Chestia asta vine ca o mănușă după articolul de ieri, cu motivele intempestive de demisii. Efectiv e o caracterizare brută a angajatorului român.
Se întâmplă, evident, în Cluj, acolo unde oamenii sunt altfel, mai diferiți.
Deci să analizăm puțin.
Un manageruț cu accent de ardelean, vrea să își angajeze o secretară, că aia e Assistant to director. Fata care ține programările, întâlnirile, duce hârtii la semnat și face cafeluță. Eventual și altceva, depinde cât de mult vrea să avanseze în carieră. Doar că secretara domnului manager clujean trebuie să fie diferită, ca clujenii. Ce trebuie să facă secretara distinsului?
Trebuie să se ocupe de clienții internaționali. Cum, nu știm, posibil să trebuiască să aibă și calificare de folcloristă.
Trebuie să facă influencer marketing. Deci, în timpul în care nu se ocupă de clienții internaționali sau face cafele, trebuie să facă content de calitate pe rețelele sociale, ca să influencing, se știe.
Iar asta o va realiza doar dacă va crea numai conținut de înaltă calitate, high leverage, da?
Sigur, trebuie să scrie și texte diverse, care să convertească oamenii în clienți, precum textul de față.
În sfârșit, trebuie să îi facă și cafeluța plus alte taskuri. Aici revine folclorismul.
Și dacă mai are și un pic de timp liber, dă o mână de ajutor și la echipa de marketing.
Se mai ocupă și de alte proiecte specifice (folclor)
În sfârșit, ajunge și la jobul de bază, ăla de secretară și trebuie să se ocupe și de hârtii.
Ce mai e important de menționat e că nu trebuie să întrebe sau să se gândească la vacanță, alea sunt pentru loseri.
Știți ce nu înțeleg eu, de fapt?
Cum poți să îți imaginezi, ca angajator, că poți lua un sclav așa, de pe stradă, pentru că efectiv ce e în anunțul ăsta e sclavie pură și să îl pui să hămălească la visul tău de startup (care, cel mai probabil, e un gunoi făcut să ardă niște bani primiți de la stat și de la clasicii seederi), fără a-i oferi lucrurile de bază pentru care se angajează un om. Ce te face să crezi că poți aduce un om să adere la visul tău, contra unui salariu mizerabil și promisiunii de a crește profesional? Cum crezi că poți da unui angajat să facă vreo 8 munci diferite, în 2023 și să te și mândrești cu asta? Nu ai bani să angajezi oameni pentru toate muncile de care ai nevoie? Nu ai bani de afacere atunci, prietene unineuronal, du-te și te angajează.
NOU
Daca e cineva la inceput de drum si are nevoie de experienta si craci mari se baga.
NOU
Un nas , două nase :)))))))))
NOU
Chiar de dimineata am mai vazut un job amuzant: www.bestjobs.eu/ro/loc-de-munca/facturist-95
In special la:
Invatare: cand va fi cineva liber
Perspective de avansare: daca inveti repede sau daca pleaca cineva in maternitate
Pauza de masa: daca apuci
Bine, nu e la fel de tare ca al tau, dar totusi… :))
NOU
buahahahahaha daca pleaca cineva in maternitate:)))))))))
NOU
Mai știu eu un dentist cu care colaborează un amic, asistenta scrie texte pentru internet, nu mai știu dacă se ocupă de social media, se ocupă și de pacienți și ține legătura și cu amicul meu. 🙂
NOU
targhet…..adica?
NOU
Nu stiu de ce li se pare la toti cool sa scrie ca nu vei avea timp sa iti iei pauza si ca nici nu se pune problema sa pleci in concediu.
Adica poate pe domnul cu start-up-ul l-as intelege sa aiba tupeul sa iti ceara sa faci atat de multe daca ar oferi angajatului si un procent din afacere. Si chiar si atunci trebuie analizat putin daca start-up-ul ar potential de crestere sau nu.
NOU
Spune în anunț că dacă te angajează nu devii miliardar în 2 ani. Asta înseamnă că milionar poți deveni. Nu-i rău!
NOU
Milionar in lei vechi, da
NOU
Poate ca totusi la firma cafeaua e gratuita!
