Având în vedere că eu sunt într-o perpetuă nevoie de a mă muta, sunt abonat pe mai sau prin feedreader cam la toate siturile de imobiliare din rromânia. Aşa că dimineaţa, la ceai, stau şi îmi savurez pâinea prăjită în timp ce citesc anunţurile mirabililor proprietari rromâni.
În mod normal, trec cu vederea anunţurile astea gen Închiriez apartament zona Dristor, iar apartamentul e de fapt pe calea Vitan, dar ăsta deja chiar exagerează.
Deci anunţul lui, pentru un jaf de apartament semidecomandat, este plasat în zona Iancului, da? Ceea ce îl îndreptăţeşte să ceară 300 de euro. Doar că la final, afli că de fapt e la Electroaparataj, la doar 2 staţii de Metrou Iancului. Adică la Cuca Măcăii, în Neverland.
Vă daţi seama că în aceeaşi logică, dacă avea apartamentul la piaţa Delfinul, putea să spună că de fapt e în Piaţa Victoriei, că tot la 2 staţii de metrou de Iancului este, nu?
Şi mă întreb eu în sinele meu propriu, ăştia de la imobiliare.ro nu verifică anunţurile introduse? Sunt absolut sigur că nu au 200 000 de anunţuri pe zi. La banii pe care îi iau, nu ar putea asigura un filtru uman, care să fie sigur că utilizatorul are o experienţă plăcută overall? Întreb şi eu.
NOU
De fapt apartamentul e in Londra, ca e la o statie de avion de aici… 😛
NOU
@Surprize Kinder: lol, nu m-am gandit, multumesc :))))
NOU
Daca era in Londra si la 300 de euro, in 2 secunde avea 1000 de potentiali chiriasi. 😀
NOU
Mai multe anunturi – mai multe pagini indexate – mai mult trafic – $
desi imobiliare.ro nu e un site aflat la inceput de drum dar…asa-i in tenis.
Tot din aceeasi cauza vei gasi pe unele siteuri anunturi care nu mai sunt valabile, acest lucru nefiind semnalizat in nici un fel. Doar dupa data postarii, daca este afisata, ai putea intui.
NOU
nu stiu ce sa zic, mi se pare un model de biznis tampit. teapa tot timpul. se face in tara asta ceva ce nu e teapa?
NOU
Hai sa nu fim rai, omul a zis “zona” Iancului. Acea zona nu inseamna NUMAI Piata Iancului. Soseaua Iancului se intinde chiar pana la intersectia cu Sos Pantelimon, unde intamplator se afla si Electroaparataju. Nu cred ca dezinformeaza chiar atat de tare. Raportat la statia de metrou, cuca macaii e mai pe la capatul lu’ 14 😉
Offtopic: Vezi ca tema cea noua face nazuri pe Firefox
NOU
Revin pentru ca n-am reusit sa scriu pana la capat in comentariul anterior.
Nazurile sunt legate de zona de comentarii, pur si simplu nu poti sa scrii acolo (nici la nume/email/website nici in campul de text). Vad ca aproximativ aceleasi nazuri le face si pe IE 8, de pe care am scris aceste comentarii.
NOU
Salut!Eu cand eram in cautari am descoperit ca 90% din anunturi de fapt sunt fake.Dialogul urmator l-am purtat de vreo 30 ori: “Buna ziua.Numele meu este xxx si va sun in legatura cu apartamentul xxx” “Buna ziua.Din pacate astazi l-am dat.Daca vreti pot sa va prezint xxx”. De obicei le inchideam telefonul in nas.
Dupa care am intrat pe www.anunturiparticulari.ro, mi-am facut cont si contra unei taxe saptamanale am sunat numai la particulari.Stiu ca suna a reclama, asa ca daca vrei nu publica adresa.Doar ca…iti recomand.
