Textul lui Mirel

Scris de Mirel

Salut Cetin, am promis un text, acum multe luni in urma, daca poate fi publicat, n-ai decat.
Disclaimer!,- in textul de mai jos, foarte probabil veți întâlni o serie de greșeli pe care mi le asum, dat fiind faptul ca nu am nici prea multa scoală, sunt plecat de 23 de ani di România si nici limba romana nu o folosesc foarte frecvent. Încerc di răsputeri sa citesc in limba romana, cat de mult pot, si-mi impun ca atunci când vorbesc romanește, sa nu amestec cuvintele din limbile pe care le vorbesc. M-am tot gândit la un titlu adecvat, însa nu reușesc sa-l găsesc si las asta la mila si atitudinea șefului de “tarla”. Nu știu nici pana unde o sa ajung cu povestirile din seria asta, nici daca o sa continui după primul text, o sa citesc comentariile si voi încerca sa răspund daca aveți întrebări.Îmi este foarte greu sa recapitulez ceea ce veți citi, știind ca voi retrăi fiecare moment, dar cum spunea Arhi acum ceva vreme in urma, probabil o sa ma ajute sa diger totul si sa trec cu mai multa ușurința peste acele evenimente.

M-am născut într-un sat de la munte după jumătatea anilor ’70 într-o familie clasică de la țară. Ai mei nu s-au iubit deloc, dimpotrivă s-au urât din momentul în care au decis (alții pentru ei) să trăiască împreuna. Mama se îndrăgostise de mică de un consătean și a fugit cu el. Dat fiind faptul că familiile lor nu se înghițeau nici de o culoare, i-au împiedicat să se căsătorească și până la urmă ea a fost luată înapoi acasă. Prețul “pătării fecioriei” ei a fost plătit cu vârf și îndesat. A fost bătuta zile la rând, lăsata fără apă și mâncare doar pentru faptul că a pătat onoarea familiei. Bunicul era perceptor, adică făcea parte din aparatul statului comunist, cu o oarecare putere și influența la nivelul comunei. Din ce am aflat mulți ani mai târziu, dacă cineva nu putea să-și plătească dările către stat, le erau confiscate anumite bunuri care apoi ori erau valorificate, ori innapoiate după plată datoriilor. În vremurile acelea bărbații erau plecați la muncă prin alte părți și veneau cam o dată la două săptămâni acasă și ca să-i păsuiască cu confiscarea bunurilor, bunicul meu cerea favoruri sexuale de la femei și le punea să promită că nu vor spune nimic.

Cu fecioria pătată în timpurile alea, nu se mai uita nici dracu la tine, așa că rudele mamei mele au început să caute un pretendent la mâna ei.

Tata a fost fiu de cioban, tradiție seculară în familie, mai avea două surori care au plecat la oraș imediat cum au putut. Condițiile precare în care a crescut, au făcut în așa fel încât s-a inbolnavit atât de tare, că a rămas cu auzul un pic defect, iar apoi asta i-a afectat și vorbirea, era un pic peltic. Nu i-a plăcut ciobănitul așa că s-a dus la pădure, a făcut școala de operator forestier fierăstrău mecanic și s-a angajat la I.F.E.T.
Trăind în pădure, lucrând în pădure, având de a face numai cu oameni fără prea multă carte, comportamentul lui era destul de grosier.

Rudele mamei mele aflând de existenza lui tata, mama fiind un fel de paria, tata peltic și necioplit, au hotărât că este o idee bună să-i căsătorească.
Iată rețetă perfectă pentru o familie disfuncțională și iată că așa apar eu pe lume.

Mă țin minte de foarte mic, cred că de pe la vastă de trei ani, de cum am început să merg, am fost pus la treabă, nimic nou sub soare, toată suflarea satului făcea asta și n-a murit nimeni (spuneau bătrânii). Lipsa de afecțiune între mama și tata, a dus firește la certuri, beție și bătăi. La grădiniță au descoperit că sunt stângaci și să te ferească domnul de oameni diferiți, este mâna diavolului, trebuie descântat, exorcizat iar dacă asta nu merge, trebuie bătut până își schimbă felul de a face lucrurile. deci pe scurt primele bătăi au început de mic, pentru că nu nu foloseam mâna dreaptă să apuc chestii sau să scriu și să desenez.

Am început să mă izolez și să cred că este ceva în neregulă cu mine, iar pe măsură ce creșteam, am început să pricep că mama ar vrea să plece di cauza bătăilor și a bețiilor, iar tata incepuse să spună că nu sunt al lui, ci al celui cu care fusese mama înaintea lui. Orice făceam, nu făceam bine și eram pedepsit cu o porție de varga de alun, care era pusă strategic, la îndemână deasupra unui dulap, iar dacă continuam să plâng după, o lua iar de la capăt, până ma opream. Țin minte că am făcut pe mine noaptea, până prin clasa a cinci-a.

