România e vestită pentru autostrăzile sale. Mai exact prin lipsa lor, cred că doar moldovenii au mai puține autostrăzi decât noi (și aici mă aventurez, nu am fost niciodată în moldova). Practic, avem 2 cioturi de autostradă importante, A1 și A2.
Trecând peste această introducere insipidă, despre care nici eu nu știu unde vrea să ducă, m-am obișnuit ca vara să merg, aproape în fiecare weekend, la mare. Ori mă opresc în constanța, ori trec prin vama veche și plec acolo unde plajele sunt curate și bulgarii serviabili.
Adică trec săptămânal pe A2, prin acei primi 35 de kilometri de dezastru cu găuri, kilometri pe care nu îi repară nimeni, pentru că acolo e de muncă, nu doar chiuretat asfalt și turnat altul mai prost în loc, cum fac mafioții de la compania de autostrăzi.
Și ajung la km 50. Unde este prima benzinărie de pe autostradă, un OMV.
Oameni buni, vă spun, fără exagerare, EVERY FUCKING TIME când trec pe acolo, benzinăria aia e plină de oameni. E plină de bucureșteni, poftim, nu de oameni. Plină de mașini de bucurești, trase frumos pe dreapta, cu proprietarii lor odihnindu-se, relaxându-se, bând o cafea.
DUPĂ FUCKING 50 de kilometri, care practic de fapt sunt vreo 35, că km se măsoară până în centrul orașului, nu de la ieșire. Adică au plecat de acasă de 15 minute, după care s-au oprit la OMV, să ia o pauză de masă și cafele.
DE CE??
NOU
1. Daca te uiti in urma.. foarte multe plicuri/valize s`au dat in benzinarii pe autostrada (si la noi, si afara, sunt foarte multe cazuri)
2. dupa cum tu ai spus, primii 35km sunt gropi, hopuri/damburi.. nah.. un sofer mai neexperimentat, tre sa tina mai sanatos de volan pe bucata aia, ca sa nu plece de pe drum.. asadar dupa ce trece de ea, e putin mai obosit si se prea poate sa vrea o cafea/energizant.
3. iar, cum spui tu, ai facut 35km/autostrada, dar daca intre timp ai stat 2 ore in aia 15km in oras (lucru foarte probabil), e foarte posibil sa ai nevoie de o pauza
NOU
Salut
ca lucrator in bransa, statistica arata cam asa ( aproximativ):
25% se opresc la pipi
10% se opresc sa alimenteze, ca au plecat “tandala” la mare. Chiar daca combustibilul e cu 10% mai scump decat la statiile de pe iesirea din Bucuresti.
5% pentru ca chiar au nevoie sa isi ia o apa/cafea/ceva
restul pentru ca e trendy sa te opresti la o cafea pe autostrada. Chiar daca tot ce cumpara ei e cu 10 – 15% mai scump decat la statiile de pe iesirea din Bucuresti.
NOU
Omv – noul Dorobanti 🙂
NOU
Si restul de 27,5% ce fac? Se intorc?
NOU
Crede si nu cerceta!
NOU
Pentru că s-au plictisit de atâta autostradă (bine că nu avem mai multe sau mai lungi), pentru că ăla micu face pipi, pentru că doamna și-a adus aminte că nu a luat nu știu ce, pentru că se așteaptă unul pe altul, pentru că OMV e poate (dar nu bag mâna în foc) singurul lanț de benzinării care arată aici cam cum arată spre vestul Europei, pentru că e trendy și românii sunt mega-ultra-super pasionați să demonstreze lumii că ei nu sunt niște săraci care nu-și permit o cafea de la OMV (sau un grătar, moartea pasiunii pozele cu mâncarea “uite mamă, săptămâna asta mâncăm carne”)…
NOU
Selfiurile #spremare nu se pun din mers, boss.
In plus, cafeaua si croissantul sunt mai frumoase in OMV, doar nu vrei sa apara in poza cu 7days si nescafe de la aparat la un leu #casaracii
NOU
Dar de aia ce se odihnesc pe banda de urgenta ce zici? Pe A1, intre Lugoj si Arad, aproape la fiecare drum vedeam pe cineva oprit pe banda de urgente sa-si intinda oasele sau sa manance ceva. Catre mare n-am mai mers de mult, dar tin minte ca si acolo se mai opreau oamenii la un picnic pe autostrada.