Mult succes
NOU
Nu suna a reclama, chiar este… 😆
NOU
PHNC, multumesc foarte mult, ai dreptate, lucram sa vedem ce plm are
NOU
teoretic, s-a reparat. practic, astept in continuare feedback, daca exista nemultumiri
NOU
“zona de comentarii, pur si simplu nu poti sa scrii acolo (nici la nume/email/website nici in campul de text).” Vroiam sa-ti zic ca nu pot sa comentez dar cum daca nu puteam sa comentez? Mail? Neaaaa
NOU
Cetin, aia inseamna MUNCA. Astia trebuie sa aiba multe anunturi si sa faca bani, apoi sa se laude cat de multe informatii se gasesc acolo. Nu conteaza ca is de doi lei, sa fie. 😀
NOU
e de fapt zona iancului, apare si pantelimon p-acolo si o urma de electroaparataj, deci probabil e pe undeva pana in delfinului 🙂 ar putea sa treaca si mall deja, avand in vedere ca s-a demolat electroaparataju si se asteapta mallu
NOU
cred ca se refera ca apartamentul e la doua statii (de RATB) de Iancului, ceea ce inseamna ca pe jos faci cam 15-20 minute, deci f la extrem merge sa spui zona Iancului
dar avand in vedere ca am impresia ca anuntul e dat de o agentie (banuiesc ca de aceea spune “50% comision”), s-ar putea sa fie o tentativa de vanzare prin semi-minciuna 😉
NOU
@Stefan Murgeanu: scrie 2 statii de metrou…
NOU
Asa fac toti imobiliarii. Toate apartamentele din militari sunt la Cora. Toate apartamentele din Ghencea sunt in drumul taberei si toate apartamentele din sebastian sunt in 13 septembrie. Aaaa si Calea ferentari e Sebastian. Avand in vedere ca iti cauti des chirie….cred ca ai observat deja cum agentii incearca sa te convinga ca stai la numai 5 minute de orice si esti mereu in centrul bucurestiului sau intr-un viitor soho
NOU
Arhi , am lucrat intr-o agentie imobiliara si nu vrei sa sti cum este , clientii sunt tratati absolut oribil , se minte la un nivel la care nici nu iti poti imagina macar . Nu puteam sa fac o treba asa murdara asa ca mi-am dat demisia . In prezent incerc sa ma ocup in particular de asta , doar ca vreau sa o fac in felul meu si cum cred eu ca trebuie sa se poarte cineva din domeniu , cand vrei sa te muti poti sa ma contactezi si iti gasesc ce cauti in relitatea oamenilor nu a agentilor imobiliari :))
NOU
De curiozitate Arhi, de ce nu f. multi prefera sa stea cu chirie in loc sa isi ia propria casa, care e motivul? Imi dau seama ca nu e simplu, cel putin in zilele noastre, sa-ti iei casa, dar banii pe care ii dai la chirie poti sa-i bagi in casa, care la un moment dat iti ramane, pe cand asa, stand cu chirie nu ramai cu nimic. Care e motivul?
NOU
2 statii, dar foarte scurte. Faci 10 minute pe jos, am locuit in zona. Iar apartamentul arata foarte bine, cel putin in poze. E totusi confort 1 si are 55 mp, ce daca e semidecomandat? Nu te intereseaza mai degraba spatiul? Chiar daca as incerca sa negociez la 200, merita 250 la orice ora.
Iar Iancului e la 3 statii de metrou de Victoriei.
NOU
De fapt, nu stie nimeni unde este localizat apartamentul, pentru ca Electroaparataj nu prea mai exista :))
NOU
Păi “Electroaparataj”, înainte de demolare, se afla la intersecţia dintre Şos Pantelimon şi Şos Iancului, deci tot undeva pe la Iancului. Aşa că e corect să spui “vecinătăţi Iancului”.
În altă ordine de idei, să înţeleg că tu stai ceva mai jos de Cuca Măcăii?! 😆
PS: Dacă vreţi să vedeţi înşelătorii pe faţă intraţi pe site-urile de joburi!
dantanasescu.ro/2010/10/13/atentie-escrocherii-cu-locuri-de-munca.html
NOU
Parte asta cu prostia oamenilor de biznis din romanica e omni-prezenta in orice domeniu de activitate. A avea produse pe stoc sau la vanzare, produse care de fapt nu prea exista sau exista intr-o stare de agregare nedefinita e o practica pe care ei o vad ca pe o solutie de marketing. Adica intra omul pe site, vede produsul si se bucura ca il eu. Apoi ii injura ca de fapt produsul nu exista. Dar ei au vizitatori pe site. Absolut toata lumea e fericita, mai putin netrebnicul ala mic care o indraznit sa caute ceva pe site-ul lor.