NOU
Râdeți voi dar la IBM in anul domnului 2023 nu aveai cafea moca la birou. Aveau în schimb water cooler – lipseau paharele și veneau angajații cu căni de acasă dar mna, gestul contează.
NOU
“prietene unineuronal” sau cum vrei sa nu repeti de prea multe ori cuvantul “ardelean” intr-un text.
NOU
Si in ziua de azi va feriti de sarma cand ajungeti pe la Bucuresti bossilor?
NOU
De beton ne ferim mai intai, Anton, de beton. Am auzit despre ce prăpăstii au pățit unii și ne-a luat spaima.
NOU
Reply cu replica de de samantar boss. Doar atat poti?
NOU
Pai unde-ai citit matale ca floarea de bostan stimuleaza intelectu’? Nu e ca si cum as fi mancat din frageda pruncie clisa taiata cu brisca si stinsa cu palinca ca sa-mi salte IQ-u’ pan’ la ceruri cum li se intampla arghielenilor.
NOU
Asa-i. E bine si chiar indicat sa iti stii locul.
NOU
anton il acuza pe nea zapada de repici de samantar, dar el are replici de vanzator de seminte (d-alea la galeata cu pahar de lemn care avea fundul cad juma de pahar) :))
NOU
Pari un fin cunoscator al domeniului pancreas. Ai crapat multe in fata blocului?
NOU
Normal, ieseam cu baietii la bere si seminte. La tine cum mergea viata sociala prin anii 2000? Erai prin biblioteci non stop?
Si acum sparg seminte, dar la mine acasa. Si sparg de la Djili pana la Tadim sau Alka gold 😉
NOU
Bun asa. Asta explica multe in cazul tau. Spor la crapat in continuare.
NOU
si tie spor la mancat cacat cu aroma de caviar :))
NOU
Nu e vina mea ca esti taran coclit pancreas si nici nu cred ca ai cum sa te mai schimbi. Singur ai recunoscut asta.
NOU
Discuţie (nu teoretică):
– Avem nevoie de tine, noi nu avem experienţă în abordarea unor clienţi la nivel de Top Management
– Ok
– O sa îţi foloseşti toate conturile de social media: fbk, ig, lk, plm
– Nu am
– O sa îţi faci, şi o să abordezi toate contactele să promovezi compania
– Muie.
NOU
=))))))))))))
NOU
Noi nu avem cunostinte si nici bani. Cautam pe cineva mai priceput decat noi care sa ne aduca multi bani (stie el cum, se descurca, doar pentru asta il aducem). Iar din purcoiul de bani pe care il aduce, prin mijloace personale si necunoscute de noi, ii vom da si lui o mica parte.
Semnat: BossDeBoss SRL
NOU
@Alex, tot in Cluj banuiesc
NOU
Este o procedura standard in industrie asta.
– noi avem un produs foarte bun, dar nu avem experienta in promovarea si vanzarea acestuia;
– te cooptez pe tine in firma care ai relatii si ne poti ajuta;
Doar ca oamenii de la noi uita si partea aia in care celui care se ocupa de toata partea de promovare si vanzare ii dai cel putin 20% din actiunile tale.
NOU
Unii dintre voi chiar aveti impresia ca 4000 de lei+ bonuri de masa + coș de Paște si Craciun vin asa, degeaba… Ar trebui sa ne responsabilizam putin.
NOU
Cineva care are curaju’ sa puna punctu’ pe “i”. Romanasii au senzatia ca li se cuvine totu’ fara sa transpire deloc, iar apoi sunt indignati ca ne invadeaza nepalezii.
NOU
Pere Neige, se pare ca azi trebuie sa pui haştagsarcasm, ca nu mai intelege nimeni ce inseamna /s
NOU
Am tot sperat s-apara Ender si Peredhil, da’ vaz ca nu vor sa-si miste posterioru’.
NOU
Io ma uitam la cum ti-a apreciat poporu’ interventia.
NOU
@nea_zăpadă
Romansii aia de care vorbesti cu superioritate si scarba evidenta de grof sa stii ca muncesc de le sar capacele cand sunt bine platiti, adica cand sunt in afara Romaniei. Incearca sa iti scoti capul din cur.
