Foto

Discutam înainte cu Luna despre întâmplările din ultima perioadă, cu ninsori, vijelii, înzăpeziri și deszăpeziri, iar ea era nemulțumită de faptul că oamenii angajați la ISU, salvamont etc sunt puși în situația de a-ți pune viața și sănătatea în pericol, pe vremea asta, ca să salveze năpăstuiți de pe coclauri.

Bine, pe de o parte, trebuie să realizăm că oamenii aceia sunt plătiți și antrenați exact pentru asta. Salvare de bunuri și vieți omenești, scrie mare în fișa postului și de asta sunt plătiți 12 luni pe an. Desigur, pe de altă parte, în fișa postului la jandarmi sau armată nu scrie că trebuie să dea la lopată să scoată români de prin nămeți, dar asta e deja altă discuție.

Problema e că românii, ca tot unitar dar și ca unități de sine stătătoare, nu vor înțelege nimic din salvările astea. La fel ca tolomacul care era nemulțumit de faptul că nu era salvat cu un TAB îmblănit sau ca băieții care stau la crâșmă în timp ce jandarmii le scot bunurile de sub ape, sau ca cei cei așteaptă aceiași jandarmi să le sape tuneluri prin zăpadă.

Întrebarea ar fi, de ce nu se face un sistem care să asigure responsabilizarea celui salvat? De exemplu, dacă ai plecat pe autostradă când e viscol, în pofida tuturor avertizărilor, pentru că tu ai treabă la Lehliu, nu e problemă, te salvăm, dar te va costa, după aia, costul intervenției, așa cum e și normal. Nu irosim bani și timp, valori care ar putea fi folosite la salvarea unor oameni care au cu adevărat nevoie, nu pentru inteligenți atotcunoscători.

Ti-au scos jandarmii casa din nămeți și te-au găsit înăuntru, porc de 40 de ani, aburind de alcool? Plătești operațiunea, dacă nu ai cu ce, nu e problemă, îți scoatem casa la vânzare și tu te duci să stai la bloc, unde nu mai ești înzăpezit.

Au venit apele mari, iar tu, deși ai fost avertizat din timp, nu ai făcut nicio pregătire de apărare, niciun sac de pământ, nicio barieră și acum vrei să te scoată jandarmii? Costă, tati și nu puțin. E al 2 lea, 3 lea, țâșpelea an consecutiv când îți ia apa casa și tu vrei, tot pentru al țâșpelea an,să îți reconstruiască guvernul sau Becali casa, în același loc, pentru că acolo e locul TĂU? Sigur, dar te costă construcția, materialele plus munca fraierilor.

Ești șmecher montaniard și pleci pe munte, chiar dacă afară ninge, pentru că tu știi că ești foarte tare și vrei să te dai cocoș în fața femeilor din grup? Nu îți place poteca însemnată, tu o iei pe unde nu e bătut de picior, pentru că îți plac senzațiile tari? Ai două opțiuni, mori, plin de sine, sau ne plătești, nouă, poporului, contravaloarea salvării tale.

Sunt valuri mari, steagurile de pericol sunt înălțate, salvamarii urlă în portavoci să nu intri în apă, dar tu ești Ian Thorpe și nu te interesează? Mâncare de pești sau costurile salvării.

Simplu. În maxim un an, ca să se acopere toate cele 4 anotimpuri, cu siguranță se minim înjumătățesc cazurile de salvați de ăștia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.