NOU
ca sa intre mai repede in spiritul de vacanta… cafea servita la masa, soarele sa te mangaie pe obrajori, sa te imbulezsti pe la baie, tejghea, terasa, sa te afume unu cu ceafa lata in timp ce savurezi un pet 0.5l de borsec plat. #numazic
NOU
aaaa uitasem de domnitele, care nu-i asa, stim cu totii cum pipi-pauza e din 28 in 28 de minute
NOU
@ardeleanu’: nu știu peste ce domnițe ai dat tu, dar eu mă poți ține chiar și 29 minute!
NOU
Nu ştiu peste ce domniţe aţi dat voi, dar pe iubirea mea nemărginită, dacă-şi înghite saliva, o apucă “pipi mare”. Frumos era înainte de autostradă. Dă-i şi depăşeşte 573636 camioane, după care le inventariam, din nou, pe durata lu’ pipi.
NOU
@hazbizarai nu o mai obliga domle sa-si inghita saliva. las-o sa stucheasca. alternativ ia-i seminte.
NOU
>”România e vestită pentru autostrăzile sale. Mai exact prin lipsa lor, ”
Jupane, la fel sta si minunata, sublima, noastra industrie… care lipseste cu desavarsire.
> cum fac mafioții de la compania de autostrăzi.
CNADR-ul? Ca nu se face nimic fara ei.
>DUPĂ FUCKING 50 de kilometri, care practic de fapt sunt vreo 35, că km se măsoară până în centrul orașului, nu de la ieșire. Adică au plecat de acasă de 15 minute, după care s-au oprit la OMV, să ia o pauză de masă și cafele. DE CE??
Una e sa te caci si sa bei cafea pe timpul tau liber, alta e sa te caci si sa bei cafea din timpul serviciul, ca tot mergi cu masina, nu?
NOU
De obicei pe autostrada opresc la prima benzinarie pe care o vad, in speranta ca au sandvis d-ala bun la 5 lei, de care nici macar in benzinariile din Bucuresti nu prea gasesti, iar in alte supermarketuri nici vorba. Sunt cu speranta ca si o buna parte din ceilalti oameni opresc tot pentru asta, mi-ar placea sa stiu ca sandvisurile alea au mai multi admiratori.
Bune’s .
NOU
eu imi iau de la OMV panini
NOU
Inteleg ca nu e ok sa folosesti cauciucuri vechi, asa ca eu imi iau de la OMV prezervative. Am incredere in ei, stiu ca nu sunt gaurite si stocul trece repede.
NOU
eu as spera ca si altii opresc tot pentru sandvisurile alea ca sa aiva mai multi cumparatori si sa nu ma astepte pe mine sandvisul doua saptamani.
NOU
E punct de intalnire
NOU
– Daca ai plecat din Militari deja ai condus 2 ore pana acolo deci merge o pauza
– Daca ai BMW de BG trebuie sa astepti sa se raceasca putin ca sa mai duca 50 km pana la urmatoarea benzinarie
NOU
Situația este similară și în afară. Și nu vorbesc doar de benzinăria de după Viena unde se opresc toți să-și ia vinietă de Ungaria, vorbesc inclusiv de benzinării de prin vestul sălbatic unde am observat fix același fenomen
NOU
Pentru ca asa e traditia. De mici, bucurestenii, faceau cel putin 2 opriri pana in Constanta. Daca atunci bagai o rosie cu branza pe capota incinsa de la Dacie, acum bagi o cafea cu croisant la OMV. Traditie prietene!
NOU
*Fomism, nu traditie.
NOU
Rosia cu branza pe capota era o lauda fata de ceilalti opriti: Tu n-ai facut pana!
Daca aveai dacie care sa tina pana la mare fara sa repari la ea, trebuia sa te opresti doar ca sa le arati si altora
NOU
povesti. nu exista dacie care sa mearga pana la mare fara pana.
NOU
eu ma opresc la OMV 50 km ca sa ii dam sa manance copilului
NOU
Pai acasa ce-ai pazit ?
NOU
acasa nu-i era foame…plm..
NOU
Cand eram copil si plecam cu trenul nu puteam/voiam sa mananc inainte de plecare. Nu mi-era foame, aproape ca mi se facea rau daca incercau sa ma oblige. In schimb voiam mancare la maxim maximorum 15 minute dupa ce pleca trenul. La fel si frate-meu. Dupa vreo 2-3 calatorii parintii s-au obisnuit si au facut ce-au putut cu materialul clientului.
NOU
cine are copii mici stie, cine nu nu
NOU
Dar opriţii ăia-s toţi bucureşteni? Că pot fi şi veniţi mai din vest. După ce faci 12 ore de la Timişoara la Bucureşti ai opri şi la un pipi.
