Scris de Mihail

În septembrie 2012, Dan Diaconescu anunță că se înscriere la licitația de privatizare pentru Oltchim, pe care o va și câștiga. Imediat anunță că va cumpăra toate celelalte întreprinderi de stat și le va reda poporului.

Unii, mai hetări din fire, au zis că Diaconescu face trollin și că nu are de fapt banii (45 de milioane de euro), ca să plătească acțiunile. Dar aveau să se înșele. Într-o seară de luni, la oră de maximă audiență, DD ne arată banii.

Puși frumos în 7 saci de gunoi, stăteau 45 de milioane de euro cash. Lipsea doar tomberonul cu care trebuiau transportați. Pentru că așa e când vrei să cumperi Oltchim, te duci la bancă și scoți banii cash. Ba chiar s-a și dus cu ei la Ministerul Economiei să plătească.

Dar ce să vezi?! Ciocoiul Ponta nu l-a lăsat să salveze avuția națională. După ce a făcut un pic de paradă cu sacii și a lins ușile pe la Ministerul Economiei, s-a retras înapoi în vizuina OTV și și-a văzut de treaba lui, adică de campania electorală pentru al său partid de buzunar.

La următoarele alegeri din toamna aia, partidul lui Dan Diaconescu (PP-DD) ia 13% din voturi și este al treilea partid in Parlament, după USL 1.0 și ARD (PD-L, dar sub alt nume). Omu’ a vrut să cumpere Oltchim, dar nu l-au lăsat ciocoii, hai să-l votăm!

Aprilie 2022. Elon Musk, scrie pe Twitter că vrea să cumpere Twitter și face o ofertă către board. Eu am zis că trollează, pentru că nu era prima dată când făcea asta, dar de data asta parcă mergea prea departe.

Inițial, oferta este refuzată și lumea își vede de treaba ei. Câteva săptămâni mai târziu, spre surprinderea tuturor (inclusiv a lui Elon), Twitter se răzgândește și acceptă oferta. Musk începe să facă planuri de viitor pentru noua lui jucărie.

Prin iunie, Musk află surprins, că pe Twitter există boți. Credeam că știa asta, dar se pare că nu. O fi fost ocupat cu făcut mașini electrice și plecat pe Marte și nu i-a ajuns la urechi faza asta. Începe să mârâie ceva cu un audit, ca să se afle procentul de boți.

Atunci m-am prins că începe să inventeze scuze. Cred că s-a prins că dă 44 de miliarde de dolari pe nimic și nu știe cum să iasă cât de cât OK din situație. Pentru că el are o anumită imagine o anumită alură.

Pentru că el e geniul care trăiește modest și muncește până târziu în noapte pentru bunăstarea și progresul omeniri. Mi s-a zis, și nu o dată, că am ceva cu Musk și sunt hater gratuit, că Musk face numai lucruri bune.

Da, ca de exemplu când a spus pe Twitter că lui i se pare că acțiunile Tesla sunt prea scumpe. Până la închiderea bursei din ziua aia, acțiunile Tesla scăzuseră deja cu 10%. 10%! Ce patron de companie și-ar sabota în acest fel afacerea, dacă nu ar avea un interes? Probabil interesul celor care au cumpărat acțiuni Tesla, considerându-le o investiție sigură.

Sau faza aia când a zis că Tesla va accepta plăți în Bitcoin, ca mai apoi să se sucească, timp în care Bitcoinul a crescut și apoi s-a dus în cap. Știu, știu, Elon și Tesla nu au vândut Bitcoin atunci.

Unde mai pui că acum o lună niște investitori în Dogecoin (altă chestie promovată de Musk pe același al său Twitter) l-au dat puțin în judecată și vor de la el 285 de milioane de dolari daune, pentru că i-a influențat să cumpere Doge și le-a provocat pierderi.

Și ceva îmi spune că nu vor fi nici primii nici ultimii. Că balta pește are.

Pe final, vă las cu un articol (adevarul.ro/news/societate/25-ani-capitalism-caritas-teapa-nationala-jocul-strans-treime-banii-romaniei-1_5522a54d448e03c0fd472243/index.html) despre prima mare țeapă trasă românilor în tulburii ani 90, Caritas. Și nu, n-a fost ultima.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.