte.
NOU
@Zidanne: vorbeste, bre, pt matale! Pai tu crezi ca toti mosii cu Alzheimer isi aduc aminte toate alea?
NOU
@nea_omat noi: eu cu mine si cu persoana mea ;))
NOU
Nu sărbătoresc așa ceva de când am priceput nu exista Moș Crăciun. Când eram mici erau minunatele pachete de la sindicat (?) pe care le aducea taică-meu și una din putinele ocazii din an când mâncam portocale. Ah, și dulciurile din brad din care rămânea doar invelisul (cred ca toți băieții fac/făceau asta, din fericire nu primeam bătaie cum aud de alții, după ce era devorat conținutul). Acum ca găsești de toate prin magazine, s-ar fi dus farmecul oricum.
Sa fim mai buni (sau măcar sa încercăm) și în restul anului, zic.
NOU
“Voi cum așteptați Crăciunul?”
Cu telecomanda-n mână pentru ca să-l prind pă Kevin când o să rămână singur acasă.
NOU
Da’ chiar asa, ce nebuna era lumea, batea covoare si facea curatenie ca apucatii.
Si da, cu certurile si tensiunea aferenta.
Nu zic sa fie mizerie, ca si aia strică feng shui-ul , da’ ce stress putea fi…ma infior cand ma gandesc.
E bine sa-ti amintesti (cu masura), asa te bucuri mai mult de prezent.
Pe de alta parte, copilaria mi-a fost presarata si cu sarbatori de iarna aproape perfecte, ma conectez mintal si la alea. Sau la amintiri faine de la Craciunuri mai rele.
Asa ca astept Craciunul cu un amestec de nostalgie pentru ce a fost cu “Christmas spirit” si recunostinta pentru ca am scapat de ce circumstantele care au stricat spiritul ala.
NOU
eu am pregatit sampania pentru suta de mii.
voi trece in calendar sfantul prooroc himars pacificatorul.
NOU
o, ce veste minunaaataaa, de la rasarit se-araaataaa!
Armata lui Vladimir Putin a ajuns la 100.000 de soldați morți în Ucraina
ma apuc sa toc ceafa de porc pentru sarmalele cu afumatura!
NOU
Omule, arhi, cetin, ceva divin este in tine, de esti azi asa cum esti! Am si eu complexe multe, schelete prin dulapuri sau doar sertare, dar, la tara traind, cu contact direct cu tot felul de oameni, intrand in casele lor direct sau indirect, gasind mizerie si saracie crunta, cruzime gratuita, asa cum descrii tu, caci eu asta inteleg, cruzime gratuita de acest fel, nu am intalnit!
Nici nu mai pot sa scriu ce fac sau nu fac, ce-mi place sau nu, ce scrii tu ma paralizeaza!
NOU
In buna parte te inteleg.
Pe vremea aia modelul meu de sarbatori a fost : incarcare negativa, epuizare fizica, senzatie de gol. Cind am devenit mai mare, golul l-am ocupat cu compania prietenilor.
De cind traiesc de capul meu, mi-am dat seama ca o parte din patternul asta il am inca. Am eliminat aproape de tot presiunea negativa si nervozismul, cu celebrul “nu-mi face nimeni statuie pentru geamurile cele mai curate sau masa cea mai plina”, mi-a mai ramas niste tristete pe fundul sacului… cam o zi-doua… Efectiv frinez ritmul normal al vietii, aproape ma pun in pauza. Doar doua idei ma motiveaza : sa ma asigur ca le e confortabil copilului si sotului si sa aleg jucariile nefolosite dar in stare perfecta pentru a le darui altora (am o prietena care ma anunta cind le colecteaza biserica)
Acum multi ani, una dintre cele mai relaxante sarbatoriri a fost singura acasa. Asa s-a nimerit, nu aveam chef de agregari de ultim moment si m-am organizat cu carti si vin de n-am stiut cind au trecut 3 zile.
