Circula, săptămâna trecută, mizeria asta, pe internet, un laudatio penibil despre ce bune sunt generațiile alea care au acum de la 45 la 60 de trandafirași roșii în buchetul vieții.
Știți, de fapt, ce e această generație?
Generația cea mai mizerabilă din ultima sută de ani. Generația pentru care părinții lor s-au sacrificat, fizic și-au dat viețile ca să scape de comunism, dar a ținut la putere comunismul, după revoluția quisdii, în cele mai hidoase forme, nu doar cele reduse la dimensiunea Ion Iliescu. Generația care urla, la APACA, Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne fută. Generația care a distrus orice urmă de speranță pentru copiii lor, care au plecat în valuri în afară. Generația care continuă distrugerea, în continuare, votând întotdeauna PSD și găleți cu brichete. Generația analfabetă care a distrus, la rândul ei, învățământul. Generația care sponsorizează, generos, în anul 2024, construirea de catedrale megalomanice în centrul capitalei, dar nu ar da o bucată de pâine unui copil.
O generație murdară.
NOU
Haidi bre, aia care avem acum 40-45 de ani, aveam maxim 12 ani la Revolutie. Ce draci manifestatie la APACA sa facem de capul nostru? Daca manifestam ca vrem desene animate, ne luam una dupa ceafa de la parinti
NOU
Iar la catedrala doneaza aia 70plus si noii idioti de sub 30, amicii lui neamtu, simion et co. Generatia tiktok
NOU
Ăluia care a scris mizeria asta de laudatio ii doresc numa cuie în janta și Bailey’s in rezervor la Dacie…Generația aia pretins fabuloasă e cel puțin jenantă…La școală scriam că vitele după dictare… Premiile se dădeau pe relații…Avem o baba comunistă diriginta care la ora de dirigenție ne preda muzica mă-sii și umplea tabla de portative care le copiam ca maimuțele in caiet…copiam nu gândeam ..ce respect față de vecini ?? Care vecin – ăla turnător sau pedofil care inca bântuie in fiecare gang sau PB?? … MARȘ MĂ la dracu in cale… O generație care 10 milioane sunt afară… O generație care daca te vrei Păunescu recitandu – le asta , te asigur că vei experimenta bătaie că premiu și scutec ca mențiune … Hai mah nenea pe bune ??? De ce trebuie să îmi fut eu tensiunea și glicemia la 3 dimineața pe buda??
NOU
@muxcs, daca ai facut-o intentionat, felicitari! Sunt doar doua feluri de oameni care pot genera “dezacoarde” si fracturi logice de asemenea anvengura – tie iti ofer suspiciunea de inteligenta!
NOU
Cineva s-a trezit cu fundu’n sus azi… Si nu inteleg de ce…
NOU
intrebarea e, de unde atata putere sa ridice fundu asa sus…
In plus de ce vorbeste el de generatiile astea de 40-60, cand el era in pragul pensiei cand s-au nascut astia de 60
NOU
@luci: acum stii cum e… quod licet Jovi…
NOU
îl mai știe careva pe ioan niculae, fost cel mai bogat român (scurtă vreme) și locotenent la secu? “păi dacă nu noi, cine?” sunt vorbele lui săpate-n creierul meu de bou care n-am emigrat la vreme…
fmm!!!
NOU
Aveam 10 ani la revolutie, ce drac sa fac? :)) Absolut nimeni din cunostiintele mele under 50 nu a votat vreodata pesedeu si toti cei pe care ii cunosc +65 voteaza in continuare cu ei pentru ca “ne-a dat”. Aceeasi generatie care s-a sacrificat continua sa ne sacrifice pentru ca toata viata lor au stiu doar comunism.
NOU
cand curva aia penala de Brucan spunea ca ne vor trebui 20 de ani sa scapam de comunism mi se parea revoltator.
intre timp am mai crescut/imbatranit si am ajuns sa inteleg ca e nevoie de vreo 2 poate chiar 3 generatii (40-60 de ani) ca sa se schimbe lucrurile.
NOU
3 de acum incolo, sa fim precisi
NOU
@babu lucrurile nu o sa se schimbe nici in urmatori 20 sau 40 de ani…pentru ca de 2000 de ani suntem asa cum suntem…o adunatura la periferia imperiilor sau mai nou a ue si nato…
NOU
Ce identificati voi ca fiind comunism e de fapt romanism/balcanism care e aici din veci dinainte lu’ ’46 si mult dupa ’89. Vorba aia, Capitane nu fi trist, Garda merge inainte prin partidul comunist.
NOU
Am 49 de ani si sunt de acord cu Arhi, suntem o generatie de rahat care intre timp a cazut in butoiul de nostalgie, asa este cand te apropii de batranete: te cam prostesti/senilizezi, este normal. Daca am fi avut tabletele , telefoanele si calculatoarele din prezent atunci nu mai eram noi generatia care se juca in tarana si batea mingea in fata blocului.
NOU
Asta-i logic, da ‘ sa fim seriosi cati am strigat la apaca, cati ne-am gonit copiii din tara in valuri (?!?), cati am donat la boratul daniel, etc
NOU
O, unii vor vota cu două mâini Pedone sau Crâstoiu.
Nu’ş la ce m-a pus drăcuşorul de pe unărul stâng să mă uit pe YT, că începuseră să-mi vină recomandari de shorturi cu Predone – prin pieţe, parcuri, etc, luându-se de comercianţi, făcând baie de mulţime, vorbind – tati, un personaj mai grobian ca ăsta rar vezi, pe de altă parte daca vă uitaţi şi faceţi o paralelă cu anumite generaţii o să înţelegeţi de ce e atât de votat.
NOU
lasă-l p’ăsta, că e halima, să vezi ce rupe auer la tineret needucat…!
NOU
Doar ca nu toti sunt in situatia “Cirstoiu ve Piedone”, printre altele si pentru ca nu stau in Bucuresti/nu au drept de vot in Bucuresti. Si nu toata tara se rezuma la scenariul ast.
in afara de asta, un primar are nevoie de consiliu ca sa miste ceva, orice- de la facut chestii bune la furat. Fara consiliu e extrem de complicat-vezi ce (nu) fac Clotilde si Nicusor. 4 ani e o perioada lunga, oricar s-ar pupa bot in bot acum, peste un an or sa se scuipe unii pe altii.
NOU
Nu a fost bine nici atunci dar nici acum cu droguri s.a.m.d….noi ca nație nu facem nimic pentru noi pentru un trai mai bun .. vin festivalurile acum si se va distra lumea si cine naiba sa iasa in strada?
NOU
Toți visam ca suntem speciali și nu murim, noi suntem actorul principal din film
NOU
oh, nu, dar de ce nu mă sună copiii? de ce au plecat din țară? de ce primarul pe care îl votăm oricum nu ne bagă apă sau gaze?
NOU
apa si gazele care vin pe conducta trebuie platite.
NOU
nu zice bine Ricky Gervais? “vindem înălbitor cu mesaj pe etichetă ~NU BEȚI!~; hai să renunțăm 2 ani la etichetă și facem referendum dup’aia…”
NOU
Clar ca postarea asta e gandita ca un circle jerk pentru aia care sunt in target, dar hai sa nu judecam prea dur generatia lor. S-au trezit in anii 90, dupa o viata de comunism, cu tot felul de libertati si “oportunitati”, care i-au coplesit. Efectiv n-aveau de unde sa se informeze si nici cine sa-i invete, in afara de aia care au vrut si au reusit sa-i arda. Adica securistii care au aveau acces la infomatii si stiau de dinainte toate smecheriile. Deci, n-as zice ca e vina lor. Ci a mafiotilor care, cand au pus mana pe putere, au zis ca n-o mai impart cu nimeni.