NOU
“Luuuume, luuume! Hai la circu’ din Bucale, cu artisti si animale! Iata-l acu’ pe contorsionistu’ nea_zapada ce poate sa-si bage capu’ in cur! Bine, nu reuseste sa-l si scoata, da’ asta nu conteaza, numaru’ oricum e mai tare decat alea de la Cirque du Soleil.”
NOU
Te ajută mult și înălțimea. Și că-ți merge capul ca uns.
NOU
@gigi, asa este, ni s-a dus vestea in lume; sunt la mare cautare romanii cu capace usor detasabile. Sau romanii erau in cautare de capace usor detasabile, nu mai stiu exact vestea.
NOU
Cartierul „La Capace” …
NOU
Fostul sef nu calcula niciodata asa, el zicea ca pentru 4000 sa dau net trebuie de fapt sa dau 8000, zic teoretic, nu fac calcule aici, el gandea tot ce trebuia sa plateasca pentru acel salariu net, asa ca daca ziceai boss, dai si tu o marire ca s-au scumpit toate, pana si tu vinzi mai scump ce vinzi, el asa gandea. Primul raspuns era nu, ca nu faci nimic in plus. De aici, in functie de cat de bun erai la negocieri sau cat de mult ii ardea buza dupa tine vedeai ce reusesti.
NOU
Bine, acum venind din strainatate de ex si avand sansa sa te muti in Cluj pt jobul asta nu mai pare asa aberant!
NOU
:)) si e si startup. Azi e maine nu e, si daca are noroc ii da si salariul la timp.
NOU
NOU
exact, nu ca in corporatie, unde daca esti jigodie si stii cum sa pupi in cur si pula ai stabilitatea locului de munca poentru zeci de ani, ceea ce viseaza orice roman cu mentalitate comunista.
NOU
Boris, ai impresia ca , din ce contine anuntul asta, aici nu trebuie sa pupi soola?
Mentalitate comunista au cei care scriu ce ai scris tu: patronii straini sunt rai, cei romani sunt buni.
NOU
Sper ca nu trebuie haine groase la munca sigur o sa puna patronul un resou pe holul garsonierei unde o sa fie biroul asistentului, e totusi Cluj!
NOU
corect, nu se joaca nimeni cu confortul
NOU
daca esti secretara de-aia nu trebuie haine deloc. doar genunchiere…
NOU
Arta de a hamali oamenii, in sistemul vestic a ajuns la nivel de arta fata de sistemul comunist…si cu zambetul pe buze….
NOU
diferenta esentiala care ti-a scapat este ca nu te obliga.
NOU
Bănuiesc / sper ca ai link-ul spre postarea originala. Fiind din zona, as fi foarte curios sa vad daca am cea mai mica tangenta cu acest “genius”… Mulțumesc!
NOU
Articolul maestrului mi-a adus aminte de o corespondență purtată pe un site de job-uri, prin 2012. Am luat-o cu copy-paste, eliminând datele de identificare
Buna ziua,
PRE-INTERVIU
Multumim pentru aplicatia dvs. referitoare la postul de Consilier Juridic.
In legatura cu postul scos la concurs de noi vrem sa va solicitam un pre-interviu:
– Cat timp minim ( procentual ) doriti sa acordati zonei juridice ? ( sunt momente cand sunt necesare 100% de implicare in dosare si/sau corespondente cu caracter juridic si momente de pauza cand timpul dvs. ar putea fi alocat unor activitati adiacente cum ar fi de exemplu : introducere produse pe internet, comisioane cu masina la banca, administratii financiare, intocmiri NIR,etc. – ar constitui avantaj flexibilitatea )
– Sa ne comunicati daca studiind sit-ul www.dosare.info.ro va mentineti dorinta de a lucra la Noi ( sa nu existe frica, sau reticenta fata de lupta cu mafia rechinilor imobiliari – gen VIDeAnu cu care suntem in razboi juridic deschis pe aproximativ 13 fronturi).
Asteptam raspunsul dvs. pentru a urmari pasii viitori (eventual interviu tete-a-tete).
Stimate Doamne / Stimati Domni,
Va multumesc pentru atentia acordata candidaturii mele la functia de Consilier juridic in cadrul companiei dumneavoastra, candidatura materializata prin aplicarea C.V.-ului la anuntul postat pe site-ul „…”.
