Mă gândeam așa, la câtă democrație împrăștie prospera noastră civilizație vestică, de-a lungul și de-a latul lumii, fără încetare, de când a venit primul Bush la putere. Stai, că am uitat de democrația împrăștiată de bombele NATO la sîrbi, unde vai ce dezastru umanitar era și lucrurile nu mai puteau sta așa.

Am evoluat acu, în ultimii ani, nu se mai trimit bombardiere pentru a apăra drepturile omului, dar se protestează cu vehemență și putere, mai ales când nu e vorba de chestii de la arabi, ci pe unde se poate.

Știți unde nu s-a protestat deloc? La uciderile în masă din Kazahstan, locul unde noua URSS și-a arătat valoarea, soldații ruși debarcând rapid și având dreptul de a trage la liber pe străzi. Oameni uciși de către consacrata democrație sovietică. Ați auzit vreo agitație senzațională, ceva, pe undeva? Nu? Nici eu, deși sunt destul de conectat. Adică ce circotecă s-a făcut cu Hong Kong și dreptul lor la autodeterminare alea alea. Kazahstan? Hmm…

Desigur, nicio legătură cu faptul că deține 12% din rezervele de uraniu ale terrei. Și că energia este atât de ieftină, încât un sfert din crypto-ul mondial se mina acolo. Știm cum e, democrație, ok, dar hai să ne calmăm puțin, că avem o grămadă de treabă.

Am citit un tweet al unuia care spunea că ar trebui să îi împuște mai repede pe protestatari, că pierde mult pe BTC.

Lumea în care trăim nu mai este lumea în care trăiam.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.