După ce am scris articolul cu PS5, în românia a început o adevărată febră a cumpărăturilor pentru minunatul device de la SONY (e posibil să fie, totuși, o vânzoleală globală, încă nu m-am lămurit /s)

Știți cum s-a gândit Altex să scoată bani de la fraieri? Efectiv o țeapă josnică, mizerabilă, de ultimă speță, o maradonă de Moșilor 1990?
A pus pe site PS5 la vânzare, pe stoc. După ce românii au plătit cu banii jos, au fost anunțați că au participat la o tombolă de achiziționare a consolei și norocoșii care vor fi trași la sorți își vor primi banii, iar ceilalți…well, at kalendas grekas, când vor mai avea pe stoc. Nu a existat niciun fel de avertizare că ar fi așa ceva, după aproximativ 15 minute au pus un banner pe site.

Îl cunosc pe Ostahie de la Altex. Este un personaj cel puțin dubios. L-am văzut și cum se poartă cu angajații săi. La fel de dubios, un fel de stăpâni de sclavi mic și coleric.

Dar nu am crezut niciodată că Altex s-ar preta la o asemenea mizerie. Niciodată.
Ca idee, din ce știu eu, mizeria asta este încălcarea contractului la distanță dintre cumpărătorul de bună credință care a dat banii și magazinul care, efectiv, i-a furat.

Sfatul meu este să faceți toți cei care ați fost țepuiți cerere de retur de bani la Altex, cerere de retur către bancă și, după ce nu vă veți primi banii, să vă constituiți parte civilă într-un proces de grup împotriva Altex.

Este ora 20, niciun număr de callcenter nu e funcțional