NOU
Tre să fii bătut în cap ca atunci cînd vrei la mare, din Timișoara să o pornești către Constanța.
NOU
Pai mergi 2 ore prin oras si apoi te bucuri la o cafea ca ai scapat din infern. 🙂
NOU
Fiind asa de scurta autostrada, trebuie sa opreasca romanul pe ea sa o simta mai bine. Si pentru checkin, nu? 😉
NOU
daca n-o luam ATAT de personal, e o stare de fapt doar, si exista o explicatie. care? nu stiu. dar nu e o chestiune de bad or good. daca se intampla un lucru trebuie sa te intrebi de ce se intampla. (Sun Tzu)
NOU
Numai prostii s-au scris mai sus, cu exceptia aleia cu pipi. Al doilea motiv pentru care opresc oamenii acolo, este pentru ca au dormit prea mult si nu s-au organizat, si au plecat la drum fara sa manance, fara sa ia apa/suc/cafea si eventual si fara combustibil.
La fel si la intoarcere, cand multora le tremura chilotii, cu ochii pe acul de la combustibil, prima benzinarie de dupa pod fiind destul de departe.
Motivul numarul 3 este ca la benzinariile OMV, este mai lejer, mai putin aglomerat, mai aerisit, se poate parca in liniste, iar inauntru este curat, ceea ce cam lipseste in oras.
NOU
Nu e regulă, nu întotdeauna, dar motivul ar fi cam ăsta: când plec la mare dimineața nu am timp să mănânc (mă trezesc prea devreme, nu mi-e foame). Apoi până pe autostradă mai fac o oră (nu mai știu dacă am specificat că stau în sectorul 1, e departe de A2), după care urmează bucata cu tâdâm-tâdâm, când în sfârșit se face liniște mi se face și mie foame. Așa că opresc să halesc prima masă principală a zilei.
NOU
“E plină de bucureșteni, poftim, nu de oameni. Plină de mașini de bucurești, trase frumos pe dreapta, cu proprietarii lor odihnindu-se, relaxându-se, bând o cafea.”
Just to confirm… si tu opresti acolo si inca nu iti explici de ce?
NOU
nu opresc acolo, eu nu cumpar de la OMV sau petrom
NOU
Arhi baga de la kazahi, incearca sa tina cu casa :)))
NOU
deci la 130km/h vezi numerele la toate masinile aflate intr-o statie de benzina pe autostrada? you’re good man..
NOU
asa sunt eu, un tip foarte tare
NOU
logic ca nu vede toate numerele…..vede numai localitatea….plm
NOU
Eu cred că vede doar prima literă. De fapt majoritatea mașinilor oprite acolo sunt din Brașov, Buzău și Bihor.
NOU
” Cetin “Arhi” Ametcea 24 Iunie 2016
eu imi iau de la OMV panini”
incep sa devin hmmm….
NOU
mai e un omv, spre iesire. e singura chestie pe care o mananc, ptr ca e buna si nu o gasesc altundeva
NOU
Mai rau ca so_acrele sunteti.
NOU
De bucuresteni?!
NOU
In general este loc de intalnire pentru cei care pleaca la mare in grup.
NOU
Simplu,E vorba de “socializare”.Ca, degeaba te duci la mare,daca nu te vede nimeni,n-ai martori in trafic,nu te pozezi la benzinaria cutare mancand un corn cu cicalata(!).E despre distinctie si faima,nu despre pipi si cacalica,foame&sete,cafea,ciunga,lichid de parbriz.E despre trendy-flendy!Facebook,twitter si Instagram.
Meltenism pur-sange!
NOU
Sa dea check in pe autostrada. Intorc la drajna
NOU
Lehliu e mai aproape…
NOU
asa am facut si noi weekendul trecut – in cazul nostru ne-am oprit ca deja obosiseram stand in atata aglomeratie, plus ca eram cu cei mici si se vedea ca voiau sa zburde si ei un pic…
NOU
14:15
Omv km49
Parcare plină de mașini.
Am trecut rapid, nu am vazut ce numere de înmatriculare aveau.
NOU
De ce nu?
Vrei ca toata lumea sa gandeasca la fel?
NOU
Raspunsul e simplu: Pentru ca sint Bucuresteni.
Ma intreb oare cum ar conduce pe Transcanada.
Pentru cine nu stie: Transcanda e o autostrada de la est la vest in Canada si are 8000km.
NOU
Nu te-ai oprit niciodata la jumatea masturbarii..doar ca sa prelungesti un pic deznodamantul ?:)))
NOU
Moldovenii n-au autostrada. Deloc.