Nu sunt neapărat pornit împotriva șarlatancei ăsteia, care profită, ca fiecare din cei de teapa ei, de oamenii slabi, slabi de înger, fără voință, temători, cu frici și angoase și cu nevoi care presupun, întotdeauna, un salvator, un mesia care să le spună ce să facă și unde să se ducă. Amintiți-vă de Jean Constantin, din filmele cu Ardelenii. Fix aia e și țoapa asta, vânzător de ulei de șarpe, doar că în quisda goală.
Sunt întristat când văd CÂȚI OAMENI, câte femei sunt acolo, câte persoane care își aruncă banii pe mizeria aia schizoidă de gemut în grup. Uitați-vă cât de penibil se simt unele dintre ele, ar fugi, doar că nu au unde, regretă, dar nici nu vor să se facă de râs și să plece. Cam cum mă simțeam eu când m-am dus la Zepter.
Mi-e îngrozitor de milă de oamenii aceștia. Și mi-este și mai milă și mă simt și mai rău știind că nu am ce să fac, că iluziile vândute de șarlatanii aceștia sunt mult mai atractive decât realitatea crudă și rece pe care o ofer eu, gratuit. Din păcate. Îmi pare rău, doamnelor. Nu veți face niciodată genul acela de sex cu viața. Ci, mai degrabă, genul acesta.
NOU
E gresit! Viata face se cu ei! E o vorba destul de urita… si “sexat” si abandonat.
NOU
Jenant. Mai jenant ca “din viață nimeni nu scapă virgin”.
Monica Belluci e ce trebuie.
NOU
Se numeste “lmanifestarea banilor” si e in mare voga de cativa ani. Adica repeti ca papagalul ca esti bogat, ai abundenta in viata, ca Universul “lucreaza” ca tu sa fii bogat si abundent, e ceva legat de vibratii, energii si sinergii. Mi-a explicat o mamika odata: “cuvintele noastre sunt energie, daca repetam si vizualizam, ideea se materializeaza, iar banii reprezinta energie”. M-am dus acasa si am inceput sa repet isteric ca sunt milionara (dar nu in lei!), chiar m-am scremut sa se materialize. In cont n-a aparut nimic. Universul nu vibreaza cu mine 🙁
NOU
Schimbă-i bateriile că poate s-au terminat!:))))))
NOU
”iar banii reprezinta energie” – 700 de lei mi-a venit factura la duo!
NOU
Frumos, cât de cât! 🙂
Mi-e că la naivele astea viața le desfundă ciacrele de nu le pot duce. 🙂
Dacă tot veni vorba de desfundat, doamna cuaci e desfundabilă. 🙂
Un gând mă mistuie: oare sub hălățelul ăla o avea ceva țoale? Acum nu se cade să vină viața să facă sex cu tine și tu să o aștepți îmbrăcată cu budigăii lu’ mamaie. 🙂
NOU
Acuma… si pe mine ma foote lenea in fiecare zi – si nici macar nu-s genu’ caruia sa-i placa sa se afle in pozitia asta…
NOU
Un singur lucru se mai poate face pentru proastele alea : sodomizarea in masă!
NOU
In masa sau in ma-sa? Ca eu stiam ca sodomizarea se face in cur.
NOU
In cur pe ma-sa sau in cur pe masa?
NOU
Eu încă am rămas traumatizat de acum ceva ani când ai pus aici ceva de la una loredana larisa academia măsii de coaching.
Nici până în ziua de azi nu am descifrat exact ce vinde doamna. Ce pune pe factură la denumire produs.
Am văzut doar ca cică își cumpărase remorca mai mare la cayenne să poată trage yachtul mai aproape de apă.
Aaa și da, că își iubește toate cursantele. La fiecare le zicea te iubesc. N-am înțeles dacă e ceva truc psihologic sau altceva. Recunosc că mă depășește.
NOU
filmulețul e o prostie, într-adevăr, dar merită văzut pentru ultimul minut, când calcă bleaga aia pe rochie/halat și o rupe și rămâne în țâțele goale, ms.
NOU
@Ion realizezi cate vizualizari complete a avut filmuletul din cauza textului postat de tine ? 🙂
NOU
@Ion: jos pălăria! Așa răzbunare…
NOU
Ha! Ce-am pierdut?
