Citeam aseară comentariile de la acest articol și mă strâmbam de râs. Articolul ca articolul, dar comentariile sunt pur și simplu dumnezeu. Stați liniștiți, nu am de gând să mă ocup de vorbărețul acela de Soaresz și chiar nu cred că am de ce să explic oamenilor că un cărător de portocale în Portugalia nu are cum să dea sfaturi de business și de vânzări nimănui. Decât idioților care nu au idee pe ce lume trăiesc și cărora orice conglomerat de cuvinte care rezumează mai mult decât dă-te-n plm devine o apoftegmă. Se ocupă suficient de el alții (1, 2)
Partea haioasă, sau tristă, depinde de la care capăt al organului perceptual privești problema, sunt comentariile. Sunt oamenii care îi iau apărarea ipochimenului și explică cum li s-a schimbat viața profund cumpărând cursurile tânărului cărător de portocale. Sunt cei care întreabă ritos DAR CE AI FI VRUT SĂ TE ÎNVEȚE??? nerealizând că oricărui om cu o minimă pregătire economică, mizeriile alea i se arată în toată splendoarea lor, goale și inepte.
Sunt cei cei clamează că toți denigratorii sunt de fapt invidioși pe succesul lui Vasilică Portughezul, pentru că Vasilică are nevastă tânără (sic!) și mașină. Este însuși Lorand care explică doct cum că toți cei ce nu participă la curs sunt niște ignoranți care nu vor să își schimbe viața.
După ce citiți comentariile, citiți aici lista erorilor logice din mintea umană. Veți înțelege câtă perversitatea penală este în exprimarea business adviserului cărător de portocale și cât spirit de turmă și capacitatea de asimilare a prostiilor are turma, plătitorii de 800 de lei pentru un CD.
Sau, dacă considerați totuși că NLP-ul este ceva extraordinar, puteți fi niște lideri adevărați mergând, pentru doar 950 de euro, desigur, doar dacă cumpărați din timp, la un curs de lideri adevărați, care învață cum să fie lideri.
NOU
Eu cand il vad pe Lorand asta ce success are, incep sa prind curaj.
M-am gandit sa vand sticlute cu apa sfintita de Arsenie Boca, la cantitati mari dau si discount.
NOU
N-ai inteles in ce business activeaza baietii astia. Astia is organizatori de spectacole si edituri. Un fel de cenaclul flacara dar pe bani seriosi. Apa sfintita e o completare si o vinzi la taraba de merch impreuna cu tricouri, paste de dintil, detergenti, icoane. Asa ca prima data scrie o carte sau roaga-l pe Becali si fa turneu.
NOU
în aprilie vine băiatu’ și v-aduce apă direct din iordan, la sticluțe de care vreți voi (mari, mici, rotunde etc)
am trecut chiar ieri pe la ghenezaret să văd cum se varsă iordanului – dacă e limpede sau mai bag eu un filtru
aștept comenzi ferme, rog seriozitate.
NOU
asi vrea sami cresc si eu afacerea la cupa D
cine poate sami dea numarul de telefon a lui Lorand sau al lui Cristi Dorombach ca am vazut ca se pricepe
NOU
Asta-i ala de a jucat la Liverpool si acum e la Barcelona?
NOU
Musca din ei, mama lor de ignoranti.
NOU
Esti un ignorant!
NOU
O vorba din batrani spune ca e gresit moralmente sa tolerezi fraierilor sa isi pastreze banii.
Eu inclin sa cred ca e adevarat, si mai mult decat atat, eu cred ca este o datorie cetateneasca sa colectezi de la imbecili banii pe care ii au si ii vor cheltui aiurea sau mai grav, ii blocheaza la saltea si astfel ii scot din circuitul economic.
Asta fac toti enelpistii de pe lumea asta, NLP-ul e o simpla taxa pe prostie, o forma eleganta de a colecta o particica din capitalul unei tari risipit pe la prosti si a-l reintroduce in circuitul economic. NLP-istii compenseaza o parte din ineficienta ANAF-ului.
