Zi de zi realizez ca Eugen Secmarean ar putea fi unul din putinii PR-isti din Romania. De-abia am postat scamul Cosmote şi am primit pe mail poziţia oficială a COSMOTE.

Raiffeisen, pe de altă parte, încă tace, că poate scade afacerea, nu?

Comunicatul:

Urmare a tentativelor de fraudă prin diverse mijloace de comunicare, inclusiv prin mesaje scrise sau apeluri telefonice, S.C. COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. („COSMOTE”) doreşte să prevină şi să întâmpine astfel de acţiuni prin care persoane neautorizate, care nu reprezintă interesele COSMOTE urmăresc inducerea in eroare a utilizatorilor COSMOTE şi obţinerea de câştiguri ilicite.

Întrucât COSMOTE nu solicita niciodată clienţilor săi prin mesaje scrise, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi, informaţii referitoare la coduri de reîncărcare sau numere de conturi bancare şi nici nu solicită plata urgentă a unor alte sume de bani decât cele datorate in conformitate cu contractul de abonament sau in conformitate cu regulamentul loteriilor promoţionale organizate de Cosmote, in vederea intrării in posesia unor premii puse in joc prin eventuale promoţii COSMOTE, COSMOTE vă îndeamnă:

* Să nu furnizaţi niciodată către persoane necunoscute sau chiar către persoane care se recomandă a fi angajaţi COSMOTE, informaţii de natură confidenţială (parole personale de acces la contul de abonat; conturi bancare; coduri de reîncărcare pentru cartele preplătite; etc.);
* Să nu daţi curs niciodată solicitărilor exprese de a achiziţiona diverse cartele reîncărcabile şi de a comunica codurile acestora de reîncărcare in scopul de a primi diverse premii sau bonusuri/ facilităţi;
* Să nu răspundeţi solicitărilor de a efectua plata urgentă a unor sume de bani pentru a intra in posesia unor premii câştigate in urma aşa – ziselor campanii organizate de COSMOTE sau de terţe părţi.
* Să nu daţi curs solicitărilor exprese de a tasta pe aparatul telefonic diverse coduri pentru a beneficia de anumite oferte.

Mai mult, vă aducem la cunoştinţă că toate apelurile şi SMS-urile oficiale prin care Cosmote se adresează utilizatorilor săi sunt iniţiate doar de pe numerele de telefon 0766121234 sau 0766121818 pentru apelurile telefonice, şi respectiv 1234, 1818 sau „COSMOTE” pentru SMS-uri.

Daca identificaţi o tentativa de fraudă vă rugam să ne informaţi la numerele de telefon 1234 (apelabil din reţeaua Cosmote), sau (021)404.1234 şi 0766.12.1234 (apelabil din orice reţea) şi să vă adresaţi organelor de Poliţie, urmând ca S.C. COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATION S.A. să pună la dispoziţia acestora informaţiile şi documentele solicitate şi disponibile in evidenţele noastre.

Multumesc pentru intelegere

Eugen Secmerean

PR Account Manager

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

37 comentarii Adaugă comentariu

  1. Bravo lui si bravo lor ca il au! Dar cine n-are oameni profesionisti sa invete sau sa isi ia!

  2. multumesc

    este exclusiv meritul colegelor mele de la Cosmote, eu am facut numai avertizarea si “spamul”.

  3. Cosmote mi se pare cea mai tare retea din Romania 😀
    Sa o tina tot asa 😉

  4. #4

    se pare ca esti citit si de oamenii la cosmote

  5. Sau poate ca norocul celor de la Cosmote e ca au un om la PR care citeste blogul tau. Poate aia de Raiffaisen n-au…

  6. mda, secmerean e foarte dedicat muncii sale, intrebati-l despre celelalte munci pe care le-a prestat. nu inteleg de ce trebuie felicitat pentru ceva pentru care oricum ia bani. cat despre abnegatia lui vizavi de cosmote, stati sa gaseasca un job mai bun in alta parte, sa vedeti dup-aia ce parere are despre ei.

  7. #7

    cristean, pentru ca si toti ceilalti iau bani pentru munca lor, dar nu o fac. despre restul, nu cred ca ma intereseaza, eu observ ce se intampla acum

  8. @cristean: poate te si prezinti, daca tot detii detalii picante si amanunte scandaloase din cariera mea. cat despre toate celelalte munci prestate, draga anonimule, este suficient un search pe google.

  9. @Arhi: scuze pt comentariul off-topic, ii raspund omului si nu te mai deranjez aici.

