O vloggeriță din Lvov, sau Liov, s-a decis, plină de nervi pe război și viață, că e momentul să fure dintr-un magazin. Evident, a fost prinsă și arestată, 16 ani, pe timp de război, înseamnă adult.

Și stăteam și mă gândeam, oare care a fost momentul în care vloggerii, în majoritatea lor, au ajuns niște lepre insensibile și inconștiente, avizi doar de bani, afișări și faimă? Întreb foarte serios, pentru că am făcut și eu parte, odată, dintr-un val de chestii noi, dar eu nu țin minte ca bloggerii să fi fost la acest nivel de josnicie. Ok, am avut și noi stupizii noștri, remember Pintică, Panduțu, Bunescu, dar parcă nu erau așa de jos și, oricum, coincidență, au devenit vloggeri, pentru că analfabetismul se vede mai greu pe video.

Serios, mă uit în jur și nu văd decât exemple negative. Toate schimonositele alea gen Ich, care sunt supărate că lumea nu se mai uită între picioarele lor, ci au alte preocupări, toți băieții care au ca principal obiectiv, etalarea de branduri, de la adidașii din picioare la mașina pe care o conduc. Serios, cum ar fi să îmi fac canal de youtube pentru mașină, cum am văzt recent. Uh, ce GLE bestial am, ce tare sunt, uite ce roșie e. Pe lângă că ar fi penibil, în orice moment găsesc aici pe cineva care mi-ar da flit cu tot cu nmașina mea, a cărei valoare probabil i-ar ajunge să își schimbe pneurile și o oglindă.

Cred că asta e punctul. Penibilitatea. Oamenii aceștia și-au pierdut simțul penibilului. Ocupați cu autoadorarea și monetizarea propriilor copii, au ajuns să își creadă propriile minciuni și să se simtă, cumva, deasupra tuturor, în dispreț față de bunul simț, reguli și societate.

Am ras tare, multumeac, Marinel.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.