Salut Cetin,
Scriu direct și fără ocolișuri, vreau să readuc acest caz în lumină. Acum 7 ani fostul meu coleg Ciprian își îngropa copilul omorât dintr-o greșeală de medicii de la CMU, rebrand-uit Regina Maria. Detaliile sunt aici: www.mediafax.ro/social/un-copil-de-trei-ani-a-murit-dupa-o-anestezie-pentru-rmn-4604690
De atunci Ciprian și Florentina, prietenii mei buni, nu au mai avut viață… s-au și mutat în USA pentru că nu-i mai lega nimic de țara care le-a omorât copilul. Am fost și eu acum 7 ani la înmormântare, am jurat că nu mă mai duc ever la vreo înmormântare de copil. Ideea este că acel copil avea niște probleme, avea o tetrapareză spastică dar medicii de la CMU au vrut să îi facă un RMN și l-au sedat cu ceva foarte puternic (de la acel sedativ a murit și Michael Jackson, btw…). Spitalul nu avea nici defibrilator, nu avea nimic și copilul până să vină salvarea a murit.
Groaznic este ce se întâmplă de atunci încoace… dosarul este în continuare „în lucru”. „În cercetare”. Și nimeni nu vrea să le zică nimic, dosarul nu progresează, totul stagnează. De 7 ani!!! Nimeni nu dă nicio concluzie – a fost sau nu a fost! Ceva de la care să se poată porni…
Anyway, am atașat și ce a zis Cip, și câteva informații … eu voi scrie, voi mai da și la alții că la anul fapta se prescrie și Regina Maria scapă cu fața curată.
Tx,
Filmul evenimentelor
La data de 29 iunie 2009, organele de cercetare penală întocmesc dosarul penal nr. 10238/P/2009. Prin rezoluția nr. 10238/P/2009 din15 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 178 al. 2 Cod Penal.
La data de 06 ianuarie 2010, este întocmit raportul de constatare medico-legală necropsică nr. A3/894/2009, întocmit după efectuarea autopsiei.
Prin ordonanța din 01 iunie 2010, DGPMB dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu obiective precis stabilite.
Termenul acordat pentru depunerea expertizei era 31 iulie 2010.
La data de 22.06.2011 este întocmit un raport de nouă expertiză, greșit întocmit și denumit astfel de INML, calificat de procuror ca fiind de fapt raport de expertiză.
Împotriva acestui act au fost depuse obiecțiuni de către părți, obiecțiuni care au fost înaintate INML încă din decembrie 2011.
Începând din acest punct, în acest dosar nu a mai fost comunicat nici un act de procedură, nici un răspuns la obiecțiuni sau alte aspecte care vizau continuarea cercetării, până în martie 2016.
În anul 2014, a fost propusă o clasare a dosarului, însă această măsură a fost respinsă de procuror, întrucât nu erau elucidate toate aspectele care țineau de concentrația propofolului găsită în sângele copilului.
Astfel, încă din anul 2014 au fost cerute Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul INML precizări privind aceste aspecte, precum și dacă acest anestezic era recoamandat pentru un copil cu afecțiunile lui Constantineanu David.
În luna martie 2016, Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML transmite un răspuns în care, de fapt, nu se pronunță asupra acestor aspecte.
Dosarul, aflat sub îndrumarea procurorului Petrescu Corina Maria de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, așteaptă în momentul de față raspunsul Comisiei Superioare a INML si punctul de vedere al uni specialist în anestezie terapie intensivă, cu experiență în anestezia pediatrică, de reputație națională, care să poată răspunde punctual întrebărilor legate de sedarea cu propofol la copii cu scor ASA III. Termenul de raspuns cerut de Dna. Procuror Petrescu a fost 30 Mai 2016. Pana la acest moment 24 Iunie 2016, nu s-a primit nici un raspuns de la INML.
Rămas neanalizat din punctul de vedere al răspunderii penale atât pentru alegerea modalității de sedare, folosirea propofolului ca anestezic pentru un copil de 3 ani, deși nu exista Secție de Terapie Intensivă, dar și întrebările referitoare la concentrația mare de propofol în sânge, dosarul penal, prin modul în care este instrumentat, are toate șansele să nu primească o soluție într-un termen care să poată fi considerat rezonabil raportat la protecția pe care legislația o oferă părinților direct afectați de moartea singurului copil.
