Nu sunt neapărat un pasionat al fotografiei, sunt un pasionat al degetelor băgate în poze și al pusului de butoane pe auto, dar, sincer să fiu, îmi place să dețin aparate foto mișto, așa cum îmi place să dețin și instrumente muzicale, fără să știu a cânta nici măcar la unu. Ca o maimuțică de aia care e fericită că are o monedă strălucitoare, deși nu știe ce să facă cu ea.

În momentul ăsta am un aparat foto la care țin foarte mult și anume Nikon P900 care este o bijuterie de aparat, dpdv al zoomului, am făcut poze și cu luna originală, și cu Luna, și de la distanță, și de aproape.

Mai am un Canon 200D, luat în…văleu, 2017, cu scopul declarat de a face și vloguri. Momentan, nu am avut suficientă voință să mă țin de idee, dar cine știe, poate poate, mai ales că mi-am cumpărat tot ce e posibil pentru asta, de la lumini, microfoane sexy până deviceuri să îl leg la PC direct, pentru live-uri.

Și, deși, ambele aparate, merg la fel de bine ca în prima zi, parcă mă mănâncă portofelul să mai fiu și eu la curent cu ce e nou. Se mai poartă mirorlessurile? Facem vloguri și cu ele?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.