NOU
O generație care s-a puit si a crescut alta generație de imbecili, nesimtiti, prosti si curve. As spune celor nostalgici : Sictir da-te’n pizda mă-tii!!!
NOU
Ce zici tu e fix lipsa de raspundere individuala care descalifica romanii. E fix vina lor ca nu au citit mai mult si mai bine. Ca nu si-au pus intrebari si nu au gasit raspunsurile corecte. A fost vina lor atunci si acum si e vina celor mai tineri acum.
E vine romanilor ca Romania nu e la nivelul Elvetiei, Olandei. Asta inseamna si ca putem sa facem ceva.
Daca pastram mentalitatea ca e vina oricarui altcineva inseamna ca vrem sa ramanem saraci si prosti.
NOU
@alexnicolae daca subjugi Olanda sau Elvetia sub un guvern autoritar, pentru 50 de ani, apoi le dai drumul si le spui ca sunt liberi, generatia de atunci va fi facut exact cum au facut romanii in 90. Pentru ca nu vor avea exercitiul de a se informa obiectiv si argumentat. De ce? Pentru ca le-a intrat in sange deja propaganda, chiar daca nu sunt de acord cu ea, si le este imposibil sa se duca mai departe cu dobandirea de cunostinte. Iar legat de lipsa de raspundere individuala, tot regimul i-a dresat asa. Ca daca te duceai la fabrica si le ziceai la 10 handralai de acolo sa puneti de o revolutie, statistic aveai toate sansele ca unul din cei 10 sa fie colaborator, iar a doua zi sa dispari pe perioada nelimitata. Ranile astea se vindeca greu. Legat de pastrarea mentalitatii iti dau dreptate, deja nu mai avem nicio scuza acum si e doar un pretext pentru unii sa-si justifice mediocritatea.
NOU
Chiar si asa, generatia asta se considera la alt nivel, ceva deosebit, un pilon al cetatii romanesti. Dar f multi indivizi sunt retrograzi, analfabeti, cu fonfleuri pseudo-intelectuale si chestii d’astea – daca le dai sa scrie, zici ca s tiktokerii de azi. Asta e doar “suprafata”, dar spune f multe. Oamenii astia refuza sa traiasca in 2024. Eu ii regasesc foarte bine pe batranii mei in descrierea lui Arhi. Din pacate. Si as vrea sa i aud zicand sincer: “da, mama, voi tinerii stiti mai bine, sunteti mai umblati, aveti acces la informatie, sunteti adaptati. Noi, cu tuica si macrameul, ni s a dus vremea. Zi TU, TU cum crezi ca e?”
Dar nooo..
NOU
Nu am votat vreodată PSD. Nu o voi face.
Nu am votat vreodată chestii gen PRM, AUR sau altele în cheia asta. Nu o voi face.
Știu, ai alte idei despre apucăturile mele politice, din alea cu “nu ești cu USR, ești împotriva mea”.
Am muncit în fiecare zi a vieții mele, uneori neavând timp să mănânc toată ziua. Nu am cerșit nimic în viața mea, dimpotrivă, am muncit pentru mine și pentru alții mai mult decât merita țara asta nenorocită să o fac.
Trag în continuare și voi trage în continuare de mine pentru tot și pentru toate. Am 50 de ani, aveam 16 la Revoluție. Am vrut să ies pe străzi și am fost închis în casă. La fel și la mineriadă, mi-a fost luată cheia de la casă.
Probabil de aia astăzi sunt viu, ca să te piși tu pe mine. Na, ești influencer și înțeleg că asta face parte din prerogativele tale. Păi să-ți fie de bine atunci, dacă asta ai avut nevoie să faci.
NOU
bogdan, de a lungul anilor, ti am suportat multe cacaturi si am trecut peste ele. e suficient
NOU
@Bogdan: nu e problema lui Cetin ca tu te simti. El a facut o generalizare pe buna drepate. Evident ca nu toti cei 45+ sunt de asa natura, dar aici depinde de fiecare cum o ia. Tu ai luat-o personal.
NOU
@Arhi – Mno, ce să zic, am stat și eu la baza faptului că azi ne muiești de la distanță și că na, ești și autor. Mă mulțumesc și cu atât, zic că am făcut bine.
Că nu erai nici una nici alta fără inclusiv ăștia care sunt niște haimanele comuniste și trăiesc în mizeria aia de România care nu se mai satură.
Am fost un dobitoc, onorată instanță.
NOU
Generația noastră e la fel de penibila ca generația părinților noștri, clasa politică e oglinda generației părinților noștri și a copiilor dumnealor. Arhi are dreptate. Suntem toți o apa și un pământ, mentalitatea nu se schimba natural de la o generație la alta, doar prin forță poate avea loc o schimbare radicala, altfel mai durează. E la fel ca la fumat, ori te lași ori nu. Toată indoctrinarea pornita din 1918 și pana în 1989 ne va urmării mult timp. Nu suntem capabili sa ne recunoaștem greșelile, asa ca le vom repeta pana când vom înțelege asta. Suntem o națiune corupta care preferam sa ne plângem în locul actiunii. Spiritul romanesc… “dacă e sa mor, asta e”.
NOU
Bai deMaio ai comentant fix ca ala de 50 de ani, caruia nu ii dadeam locul in tramvai. “Cum iti permiti nesimtitule, noi am facut x,y,z”. Plm si eu sunt in target, si mi se pare ca articolul n-are mare logica macar prin prisma cifrelor si a anilor, dar de aici si pana a o lua asa personal cu ” eu am sufeirt de foame, doar ca sa nu cer de la nimeni…”, serios ca suna ca bosorogii aia batrani.
NOU
Ca membru marcant a mai sus numitei generatii, ma simt dator sa fac urmatoarele precizari:
O generatie care a mers si s-a intors la scoala pe jos – pai in plm, daca autobuzele erau pline ochi si veneau din an in paste, cum voiati sa ajungem la scoala???? Si acum mai am bataturi de la mersul ala pe jos…
O generatie care, daca profesorul te trimetea dupa creta la secretariat… In primul rand la noi in scoala/liceu nu la secretariat se tinea creta. In al doilea rand, trebuia sa fi “ielev de servici” ca sa se intample asta. In al treilea rand, cand pe mine ma trimetea dupa creta/burete (dupa caz), eu profitam si ma intorceam la sfarsitul orei…
O generatie care bla-bla ceva fara meditatii: s-o creada autorul. Fenomenul meditatiilor n-a inceput dupa ’90, doar atunci am devenit constienti de el.
O generatie care a stat la tabla si a scris cu mandrie in fata clasei (bai unde plm l-ai gasit pe asta…). Da, si pe urma “generatia” isi scotea din par cocoloasele de hartie trimise de colegi.
O generatie care nu mergea cu automobilul la scoala… Oare dl autor stie, are idee cam cat de greu era sa ai un automobil pe vremea aia si cam cat de rare erau? Oamenii nu-si duceau copiii la scoala cu automobilul pentru ca nu aveau cu ce, nu pentru ca nu voiau… Nu stiu, Piedone se pune ca facand parte din generatia asta? Ca am inteles ca el doar cu Mercedesul cu sofer…
O generatie care bla-bla, jurnale, bla-bla teme : eu nu-mi le faceam deloc.
O generatie rusinata sa stea pe scaun bla-bla : haidade…. fugi ma tare. Cati ani ai?