Hain e seniorul, a tăiat din filmuleț bucata aceea, să se uite doar el la domnița! 🙂
Dar nu scot eu banii de pe cardul de sănătate și mă înscriu la cursul domniței? Nu văd eu pe viu faze din astea? Cu ochiul meu holbat! 🙂
NOU
atît de bou îs încît deși știam că nu se întîmplă ce zice @Ion, m-am uitat pînă la urmă, că “dacă o fi”? cred că-s candidat pentru cursuri d’astea sau ceva…
NOU
#amrasgenuin
NOU
printre cele mai bune…
NOU
Oameni de cultura, hai sa ne auzim la filmul similar al doamnei peste vreo 30 de ani, atunci cand o sa ii cada halatul si o sa se calce pe tatze!
NOU
Dupa ce am vazut filmuletul automat m-am dus sa caut pe net ”Nude Hairy MILF Pussy Porn Pics”, atata ma duce pe mine capul( ala de jos)…
NOU
pare o scena din Trauma Zone de Adam Curtis
NOU
vrem feminism
avem veminism acasa
feminism acasa: :)))
NOU
Fa pruastelor, voi nu aveti bani pentru ca-i aruncati pe prostii, nu ca sunteti sarace =)) Plus ca va dati seama cum ii put lu aia chicioarele, dupa ciupercile adunate din cine stie ce sali ?
NOU
7, ai strivit corola de minuni a lumii, praf ai făcut-o! 🙂
NOU
Dezgustator… unde?
NOU
Nu înțelegeți voi femeile. Lăsați logica deoparte și folosiți bagheta magică .
NOU
Decât să cumperi niște acțiuni la bursă ori titluri de stat, mai bine să respiri în grup cu o cireadă de vaci crezând că ulterior va începe să plouă cu bani peste tine.
NOU
www.instagram.com/reel/C5-9aYdRUiH/?igsh=Z25yM2g3bGMwdnNr
NOU
Inspirati pe nas, expirati pe gura. Nu pot doamna, tocmai imi dadea viata in gat.
NOU
Au unii oameni un talent la mancat cacat ceva de speriat.
NOU
Pe mine nu talentul de a il manca ma sperie ci faptul ca nu au nicio greata, iti dai seama, cum sa fii fata in fata cu omul, sa il minti pe fata, sa aberezi mai ceva ca un vrajitor voodoo si sa nu ramai fara aer, sa nu ti se usuce gura sau sa nu fii rosu ca para focului… bai cum? Mie aprope ca imi vine sa-mi fac harakiri cand vad din astia, si as intelege macar daca ar prosti ceva milionari, as zice fair game, isi permit aia, nu mor de foame pentru 100e pe ora lor de curs…dar nu e asa
NOU
chestia asta seamănă cu genul de adunări cu pastori sectanți care își îndrumă, pardon, înșală enoriașii cu nonșalanță
NOU
Am un cunoscut ce a ajuns rau. Taica-sau s-au dus, maica-sa e e pe duca cu cancer, el abia are bani de chirie. Il doare rau spatele si probleme cu picioarele pt ca a facut sport de performanta. Antrenor de fitness destul de renumit la sala dar in timp si-a pierdut clientii. Desi i-au trecut multi bani prin mana, acestia s-au dus pe 3-4 concedii pe an, masini schimbate ca pe ciorapi, cluburi, curveturi, etc. Acum la 40+ e praf, a chelit, e slab, il doare spatele dar spera sa castige la loto. Si imi explica cum citeste si spera sa prinda niste scheme ce le-a citit si ca e matematica simpla si ca o data a castigat 300 de lei. Si eu ii explic ca e mai mare sansa sa dea meteoritul peste el in drum spre agentie decat sa castige la loto si mai bine s-ar duce la doctor … ca in curand o sa mearga in carje ca degeaba. Chiar si ajunsi jos multi nu concep sa faca un minim de extra efort si prefera visele neumede.
NOU
La extragerile alea manarite din Paste-n Craciun el vrea sa castige? La Pastele Cailor, daca nu e din Galaț nu are nici o sansa. In 1998 din 52 de trageri nu s-a castigat de 10 ori in rest au fost si 5,10,15!! castigatori la o singura extragere. noroc-chior.ro/Loto/6-din-49/arhiva-rezultate.php?Y=1998
NOU
nu stiu ce va mira toate astea
bisericile sunt pline
NOU
amin maica…
NOU
Acolo este despre viata de apoi, un loc frumos si plin de verdeata.
NOU
pline cu acelasi gen de public.
NOU
on topic: am auzit de la un prieten ca domnitele cu energii, ciacre, coaching si mindfulness cad extrem de usor in plasa.
off topic: Domnu’ Freige, ai bagat de sama ca l-au înhățat pe Delfin in Malta?