Restrictivă în ceea ce privește accesul la instanele de judecată pentru plângerile privind durata procesului penal, fiind un dosar constituit pentru urmărire penală în rem la data de 15.07.2009, legislația în materie nu oferă multe soluții eficiente pentru accelerarea procedurilor.
Exemplul elocvent este și acțiunea civilă de malpraxis începută în anul 2013, suspendată până la soluționarea dosarului penal.
Ne aflăm la 7 ani de la decesul copilului David Constantineanu iar dosarul penal se află încă în faza de urmărire penală. Termenul de prescriere a faptei penale se va împlini în Iulie 2017.
Mafia medico-legală, principalul „apărător” al medicilor vinovați de malpraxis
NOU
mie mi-au zis ca am cancer dupa un control de rutina, apoi nu intelegeau de ce reziliez abonamentul de la ei
NOU
Ce cancer? Ce control? Cum l-au depistat? Si de ce ai reziliat?
NOU
La o prietenă i-au spus că are trei rinichi după o radiografie…
NOU
avea abonament(lol) la rm si i-au gasit cancer (not) si le-a dat mumu
NOU
“nu vreau sa va sperii, dar la cum arata, poate fi cancer de buza!”. Trei zile mai târziu mi-am stors cancerul, era un fir de barba sub piele, infectat. Ce am gândit in acele trei zile…
NOU
nu vreau sa va sperii, dar aveti testament?
NOU
god save the queen
NOU
tuseam destul de enervant, am fost la cotrol la RM, o vaca de acolo mi-a zis ca e cancer in gat, sa merg acasa ca nu am ce face. am mers la panduri cacat pe mine de frica si a ras doctorita de acolo cu lacrimi. aveam o laringita mai complicata, dar nimic mai mult
NOU
Ia uite-i mă ce prompți sunt cu depistarea cancerului atunci când nu e, și cum le ia luni de zile să depisteze un cancer pe bune. Bravos, să tot pleci. Eu aș omorî medicul care mi-ar zice că am cancer fără să am.
NOU
Bă, scuzați apelativul, voi vorbiți serios? Nu de alta dar am un amic căruia ăștia i-au spus ca are cancer la testicule și ăla de frică l-a tăiat în doi timpi și trei mișcări.
NOU
lasa, noi sa fim sanatosi, sa recunoastem casa regala si nevoia ei..
NOU
Se recomanda administrarea de calmant puternic la efectuarea unui RMN? E protocol in cazul copiilor?
NOU
Eu vorbesc doar din experienta proprie acum.
Un RMN este greu de suportat chiar si de catre un adult, mai ales daca ai claustrofobie.
Am fost tinut aproape doua ore la RMN, este traumatizant, zgomot, sa nu te misti, sa stai in nu stiu ce pozitie, sa inspiri etc…
Deci, la copii (mai ales mici) nu cred ca se poate face mare lucru fara anestezic.
Repet, nu stiu care e procedura
NOU
Nu stiu daca e protocol sau nu – dar la RMN trebuie sa stai nemiscat practic. In afara de asta, daca esti claustrofob e naspa… Eu nu am putut sa fac RMN – am intrat pentru 30-40 secunde si m-am cerut afara urgent.
Prin urmare, in astfel de cazuri se recomanda sedarea/anestezia etc.
Nu asta cred ca ar fi problema ci modul in care s-o fi facut treaba asta, cu ce substante, in ce conditii etc ( de ex fara medic anestezist – nu prea faci anestezii…)
NOU
eu am facut rmn cu zeama de adormit pt ca nu imi plac spatiile mici si lemnul. nu stiu cat de puternic este dar nu am avut probleme. poate ca si pentru ca am o constitutie gen robusta
NOU
wtf? un rmn este neintruziv, complet safe, fara radiatii ionizante. ce e asa greu de suportat, in afara de claustrofobie (reala, nu inchipuita)?