O generatie care a ras mult si in liniste… oare cum poti sa razi mult si in liniste? Daca radeai in neliniste ce se intampla? Ti-o luai….
O generatie care a respectat mult parintii, vecinii si profesorii… Bai, aici…. Sa zicem…
O generatie care a iubit binele, frumosul si adevarul… Mai ales adevarul… Pe bune? Din nou, dl autor , CATI ANI AI????
Suntem o generatie care din pacate nu se mai intoarce! Pai avand in vedere ca foarte multi dintre exponentii respectivei generatii au fugit care incotro mai goniti de mineri, mai de alte probleme, prost sa fie sa se intoarca!
O GENERATIE bla-bla 7 ani de acasa , bla bla…. De la “inaltimea” celor 7 ani de acasa plus inca vreo 20 de scoala in total, pot sa-i spun autorului mizeriei asteia HAI SICTIR cu “Generatia” ta?
Da stiu, am fost (si inca sunt) o japita…
NOU
textul e scris de un comunistoid de 70 de ani care i-a bagat in ciorba si pe aia de 40 pentru ca pitong
NOU
Bai eu am o problema cu cuvantul “automobil”.
1) La mine-n sat e zice masina
2) E mai usor sa zici rata sau masina sau dacia sau chiar autobuzu’ decat automobil.
Oamenii folosesc automatisme, ca asa ii e mai usor creierului sa proceseze. Sunt trasee bine stabilite pe care se descarca neuronii. Daca unul injura cam 90% incepe la fel.
Ori un om de 60+ (presupunem ca n-a scris textul unul de 20) are suficiente automatisme d-astea si n-o sa zice automobil daca o viata i-a zis masina. E f nelalocul lui cuvantul in context …
Daca as fi constipationist as zice ca postul original a fost scris de un ne-vorbitor si tradus cu chatgpt sau copyrighted de un prost (platit).
NOU
@GoGu, din rusa e traducerea, parerea mea.
NOU
o generație săracă
NOU
@GoGu, you sir, you nailed it!
Acum, ca ai adus vorba, si mie imi pare ca, in afara de toata porcaria danpuricista fara nici un suport in realitate, frazarea “nu suna romaneste”.
NOU
Speak 4 yourself pls
NOU
Am putea argumenta ca INDIVIZII care simt nevoia sa disculpe o GENERATIE INTREAGA prin prisma faptului ca experianta lor nu e identica cu cea a majoritatii sunt un turnesol destul eficient al sistemului de educatie prin care au trecut.
NOU
Am putea argumenta, dar ar avea rost?! Dacă ei sunt pe ideea “eu n-am trăit/făcut asta, deci nu există”, ce sens ar mai avea argumentarea? Plus turnesol și alte chestii.
NOU
Data viitoare o sa comentez la modul obisnuit..:(
NOU
Scuze dacă am comentat prostește, dar sunt de acord cu ceea ce ai zis inițial!
Iar comentariile tale la “modul obișnuit” sunt superbe (era să zic aur, da’ n-am vrut să creez neînțelegeri).
NOU
Asa cum zici. Mor cand vad genul asta de postari pe FB. Aia care dau like nu-si dau seama ca politicienii de azi sunt fix din generatia asta, educata in timpul comunismului, cu “valorile” de alta data…
NOU
Je suis petit, așa că întreb boșor..asta, oamenii frumoși aflați la vârsta a doua ( practic în floarea vieții) de pe acest blog: chiar s-a strigat asta la APACA sau e doar un mit urban??
Auzi… ” ..cu automobilul ..” , mă simt ca în cărțile lui Julică Verne; trebuia să pună o poza cu o uliță din aia de sat de acum 60 de ani sau niste oameni cu ziua care mâncau prânzul pe jos, la marginea ogorului, dupa ce au tras de coada sapei, cocoșați la 40 de grade, cu mâinile bătătorite…aia viață..
NOU
chiar s a strigat
NOU
dap. au strigat tanticile alea la apaca cu sarg si adoratie. vezi ca ai un scurt reportaj pe yt, da cautare dupa apaca si petre roman, nu ai chiar sloganul mentionat, da, orisicat, poti vedea cretinismul.
NOU
Nu s-a strigat asa ceva, e un mit urban……lucram la APACA atunci, a fost isterie cand a venit Petrica, asta e corect, dar asa ceva nu s-a strigat……. mitul a plecat de la o gluma din Academia Cateavencu ..
NOU
Ce răspunsuri primesc…sunt la fel de confuz ca ăla care a fost întrebat: cum se spune corect ” Pireu” sau ” Piure” și a răspuns ” La ce? ”
Până la urmă s-a strigat sau nu ? Că de udat sigur ..nimeni nu rezistă la un pulover roșu, frumos, elegant, proletar și la un guler de cămașă pe deasupra..
NOU
Dovada o pot aduce doar aia care zic ca s-a strigat, adica un video ceva, ca astia care zicem ca nu, n-avem cum dovedi. S-a strigat in schimb “nu ne videm tara” de dobitoace care ulterior au ajuns sa stearga babe la cur in italia, de nationaliste ce erau.
NOU
doar ca atunci putea filma doar televiziunea, nu existau camere. eu stiu de asta de la cineva din familia mea, care a fost acolo. si a strigat asta. eu eram acolo, la statuia de la academie, cand se striga Soarele rasare, Iliescu-apare. din pacate, filmari exista doar daca e interesat pentru promovarea istoriei oficiale.
NOU
@Dark_Age: ai mentionat “guler” si banuiesc ca vorbesti de Petre Roman. sunt curios daca ai cunostinta despre una din particularitatile lui, adica faptul ca gulerul si Roman nu erau compatibili decat in anumite conditii. ma rog, conditie.
NOU
Hai sa nu invrajbim gratis de astea, pentru ca unii trimit tampenii pe net…
Nu e cea mai buna generatie, dar nici cea mai rea…
Aia de 40 de ani erau prea mici la Revolutie
Cei de 50 de ani au facut Revolutia impreuna cu unii de 60 de ani
La fel de adevarat este si ca acestea au votat cu 2 maini pe Iliescu si pe altii..dar nici nu poti afirma ca e cea mai buna generatie, nici cea mai rea
NOU
Sa zic asa principial ai dreptate, dar exact nu, mai ales cu generatia aia in jur de 45. Suntem aia care am crescut in saracia si lipsurile anilor 80-90-2000, si dintre aia mai spre 50 de ani au fost aia care au murit ca sa poata parintii lor vota din nou cu iliescu si restul comunistilor.
Dar suntem mai buni decat generatiile noi? NU! Si chiar daca am fi, ar fi o rusine si nu motiv de lauda, ca noi am crescut noua generatie, nu altcineva.
NOU
Ca generatiile mai noi sunt mai bune inclusiv generatiile de drosophila melanogaster din vremea noastra, astia micii sunt saracii bolnavi psihic toti, dar ma rog nu e vina lor, si noi am fi fost la fel daca cresteam doar cu tiktok, insta, fb and shit in bot, plus tablete si telefoane de la 5 ani.
NOU
Daca permiteti, sunt anumite nuante aici.
Nu se stie daca la Apaca chiar asa se striga cu exactitate. Exista insa relatari cum ca in timpul unui mars al simpatizantelor de la APACA, sustinatorii reactiunii penetisto-liberale ar fi strigat de pe margine : curvele de la APACA nu vor kent nu vor valuta, vor doar Roman sa le futa.
La care distinsele doamne respective ar fi replicat in corpore : asa curve cum sintem, pe Petrica noi il vrem! Ar mai fi fost si ceva legat de Iliescu, dar nu mai imi aduc aminte ce.