Referitor la „pre-interviul” solicitat, tin sa precizez faptul ca pregatirea si experienta mea profesionala m-au facut sa depasesc de mult complexele fata de dificultatea vreunei cauze juridice sau de numele adversarilor, fie el Videanu, Ponta sau Antonescu.
In ceea ce priveste „flexibilitatea” pe care o pretindeti viitorului dumneavoastra consilier juridic, va asigur, de la inaltimea licentei mele, a celor doua masterate si a celorlalte cursuri pe care le-am urmat si despre care gasiti suficiente detalii in C.V.-ul meu, ca „introducerea de produse pe internet, comisioane cu masina la banca, administratii financiare, intocmiri NIR …”, sunt activitati care depasesc, din punct de vedere intelectual, umilele mele cunostinte si competente, dar as putea suplini aceste lipsuri, pe care mi le asum, maturand, stergand praful, schimband scutecele copiilor colegelor de serviciu sau, de ce nu, spaland rufele murdare ale firmei (fara conotatii juridice, binenteles).
Din cele de mai sus, sper ca reiese intregul meu respect fata de angajatorii de teapa dumneavoastra.
Buna ziua.
NOU
tinand cont ca e de domeniu juridic si e scris in halul ala, era direct pas
NOU
Dl. ardelean, ca orice clujean adevarat, si-a scris textul de la “about” la pers 3.
NOU
am să comentez cu un nick de împrumut, mai expresiv decît cel real (bine, adevărul adevărat îi că mi-e rușine); anunțuri de felul ăsta există pentru că există și proști, eu însumi pot da mărturie; acum ceva mai bine de doojdeani eram 99% cu bagajele făcute pentru “pă Italea”, sătul de cei 4 ani de încercări pe piața muncii autohtonă; și atunci l-am întîlnit pe el, INVESTITORUL STRĂIN; așa că am rămas, fermecat de posibilități; adevărul este că am tras (vînzări pe contract, ce a fost nevoie real) ca la jug, da’ primii 10 ani au fost mișto; echipă bună, producție de super calitate, bani buni-buni, bonusuri, mișto; după care șefu’ s-a căsătorit c-o româncă; a început să-i apară ceva scai în buzunar, da’ nu extraordinar; la nivel de lozinci era top: să tragem, să facem, mă gîndesc să vă cedez fiecăruia 0,5%-1% din afacere (eram vreo 4 importanți), cînd faci target de X primești o vacanță în străinătate, mă rog, toate textele; nu m-a prea interesat, eram tînăr, vindeam excelent, am rupt piața, făceam bani; apoi s-a modificat acționariatul firmei, primele de crăciun au devenit bani de pufuleți; încă produceam bine; de cîțiva ani firma a devenit interesantă pentru fonduri de investiții, așa că s-a schimbat acționariatul din nou; șefu’ își vînduse participația dinainte, deci acum nu mai avea ce vinde; așa că și-a “născut” o căpușă; pe care a tot crescut-o pînă cînd și asta a fost cumpărată de același fond (cine-mi zice de superprofesioniștii din marile companii financiare…); doar că, între timp nu mai avem calitate, că așa se întîmplă cînd minți muncitorii, competitorii s-au dezvoltat, mai veni și pandemia, iar eu n-am plecat pentru că… viață (rate, lene, confort); doar că acum nu mai fac bani; așa că da, proștii existăm; abia aștept primăvara, poate mă deștept…
PS am vorbit cu multă lume despre ce ar trebui să fac în legătură cu căpușa; toată, da’ toată lumea (director de bancă, cineva dintr-un minister, un patron din alt domeniu, un prof universitar și un fost procuror) mi-au zis așa: dacă nu ești legat de asta, vezi-ți de treaba ta! nu stîrni căcaturi pe care nu le poți controla!
PPS mulțumesc pentru urări și vă asigur că știu că le merit cu vîrf și îndesat! pînă la primăvară cel puțin…
NOU
rezonez doar cu nick-ul. restul are doar rol justificativ.
NOU
Pai io stiu ce za zic, mai domnu’ daddy? Poate ca trebuia sa fii mai concis, nu sa te arunci ca Pro(u)st. In rest e ok, toata lumea stie ca rezonezi cu nicku’.
