Au apărut ieri imaginile de mai sus, cu detaliile nenorocitului ăsta. Deși în tinerețe am fost un adversar al pedepsei cu moartea, cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi doresc mai mult să existe și să se aplice ca sharia în statele islamice, rudele să aibă dreptul de a-i face exact aceleași lucruri criminalului. Nu, nu vă mai amăgiți cu mizeria aia că vai, ce o să pățească în închisoare, nu o să pățească nimic, sistemul penitenciar românesc este făcut să țină în izolare personajele susceptibile de a fi violentate, politicieni la politicieni, gulere albe la gulere albe. Nu o să pățească nimic. 7 ani de închisoare, 4 ani și 8 luni reali până la eliberarea pentru bună purtare. E românia. Mark my words.

De fapt, despre altceva voiam să scriu.

Au scris cei de la poliția română pe facebook despre subiect. Știți, oamenii care au găsit cadavrul unui copil și au fost obligați să îi reconstituie, ca să îl poată căuta printre ceilalți. Oameni care au copii, care au și ei sentimente și dureri. Care au vorbit despre un animal care și-a recunoscut fapta, da?

Vine hipsterul clujean să scrie despre cum își permite poliția să scrie așa ceva despre asasinul unui copil. Ce e aia, unde ne aflăm? SUntem călăi??
Oamenii de ăștia sunt motivul pentru care suntem unde suntem. Carcase goale, căutătoare de subiecte și de epatare, care vor să iasă în față neapărat cu ceva. Oameni care nu au sentimente în afară de bășinile de după ingurgitarea unei mese moka pe la vreun restaurant obosit ce servește fasole cu boia. Oameni care nu fac copii ca să nu îi deranjeze din căutarea eului interior.

Nu ai cum, vă spun.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.