Una din problemele mele psihice, să o numim idiosincrazie (una din multele, dar aia e) este că nu suport oamenii băuți. Știu că, în mod normal, la chestiile astea, nu există explicații sau sunt ascunse foarte adânc în subconștient, dar eu știu de ce. Făcând parte dintr-o familie abuzivă, în care tatăl meu, în fiecare zi, invariabil, venea băut acasă, gata să facă scandal, urlete și tot restul la ce te-ai aștepta în asemenea cazuri, am dezvoltat o ură intensă față de oamenii băuți.

Sigur, nu am nicio problemă cu oamenii care au băut o bere, două sau ceva similar, care sunt bine dispuși, glumeți și puși pe șotii. Am o problemă cu cei cărora li se împleticește limba în gură, au stări de spirit schimbătoare, nu știi dacă sunt agresivi sau încearcă să te mozolească prietenește. Și știu că ei, săracii, nu au nicio vină și că niciunul nu e cel ce venea acasă seara și mă ținea în tensiune încontinuu, oare ia bătaie mama, oare doar se ceartă.

Pur și simplu mie mi se blochează mintea, nu știu să reacționez în preajma lor, mi se înțepenește fața într-o grimasă zâmbitoare și în minte am doar mantra Nu-l pocni, nu-l pocni.
Acum, toți prietenii pe care i-am refuzat să merg la băut, de-a lungul anilor, pot înțelege de ce.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.