NOU
Eu cu Anuntul Telefonic mi-am facut treaba!Am schimbat n “cashi” prin Bucuresti(vreo 3 la numar:)) ) si mi-am si gasit casa visurilor mele:)!
NOU
Avand in vedere ca in locul “Electroaparatajului” se va construi un Mall, s-ar putea sa creasca pretul 😀
NOU
@Sfarshitorul : Asta cu magazinele online e boală veche. Acum 2 ani voiam să-mi iau un ultraportabil Asus eeePC. Produsul era pe site trecut ca fiind pe stoc. Tipa de la magazin, după ce am făcut comanda, m-a sunat că produsul e pe stoc şi să mă prezint a doua zi să-l ridic de la sediu. M-am dus, mi-au făcut factura la recepţie, am plătit şi m-am dus la depozit să-l ridic. Acolo nu numai că nu aveau modelul cerut de mine, dar nu mai aveau nimic din gama respectivă. Băieţaşul de acolo m-a trimis, cu zâmbetul pe buze, să mă duc la casierie să-mi dea banii înapoi. Am făcut scandal şi respectivul mi-a spus că, dacă nu-mi convine, să fac plângere la OPC.
NOU
Pai vezi domnu’ Arhi ca nu-s io singura cu brobleme ??? Desi oamenii astia zic ca nu pot comenta , eu puteam ( la un mom dat chiar nu ) numai ca dupa ce-ti urmam sfatul si apasam cu incredere ,comentariul aparea tot bulit , inclusiv cu anumite cuvinte pe care eu le stersesem ori aparea inversate ….whatever .
De asemenea toate articolele apareau suprapuse , nu se intelegea om cu persoana . Singurul care era in firea lui era headeru’.
. Asta a fost ieri .
Astazi se vede totul curat , e OK !!! Numa’ ca tot nu-mi apare butonul ” raspunde ” si inteleg ca altora da .
Io nu sunt vreo experta intr-ale IT-ului , nici nu vreau sa fiu ….mai ales ca sunt si blonda asa ca am intrebat si io pe altii mai destepti ca mine si mi s-a raspunsa ca da , se poate ca un site din RO ( sa zicem )sa poata fi accesat fara probleme in New York ori Santiago dar ….eventual sa ai ceva probleme daca esti in Kuala Lampur .
Daca ma luminezi si pe mine ti-oi multami .
NOU
* apareau
NOU
Am pus un “nu” in plus, my bad : (
NOU
In general anunturile contin multe informatii aiurea:
– Prelungirea ghencea e prezentata ca drumul taberei
– Rosu/Chajna/Dragomiresti e Militari
– Ferentari/Zabrauti e Giurgiului
– Dristorul se intinde pana la splaiul unirii
– Bragadiru/Cornetu/Mihailesti sunt prezentate “Soseaua Alexandriei”
In alta ordine de idei, uitati aici o casa minune, prezenta la 2 agentii, si care isi schimba suprafata si numarul de camere in functie de agentia cu care mergi sa o vezi:
www.imobiliare.ro/case-vile/casa-de-vanzare-12-camere-bucuresti-p-ta-romana-X0TN01075?lista=2352336 (12 camere, suprafata utila 1000mp)
www.imobiliare.ro/case-vile/casa-de-vanzare-sau-de-inchiriat-16-camere-bucuresti-romana-X3AJ11049?lista=2352336 (16 camere, suprafata utila 870mp)
NOU
daca te misti, te duci pe la blocuri si intrebi indeosebi pensionari ce si cine mai vinde ceva, o sa ai mai mult succes. sunt foarte multe, extrem de multe chiar, apartamente ce nu-s publicate nicaieri dar ele sunt la vanzare. pe bune ca merita efortul.
si nu mai platesti comisioane.
fa o incercare si ai sa ramai surprins
succes!
NOU
A aparut de curand un nou site de imobiliare care se angajeaza sa verifice toate anunturile inainte de publicare.