Înainte de clasele primare, țin minte că mai veneau rude pe la noi, pe care eu nu le cunoșteam, mă apuca un fel de atac de panică, mă băgăm sub o masă, de unde nu ieșeam până nu plecau respectivii și apoi primeam iar corecția cu vărguța de alun, cum că-mi fac mama de rușine si că nu m-a crescut bine. A venit școală, prima zi de școală din clasa întâi. Aveam școală la doi pași și cum nu eram mulți copii, ne-au îngrămădit într-o clasă cu cei de clasa a trei-a. Deja din prima zi am fost un copil problema, am tras-o de păr și am dat-o cu capul de bancă pe o colegă, pentru că ne-am contrazis cum se scrie prenumele ei. În acea toamnă și în cele care au venit după, era obligat să mă duc să strâng prune din grădină și aveam al dracului de mulți pruni. Am urât asta, mai ales că acele prune erau folosite pentru producerea a sute de litri de țuică, pe care tata ai bea cu prietenii lui, care intrau încălțați cu cizmele pline de nămol în casă, iar atunci când plecau urmau certurile și bătăile între mama și tată.

Clasele 1-4, m-au întărit cumva și mi-au dat încredere că sunt bun la învățătură. Eram “deștept”, (și nu aveam capul așa mare) cum obișnuiam colegii și cunoscuții să-mi spună. De suferit nu sufeream așa tare atunci, din cauza bătăilor, credeam cumva că fac parte din viața cotidiană, ceea ce mă făcea să sufăr cu adevărat, era faptul că de primăvara de la arat, până toamnă la începutul școlii și recoltatului, ne mutăm de acasă int-run loc denumit ” în țarnă”, unde aveam mult pământ de cultivat, pajiști pentru animale și terenuri cu iarbă de cosit.

Tata venea acasă în concediu și câteva zile la două trei săptămâni. Acolo aveam un grajd mare pentru animale și doar o cameră cu un pat și o sobă pe lemne, fără curent electric. Dimineața trebuia să mă trezesc devreme să merg cei șase kilometri dus până în sat la școală. Practic treceam pe lângă casă, care era încuiată, și custodea tot curentul electric din lume, cu radioul și televizorul meu iubit, îmi venea să nu mă mai duc deloc acolo departe în vârful dealului în camera unde îmi făceam lecțiile la lampa, și să râmând unde este bec și curent, ceea ce am și pus-o în practică odată, însă s-a sfastit tragic. A venit mama după mine și mi-am mâncat o bătaie soră cu moartea.

Inafara de bătaie mai erau și nelipsitele replici, ” mai bine te făceam un căcat lângă un gard” luate-a-r dracu di copkil, și nu ești și tu căacopkii oamenilor. Nu mă-am identificat vreodată cu locul, eu începusem că visez despre locuri noi, cu oameni blajini și educați, care se comportă frumos unul cu altul, care nu se cocoșează cu muncă pentru a avea cele de trebuință, care nu căra apă cu gălețile până li se lungesc mâinile sau până li se cocoșează spinarea pentru a avea apă să dea la animale, sau apă pentru băut , mancare și spălat. Deci de la începutul lunii mai când se termina iarnă, până la jumătatea lunii iunie când se termină școala, trebuia să merg cel puțin o oră dus, și cel puțin o oră întors, prin ierburi ude de la rouă, pe vând, pe ploie, să mă apăr de câinii care uneori deveneau foarte violenți atunci când le încălcăm teritoriul, doar ca să scurtez drumul cu câteva minute .

Frustrarea cea mai mare era faptul că nu aveam contact cu lumea exterioară, la radio și la tv lumea vorbea “politicos”, la fel cum citeam eu în cărți. Munca era pe primul plan, o muncă istovitoare, mereu era câte ceva de făcut, când eram mai mic, pășteam animalele, și-mi făceam lecțiile cu vacile și cu oile, pe bucățile noastre de pământ care nu erau îngrădite. Un continuu aleargă după ele, dacă vacile le puteai priponi/lega de un țăruș, oile erau de neoprit, întotdeauna iarba vecinului era mai verde și mai dulce. Iar dacă mai aveai și capre (ceea ce s-a întâmplat când s-a născut fratele meu) erai futut de tot.

Când venea vremea primei prășile, când celei de-a doua, cand era vremea strânsului fructelor văratice, apoi vremea cositului și a adunatului. Vacanța era un coșmar, plin de muncă, curățat la animale, apăratul recoltelor de porci mistreți, a pomilor fructiferi de urs și a animalelor de vulpi, lup și dihori. Cărat apă pentru toate trebuințele casei iar sâmbătă, sâmbătă… era de groază. Timpul îmbăiatului. Niciodată nu era apă îndeajuns, și mama înfierbânta apa aia de îmbăiat, de parcă ziceai că-s lemnele gratis. Dintotdeauna am avut o problemă cu căldură și mai ales cu apa fierbinte, mă băga în ligheanul ăla opărit unde apa era foarte fierbinte, de mă ustura pielea, iar dânsa băga cotul, zicea că e rece și dă-i bătaie pe mine că nu vreau să fac baie.