Cum deja sunt peste 30 de ani, amintirile deja incep sa nu mai fie asa de clare.
NOU
Sa nu uitam ca revolutia a fost in 89. Deci cei nascuti in 90 au acum 34 de ani. Generatii intregi s-au nascut din 90 incoace care au avut sansa de a vota si schimba ceva, sau sa se implice in diverse aspecte ale vietii publice si sa schimbe ceva. Si iata rezultatele. Deci nu e cazu sa aruncam vina pe cei de 60 sau 50 sau cati ani dorim noi… “Suntem toti intr-un cacat”, vorba clasicilor.
Si pe internet, chiar daca e mare si liber pentru toata lumea, se formeaza bisericute/bule fix ca in viata reala. Doar ca sunt bisericute de cateva zeci de mii de oameni, nu de maxim 10 cati ne strangem la o bere. Care e relevanta a 50.000 de oameni la o populatie de milioane? Pai e fix in marja de eroare. Nu conteaza.
Internetul ne-ar putea ajuta sa ne organizam – cateva sute sau mii de oameni normali la cap din diverse colturi ale tarii sa putem comunica si sa facem ceva…organizatie, partid etc. prin care sa schimbam ceva. O facem? Nu. De ce? Habar n-am. Ca “nu se poate”. Si probabil chiar nu se poate. Dar a incercat macar vreun “influencer” sa faca ceva in sensul asta? Sa incerce sa isi foloseasca audienta pentru mai mult decat facut reclama contra cost la sosete si covrigi.
NOU
Cei nascuti in 1990 au putut vota prima data in 2008. Deci, pica rationamentul tau.
NOU
Este gresita fundamental. Generatia 40-45-60 de ani nu exista, nu este o singura generatie. Generatia de 60 de ani sunt cei care le-au futut viitorul celor de 40-45 de ani.
– Sunt generatia care au cumparat apartamentele primite cu 700 de mii de lei in 1992 si le vand acum cu 120 de mii de euro fraierilor de 45 de ani care inca stau cu parintii pentru ca nu isi permit un loc al lor.
– Sunt generatia care si-au invatat copiii sa se faca doctori, avocati si judecatori pentru ca acolo e spaga fenomenala.
– Sunt generatia care si-au facut hanuri ilegale si isi cumpara legi sa le faca legale daca tot sunt construite.
– Sunt generatia care a defrisat Carpatii. nu tigarile.
– Sunt generatia care s-au facut director la filiala Electrica sa poata fura curent pe langa contor.
– Sunt generatia care nu aveau corpul in dezvoltare cand a explodat Cernobalul.
– Sunt cei care au distrus devalizat si furat tot ce au putut imediat dupa revolutie, in timp ce promiteau ca daca mergem la scoala si invatam vom avea joburi asigurate si viata buna intr-o casuta din suburbii cu gardulet alb afara.
– Prostanacii de 40-45 de ani sunt incompetentii si analfabetii crescuti de aceasta generatie de 60 de ani dupa ce au facut praf invatamantul si sanatatea.
– Sunt generatia care urmeaza sa se pensioneze si sa le bata obrazul celor de 40 ca nu produc destul sa le plateasca pensiile.
NOU
Cea mai mizerabila generatie e cea 35-45 de ani.
Cei de 50-60 au mai facut cite ceva, ceilalti nimic.
Aia pe care ii injuri au peste 60-65.
NOU
“Cea mai mizerabila generatie e cea 35-45 de ani.”
cateva argumente?
NOU
Unii zic că nu a fost nicicând mai bine in Romania ca acum, alții emigrează că nu mai suportă. Unii se întorc că “fie pâinea cât de rea…”, alții votează cu cine trebuie sau cu cine nu ne trebuie . Valabil pt.toate generațiile. Oameni buni și răi peste tot.
Ghetouri pe baza etnică s,au întâmplat și se mai întâmplă în lumea asta, de ghetouri “generationale” nu am auzit.
NOU
@Cristi: cel mai important argument: l-au votat pe basescu si dup-aia pe iohanis. De 2 ori.
NOU
@Emil C(onstantinescu???)
35-45 de ani acum in 2024 inseamna 15-25 de ani in 2004 cand a iesit basescu prima data. se stie ca asta e crema la vot, tineretul. dar sa continuam.
o scurta recapitulare in 2004:
candidati:
baselu, nastase, vadim, marko bela, ciuhandu, jiji becali, petre roman, raj tunaru si inca unii. in turul 2 basescu a luat 5.1 milioane de voturi vs 4.9 milioane ale lui nastase. 55.2% prezenta la vot.
ar fi fost interesant sa gasim si detalierea pe grupe de varsta, dar corect, si eu l-as fi vrut pe Raj Tunaru presedinte. Plm… noi prosti.
sa continuam.
2009
candidati:
baselu, geoana, crin antonescu, vadim, sorin oprescu, kelemen hunor, jiji becali, remus cernea si altii.
aici povestea e celebra, vreo 5.27 milioane la 5.20 milioane. stiu, tot pe Raj l-as fi preferat dar daca nu a fost sa fie am sperat la Remus. Ghinion.
2014
candidati:
ponta, iohannis, udrea, macovei, taricelu, melescanu, kelemen hunor, dan diaconescu, vadim, funar, william branza si altii
iohanelu aproape 6.3 vs ponta 5.3. stiu, noi prosti, plm.. am scris de mana Raj Tunaru dar l-am votat pe William Branza. nu a fost sa fie. cat ghinion
2019
candidati:
iohannis, veorica, catarma, barna, theodor paleologu, kelemen hunor, mircea diaconu, ramona bruynseels, john banu, alexandru cumpanasu si altii. stiu, stiu, Raj nu a castigat nici acum, am incercat cu John. noi prosti.
acum, ilumineaza-ne te rog si explica-ne si noua sa nu murim prosti, cu cine ai vota(t) din aceasta suita de capete luminate? Nu uita, ca sa schimbi ceva trebuie sa votezi iar votul tau este egal cu al lui nea vasile care pune stampila cum ii dicteaza ala cu sticla de ulei in mana. traiasca dictatura majoritatii.
NOU
@emil C: alții după ce au fost conduși 22 de ani de o analfabetă(doctor academician) au votat, veorica dancila și iliescu de două ori.
Voi ați lăsat să scape criminalii copiilor din orfelinatele lui ceaușescu.
Voi, generațiile voastre l-au lăsat să moară de moarte bună pe militaru, pe gunoiul de i. vlad și lista e lungă. Pe vremea voastră când voi erați în putere, mulți puteau fi pedepsiți pt ceea ce au făcut înainte de ’89.
Dar nah, Vă durea la patină, era Dallas, vacanța mare și bingo la televizor.
Deci…daca ați tăcut atâția ani…mai tăceți și de acum încolo. Nu sunteți cu nimic mai presus decât nime’.
NOU
Generatia 35-45 de ani cotizeaza la bugetul de stat cat nu a cotizat toata viata voastra generatia 50-60 de ani, tu-te-n gat Emile :))
NOU
@Emil C, sper ca “C” ala nu vine de la Chivu, ca daca e asa, zau ca te reneg!
Nimeni n-a facut nimic. Fiecare roman, indiferent de varsta, s-a crezut mai smecher decat aia din juru’ lui si a zis ca-i face el pe fraieri. Chiar nu conteaza cati ani au, cu cine au votat, ce au gandit, important e ca (in filmu’ lui) EL era mai smecher.
Eh voila, azi toti sunt “cei mai smecheri” – pe unde scoti camasa, Puia?