NOU
poate n-ai inteles ca nu flirtez cu barbati.
NOU
Poate n-ai inteles ca nu rezonez cu rezonanti d-astia de mai sus.
NOU
Ma inscriu rezerva la jobul asta pe 5000….Horatiu Moldovan a reusit asa ceva pe 800k euro pe an! Dragusin laTotenham e aproape pe.acolo, macar pe ala il mai foieste 10 min pe meci dar pe bani mai multi…
NOU
Crede-mă ca exista foarte multe potențiale angajate care să presteze cele enumerate. D-aia piata muncii și salariile din România sunt de rahat, pentru că oamenii le acceptă.
NOU
Daca vrea cineva sa aplice gaseste jobul aici:
ro.linkedin.com/jobs/view/personal-assistant-to-director-at-nv-impact-we-are-hiring%21-3809415831
Arhi nu a dat tot continutul, dar mai e un mic bonus la sfarsit:
“If you’ve read so far, that’s a second good sign. After you apply, I need you to:
Add me on Linkedin
When I accept your request, message me the word “pineapple”, to make sure you’ve actually read so far.
Bonus points: if you send over a 1-5 minutes recorded video on why you think you’d be a good fit for this position”
NOU
Asta e un fel de anunt cu ”angajez curva ieftina dar o pun si la munca” …
NOU
Ce-mi place! 🙂 Tare!
Brevet de pilot, ceva autorizare ISCIR sau de alt fel nu e nevoie? 🙂
NOU
Pineapple? Ala e swinger si isi cauta pretendenti.
NOU
Mulțumesc, asta căutam, dar se pare ca chiar asa arghielean cum ii, or ajuns la el ecourile si si-o sters oferta de job (sau o fi găsit persoana potrivita? 😀 )
Da măcar stim firma, respectiv putem intui directorașul, nu de alta, dar sa ne ferim de ei!
NOU
Pare un labar trist ăla care a dat anunțul.
NOU
Inca nu stim pachetul de beneficii. Poate primesti untura pe paine la micul dejun. Sau acces nelimitat la vana freestanding. Zic sa nu ne grabim cu hate-ul.
NOU
Vezi c-ai scris gresit “unsoare pe pită”:
NOU
Tiramisu-nca!
NOU
unsoarea era aia pe care o primeai via osie!
NOU
Firma mare din vest, nu dau nume, dar este si listata la bursa.
Interview initial cu HR, merge ok. Ce nu a fost ok este ca a revenit imediat dupa, cu un email, copy pasted judecand dupa colectia de fonturi folosite, in care imi da o tema pentru acasa. Nu mare lucru, mi-ar fi luat 30 de minute sa o fac la modul serios. Am zis sa fiu baiat finut si sa nu le spun sa isi bage tema in fund din prima, ca eu nu prea fac munca neplatita. Drept urmare, aloc 5 minute pentru mizeria respectiva. Ca era o mizerie, neavand legatura prea clara cu ce profil cautau ei.
Anyway, fast forward vreo cateva saptamani, doua runde de interviuri cu hiring manager si alti speciali, dupa care ultimul interviu tip panel in care reapare doamna de la HR. Care doamna insista de trei ori cu intrebarea daca am citit profilul pe care il cauta si daca mi se pare ceva ”striking” acolo. Evit elegant de doua ori intrebarea, ca nu aveam nici cea mai vaga idee ce voiau, nu era nimic wow acolo sau de tinut minte. La a treia tura ii raspund ca mi se pare ”striking” ca au niste typos acolo si ma ofer sa le si spun care, daca sunt interesati. Nu au fost si nici nu am mai auzit despre ei decat lucruri nasoale de la diversi terti care lucrasera pe acolo.
NOU
Name and shame ce dreq! Sa stim si noi sa nu ajungem pe la ei.
NOU
r4ndst4d – pozitie de management la HQ in Olanda, voiau experienta de 15+ ani in ceva domeniu de nisa. Amuzanti ca au avut grija sa spuna din prima ca nu platesc relocarea, ala a fost primul red flag.
NOU
Mda…
www.reddit.com/r/cluj/comments/19apitw/nu_va_angajati_la_nv_impact/
“daca vrei sa NU ai niciun beneficiu, sa iti faci srl si multi nervi si bataie de cap pe bani putin, angajeaza-te aici.”