    @”Je”: sunt fostul tau coleg Cristian de la Agora si poate ar trebui sa-ti amintesc cum m-ai injurat si pe mine la gramada cu toti ceilalti colegi dupa ce ai plecat de aici. Dar banuiesc ca asta nu ti-ai trecut-o la “cariera” ta care poate fi gasita pe Google. Nicio problema, am sa ma ocup eu de asta.

  10. @cristean: devine personal.
    injurat? oi fi tu cumva ludma, comentatorul meu favorit? secmerean.wordpress.com/2009/03/19/ludmayahoocom/

    cristian si mai cum? si poate continuam discutia altundeva, ca ne cere Arhi chirie 🙂

  11. Asa nenica, balci, K1, sa fie sange, zic.

  12. #12

    vai dar va rog, continuati, intotdeauna ador un scandal bun:D:D:D

  13. nu cred ca e nevoie de nici un fel de pozitie . atata timp cat esti indeajuns de fraier incat sa fii pacalit nu vad de ce te-ai plange cand realizezi ca ai fost pacalit …

  14. ooohoho, Iulian!
    deja ma simt incoltzit, urmeaza dezvaluiri si din epoca “Opulenta”, sunt mancat!

  15. @ “je”: nu te-am comentat niciodata, i-am lasat pe altii sa raspunda la injuraturile tale gratuite si si acum, de cand vorbesc cu tine, simt c-am dat de petrol la cat m-am coborat. n-am chestionat niciodata capacitatea ta de a face sau a nu face ceva, caracterul, in schimb… dar daca tot am intrat in cacat, hai sa te intreb: de ce m-ai jignit? de ce ti-ai jignit la gramada toti fostii colegi (patronii nu, bineinteles, nu stii cand e cazul de pupat o mana-n cur din nou), de ce ti-ai jignit toti fostii colegi?

  16. mda, are dreptate cristian nu-stiu-cum. mi-am injurat fostii colegi aici: secmerean.wordpress.com/2009/03/10/agora-technology-conference-live/

    m-ai prins, dragule.

  17. indiferent ce zic unii de trecutul dlui secmenean, bravo lui ca a fost pe faza si a stiut cum sa transforme intr-un avantaj de imagine un lucru potential neplacut

    succes 🙂

    PS: devine interesanta picanteria cu `vechile` relatii `colegiale`

  18. Dimineata mi-am laut popcorn.
    Sa fie oare adevarat ca sunt clarvazator? 😀

  19. #19

    cred ca lucrezi la vodafone :))))

  20. @cristean: bati campii, dragule. nu te mai arunca pe scena, e plin de artisti. si in fond, cu ce te-am jignit, anonimule, ca-s doi de cristian la Agora. deci, cristian SI MAI CUM?

  21. Cristian si mai FAUR. Ai plecat de la noi la gecad cu discutiile de rigoare, ai zburat de acolo si ai venit inapoi, ai plecat la business standard, ai vorbit cum ai vorbit si-ai sustinut pe unii care ne faceau in toate felurile, ti s-a taiat macaroana acolo, acum faci piar si vad ca ne iubesti din nou. Ce se intampla, nu mai merge nici piarul cum mergea odata sau ti-e dor din nou de noi? Nu mai editam fituici?

  22. dragule, eu am incercat si am mers mai departe. in timpul asta, tu ce ai facut?
    of, cat de copil esti. si cat de frumos le amesteci tu pe toate. si ce de amanunte dinspre superiori ai tu la dispozitie, urmeaza cumva fluturasul de salariu?

  23. @Arhi =)) Vai nu! U didn’t …the “V” word!!!:))
    In schimb, as vrea sa-mi fie clienti EI MIE muhahha 😀

    Ps: Mi-am luat si o bere, hai la Cluj sa facem parte- parte:D

  24. Secmerene deci da. caracterul tau este de kkt.

    Numai soacrata mai are puteri benefice asupra ta.

  25. pentru secme:
    eu niciodata nu am zis ca esti prost:

    am zis ca iti place sa lingi curu, ceea ce este adevarat, nu tre sa te superi, acu zau!

    sa mor daca te mint, dar nu e rau ce faci!

    atat timp cat lingi in cur totu e ok (pentru tine)

    bai dar scarbos esti, zau acu, mare boer mare caracter!