NOU
M-am saturat de lamentarile astea de mosi. Cum au lasat ei o tara pefecta si fara datorii si nenorocitii astia o distrug.
Generatia asta e chintesenta fugii romanului dr raspunderea individuala. Daca intrebi, nimeni nu voteaza psd, nimeni nu fura, nimeni nu asculta manele.
Parintii mei au lucrat la o uzina de stat, se fura in draci. Genul de furt care ar pune pe butuci o firma privata in 2 luni, dar fiind de stat, inca se taraie.
NOU
Cine plm a dat rosie ori e dus cu capul ori traieste in padure.
Romanii fura, indiferent ca au salariu 3000 lei sau 3000€. Daca se poate putina motorina, o scula, niste fier…
De asta evit comunitatile de romani. Toti vor ceva in plus, pai plm cand te-ai angajat stiai pentru ce vii, de ce acum mai “indexezi” ceva pe langa?
NOU
Toată hoția asta era tolerată, pentru că și cei cu funcții de conducere făceau la fel, doar că ei furau mai mult. Dădeai un pachet de țigări paznicului și puteai scoate din fabrică tot felul de materiale, fără să te întrebe de socoteală. Oamenii nici nu percepeau treaba asta ca furt. Scoaterea de materiale era privită ca un fel de drept nescris. Se scoteau materiale de pe șantierele de construcție. Se scotea motorină din autovehiculele de transport. Se scoteau ingrediente de la cantine. Era o mentalitate generală să iei de la stat …. că și statul a luat pământurile oamenilor.
Așa de mult s-a încetățenit mentalitatea asta, încât chiar și la 20 de ani de la revoluție, în fabrica unde lucram (fabrică cu acționariat străin), muncitorii furau săpun și hârtie igienică de la baie. Săpun lichid, bă! Se punea săpun dimineața în dozatoare, iar la ieșirea din schimb muncitorii goleau dozatoarele în sticle de apă.
NOU
@Adi: apropo de asta cu furatul, am facut perioada de instructie din armata la jandarmi in Arad, in anii ’90. Pentru ca aveam si atunci ochelari permanenti, li s-a facut probabil mila si m-au pus la cantina. Printre altele, trebuia sa fac portiile pentru micul dejun, pentru ca onoratii sergenti angajati care ar fi trebuit sa faca asta erau niste lepre puturoase si nu venea niciunul dimineata in timp util.
La un moment dat, a fost angajat un nou sergent, era nevoie sa fie trei parca. Harnic nevoie mare, venea inainte sa ne trezim noi la ora sase (parca la sase, nu mai tin minte).
Intr-una din zile am avut salam la micul dejun. Se aducea cu o seara inainte mancarea pentru dimineata, se tinea la frigider daca era cazul. Si au venit patru bucati de salam. Nu eram foarte multi soldati, doua companii de cate 25-30 de soldati si o companie de TR-isti (tot asa, vreo 25). De serviciu era noul sergent. Imi spusese el ca nu e nevoie sa fac eu portiile, ca le face el, dar nu mi-am dat seama de ce vrea asta. Ma uit la baieti in farfurie, doua feliute stravezii de salam. Mai, sa fie a naibii de treaba, cand faceam eu portiile parca era ceva mai mult, ca tot atata primeam si tot la atatia oameni il imparteam. Am prins momentul cand a iesit sergentul din cantina si am bagat mana la el in geanta (ca venea omul cu geanta de voiaj). Ce sa vezi, doi calupi de salam la baiat. Bai frate, doi! Jumatate din mancarea pentru 70 de oameni o furase nenorocitul. M-a prins fix cand scoteam una din bucatile de salam de la el din geanta. A sarit de fund in sus, ca ce caut eu acolo si, cand i-am aratat, replica lui a fost: “Fiecare mananca de unde lucreaza!”. Probabil ca norocul meu a fost ca erau cativa baieti dintr-un ciclu mai vechi la masa (faceau paza si mancau cand ieseau din schimb), ca altfel nu stiu cum s-ar fi terminat povestea asta.
Nu avea mai mult de 25 de ani tipul, adica fix generatia care acum are 55-60.
Nu am o concluzie sau o morala din povestea asta pentru voi, intelegeti ce doriti.
NOU
@marcian: Vladimirescu sau Săvinești? :))
Dacă e Vladimirescu…nu e doar el. Eu am fost in 2000…Era un maistru la bucătărie. El superviza furtul. Toți făceau la fel. Le încărcam mașinile cu mâncarea noastră când mergeau acasă. Și noi mâncam lături.
NOU
@Aradean: Vladimirescu, am fost prima serie acolo, erau amenajate doar cantina, infirmeria și doua corpuri de clădire cu dormitoare (parter doar)
NOU
generație de roboți programați să execute.
NOU
programată-i mă-ta poate
NOU
Rar mi-a fost dat să citesc un asemenea articol defăimător ! Urât poate fi acest individ …și la suflet și la cap !
NOU
@S.J. Posibil și la corp. Mergi cu kalokagathia până la capăt, nu te coì!
NOU
Tragedia reala consta in faptul ca, in unele localitati, astia de la pesedeu chiar au ajuns sa fie cea mai buna optiune, vazand ce candidati au altii…
NOU
Tata primeste cacaturi din astea zilnic, zici ca e o agentie de stiri subterana pentru nostalgici. El are un singur prieten care se ocupa cu raspandit mizerii din astea dar ala nu ia pauza nici o zi,baga 365 de zile de vanturat rahat pe an. Se gasise si un vechi prieten de-ai mei sa ma fericeasca fix cu genul asta de “intelepciune” dar i-am zis pas.
Ma intreb cat e organic si cat e dirijat fenomenul asta.
NOU
Comunismul a produs atei pe banda rulanta. Acum se vad consecintele 🙂 Eh, stiu ca nu suportati…
NOU
hotul roman e cel mai religios hot posibil.
NOU
ia-uite creștinu unde era
NOU
daca ai face un sondaj, ai vedea ce studii au cei bisericosi :)))))))))
NOU
@punkreas – skoala vetii
NOU
Pai și în Biblie zicea Isus la un moment dat ,” hai ba, las-o-n p..a mea de treabă” ,dar a fost eliminată replica la al doilea conciliu de la Niveea”
NOU
eu vreau bani si vreau valuta
restul ramane sa vedem
NOU
Nu sunt bune generalizările!
NOU
www.linkedin.com/posts/daniel-enescu-211861_socialhints-frappedigital-activity-7186219343905443840-6WPz/
NOU
Nu sunt bune generalizarile NICIODATA!
NOU
Eu altceva mă întreb. Dacă generația asta a noastră este așa de bună și frumoasă și atât de educată și respectuoasă, de ce nu a știut să își educe copiii? La ședințele cu părinții se dau unii și alții de ceasul morții: vai, cum e posibil așa ceva?! Păi loazele adolescente, care fac toate porcăriile care țin capul de afiș, ai cui copii sunt? Nu cumva ai generației de 40-50 de ani? Cum ar putea să fie ei altfel decât cum i-au educat părinții?! Și cum vor putea fi altfel peste vreo 20 de ani copiii generației actuale?
Și se poate merge cu raționamentul acesta și în spate. De ce generația actuală este plină de mârlani? De ce dai de ei oriunde te duci, la cumpărături, în oraș, în concedii, acasă, între vecini? Pentru că așa au fost crescuți de părinții lor. Țăranii aceia „cu bun simț și frică de Dumnezeu”, odată aduși de Ceaușescu la orașe, erau aceiași care se băgau în față la cozile de la alimentară, scuipau semințe pe băncile din parcuri, aruncau deșeurile pe fereastră la bloc.