Te doare mintea ce e acolo. Plus daca cauti “nv impact cluj” fereasca Dzo ce linkedIn gasesti,
Nv Impact (We are hiring!)
Nu prea mai am timp, mi-ar fi placut sa gasesc niste date financiare cu firma care se ascunde in spatele site-ului, sa vad cum rupe piata internetului.
NOU
CEO-ul facea streamuri de fortnite pana mai ieri
www.youtube.com/watch?v=UzGa-ExUxsE&t=59s
NOU
adica acest laba trista?
ro.linkedin.com/in/nvseb
NOU
@Dalv @Arhi- e bun baiatul, a rezistat trei luni ca Marketing assistant la BRD prin 2017 si de atunci din teapa in teapa merge, gen “fake it till you make it”
NOU
fake it till you make it.
Bine, fake it ca fake it, dar reusesti si sa make it ?
NOU
Ha ha, vazusem un anunt de genul asta pe LinkedIn pentru ITsti. Cica le trebuie om foarte experimentat care sa nu se planga ca are de-a face cu legacy code care e prost scris, nu e comentat si e plin de bug-uri. Ca asta o sa fie jobul lui, sa rescrie codul ala, deci sa se astepte la stres. De salariu nu pomeneau.
Era clar ca le plecasera oamenii de nervi si ei se saturasera sa tot intervieveze noi angajati care se luau cu mainile de cap si plecau cum dadeau de rahatul ala.
Fraze de genul “nu te astepta la…”, “sa nu crezi ca…” sunt stegulete rosii la interviu.
NOU
Zici “patroni români” și tragi apa…
NOU
Eu cred ca de vina sunt bancile ca nu dau bani cati e nevoie. Pentru diviziunea muncii ai nevoie de capital pentru perioade cand nu mergi pe profit, pana te pui pe piata.
NOU
de ce doar patroni?
NOU
Oamenii buni la toate, care trag ca si cum e firma lor, se numesc parteneri de afaceri, nu angajati.
Ala cauta sa angajeze un partener.
NOU
No half-ass job, adica tre’ sa puna tot curul la bataie.
NOU
Articolul de ieri m-a uns pe suflet, sunt în perioada în care aș vrea să le flutur demisia, și îmi dau seama cat de prost sunt tratată la job.
M-au ajutat mult poveștile voastre să îmi dau seama ca lucrez ca proasta să le fac profit și ei îmi dau multă muie. Șefu’ direct face ghoasting cu mine, în ideea în care trebuia să vorbim de rezultatele de anul trecut ( f bune)
NOU
sa ne anunti daca ai trecut de la vorbe la fapte.
NOU
”O mie de vorbe doi bani nu fac.”
NOU
Stai să notez să nu uit de daddy și martinel când o fi să orice în viața asta a mea.
NOU
recomand la toata lumea sa citeasca opiniile fostilor angajati de la diferite societati (private, in mod special) de pe siteul www.undelucram.ro/
O sa gasiti inclusiv descrierea obligatiei impusa de angajator ca sclavii sa posteze pe astfel de siteuri pareri pozitive pentru pacalirea si angajarea urmatorilor sclavi pe posturile pe care ei le detesta deja.
NOU
Speciali din astia sunt inclusiv in Canada unde lucreaza vara-meu. La el la uzina asa te intampina managerul dacă incerci sa discuți pe puncte relevante se ce ți se cuvine o mărire salarială. Asta e lumea în care trăim, iluzia banului transformă oamenii in jigodii.
NOU
Râdeți voi, râd și eu însă probabil anunțul funcționează.
Prin 2016-2017 am dat un anunț căutând un angajat la birou. Pe vremea aceea toate anunțurile din Berlin erau cam cel de aici. Fotbal de masă, cafea și apă gratis, masaj vinerea, bla, bla, bla. Salariile prin start-upuri erau cam de nimic comparându-le cu salariile din “old economy”.
Anunțul meu era cam așa: nu ofer fotbal de masă și masaj la servici, însă ofer ore normale de lucru într-o companie sănătoasă, 35 de zile de concediu (min legal fiind 26) + un salariu cu mult peste medie care-ți oferă posibilitatea să-ți cumperi singur fructele pe care le dorești.