De cind singuratatea a devenit o utopie, ma stresez un pic pentru cadouri, dar ceea ce ma intereseaza mai mult e sa fie armonie in casa, muzica sau film pe fundal, sa ne hlizim intre noi, sa lenevim…
Tu ce te astepti de la Craciun? Ce rol iti asumi?
NOU
la fel si eu, de cativa ani cele mai relaxante sarbatori sunt in sucul propriu, singura cu ce-mi place mie sa fac, in principiu chestii plicticoase pentru orice om normal: o cina normala, un pahar de vin bun, carti, muzica, seriale, somn, tai chi, meditatie, plimbare pe jos sau cu bicicleta, vizitat pietre vechi, repetat
NOU
De cand sunt alea chestii plicticoase :))))
NOU
@S am fost odata la terapie si m-a intrebat aia care e activitatea de care imi aduc aminte cu placere in copilarie, cand i-am raspuns ‘cititul’ s-a uitat la mine de parca eram ultimul jeg uman, parca omorasem pe cineva la coltul strazii, de-aia am reflexul sa adaug ‘plicticos’, ca toti se uitau oarecum asemanator asa la mine si in copilarie (bine, acum o fac si ca sa nu primesc intrebari de genul: da, ce citesti/asculti/seriale vezi de sarbatori?)
NOU
Pai bine, psihologii nici nu sunt normali
NOU
Deocamdata lucrez juma de saptamana
Apoi pe joi-vineri o sa incepem sa facem ceva Sarmale si salata boeuf
Apoi sa comand o prajitura/tort ceva la o cofetarie buna si sa o ridicam pe 24
Cu prietenii ne intalnim la o cina la un restaurant, sa nu facem 2 zile curatenie+o zi gatit, fiecare isi comanda cat il duce portofelul si burdihanul
Mai am de luat niste cadouri, deja le-am ales numai sa le ridic, apoi de impachetat ce am luat de pe Amazon pt copil
Cred ca o sa fie suportabil, sa nu dam in balbaiala,oboseala si nervi
Mai ies si eu la o plimbare si sa mai citesc o carte la cafenea pana incepe vacanta scolara
Apoi la anul om mai vedea
NOU
Eu caut un butuc să-i dau foc.
NOU
Crăciunul pentru mine înseamnă blocarea Bucureștiului.
NOU
Eu imi aduc aminte cu nostalgie de acea curatenie de Craciun epica din fiecare an. Balamucul ma stresa dar la final era incredibil. Bunica-mea si maica-mea transformau efectiv casa. Imi aduc aminte cu drag de mirosul ala de casa curata: pronto(care parca avea alt miros pe vremuri), perdele albe apretate, covoare spalate, cuverturi proaspete.
Intr-un fel mi-a format afinitatea de a face curatenie desi eu niciodata nu m-am intins la mai mult de o zi cu cea de sarbatori. Poate nu sunt eu la fel de temeinic sau poate pur si simplu am mai putine chestii in casa :))
NOU
La mine pur si simplu s-au sters multe din amintirile alea.
Stiu doar cum la un Craciun am degerat la degetele de la picioare rau de tot, nu mai puteam merge, asa ca stateam in pat cu o mancarime groaznica de nici nu puteam sa dorm.
Alt Craciun stiu ca am gresit ca n-am carat apa de la fantana asa ca taicamiu a luat toporul si mi-a taiat sania-n doua. Asa ca din iarna aia n-am mai fost la sanius.
Acum ma cert cu sotia cand il pedepseste pe cel mic, eu tot ii spun ca daca-i interzice accesul la tv/laptop ca pedeapsa, tot ce face e sa indeparteze copilul de ea. Ea considera ca-l educa.
NOU
in viata mea nu mi-am pedepsit copiii. aud discutii de astea de pedepse savante si intelectuale, ma uit ca la urs. never ever.
NOU
Ba eu îi pedepsesc.
Cea mai tare pedeapsă i-am pus să se joace toată ziua la PS4.
Abia au rezistat, săracii, nu știu cum…
Niște eroi.