  26. Faur si-a chemat suporteri…

  27. Baaa ce-aveti cu Secmerean? Omul e super ok, jos palaria. O spune tot un fost coleg, na!
    Eugen, aduna-ti si tu gasca, sa-i facem pe fraieri 🙂

  28. nu, viorel, multumesc, nu va bagati, ca va murdariti.
    nu are rost.
    asta e un bun exemplu cum, dintr-un demers elegant, a rezultat o campanie stil rromania marre.

    week placut dragi cititori ai lui Arhi.

  29. haideti, 11 de.o parte, 11 de cealalta parte.
    TVDECE a luat popcorn, aduc niste seminte si asta e.

  30. si cati rromani au patit-o cu faza asta! cum sa cumperi 20 de cartele si sa trimiti in speranta ca vei castiga?? rromanul asta traieste numai prin tombole si carnati gratis la vot.

  31. #31

    Je, je, je
    Hei, hei, de ce?
    Secmeee, eee heee eee!!!

    pentru viorel bulau , dudau pardon
    da ma Egzemerean e un om ok, jos palaria
    cum adica e ok? si cum adica jos palaria
    bai vorbeste coerent ca nu am dexu la mine
    io cie sa inteleg acu, ca daca am palarie sa i-o dau lui sau cum?
    adica asta e ok?!
    ma nu inteleg zau cred ca sunt tampit nu fraier cum ai zis tu bah
    viorelulee mugelulee

    daca tu ai fost coleg cu el si nu te-ai prins ca e lingautz
    inseamna ca tu ar trebui sa iti dai jos palaria
    da nu in fata lui si nici in fata mea
    ci in fata mariei sale, Bartholomeu

    Nu ma intreba ce legatura are Bartholomeu cu asta, ca nu te prinzi,
    asa cum nu te-ai prins de multe chestii cat timp ai fost coleg cu
    Doooomuuuuul
    Stiiiii mabiluuul
    si iiiiiiiiiiincredeeebiiilul

    Euuuuuugeeeen EgzemeRyan!

    Hai pa si succes in continuare

    DONT FREE GIGI
    FREE EGZEME

    bye

  32. #32

    iar acu revenind serios la problema
    ce mare cacat de comunicat e asta?
    parca zica ca a comunicat vreo comunicare importanta!
    parca zici ca a dat de la el din buzunar vreo explicatie
    a zis adevaru despre un adevar adevarat cum trebuia sa faca si
    Raiffeisen si orice firma implicata in asa ceva
    Cosmote nu a dat comunicat pentru ca asa a vrut Eugenius
    la fel cum Raiffeisen nu a dat comunicat nu pentru ca nu a avut vreun
    Eugenius din asta piarist adevarat si cu scaun la cap patrat, nu a dat ca nu a vrut si cu asta basta
    Eugene daca tu iejti asa pizdos du-te, angajeaza-te la Reiff
    si baga comunicatu a doua zi si atunci sa mor de nu te venerez pina
    fac bube la calcaie, in coate si in frunte.

    Nu tu comanzi ce sa scrii in comunicatu ala
    Tu ai semnat acel comunicat cum semnez eu de primire o factura care nu e a mea

    Lauda sigur trebuie sa o ia altcineva, iar daca ma mai gandesc nitel nu trebuie sa ia nimeni nicio lauda pentru ca ala e un comunicat normal la cap fara nimic de laudat in el. Mare chestie!

    Iar ca sa vorbim si de astia care pun botu la asa ceva, la semeseuri la apeluri ciudate cum ca poti castiga vreun cacat in forma de manusha, io zic ca sa ii lasam si sa castige. daca ei vor sa castige, sa castige, daca au vointa vor castiga, cu vointa castigi orice, chiar si daca te iei dupa un semeseu fals, tot castigi, dumnezeu si iisus christos te ajuta si pe tine sa castigi daca ai vointa dar si pe cel ce vrea sa insele.

    Iertat sa scrie pe tine dragutz inshelator
    Iar ai trimis un semeseu c-un premiu atragator
    Ai mila de mine, ai mila de tine, ai mila de mata
    Te rog pe viitor cand vrei iar sa-n-sheli
    Da un comunicat, pentru noi, cei tembeli

    Amin

  33. :)) Arhi, recunoaşte că că fost plătit de Cosmote. Hai, nu te jena! :))

    P.S. În scandaluri nu mă bag, că oricum mă găsesc ele. :))

  34. #34

    AHAHAHAHAHAHAHAHAHHAHHAHAHHAH catai tambalau pe aiciiiiiiiiiiii parca sunt la gradinita 😆 :))))))))))

  35. cristoase, iar imi aduc aminte de mailurile de la raiff de spam. ugh cat de enervante pot fi.