Acuma nu trebuie generalizat, nu sunt toți loaze, nesimțiți sau bătuți în cap, nici din tinerele generații, nici din cele mai în vârstă, există în continuare mulți oameni cu bun simț, dar majoritatea sunt, din păcate, altfel decât ne-am dori. De aceea societatea noastră este așa cum este, de aceea se votează așa cum se votează.
NOU
din ce an este poza, ca sa-mi dau seama care este nea zapada?
NOU
Nea Zapada făcea poză
NOU
Da’ ce, fotografia color se inventase pe vremea faraonilor?
NOU
Râdeți voi, da’ profesorul meu de fotografie de pe vremea aia m-a felicitat pentru poza asta. De-aia vin acum si-i spun: “Multumesc, Nea Ilie de la scularie!”
NOU
Nea Ilie de la fotografie!
NOU
Pupa-i-ați lentila lu nea Ilie.
Băăă, boșorogi de alimentară, poza pe vremea mea nu o făceai tu, o făcea ea.
Zicea așa:
– Vrei să-ți fac o poză?
Și… FLASH. Se desfăcea la halat. Te orbea, nu alta.
Nimic nu știți.
NOU
@nea ilie: nu te orbea. dar nu era caldura si de la frig iti scotea ochii cu sfarcurile
NOU
Eu am crescut intr-o familie saraca la bloc, generatie cu cheia la gat si tot tacamul. Cand eram in liceu, un prieten a plecat in afara tarii o vara intreaga si mi-a lasat calculatorul lui cat a lipsit (eu neavand asa ceva). Jur ca rar am iesit din casa in perioada aia, ma jucam de rupeam de dimineata pana seara. Scandal cu parintii, de citit carti nici nu mai zic. Asa ca toate povestile astea ca pe vremea noastra a fost mai frumos si am facut destule nu tine. Am copilarit cu toate neajunsurile acelei perioadei comparabil cu viata de acum, dar nu am fost vreo generatie mai breaza.
NOU
Voi cine credeți că e mai vinovat pentru România zilelor noastre, împăratul Franz Josef sau Ginghis Khan ?
NOU
Ginghis Khan deoarece nu a reușit sa meargă pana la capat
NOU
In ’89, inainte de a ne face pionieri cu cateva zile, am avut la scoala o inspectie unde ne-au intrebat ceva despre tov. Ceausescu.
Mandra ca retinusem ce se vorbea la radio in dimineata aceea, am repetat papagaliceste ceva despre tov., congresul al xiv-lea si pcr. Invatatoarea si inspectorii mi-au zambit cu gura pana la urechi si m-au felicitat.
In seara aceea, ne-a sunat tata, care lucra in Turkmenistan. I-am zis ce am facut la scoala; nu o sa uit niciodata pauza… linistea aceea cand stii ca ai dezamagit Teribil pe cineva. M-a intrebat (riscand): cum ai putut sa spui asa ceva?…
Nu toti oamenii din generatia 70+ de acum (daca ar mai fi trait) erau lingai, lipsiti de demnitate, hoti, beneficiari de avantaje. Nu toti il pupau in dos pe tov.
M-am intrebat de multe ori cum ar fi fost vietile lor daca nu ar fi trait in mizeria de communism, daca si ar fi putut folosi intelligenta, cultura sau spiritul antreprenorial.
Tin minte ziarele cu articole despre Ratiu si Campeanu, afisele cu cheia (simbolul CDR) si dezamagirile ulterioare.
FMM de communism, ca ai distrus viata unei generatii (cel putin)!
NOU
Toate ca toate, dar parca nu erau asa multi drogati cu masini puternice pe strada!
NOU
parca nu erau asa multe masini pe strada
NOU
Nici strazi nu prea erau…
NOU
Nici toate ca toate nu erau.
NOU
si parca se gasea greu
NOU
Eu as vedea, cu toata modestia, ca cea mai “rea” generatie, nu mai stau sa caut alt termen, generatia de dinainte de cea spusa de arhi-cu parintii si educatorii care erau in stare sa prinda un copil de gradinita de guşă, care proslaveau binefacerile comunismului la clasa, in fata elevilor, care au initiat fenomenul meditatiilor, care, apoi, au permis aparitia invatamantului deschis la distanta, care au beneficiat de avantajele, alea care au fost, aduse de comunism precum si de alea aduse de capitalism…
Ce mult e de spus, de gandit mai ales…
Am 50 si nu o data mi-am facut mea culpa pentru lumea pe care o las copilului meu, am incercat sa invat, uneori, paradoxal, greseala era in miezul incercarii de a nu gresi…
Imi tot vine in minte o idee din Camil Petrescu-painea-obstinenta de a fa ce rost de ea, scuza pentru mijloacele prin care o obtii, mandria-fudulia- de a “da o paine sa manance” altuia, adica lipsa oricaror altor preocupari in afara subzistentei…
NOU
avem 18 ani la revolutie! nu am votat vreodata fsn-pdsr-psd sau iliescu! in 2000 cand a fost in finala cu vadim nu am votat!
nici unul din prietenii sau cunoscutii mei nu au votat psd!
putem sa acuzam de ceva mult mai grav generatia de 40-55 de ani! educatia precara oferita copiilor lor(nu toti, evident) i-au scapat din mana si nu s-au ocupat peste ce ofera scoala de astazi, astfel ca pustanii sunt tot mai distrusi de tik-tok si manele!
la fel ca multi dintre parintii lor.
aberatiile din textul din articol reprezinta nostalgia vreunui prost al acelor vremuri. si al vremurilor actuale.
NOU
We do not want
money, we don’t want currency, we want Neulander to fuck us :))))
NOU
Eram ieri pe stradă cu bicicleta cu o plasă de ambalaje sgr. Îmi place să reciclez. Așteptam să trec strada la un sens giratoriu cu semafor, în centrul orașului. Tocmai atunci se nimerește o paradă de motocicliști, mulți la număr ,de ordinul zecilor. Era și poliția prezentă. Ce să vezi, fum ,gaze, gălăgie. Se face verde la semafor eu pornesc să trec, se opresc motocicliștii, polițistul din giratoriu gesticulează nervos că de ce traversez fără să mă semnalizeze el. Vreo doi trei motocicliști ambalează în semn de protest. Strig și eu: mamă mamă uite Strul cu țeava în cur pârâie și scoate fum. Nu părea niciunul din generația mea. M am dus în treaba mea.
NOU
Eram ieri pe stradă cu bicicleta cu o plasă de ambalaje sgr. Îmi place să reciclez. Așteptam să trec strada la un sens giratoriu cu semafor, în centrul orașului. Tocmai atunci se nimerește o paradă de motocicliști, mulți la număr ,de ordinul zecilor. Era și poliția prezentă. Ce să vezi, fum ,gaze, gălăgie. Se face verde la semafor eu pornesc să trec, se opresc motocicliștii, polițistul din giratoriu gesticulează nervos că de ce traversez fără să mă semnalizeze el. Vreo doi trei motocicliști ambalează în semn de protest. Strig și eu: mamă mamă uite Strul cu țeava în cur pârâie și scoate fum. Nu părea niciunul din generația mea. M am dus în treaba mea.