Dintre toți copii din sat, eu eram cel mai frustrat, controlat și abuzat. Ceilalți se mirau de ce nu mă duc cu ei să ne dăm cu sania, să ne tragem pe ghiață sau să mergem cu plugușorul, cu steaua sau cu sorcova. Duminică , după ce venea de la biserica , la mama veneau și niște rude de-ale ei, femei bineînțeles și se puneau pe povestit și bârfit iar de acolo am înțeles, cu toate că vorbeau cifrat, că toate aveau cam aceleasi probleme cu soții lor și că își provocau avorturi acasă. Mi-am dat seama de asta , când… de multe ori o căutăm pe mama prin casă, ea ieșea mereu dintr-o cameră cu o bucată de nalbă (mușcată) în mână, iar prin deducție mi-am dat seama că și ea practică sportul ăla. Igiena era un lux, toată comunitatea se spala cu săpun de casă, iar de pasta de dinți am aflat mult mai târziu. Oriunde eram dormeam toți în același pat, și-mi aduc aminte miasmele de picioare împuțite, benzină și transpirație.

Nu făceam eforturi să învăț, treceam prin orice materie ca gâsca prin apă și se prindea totul de mine. Așa am ajuns să fiu cel mai bun din clasă, comandant de detasamant, și apoi comandant de unitate. Aveam probleme însă cu autoritatea de orice fel, iar atunci când mi se impunea ceva, îl luăm pe “NU” în brațe, iar asta mi-a adus și mai multă bătaie. La școală cu rigla la palma, acasă cu aracul de la fasole. Țin minte câteva episoade în care am luat bătaie degeaba.

În sat poposise un boldozer, să mai “râme” pe ici pe colo, pe unde se surpaseră drumurile și l-au parcat la o sută de metri de casa noastră. Copii i-au demontat toate farurile și stopurile, iar atunci când au fost prinși, cineva a spus că fusesem și eu.NU era adevărat ! Eram în clasa a patra, a intrat mama un clasă cu un baston, m-a luat de o aripă și a început să mă bată în fața colegilor și a învățătoarei. Cu fiecare premiu pe care îl luăm, la serbarea de sfârșit de am, mi se dădea o carte și așa am descoperit o lume alternativă, un univers paralel, o lume în care poți intră ca să te izolezi și pe care o poți cercetă ce de-amănuntul, facă ca cineva să te deranjeze. Apoi a intrat pe fir bunicul din partea mamei, care între timp se potolise, se întorsese la credință, la adevăr și să te ferească sfântul de elemente din astea.

Îmi impunea să citesc cărți religioase, pe care la început le citeam din plăcere, dar atunci când detectăm lipsa de logică și puneam întrebări, mi se răspundea cu: ” asta este voințăadomnului”, crede și nu cercetă, and so on. N-am pus botul ! , ceva era putred la mijloc. Atunci când când am întrebat-o pe mama (prin grădiniță fiind), ” de ce se văd pe lună petele alea? “, răspunsul a fost ceva despre cain și abel, (cum că primul îl ucise pe al doi-lea, și dumnezdeu l-a pedepsit, iar dacă observ bine luna, din gura lui cain, curge sânge în gura lui abel) noaptea minții. În fiecare duminică mama vroia să mă care cu ea la biserică, asta iar era prilej de bătaie, am urât biserica, am urât toate babele nespălate care miroseau a oaie și a vacă și care te trăgeau de obraji și te pupau pe gură.

Aveam altceva de făcut, mă uitam la televizor, da sfântul televizor în alb și negru, iar eu eram privilegiat, erau câteva în tot satul. Acolo, la ora 10 duminică, eraa un film pentru copii, merită bătaia de dinainte și uneori chiar și cea de după, pentru că de multe ori filmul se termină înainte de a veni mama acasă de la biserică, iar eu că apucăm să cioplesc chestii, sau să bat capate de sârmă cu ciocanul, pe muchia unui topor înfipt în tăietor. Duminică era sfântă, nu trebuia să faci nimic, că se supăra doamne doamne, și ori îți tăia popa limba (ceea ce era floare la ureche, că încă nu i-o tăiase nimănui) ori erai snopit cu bătaia, că-ți faci familia de rușine și vorbește lumea.

Am urât lumea cu gura ei puturoasă și toate babele știrbe nefutute din vremuri memoriale. Nu aveau ce să facă, decât să ducă vorba de colo colo, să clefetească și să bârfească, chiar dacă era o cumunitate restrânsă de câteva sute de suflete. Oricine deținea o carte, era vânat de mine și rugat să mi-o împrumute, ca s-o citesc, orice fel de carte, inafara de cărți bisericești. Uneori chiar manuale din clasele mai mari. La radio, pe r3 în fm, bandă est pe atunci (68-88 Mhz), erau emisiuni educaționale, foarte bine făcute. Așa orizonturile mele se lărgeau cu fiecare emisiune”Vreau să știu ” sau ” Exploratorii zilei de mâine “, și doream să scap de toate și să fug din locul ăla care-mi face rău.
– Va urma –