La fel ca si rujurile (un pic de grasime de porc colorata in rosu si vanduta la pret de hightech), la fel si pacanelele.
E gresit moralmente si economic sa tolerezi fraierilor sa isi pastreze banii.
NOU
#amin. de aia exista cursuri de leadership:))))
NOU
pentru toti ceilalti, care nu se califica pentru NLP, leadership si cursuri de social media exista echipele BOR care colecteaza in restul timpului: de pasti, de craciun, cand iti naste nevasta, cand iti moare soacra, cand simti nevoia sa ventilezi…
NOU
Eu il propun pe Corcoran la Premiul Nobel pentru economie. Pe bune, a reusit in 10 randuri sa sintetizeze esenta economiei capitaliste 🙂
NOU
Eu inca vreau sa creez conexiune si impact….plm.
NOU
@romeo ce fantezii de meteorit ai si tu. Conexiune, impact and shit…
NOU
@Romeo
“Conexiune” poate fi o referinta la un circuit ce se inchide.”Impact” -la punctul final al unei traiectorii balistice.Eu zic sa-ti revizuiesti bucketlistu’ ,ca se poate sa beneficiezi de coaching si programare neurolingvistica finantate de stat,eventual cu traineri de peste ocean…
NOU
Obect de studiu pentru neinitiati…www.zoso.ro/apropo-de-coach-si-traineri-dragos-barbalata/
NOU
La fel si cu masinile :))
O tabla contorsionata in forma de OZN si vopsita sa-ti ia rasuflarea.
Hai ca putem extinde si la telefoane.
NOU
Un fel de Octavian Paler
NOU
Să zică și nea Ion, că și el e ohm. 🙁
NOU
Eu nu inteleg de ce va chinuiti atat de mult sa ii desteptati pe prosti. In cazul articolului de mai sus tocmai aparut, cu Olivia Steer, inteleg, ca au de suferit si copiii, dar in cazul acestor retardati care cred fabule nu va avea de suferit decat buzunarul lor. Eventual daca or imprumuta bani de la cineva ” pentru investitii de succes 100% adevarat reteta succesului ” vor primi si o binemeritata bataie .
NOU
e o țeapă, dude, nu ai cum sa tolerezi asa ceva. ca om, nu poti sa te simti bine trecand cu vederea, e ca si cum as vedea un caritas sau un delphin si as zice da-i in mortii lor, lasa-i sa le ia banii…
NOU
Fucking hater care este tu. Cate pishcoturi scoti tu pe an din blog? Sunt ferm convins ca nici 10% din ce scoate mascariciu ala!!!
Apa, aeru si fraieru 🙂
NOU
Fun fact: Cred ca mai pe la pranz imbecilul va posta un mesaj pe aici, in care va abera putin, eventual iti va spune ca te apreciaza si iti respecta opinia si te va invita si la un seminar gratuit.Eu vreau sa ii transmit de pe acum multa sanatate…gen Olivia Steer.
NOU
Ar face bine sa puna mana pe o carte in loc sa citeasca blogul asta.
NOU
Am fost acum 3 ani la un seminar gratuit de-al lui si mi-a placut. Si am inteles de ce e nevoie de astfel de oameni. Nu toti se pot descurca bine in jungla urbana, din cand in cand e nevoie de un “parinte” care sa te mai sfatuiasca putin. Daca ar reusi sa scape de accent ar fi si mai bine.
NOU
Smecher bai ,pai daca te uiti pe harta aia unde tine spectacole numa’ judete cu locuitori avuti.Nu tu un Vaslui ,un Teleorman .Imi pare rau pentru Tim ca i se scad sansele la un viitor egal.
NOU
Tim și cu freige sunt la curs.
NOU
Tim are in continuare 100% sanse pentru ca este de etnie si ajutoarele nu sunt limitate geografic pentru funnypeople.
NOU
Propun un fel de Szoaresmetru – ca la siturile cu donatii unde isi pun nivelul de bani deja primiti de la vizitatori.