NOU
@marcian – am o matusa care lucreaza la o gradinita. nu prea trece pe la supermarket. bine, totul e cu complicitatea directorului, daca vine unu si le da afara zic ca e al dracu.
ps. trebuia sa fie raspuns pentru un comentariu de mai sus.. but i fucked up
NOU
cred ca cea mai tare generatie a fost cea care a fost educata de Stalinisti, vrem nu vrem, aia au fost avangarda
cei care au acum 80 ani
NOU
Nu suntem domnu’ Cetin, generatia cea mai mizerabila. Suntem mai putin mizerabili decat aia dinaintea noastra, si un picut mai mizerabili decat aia de dupa noi. Nici nu suntem o singura generatie, mai degraba vreo doua-trei galeti de oameni aruncati in lume de niste parinti care nu ne doreau, dar n-au avut cum sa dreaga busuiocul, sau ne-au dorit, dar zeci de ani de viata mizerabila au fost prea mult. Civilizatia si educatia se cladesc in sute de ani. Si prin sita mai scapa si graunte de astfel de specimene are atata pot ei
NOU
Un shans perdu!
NOU
Nascut in ’78, trait revolutia la TV, hartuit toata viata din Romania am reusit sa emigrez definitiv in 2015, tara noastra nu se va vindeca niciodata, curand vom cadea din nou sub papuc rusesc. Ma regasesc in unele nostalgii, evident toata acea insiruire sunt sloganuri sovietice, ne vom intoarce alaturi de fratii nostri rusi, SLAVA SLAVA SLAVA!!!
NOU
slava multa slava ftle mortii-n coeur
NOU
Problema mare nu e că nu ai dreptate, pt că ai.Problema e că ai dreptate doar.parțial. Toate generațiile României au fost de căcat. Nu pune botul la ce nu ai trăit ( adică în cărțile de istorie). Aaa…. sclipiri? Sclipiri de geniu și moralitate au toate generațiile. Dar aste nu schimba ce suntem. Asta cu căutatu vinei printre generații e că și cum am face un concurs sa stabilim care căcat pute mai puțin.
NOU
Când s-a certat Roman cu Iliescu și a venit să facă campanie electorală în urbea mea adoptivă din Moldova (huoooo) eram acolo, laolaltă cu un desant de moldovence înfierbântate. Dar am fost și la Iliescu, când și-a lansat o carte la Casa Culturii. Așadar, idealmente, Roman pentru futai, Iliescu pentru dezbateri intelectuale.
NOU
Asta e o alegere simpla. Dar ai prefera un Roman cu mintea lui Iliescu sau pe Iliescu cu sex-appealul (??) lui Roman?!
NOU
Bine, Oliviu Gherman atunci :)))
NOU
Puvaka.
NOU
O doamnă a politicii românești, ne-a băgat în Europa, ne-a făcut oameni.
NOU
“….laolaltă cu un desant de moldovence înfierbântate. ” . Minti! Pe vremea aia doar oltencele erau fierbinti! Stiam eu de la 89898989898989…..
NOU
Ești defazat, generația la care te referi are acum 75 , 80 de ani. Fix in acea perioadă aveam in jur de 24 de ani și uram din tot sufletul, comunismul la fel că și acum la 58 de ani!
NOU
Vai de tine, sărmane Arhi…
Quisda aia prin care accidental te-ai scos a confirmat zicala ca…Mama proștilor e mereu gravida.
Clar!
Ai și tu blog…
Succesuri putzoiule, ești pe drumul cel bun, sigur vei ajunge influencer!
NOU
awwww shucks…
NOU
Domnilor, imi alimentati o pasiune care nu e deloc sanatoasa pentru mine
NOU
de fiecare data cand aprob unul de asta, la tine ma gandesc:))))))
NOU
Pe de alta parte, in mod paradoxal, din comentariile nenorocitului aluia de nea_zapada, extragi mereu ca esti batran si vorba aia, el e client vechi al blogului. Asta te injura, da’ uite ce te-a intinerit. Ti-a vorbit ca unui vlastar tanar.
NOU
dap, m-a facut sa ma simt o mladioasa mladita
NOU
Nu mai votați PSD PNL UDMR votați orice partid orice independent
NOU
@neXt..Bravo ca vezi greselile altora..Ai putea te rog emite o parere de calitate, care sa provoace discutii suplimentare? E cel mai usor sa vanam pauzele dintre neuronii altora ASA CA TE ROG lumineaza – ne cu vasta ta inteligenta
NOU
Vezi, uneori mai gresesc si io, imi cer scuze, te rog sa ma ierti ca ti-am acordat prezumtia de inteligenta!
NOU
ciolacu, ciuca, bolos etc se incadreaza in generatia asta?
NOU
E retorica intrebarea? Normal ca da! Ciuca si Ciolacu sunt nascuti in ’67, Bolos in ’68.
NOU
Generatie mai buna, mai rea…Aaaah, this is not a competition!
NOU
devine, atunci cand respectiva generatie se lauda ca fiind cea mai buna
NOU
Tot citind comentariile de aici și din alte părți mă întreb cine l-a votat pe Iliescu? Că se pare că nimeni n-a facut asta vreodată. Generația cea mai mizerabilă? Hm … aș zice cea mai vinovată pentru ceea ce e azi. Și aș mai zice că da, noi cei care avem peste 55 de ani ar trebui să ne fie un pic rușine că am permis.
NOU
Taică-miu a fost un om bun și un tată prezent. A votat cu Iliescu, a făcut de gardă în casa scării ca să nu vină teroriștii, a crezut ca în piața universității erau doar drogații. Ne mai ciondăneam, îmi răspundea ca așa n-a știut el atunci, ca nu avea de unde să se informeze. Nu știu dacă suna a remușcări, mi se păreau atunci scuze facile. Nu am o concluzie neapărat, dar locuiesc de 15 ani în Franța și mă inhibă mereu contactul cu cunoștințele din Ro (din aceeași generație cu taică-miu). Pur și simplu sunt oameni care au renunțat să mai facă vreun efort de vreo 20 de ani încoace, efort intelectual și de adaptare zic.
NOU
Acuma că mai scade verva în secțiunea de comentarii… judecând după conținutul lor cât și după numărul de mânuțe verzi/roșii distribuite în funcție de tabăra căreia îi aparțin respectivele comentarii, pot să spun că 1) media de vârstă p-aici e mai ridicată decât credeam; și 2) moamă da’ s-au atacat serios boșorogii, nu glumă. Sar de cur în sus exact cum face generația lui “eu te-am făcut, eu te omor” când le explici de ce sunt generația cea mai mizerabilă a României, tocmai astfel confirmând titlul articolului.
“Da’ eu n-am votat PSD/ Eu am muncit și-am tras, n-am furat/ Eu n-am donat la Catedrală/ Eu n-am strigat că să mă fută Roman” – nu vă dați seama că voi, ăștia care vă scuturați acuma blana supărați că s-a pișat Arhi pe voi, voi în cadrul generației voastre nu reprezentați nici macar 1% din generația pulii. Ce ziceți, trebuia să bage titlu gen “Generația cea mai mizerabilă a României (în afară de 0,00015% din ei)”? Voi nu vă dați seama că pentru fiecare dintre voi care n-a făcut aia, aia și aia, sunt alți o mie de oameni din generația voastră care le-au făcut pe toate alea, consideră că au făcut bine și singurul lor regret e că nu le mai pot face din nou. Sunt și aici ăia, sunt sigur că cel puțin jumătate din toate mânuțele alea roșii împărțite pe la comentarii nu vin doar din partea excepțiilor pe care i-a deranjat că ar fi generalizat autorul, ci din partea canaliilor cu gândiri gen “Așa, dom’le, și ce-are?? Las’ că nu era chiar așa rău comunismul”.