NOU
Eu am avut altă regulă – cît timp învață și își face temele tot atîta timp are voie la jocuri, pe pc, că la vremea aia cînd era mic al meu nu-mi permiteam laptop.
NOU
nu prea il mai astept prin prisma faptului ca pe 26 ar fi fost ziua lu’ frate-miu care a murit. e f dureros pt mine!
NOU
Eu sunt de cealalta parte: parca as vrea sa sarbatoresc Craciunul pana nu se mai poate. Am avut o copilarie ok, fericita as zice, in parametrii dati. Si Craciunuri frumoase. Nu am amintiri neaparat “regulate” despre sarbatorit, stiu ca imi placea mult serbarea de la scoala pentru ca invatam si cantam colinzi. Si acum cum trece 1 Decembrie trag un overdose de colinde pe youtube, Hrusca, coruri de copii, coruri bisericesti (desi nu am nici o treaba cu biserica, orice cor de voci barbatesti imi place mult), etc. Si tin minte cata strofocare era de Craciun cu curatenia si taiat porcul si gatit de toate cele. Si nu mi-as dori nici pentru mine si nici pentru mama mea sa fie la fel acum. Dar regret ca s-au pierdut niste datini, nu in sensul de “cum se facea pe vremuri”, ci in sensul de traditii care sa marcheze un moment in an. Parca avem nevoie de momente care sa marcheze anii care trec, niste gesturi sau rutine care sa ne bucure si sa se adune peste ani. Poate pentru ca nu am copii nu mai simt ca se chiar sarbatoreste Craciunul, dar mi-as dori sa nu fi renuntat la obiceiul colindatului, sa mai decoram casa in Decembrie si sa fie o masa frumoasa de Craciun, nu doar bogata, si sa ne imbracam frumos in ajun si sa fim cu familia (cea care ne e aproape, ca e data sau aleasa) si sa colindam in jurul bradului, si sa facem un efort sa alegem cadouri pentru cei dragi care sa arate o preocupare fata de ei. Pentru mine Craciunul chiar e cea mai frumoasa perioada a anului, cand ne oprim toti deodata din lucrat si din alergat si putem sa ne bucuram impreuna (sau de buna-voie sau ca trag eu de toti pana musai intra in spiritul Craciunului :D)
NOU
Urăsc sărbătorile de iarnă pentru că atunci apar toți dobitocii cu pocnitori, petarde și alte bombe.
Este foarte neplăcut când îți explodează la picioare o astfel de pocnitoare aruncată de un amuzant.
Aici (în Militari) care că prin martie aud ultimele pocnitori, la anumite ore parcă e război.
Nu sunt un tip violent, dar unor astfel de indivizi nu știu ce le-aș face.
Cățelul meu este “fericit” în perioada asta, mai ales după ce anul trecut niște “cefe groase” au aruncat cu astfel de bombe după noi. Aveau cam 40…50 de ani, după înfățișare, erau niște burtoși.
În piețe cei care vând așa ceva sunt vizitați prietenește de polițiști, își strâng mâinile. Sunt circa 10 suedezi la o masă, iar dacă cineva care nu este dintre ei vinde și el așa ceva, este vizitat imediat de polițiști și alungat.
Dar știm toți asta, poliția este doar o anexă a infractorilor, nimic mai mult, nimic mai puțin.
Nu știu, oare în alte țări spre care noi tindem, tot așa este obiceiul?
NOU
Aoleu, ce moș de-ăla imposibil ești băi nea Fărcașe, las-o-n durerea soacrei.
Cum băi să te deranjeze pocnitorile?
Da pe mine nu mă deranjează deloc.
NOU
Sau petardele. Iar daca nici paraşutele nu-ti plac, io chiar nu stiu ce sa mai zic.
NOU
Poate sunt un moș mucegăit (cum ziceți), dar multe nu sunt doar simple pocnitori și nu ați aprecia să arunce cineva cu așa ceva după domniile voastre (mai ales când sunteți cu un cățel, care se sperie).