Pune unu din asta si de cate ori cineva care a ajuns sa citeasca, ori la tine ori la ceilalti care au scris despre subiect, si au decis sa NU se mai duca la un astfel de “curs/conferinta”, sa dea un click.
Apoi putem “numara” cati romani au fost salvati 🙂
NOU
Una e sa mergi si alta e sa fii prostit. Eu de exemplu ma duc la prezentari de MLM-uri cu un prieten numai asa sa ne binedispunem. Ultima a fost Organo Gold. Mai aplauzi mai vezi tineri plin de vise care urmeaza sa-si ia in curand o doza de realitate in freza dupa ce cheltuie banii de chirie…
In curand ma duc sa il vad si pe Soarez. Indata ce am timp.
NOU
Bre domnu FlorinC…esti putin masochist matale….
NOU
@florin mai bine mergi la webstock, zilele biz & friends, te distrezi la fel si aia dau si de mancare.
NOU
Asta-i Freigedank. De aici are el toti banii facuti usor. Acum inteleg totul .
NOU
Jur ca nu mai intru pe blogul tau daca il mai afisezi pe Lorand asta
NOU
Un argument bun vazut la pitici gratis: “Nu ai cum să spui lucruri despre afaceri la 100 de oameni cu afaceri diferite, care să fie aplicabile la toți, fără să fie truisme și banalități. ”
Cel mult motivatie gasesti la cursurile astea. Afaceri inveti doar facand afaceri.
NOU
blacklamb.co.uk/motivationalphrasegenerator/
NOU
Apoflegma?
NOU
SC SOARES CONSULTING SLR? Omu’ era cu capu’ la masina aia misto de la Mercedes.
Daca n-ar costa (si asa de mult, serios, 950 de euro?) as merge si eu pe 13 mai sa vad cat de luminat ies de acolo.
NOU
M-a distrat cea mai penibila scuza pentru semianalfabetism oferita de un nenea care scrie “dute” si apoi se otareste la una care l-a corectat;
“De obicei, eu cand vrequ sa depistezi prostia … uneori fac o greseala gramaticala de genu si intotdeauna am succes cu cautarile cand vad cine semnalizeaza greseala si ATAT, ca alte argumente nu iti vor da la ce ai scris ca nu ii duce capu, stii ?”
Spre rusinea mea credeam ca cei care scriu cu greseli de ortografie sunt semianalfabeti. Se pare ca eram in eroare, ei fiind de fapt genii in plin proces de depistare a prostilor.
NOU
Am fost si eu la un seminar de gen, de data asta cu Liviu Pasat de la “trezeste banii in viata ta”, copia perfecta a lui Bob Proctor din anii 60 tradusa in romana. Sala era mare si plina , infuzia falsa de optimism era la ea acasa. La sfarsitul seminarului cei din sala au fost pusi sa sara in sus si sa strige cat pot de tare ca au succes, sunt prosperi etc, exact ca intr-o secta.
La un moment dat era un exercitiu Vizual-Auditiv-Senzorial-Kinestezic – trebuia sa te gandesti la o fraza importanta pentru tine (de ex “eu sunt prosper”) si sa o treci prin toate cele 4 stiluri, la Auditiv trebuia sa iti freci urechile si sa repeti ” eu sunt prosper” si efectiv oameni de toate varstele si conditiile au inceput sa isi frece urechile cu pofta si sa isi repete fraza de putere. A fost o imagine infricosatoare , cat de usor se pot manipula niste oameni care nu gandesc pentru ei insisi.
In rest aceleasi clisee motivationale ieftine si impachetate frumos. Oricum seminarul a fost un real “succes” pentru ei .
A … si apoi au impartit borcane pe care scria ” sunt un excelent manager al banilor” si care ulterior trebuiau umplute constant cu bani, pentru a “pastra vie vibratia prosperitatii si a banilor”
Oricum… se invart sume foarte mari de bani in acest domeniu “motivational” si de cele mai multe ori sala este plina.
NOU
Asta i cea mai nefireasca asociere de termeni din cate s au nascocit in ultimul timp…eroare logica ?