NOU
Functie de tipul investigatiei, un RMN poate dura intre 30 min si 120 min. La mine 30 min a durat un RMN la genunchi, 2 ore a durat un RMN pentru tot corpul. Dupa o ora, claustrofob sau nu, te ia cu calduri iar vibratiile si zgomotul transforma orice RMN intr-un chin. Iar orice copil pana in 7-8 ani va rezista cu greu. De aici si necesitatea anesteziei.
NOU
Intre timp in afara de rebranding RM si-a schimbat actionariatul de vreo 2 ori, CEO-ul de 4 ori si nu sunt convins ca vreun cadru medical de atunci mai lucreaza acolo… Cine-i vinovatul, cine, cine?
NOU
@Mark 785: e simplu, nu e chiar atat de dificil.
Raspundere profesionala / penala – medicul care a facut anestezia, daca e gasit vinovat. Potential nenea care a mintit ca exista defribilator, daca a mintit cineva.
Raspundere civila – spitalul in solidar cu medicul / mincinosul de mai sus, indiferent de actionariat. Potential drept de regres al spitalului impotriva medicului si /sau al actionarilor noi asupra celor vechi. Chiar nu e dificil.
NOU
Stai așa, că nu înțeleg. Copilul a murit în 2009 la Regina Maria, rețeaua privată de căcat sub formă de sănătate, cel mai probabil din cauza anestezicului și a lipsei unui defibrilator funcțional, iar fapta se prescrie la anul? Pe bune? Nimeni nu-i vinovat? Nici conducerea, nici anestezistul, nici doctorii? Dacă au trecut 7 ani în care nu s-a făcut mai nimic, și, dacă nu se rezolvă cazul într-un an, dosarul este clasat, ne putem mâna în cur și gata, ura și la gară? Înțeleg bine?
NOU
da
NOU
Propun să-i strângem pe toți responsabilii, începând cu conducerea și terminând cu medicii, și să le dăm numai la coițe, timp de 7 ani, așa, non-stop. După care îi internăm de urgență într-un spital românesc și le tratăm rănile și umflăturile cu dezinfectanții ăia minune de la Hexi, să fim siguri de-o treabă bine făcută.
NOU
Pe mine erau aproape sa ma omoare in 2008 cand inca erau CMU.
Facusem o alergie care arata asa de urat incat imi era frica sa nu fie altceva. Aveam abonament de firma si m-am dus la o consultatie la ei.
Dupa ce am dictat istoricul medical complet, inclusiv chestiile la care eram alergica, cu mentionarea clara a medicamentelor din aceasta categorie, imi da un compus care se jura ca nu are asa ceva si ca e sigur. Si desi m-am uitat pe prospect, dat fiind denumirile diverse pt aceasi substanta activa am zis ok hai sa iau.
A doua zi dimineata, dupa ce am luat pastila respectiva, am ajuns la urgenta mai mult moarta decat vie. Evident ca n-am avut cu cine sa vb despre incompetenta unui doctor acreditat de ei.
De atunci fug de ei si recomand acelasi lucru tuturor.
NOU
si unde te duci? sunt cam aceeasi medici (putini) peste tot..
NOU
Sanatatea trebuie sa fie de stat si nu privata. Daca e privata, ori n-au echipament ori n-au personal competent, ori te opereaza si daca nu ai nevoie, ca deh, trebe bani
NOU
Si totusi nu e chiar asa. Poate sa fie privata, atata timp cat e bine reglementata.
NOU
Si jura-te pe Biblie ca nimic din ce ai spus tu acolo nu se aplica si sistemului de sanatate de la stat…
NOU
Intrebare putin pe linga. Oare dosarul de omor a lui Sorin Rosca Stanescu cind a treceut peste spatiul verde care delimita sensurile de mers oare tot in cercetare se afla si acum? Parca a reusit sa omoare un motociclist atunci.
Stiu ca la doi ani de la crima dosarul era tot in faza de cercetare.