Cum este când ai probleme de deplasare (cum este soția mea) să ți se arunce așa ceva lângă picioare?
Anumite zone din “grădina maicii domnului” se transformă în anumite perioade din an în teatre de război.
parașutele-mi plac, în schimb, dar cam degeaba, pentru că sunt extrem de însurat. Dar extrem, nu așa.
NOU
Pai nu mai sta in Militari, de aia ii zice asa, ca sa fii avizat ca o sa fie bubuituri
NOU
Si eu tot pe acolo mi-am facut vacantele. Superba zona si pentru mine ramane cea mai frumoasa parte a copilariei – vacantele de langa Manastirea Dragomirna – o zvarlitura de bat peste padure. Vacantele de vara, pentru ca singura vacanta de iarna petrecuta acolo a fost sa-i facem parastas de 6 luni lui tata (urasc obiceiul asta cu parastase si aduceri aminte la fiecare luna). Asa ca nu am mai servit iarna la Bucovina pentru ca e frig, pentru ca am prins sarbatori de iarna cu uratori veniti in curte dar noi eram in doliu.
Am incercat pe parcursul anilor sa nu ma mai gandesc, sa ma despart de imaginile alea, sa scap de fricile mamei si de amintiri neplacute prin copilul meu creandu-i lui un cadru in care sa se simta linistit si in siguranta. Il privesc pe el fericit cand decoram si aranjam de Craciun si ma simt si eu mai bine.
NOU
Eu il astept sa treaca. Nu am traume si nici bucurii majore legate de Craciun. Eu sunt din generatia in timpul careia mos Gerila si-a facut schimbare de sex si s-a transformat in craciunita iar Mos Craciun a aparut in cateva ore, odata cu Iliescu, sa umple vidul de putere creeat.
Imi doresc sa fentez spiritul Craciunului si sa am 2 saptamani linistite. Vreau sa evit petarde, imbulzeala, colindatori fake/agresivi, popa cu botezul, singur acasa, etc.
PS. In prima saptamana din decembrie suna cineva la usa. Am crezut ca face fiu-miu glume si i-am zis sa intre odata. Cand am vazut ca intinde coarda am deschis eu incruntat si am dat peste o fata cam de liceu care avea o fata de zici ca ramasese fara bani de tigari si cola si care m-a intrebat printre dinti daca primesc cu colindul. Buimac, am murmurat: ce colind? (fix asa am intrebat ca nu se incarcase aplicatia cu gramatica). Si ea mi-a dat lovitura: Dom-Dom. M-a blocat. bsod.
Nu am primit cu Dom-Dom la inceput de decembrie. Sunt un om rau.
Daca stiam adresa unui bloger care face bradul de sfantu’ Dumitru ii trimiteam la el :))))
NOU
Anu asta nush dar sunt plin de anxietate si astept craciunu doar ca sa treaca si astept primavara cu toata fiinta.
NOU
Craciunul era tolerabil, eu uram noaptea de Anul Nou, cand toti simulau fericirea si-si urau la multi ani si aveau pretentia sa ma comport si eu la fel. Iar in momentul ala in care trageau de mine, puneam scurt jocul pe pauza, le ziceam un la multi ani sictirit dar cu o fata de “muriti ba gunoaielor” si ma intorceam repejor la jocul meu. Ca forma de protest beam doar apa si nu mancam nimic toata noaptea, pana nu pleca si ultimul unchi betiv. Sa vada toti ca nu e bine. Nu se schimba cu nimic situatia, dar macar eram eu impacat cu mine.
NOU
You, rebel! I like you:)
Nu te lua dupa toti tzaranii care-ti dau dislike-uri. Au 100 kg in viu si-s disperati sa-i placa cineva.
NOU
Femeilor mă vreți ? Spuneți sincer. cat sunteți dispuse să dați pe mine? Spuneți dragelor, cat sunteți dispuse sa dati pentru o noapte de amor inspaimântator cu mine!! Spuneți!
NOU
Cam 2 lei, 2 lei și 35 bani maaaxim, însă doar cu condiția să nu fi bulangiu.