Nu a funcționat faza…. Oamenii doresc să fie mințiți, doresc să fie importanți și să facă lucruri mari. Oamenii doresc să fie ademeniți pe nimicuri…ca în epoca descoperirilor când le dădeai indienilor mărgele de sticlă…. Cu cat sclipește mai mult cu atât mai bine
NOU
La început de drum, te bagi. Vrei experiența, o iei razna, stai 3 luni, pleci mai departe. Vine altul la început de drum, și tot așa. Firma ajunge cu scor de 1 pe undelucram, angajatorul se plânge că nu vine nimeni și oamenii sunt proști, nu mai vor sa muncească, dom’le. E tare greu să găsești talent. Sclavi să îndeplinească 5 roluri.
NOU
pretențiile alea îmi amintesc de patronul de presă, liviu alexa, un om care nu e în stare să țină 90% din angajați pe termen lung și mereu inventează că it’s not me, it’s them.
NOU
Vad ca are 17 aplicanti la job.
Acu’ nu stiu cati au ajuns la “pinaple”, dar concret, daca vrei sa aplici mai sunt 17 la usa la fel ca tine
NOU
Ma gandesc serios sa aplic doar ca sa il fut in gura live.
NOU
Nu numai că trebuie să facă șapte chestii diferite la job, dar în anumite luni și anume multe va trebui sa vina și cu bani de acasă. E totuși un start up, ce Dzeu.
NOU
1 job de genul am avut si eu pe o perioada scurta de timp (8 luni) pana am intrat in concediu de risc maternal.
Job-ul anterior intrase in insolventa (primul meu job de altfel cu acte, ca la negru lucrasem de pe la 16 ani), prin urmare ni s-a spus sa ne cautam de lucru. Zis si facut, m-am pus, am fost 6 luni la interviuri peste interviuri si nimic. Nici acum nu stiu ce nu am facut bine, poate n-am completat ok CV-ul, poate experienta mea de starter nu spunea nimic angajatorilor, dunno. Oras mic de provincie cu putine prospective (pe atunci) de ales. Intr-un final, cand mi-a ajuns cutitul la os si nu ma mai suportam acasa sa primesc bani de la prietenul meu (stateam impreuna), am intrat in primul magazin din kaufland unde era pus un anunt de angajare – magazin partener Orange – si am aplicat.
M-au chemat colegii de atunci la interviu si cum aveau nevoie urgent de un coleg in plus, m-au angajat pe loc. Eu fericita nevoie mare, ca dupa 6 luni de aplicare unde n-am gasit nimic, oau ce tare.
Mbuuun si sa incepem:
– programul era foarte schimbator. Desi mi s-a spus la inceput ca voi avea un tabel clar pe saptamani cu programul fiecaruia dintre noi, in fiecare ultima saptamana din luna ne modificau programul mie (incepatoare) si colegei mele ca sa lucreze ei (baietiii) mai mult si sa ia mai multe bonusuri pe abonamente si vanzari de telefoane (era necesar target-ul pe luna, astfel ciu-ciu salar mai mare).
Si apoi noua (fetelor) ni se spunea ca nu facem destul. Cum sa facem destul, daca ne modifici programul nostru cand nu e vad, cand nu vine lumea la facturat/incheiat de abonamente si va puneti voi baietii pe programul acela bun? Asta unu la mana.
– cu office managerul regional nu aveam ce vorbi. era un arogant din cale afara si sexist pe deasupra.
– Pauza de masa nu aveam, nu exista asa ceva dar nici sa mancam in fata computerului de fata cu clientii nu era voie, evident. Ma duceam practic asa pe fuga si mancam in spate la fumoar 10 minute grabita ca apoi sa ma certe unde am fost (desi anuntasem).
– Venea frigul de la casele de marcat unde era aproape aerul conditionat si frigiderele/congelatoarele de inghetate. Noi nu aveam usa la magazin ci grilaj din acela care cobora. Abia ne-o dat un hanorac, ceva.
– Calculatoare vechi care se blocau cand ti-era lumea mai draga.