NOU
Rectificare: era vorba de Cornel Nistorescu si nu a murit nimeni din fericire. Dar restul ramine la fel, www.hotnews.ro/stiri-esential-5224413-video-accident-grav-capitala-jurnalistul-cornel-nistorescu-lovit-doi-tineri-care-circulau-motocicleta.htm
NOU
Si eu a trebuit sa ii fac copilului de 6 luni rmn. Conditia e sa stai complet nemiscat, ceea ce e destul de greu pentru un bebelus. Solutia e sa il adormi, oricat de mult ar lua, desigur fara ai pune in pericol sanatatea, daca asteptatul il poaye afecta. Anestezia era absolut ultima optiune.
Imi pare rau sa aud de durerea si nedreptatea parintilor.
O solutie ar fi sa se mediatizeze cazul cat mai mult si sa se faca presiuni asupra autoritatilor…..dar noi nu avem presa care sa actioneze din principii etice. Contractele de reclama cu astfel de institutii si prieteni ai institutiilor sunt grase si nu merita rupte pentru un biet copilas.
NOU
Pentru cei care sufera de claustrofobie va recomand rmn-ul deschis. Am fost si eu la rm pentru un rmn si nu mi a placut deloc… era prea mic, extrem de zgomotos, personal neprietenos si necooperant. Am refuzat anestezia. Am gasit unul deschis si mai putin zgomotos si la un pret mai mic. Nu dau nume ca nu vreau sa se interpreteze ca fac reclama. Daca primesc acceptul o sa revin cu un reply. Oricum.. la o cautare mai atenta pe google o sa gasiti ce si cum.
NOU
Partea cu RMN-ul deschis este în regulă atâta timp cât cât îți trebuie pentru o zonă de la piept în jos. Dacă trebuie să faci la cap, sunt 30-45 min. Eu sunt claustrofob și am fost foarte aproape să rup patul unui RMN din Constanța. Singura soluție era să-mi facă anestezie totală (ceea ce mi se pare EXAGERAT). Noroc că am găsit un aparat deschis în București, altfel traversam țara :/
NOU
eu am fost la baia mare cu mama, pentru un rmn. 1000 de lei plus doua amenzi de 350 de lei platibile in 24 de ore. plus benzina si cazare
NOU
Regina Maria are contracte încheiate cu multe firme de crewing (navigat) din/cu sediul în Constanța. Nu puțini sunt băieții care din cauza unor diagnosticări deampulea nu au mai putut pleca / continua cu firma care aveau contract. Incompetența lor miroase mai tare decât clorul de la Hexi Pharma
NOU
Rusinos ce se poate intimpla din pacate multe firme,corporatii au contracte incheiate cu RM in care angajatii “beneficiaza” de asistenta medicala prin pachetele de asigurat care le aduce un venit garantat frumusel de aceia isi permit sa faca ceia ce fac refuzind pina si un tratament injectabil la cei care au acest drept prin asigurarea platita de firma,probabil o fac pentru a scapa de acesti pacienti pentru a le ramine timp ptr.cei ce platesc cu bani jos,ar fi de dorit ca firmele care au contracte incheiate cu RM si platesc sume importante sa-si intrebe angajatii cit de multumiti sunt de serviciile oferite de acestia.
NOU
Off-topic, da’ nu ma pot abtine. Am crezut ca le-am vazut pe toate in viata asta, da’ azi lumea mi s-a dat peste cap: o minoritara de-a noastra s-a prezentat de dimineata la usa platatiei pe care lucrez si, c-o franceza impecabila, mi-a lasat un CV pentru patron, pentru orice eventualitate. Wtf?
NOU
… Quoi?
NOU
Vestea buna, ca sa zic asa, este ca termenul de prescriptie e de 11,5 ani pe codul vechi sau 14 ani pe codul nou. Deci timp ar mai fi.
NOU
Termenele de prescriptie sunt de 15/10/8/5/3 ani in ambele coduri, fapta aceasta se incadreaza la termenul de prescriptie de 8 ani. Nu stiu de unde ai scos 11.5/14.