NOU
Bai frate, eu te-am mai remarcat pe tine pe aici in comentarii, ce esti om sau femeie? Ca vad ca pui a-ul ala in paranteza si mi-e sa nu fii altceva. Deci eu nu am nimic cu nimeni nu ma intereseaza, dar mie imi zici direct , daca ai zis ca m-ai vrea. Nu cu d-astea cu pansexual, metrosexuali, trans nu stiu cum, draci. Mie zi-mi direct, ce ai intre picioare? ai pula sau pizda? deci vreau un raspuns direct
NOU
Iubitule, direct îți răspund: DA.
Am ce-ți dorești tu să fiu.
NOU
Pai ce esti mă, ești hermafrodit? Ai și-și?
NOU
:))))))))))))))
Nu ajunge sa dau inimioara, e prea genial
NOU
N-ai raspuns. Pai zi ma esti Alin sau Alina? Nu cumva te cheamă Romică?
NOU
Da, da’ ce-i aia?
NOU
@ Bă vorbești serios, chiar te cheamă Romică? :)) Ce-i aia ce? hermafrodit?
NOU
Maestre, ca să-ți spun așa și nu direct meștere, orgasmul nu e numai de la datul din/la buci, ci-i potențat decisiv și de-o notă de mister…mi-e că n-o sa afli niciodată sigur-sigur.
Mă bucur că te am prieten!
NOU
Te rog să mă scuzi c-am omis un detaliu care poate fi important:
-când am scris mai sus că oferta mea pentru serviciile tale de “amor înspăimântător” e de “Cam 2 lei, 2 lei și 35 bani maaaxim” mă refeream la lei vechi (ROL)
Scuze!
NOU
Adică vrei sa spui ca ne cunoaștem personal? Vasile tu esti? Cine ești mă bulangiule?
NOU
Între timp, la Mitocul Dragomirnei, nu prea mai ai acces la iaz când și cum vrei. Măicuțele au pus stăpânire pe toată zona aia. Nu ca ar fi ceva neaparat rău, se ocupa de ea și chiar arată îngrijită dar … nu mai ai acces cum și când vrei.
NOU
Ați început iar? Tot cu traume, tot cu văicăreli?
Nu frate, eu luam bătaie și râdeam.
Stați să vă zic.
Era tot așa, înainte de Crăciun, alergam ca tâmpitul, era zăpadă “too much” și asta îmi dădea adrenalină dar n-aveam voie mai mult de 2 ore afară așa că restul de energie îl consumam în casă. Ai mei ocupați cu porcul, tranșează, taie, pune ligheanul cu mațe aicea, vezi să nu calci în ficați, lasă oala aia acolo unde e, eu mă întindeam după zahăr să-mi pun în iaurt, că nu mâncam altceva decât iaurt cu zahăr – go figure.
Băi și nu știu cum am făcut, am vărsat punga de zahăr fix în compoziția de cârnați. Prima dată am simțit că mi s-a dizlocat encefalul. Mi-ai țiuit urechile și ca să nu iau și a doua tigaie-n cap am fugit dar râzând. Hahahahaha, nu mă priiiiinzi…
Și dăi și-aleargă, mama după mine, a lăsat tigaia a luat un băț de la sobă, dar nici cu ăla nu mă ajungea, am ieșit afară, mama s-a împiedicat, eu râdeam și mai tare, ca să nu mă ajungă m-am urcat pe scara de la nuc, ea după mine, eu m-am cățărat în nuc, se scuturau crengile, îi cădea zăpadă-n cap, cu chiu cu vai m-am dat pe creangă în jos până pe acoperișul casei.
Gata.
Aicea nu mă poate ajunge.
– Dă-te jos copchile că răcești.
– Păi dacă mă dau jos mă încălzesc?
– E să vezi ce te încălzesc eu…
În fine, de-astea.
Faza e că fix când a renunțat și a dat ocol la nuc să intre în casă eu m-am aplecat să văd dacă a plecat moment în care toată zăpada de pe casă a luat-o la vale cu tot cu mine și am căzut avalanșă în capul mamei.