NOU
@Nea Zapada:
Oui monsieur, mais je ne me rendrai jamais ! Je suis l’héritier légitime du trône de Roumanie, l’héritier direct du trone, je suis le Dauphin. Pute madame Gorghiu et le reste du groupe d’imposteurs qui dirigent la Roumanie n’ont aucune légitimité devant moi , je leur envoie le message suivant: J’emmerde votre nation dans la bouche! Je suis le Dauphin de la Roumanie! Vive la France ! Vive la Roumanie ! Vive la liberte !
NOU
aici
35.925200, 14.492041
The Westin Dragonara Resort Al Marriottului
NOU
Le strâmbe manje le juste!
NOU
E buna rau, as face sex cu viata ei, no questions asked. Desi se zice “don’t stick your dick in crazy”, m-as gandi de doua ori.
NOU
Problema aici e faptul ca asta nu e nebuna deloc. Daca era dilie, avea sala goala. Asa, are contul plin. Actrita excelenta, nu gasesti de astea foarte des.
NOU
Cand vad videoul imi vin idei de genu’ “uite exercitii de tras mucii in plamani” sau “3 exercitii simple de respirat cand o sug pana la cotor” … si unii m-ati face misogin, dar sa stiti ca ea inceput cu sexul … :))))
NOU
Mda… Eu nu înțeleg de ce imaginile astea au putut deveni publice. Au semnat cele care au plătit participarea la cursul ăsta (sau ce este) că sunt de acord ca ăștia să le filmeze și să facă publice imaginile cu ele când fac s3x cu viața?
Altfel, tipa asta are tupeu maxim, eu n-aș fi îndrăznit să cred că pot să prostesc pe cineva în halul ăsta. Cred că trebuie să mă duc la un curs din ăsta de făcut s3x cu viața, ca să am mai multă încredere în mine. 😀
NOU
Poate( sigur) asta s-a si vrut, sa fie facute publice imaginile si filmarile ca sa atraga alte proaste care nu au ce face cu banii. Sunt curios ce partener de viata are tipa asta tupeista dar mai mult ca sigur tot un diliu ca ea. Asta cu increderea este aur, nu de putine ori am intalnit oameni veritabil de prosti dar care au realizat in viata mult in comparatie cu oamenii destepti si cu bun simt care s-au ratacit in propriile anxietati si care evident nu aveau incredere in ei si astfel nu realizau mare lucru in viata.
Si unii rad de Bivolaru…
NOU
Cel mai probabil au semnat ele fără să citească sau participarea era condiționată de acord.
Să sperăm că măcar o parte din ele au învățat ceva din expunerea asta publică.
NOU
@gigi
Comentariul cel mai bun de pe ziua de zi pe tot internetul.
NOU
Știe cineva cum s-a chemat “evenimentul” ? Sunt curios cat a costat biletul.
NOU
S-a terminat cu un orgasm al vietii in grup. ♂️
NOU
www.facebook.com/gabriela.elizza ia uitați-vă și la asta.
NOU
Halat am, abțibilduri de lipit pe frunte găsesc… cred că o să-l rog pe ChatGPT să-mi scoată ceva pe feminine energy. Trebuie doar să trec peste jena de a-mi pune fața peste tot pe net.
NOU
Of, of, cum nu intelegem noi metafora din context
NOU
Hello girls, my name is Ion… Viatza Ion!
NOU
Nu vreau să fiu misogin, dar în general o femeie, tace atunci când respiră, nu? Deci moment de calmitate pentru bărbați. 🙂
Prostie mai mare precum ce prezintă duduia asta, n-am văzut. Pe sistemul Gregorian Bivolaru, doar că strict pentru femei
NOU
Până la urmă care este treaba noastră că ăia sunt proști? Este un postulat pe net care zice că la fiecare trei proști se naște un jmecher.
NOU
Cine e mimoza simulată din video?
NOU
Vai, am recitit articolul cu Zepter, n-am mai ras asa bine de mult timp. Tata a luat doar produsele lor în 98 a luat (oalele Zepter) dar spre enervarea lor, n-a făcut nici recomandări mai departe de alți oameni să vină la prezentare și nici nu s-a băgat în sistemul lor MLM ca și angajat (cum tot insistau ei) . Foarte bune sunt si acuma, le folosește cu drag. Minusul e ca sunt grele ca dracu dar de peste 26 de ani nu a mai luat o oală în plus.
Referitor la subiectele vândute: tot așa sunt mulți bărbați care au plătit seminariile lui Cezar Ionașcu, ăla care îți spune cum să te îndatorezi băncile, în căutarea bărbăției demult pierdute. Și câți nu sunt care se înscriu?