NOU
prescriptia speciala.
pe codul vechi e 8 plus 4 ani, iar pe codul nou e 8 plus 8 ani.
am calculat eu de-amboulea in comm,
deci in 12 sau 16 ani se implineste termenul de prescriptie, Pariez pe 12 totusi. sper ca iti dai seama de ce. 🙂
NOU
Tot 16 e si pe vechiul cod, prescriptia speciala activand cand termenul este depasit cu inca o data. Bineinteles daca procurorul nu indeplineste acte procedurale ce trebuie aduse la cunostiinta inculpatului fapta va fi prescrisa dupa 8 ani.
NOU
Sarcina extrauterina – am stat cu baxul de hartie igienica cateva zile dupa mine. Noroc ca am fost si la alti medici dupa – totul era ok. Bebe are deja 3 ani :). Inca mai am hartia cu diagnosticul.
NOU
imi aduc aminte. fmm de idioti…
NOU
Actele de procedura intrerup cursul prescriptiei. Prescriptia intervine doar daca au trecut cei 8 ani in cazul acesta de la ultimul act de procedura sau daca se implinesc 16 ani de la comiterea faptei.
NOU
Nuuuu, spectacolul trebuie sa continue.
language-rights.eu/brexit/index_files/Page429.htm
NOU
Sarut mana si multumesc! Voiam sa imi fac abonament pentru cei din familie la ei.
Bine ca am aflat! Scuze de offtopic: de Medlife ce stiti?
NOU
Am avut abonament la ei pana in clipa in care am avut nevoie la dermatologie si am sfarsit cu o doamna doctor care un sfert de ora mi-a prezentat niste chiloti elastici, extraordinari, nemaivazuti si nemaintalniti. Am intrat vaca si am iesit bou. Sa ma fulgere daca am inteles legatura dintre dermatologie si acei chiloti. Si nu am inteles de ce mama dracului tot insista sa facem test sifilis si eu si sotul pentru dermatita mea. Ura si la gara!
NOU
Intamplarea facea ca acum 3 ani si ceva, cand sotia era insarcinata , sa am abonament prin firma la care lucram la Regina Maria. Bineinteles ca am platit ca sa o includ si pe sotie in abonament si sa beneficieze de toate controalele din timpul sarcinii in mod gratuit la ei.
Pentru cunoscatori, ecografia de trimestrul doi e foarte importanta. Ei bine, am avut marea onoare ca acea ecografie sa fie facuta de marele director medical Hadi Rahimian , specialist de mare clasa care ne-a asigurat ca totul e perfect si bebe e bine sanatos in burtica.
Sotia fiind mai paranoiaca se inscrisese pe lista de asteptare a unui alt doctor si norocul a facut sa se elibereze o programare asa ca a refacut ecografia si acolo, ca sa fie ea linistita. Surprize surprize, copilul nu era bine deloc, unul din vaselede sange care asigura oxigenarea copilului nu era ok deloc. A urmat tratament medicamentos iar cel mic s-a nascut cu scor APGAR 10.
Daca sotia mea nu era paranoica sa faca ecografia din nou si stateam sa ne bazam pe marele director Regina Maria, acum noi cresteam o leguma sau chiar nu aveam copilul viu.
NOU
Well, cea mai la îndemână soluție ar fi fost un boicot la scară națională. Dar cum solidaritatea nu a funcționat niciodată la români, lumea se înghesuie să nască la RM, că “sunt profesioniști”
NOU
sa te tratezi de cancer la regina maria doar daca vrei sa te sinucizi, recomand oncoloaga din Brasov de la frigida maria, daca te-ai trata acasa mancand vreascuri ai avea mai multe sanse sa scapi de cancer decat la frigida maria
NOU
Firma la care lucrez are contract cu Regina Maria. M-am dus la ei cu o problema la genunchi. Mi-au recomandat fizioterapie.
Am mai incercat un medic privat, doar ca sa fiu sigura. Rezultatul: cartilaj lezat – 3 saptamani de injectii in genunchi si totul a fost parfum de atunci. Si n-am avut nevoie de fizioterapie, pentru ca ar fi fost cu adevarat frectie la picior de lemn.
NOU
Dupa 7 ani nu s-a schimbat nimic 🙁 Asta s-a intamplat anul acesta:
www.funparenting.ro/voi-cei-care-mi-ati-ucis-copilul/