Aoleu, hirai tu să hii de copchil niastâmparat… iar aleargă, eram roșu în obraji mai ceva ca moldovenii ei, moment în care a apărut ardeleanul de tata.
– Și…
(după alte 3 minute, tot el)
– O să avem cârnați dulci?
NOU
Pai tu erai copil din ala mai nesimtit.
Multi suntem mai putin psihopati, mai normali, asa.
NOU
zaharul este un bun conservant.
NOU
A mai pus unu’ (tata) un ibric de “apa” peste sarmalele de fierbeau si secase oala. Abia peste vreo doo zile a reusit cainele sa razbeasca alea 3 kile de sarmale cu aroma de țuică.
NOU
Nu am darul scrisului. Aşa că o să-mi însuşesc textul altcuiva. aventuracondeiului.blogspot.com/2007/12/srbtorile-de-azi.html
NOU
@s, zici că ești soră-mea.
Îi dădeam coate și-o întrebam de vreo colegă mai oacheșă:
– Aoleu, da cine-i domnișoara?
La care ea, tacticoasă, o chema pe domnișoara și mă prezenta:
– Ăsta e psihopatul de frate-miu.
NOU
No. Si io nici nu te cunosc ca ea :))
NOU
O aștept cu cola la 2,5l pe masa.
NOU
Ani mulți am plecat aiurea, singura, am fugit la propriu de anxietatea asta. Și de Crăciun, si de Paste si de ziua mea. De Crăciun nu mai plec, ca omu’ n-are nicio vina, dar la celelalte zile nu ma prinde niciun neam mai aproape de 1000 de km. Și da, tot de la ce povestești tu, doar ca mai rafinat. Ca deh, erau intelectuali.
NOU
Mai tarziu va scriu si eu din copilaria mea ce am pațit. ca acuma am niste pește pe foc la bucatarie. put numai a peste. tre sa imi fac duș
NOU
Imi amintesc multe sarbatori de Craciun ale copilariei mele, imi amintesc de trenurile aglomerate in care ma urcam cu bunica si plecam la o matusa la Bacau, imi amintesc de portocalele mari si de hartia de 10 lei pe care ni le dadea fiecaruia, mie si fratelui meu, nea Angheluta, ultimul vecin care-a tinut bodega din colt, imi amintesc luminitele facute de tata, care sclipeau in brad dar si in vitrinele pline cu pahare.
Aproape toate imi revin in minte la fiecare Craciun, dar niciodata nu exista sa nu-mi amintesc de Craciunul in care doua fetite mici, imbracate in niste rochite din diftina prazulie, stateau pe pragul inalt dintre doua camere, cu papusi identice in maini.
Stateau pe prag, rezemate de cate un toc al usii si-si potriveau piciorusele, talpa-n talpa, masurand care e mai mare. Si-au primit papusile de la mos, le-au botezat numaidecat, fiecare cu numele ei, apoi s-au luat de mana si-au inganat un cantecel pentru mos.
Avea sa fie ultimul Craciun cu sora mea.
Anul urmator a aparut fratele meu, cadoul nu l-am mai primit de la mos, ci de la o femeie cernita si plansa, mama mea.
NOU
Nu am mai comentat de mult… dar am vrut sa spun ca m-ai facut sa plang. Barbat. 38 ani.
NOU
Eu cumva il astept cu drag, dar ma uit in spate si mereu a fost umbrit de ceva.
– Curatenii si gateli in exces pe care acum le limitez si le mai tin in frau, dar creierul inca tine sa faca ceea ce cunoaste din frageda pruncie.
– E sarbatoarea familiei, dar ai mei erau divortati de cand aveam 5 ani, asa ca fie era cu mama, fie cu ai lui tata. Niciodata impreuna.
– am amintiri placute cu brad, luminite, si dragoste, dar ceva umbreste, nu stiu sa explic ce.