Voi nu vă dați seama cât de puțini sunteți voi, ăștia care mai aveți ceva în cap, și cât de mulți sunt cei despre care vorbește articolul. Comparativ cu ei, aproape că nu existați. Sunteți o excepție atât de infimă, dpdv numeric, încât existența voastră nu schimbă cu absolut nimic faptul că generația aia își merită numele de “cea mai mizerabilă a României” și că merită să te oprești din a te pișa pe ea doar în cazul în care ia foc.
Acu’ hai, dați cu mânuțe roșii, că pe mine mă doare-n pix, și pe voi vă reprezintă culoarea.
NOU
partea amuzanta e ca la fiecare generatie se produce fix mecanismul asta in care generatia cu pricina spune ca “pe vremea mea….” si generatiile de dupa spun ca “din cauza generatiei voastre” s-a intamplat x, y, z.
partea neamuzanta este cat de mare este derapajul celor care cred ca trebuie “aia” acuzati de alegerile gresite si de responsabilitatea pentru toate cacaturile pe care le poti identifica si pentru care simti nevoia sa gasesti un vinovat. cumva articolul urmator nu mai e deloc haios si arata de ce personajul ala aduna asa multi oameni plini de ura
NOU
comentariul lui cotton eye este de manual: așa “gândește” un tembel, un psihopat, un ne…rezolvat certat cu lumea, sau o combinație între toate acestea (luate câte două sau câte trei).
băi cottoane, dacă generația care a strigat niște măscări infantile e “cea mai mizerabilă”, cum este băi microcefalule
. generația care A PIERDUT O TREIME DIN TERITORIUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI, condusă de Rege și guvern de dreapta?
. generația care A ÎNCEPUT RĂZBOIUL LÂNGĂ NEMȚI ȘI L.A TERMINAT LÂNGĂ RUȘI, condusă de Rege și guvern de dreapta? știi băi microcefalule că acești ruși/comuniști NU AU INTRAT EI PESTE NOI, AU FOST ADUȘI ÎN ȚARĂ DE REGELE NOSTRU?
. generația care a trimis în închisori/canal și a torturat/decimat toată intelectualitatea românească?
sunt primele trei exemple care îmi vin în minte, figurantule cu ifose!
privește.te în oglindă: ai în ADN toate astea și multe altele (trădările și fratricidele Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Cuza, 1907, Lupeni, Grivița)!
mâna pe carte și ciocul mic, gogomanule sinistru!
NOU
domnu’, domnu’, raionu’ cu Diazepam (scuzati, Xanax) e drept colo-șa! Urmăriți indicatoru’ “Pentru Amicii lu’ Vadim”. Va pot conduce eu, n-aveti friche!
NOU
Uite prostu’ cum confirmă tot ceea ce am scris eu în comentariu și ce a scris Arhi în articol.
Ăsta e una din canaliile de care vorbeam în comentariul precedent, s-a simțit arătat cu degetul într-un mod prea direct și a început să mănânce căcat. Incredibil cât de lepre sunt ăștia pe interior, articole care să deranjeze anumite categorii de oameni au mai fost destule aici pe blog, dar nu cred că am mai văzut reacții cu atâta ticăloșenie de cea mai joasă speță la nici un alt articol care viza alte categorii de persoane. Voi vă considerați oameni mă?
Exact ca dezaxații pe care îi aperi și îi reprezinți, te pui și urli ca ultimul cioban, agresiv ca un chihuahua care merită un bocanc în muie, cu aceeași eficiență și, probabil, cu același destin, spunând că eu sunt psihopat și certat cu lumea, în timp ce tu faci aici o demonstrație de demență de toată frumusețea. Vezi că microcefal a fost tactu, se vede asta deja uitându-mă la ce pramatie ordinară a adus pe lume, să se privească în oglindă zi-i lu mă-ta, mâna pe carte ar trebui s-o pui tu, analfabet care nici măcar să scrii nu știi, și ciocul mic poți să-i spui tot lu tactu, și mai du-te-n plm de limbric oligofren tu și toți ceilalți ca tine din generația ta de gunoaie parazite și urlătoare. Sictir!
NOU
Bumbacel, tu n-ai mai luat de mult un bukake pe fetisoara? Ia masoara-ti cuvintelele, ca trecem de la dizepam la pulane, de la final nu-ti mai vezi nici reflexia in apa de la cacastoare.
Nu-mi atribui, din mintea ta fara putirinta, nici pareri, nici optiuni, ca n-au fost exprimate. A fost vorba doar despre lipsa ta acuta de medicatie, javra incapabila, ignobila si ignoranta ce esti! Mars la prasit, cotarla! Te asteapta brazda, s-o cultivi!
NOU
Două posibilități:
– ori ești “cuvintepotrivite” care scrie cu nickul lui neXt pentru că, plm, ești prost și ai impresia că demonstrezi ceva, caz în care iți transmit următoarele: Nu mă lepră, “bukake pe fetișoară” n-am mai luat de mult, spre deosebire de mă-ta. Și cât despre cuvinte, zi-i-le tu tactu să și le măsoare, asta dacă a învățat să le silabisească. Marș în plm de rahat cu ochi. Vezi mai bine câte brazde ai cultivat tu la practică agricolă, vedea-te-aș pe sub ele.
– ori ești neXt care are impresia că era destinat lui comentariul ăla, caz în care am altceva să-ți transmit: Coaie, ești dus? Ți se pare că vorbeam cu tine?
NOU
a mai apărut în peisaj un neica.nimeni care comentează din vârful buzelor cu grijă să nu îi deranjeze pe cei din generația lui, firește…
filfizonilor, sunt o persoană civilizată, am minte, am lecturi, am verb, am umor… dar nu îl exersez pe cocalari de joasă extracție al căror maxim de amplitudine intelectuală se reduce la expresii gen “pișat” (unul din ei) și “căcaturi” (celălalt). asta aveți, băi, în cap, asta dați pe gură… pe generația bunicilor voștri vă pișați și vă căcați (sunt cuvintele voastre, retarzilor)? pentru că ei au pierdut Ardealul, Basarabia, Bucovina și Cadrilaterul! ei au plecat la război lângă nemți și s.au întors la braț cu rușii! realizați măcar, maimuțoilor, gravitatea colosală a acestor realități?
și veniți voi să vă bășiți aici că eu sunt generație mizerabilă pentru că am strigat niște măscări în piața publică?
analfabeților în treninguri albe, nu eu am ură, voi aveți! nu eu am spus că mă piș și mă cac în capul unei generații (oricare ar fi ea), voi ați spus!
voi sunteți roși de ură, invidie, resentimente, neputință, striviți de propria nimicnicie și lipsă de orizont!
se vede în frazele voastre împiedicate și agramate sărăcia de idei, lipsa de logică, de bun.simț, de educație, de cultură!
vai de voi, pigmeilor amărâți!
NOU
DUM-NE-ZEU
NOU
este?:))
NOU
Cu cat citesc mai mult…:))))). Sper sincer sa intervina mai des
NOU
doamne-ajuta. he might be The One!
NOU
„Am minte, am lecturi , am verb, am umor,
Si râd de cocalarii extrași de prin popor.
Cuvinte potrivite vă plesnesc, că nu dor
Vae vobis, bă pigmei, agramați până mor!”
Extras de pe albumul „Filip pică”.
M-am gândit că un strop de suflu modern ar augmenta un discurs de asemenea factură, fără a-i diminua valoarea intrinsecă.
NOU
Comentez cu întârziere, dar va fi relevant și la alegeri: unele generații sunt mai numeroase ca altele!