– 1 data pe luna faceam rotatie la magazin si duminica o persoana statea de dimineata de la 8 la 8 seara singura cand era nevoie clar de 2 persoane. Imaginati-va clienti nemultumiti si rand de peste 10 persoane, una care poate voia sa-si incarce telefonul, alta sa-si expuna ceva problema si inca unul care voia sa incheie un abonament. Era tare, ce sa spun. Ma stresam numai vazandu-i cat stau la rand. Comentai despre asta? ”Nu te misti destul de repede, de aia e rand”.
– nu am primit absolut niciun instructaj ca la carte, tot ce am invatat a fost stand langa calculatorul colegei mele si furand cat am putut, caci baietii erau foarte ocupati sa-mi arate in vreme ce angajatii de la firma mama – Orange – aveau sesiuni de instructaj specifice ca sa-i invete in programul lor de la A la Z.
– mi-am luat 3 zile de concediu in alea 8 luni cat am fost acolo, doar cand am avut gripa (dupa ce am aflat ca sunt insarcinata) si mi-au zis ca nu sunt team player, ca i-am lasat la greu. say what?
– cand am intrat in concediu de risc maternal (pentru ca, conform legii nu-mi puteau oferi drepturile in calitate de femeie insarcinata la locul de munca: reducerea programului de lucru la 6 ore de la 8, pauza de masa, altele etc) au zis ca m-am angajat la acel job doar ca sa pot primi banii de concediu de maternitate. Atata au inteles din asta, in conditiile in care lucrasem 2 ani inainte si am fost platitoare de taxe si impozite, nu era ca si cum ma angajasem de o luna gravida fiind, ca sa profit de asa ceva…
Sunt mai multe, astea-s doar cele pe care mi le amintesc acuma.
Ma rog, bottom line eu am hotarat sa fiu corecta pana la sfarsit si inainte sa plec in concediu am invatat-o tot ce a stiut pe tipa care urma sa vina dupa mine. Ca am fost prea proasta atunci sau naiva or whatever, precis am fost, da. Pentru ca aveam zero experienta pe atunci la oameni, aveam zero experienta la mojicia lor si ce inseamna sclavia moderna, zero experienta la ce trebuie sa ceara un angajat de la o firma, care sunt red flags-urile. Nu stiam sa ma apreciez si sa ma valorific, care sunt punctele mele forte si cu ce pot veni in fata cu experienta mea. Anteriorul job si primul a fost la un angajator corect si am fost tratata corect pana la final. Asa ca mintea mea nu concepea ca se poate mai rau si ca exista si astfel de situatii.
Anii au trecut, am trecut prin mai multe job-uri, m-am maturizat si am invatat ce trebuie sa accept si ce nu, pe ce sa pun accent. Inca mai am de invatat, clar dar macar ma stiu feri de astfel de oameni. Norocul a fost ca dupa acest job, la terminarea maternitatii, am avut iarasi parte de un angajator super cu colegi excelenti (minusul fiind imposibilitatea maririi salariului la pretul pe care mi-l doream eu) dar unde am fost respectata. Zilele libere erau libere, nu ma deranja nici dracu dupa terminarea programului, fara mancatorie intre colegi etc. Cand am plecat, ne-am imbratisat, am lasat loc de buna ziua si inca ne mai sunam si acuma si vorbim.
Bottomline: da, sunt multi care pun botul pentru ca nu au experienta necesara dar nici posibilitatea sa plece in alta parte (pe moment). Important e sa invete ceva din experienta nefasta, sa nu repete la fel cu urmatorul angajator.
NOU
Apropo de sclavageala: Top copyrighting agency in Bucuresti: daca ajungi dupa 9:05 la birou, nu esti platit pentru ziua respectiva, dar esti obligat sa ramai si sa muncesti.
NOU
Buna ziua, as dori si eu 300g de hurdl va rog.
NOU
Imposibil. Refuz sa cred ca exista oameni de cacat in mareata Capitala.
NOU
deci chestii d-astea prind, ca altfel n-ar mai exista.
intr-o tara unde jecmaneala, furtul, coruptia si mijmasurile sunt considerate ‘descurcat’, nu-i
nimic nou sau nemaivazut.
puscaria e pentru cei fraieri care au ciordit o gaina.
o tara frumoasa cu oameni buni, condusa de golani si cei vreo 0,000001% cu bani care fac ce vrea pula lor.
ma pis