Pe de alta parte, in preajma sarbatorilor de iarna a avut multi ani sotul crize crunte de rinichi. Intre sarbatorile din 2014 mama se simtea rau (ulterior fiind gasit cancer si s-a dus in 2016 de Florii – pa si pusi si la Paste)…
E o neliniste interioara constanta. Mereu ma bucur de zilele altora. De a mea nu. Mai ales de zilele de nume am un disconfort inexplicabil…
Sper sa reusesc cu terapie sa nu car in viata viitorilor mei copii astfel de traume.
NOU
Eu aștept să vină vară, nu mi-a plăcut niciodată anotimpul ăsta. Iar cu sărbătorile nu mai am treabă de multă vreme. M-am prins de la o vârstă fragedă care e treaba cu cadourile (dintr-o eroare) și oricum pe vremea aia nu prea erau, deși ai mei mai făceau rost, deh, nomenclaturiști (sau aproape).
Când eram copil le asociam cu vacanța și mersul la bunici, deci joacă toată ziua. Într-o vreme participam și la sacrificarea animalului, dar mi-a trecut, prea mult de muncă.
Așa că acu’ stau liniștit acasă, bag joace și am grijă să nu las animalele prea mult pe afară, din cauză de pocnitori (nu parașute, da?!).
Sănătate să aveți!
NOU
Propun un exercitiu de imaginatie: vi se spune ca mai puteti sarbatori Craciunul doar de trei ori.
Peste cinci zile e primul din aceasta serie. Poate nu ati descoperit inca ce anume v-ar face fericiti, poate ca stiti ce, dar nu ati obtinut inca obiectul fericirii. Ok, faceti acum ce puteti, la anul mai aveti o posibilitate…
Nu e ultimul Craciun, ca sa tocati tot ce aveti si cui ii pasa de ce va urma…
Nu e penultimul, ca sa riscati acum si la urmatorul ce-o fi, sa fie…
Dar numarul anilor ramasi e limitat. Nu mai exista “regret ca nu am putut pina acum dar poate, cindva, o sa reusesc sa…” A ramas “am doar trei incercari”
Ce alegeti sa faceti? Pe lista de dorinte ce puteti bifa acum?
Incep eu?
Anul asta am decis sa-mi indeplinesc dorinta de a avea brad natural. Am lasat deoparte argumentele rationale si practice.
Am cumparat 15 tipuri de vin, ca sa descopar in sfirsit care e pe gustul meu.
O sa incerc sa fiu mai putin serioasa, sa glumesc mai mult…
NOU
– iau la rand cele mai tari escorte
– imi achit ”datoriile” catre prieteni si dusmani
– ma mut in tenerife sau similar ca sa pescuiesc
NOU
1. sa nu mai vorbesc cu rudele de sarbatori, ca sa nu-mi afecteze bruma de liniste interioara pe care o am de-o luna: azi dimineata nu am raspuns unui telefon al unei matusi pe care n-am mai vazut-o de 20 de ani si care suna insistent la 7, le-am transmis deja calde felicitari si le-am anuntat ca nu sunt in romania anul asta. Aplic aceeasi metoda chiar si pe fi-mea, intrucat sunt o persoana toxica si nu vreau sa otravesc pe nimeni, nicicand.
2. mi-am cumparat dvd-urile cu liu he ba fa si intre timp ma antrenez cu ce am gratis pe surse 😉 n-as vrea sa mor fara sa incerc sa inteleg si asta
3. sa ma plimb mai mult, azi e soare, asa ca in loc de o ora, o sa ma plimb 2
4. o sa mai tai din tigarile fara nicotina pe care le pufai ca sa-mi linistesc anxietatea, in ideea ca daca mai am doar 3 craciunuri, nu mai am de ce sa fiu anxioasa
NOU
Eu aștept un coș de la Finestore…da văd că nu mai vine 🙁
NOU
– iau la rand cele mai tari escorte
– imi achit ”datoriile” catre prieteni si dusmani
– ma mut in tenerife sau similar ca sa pescuiesc