Contul meu
Studiu de caz.
Oameni fără copii:
– Copilul trebuie să mănânce ce îi dai. Dacă nu, să stea cu foame. Când îi va fi foame, va mânca. Și anume, ce îi dai.
Eu: cu fiică-mea în spital, a doua oară anul ăsta, cu hipoglicemie* severă (glicemia 44, în caz că vă întrebați**).
– I find no flaw in this logic.
*Copiii mici au metabolismul haotic. Dacă nu mănâncă suficient, organismul interpretează asta ca înfometare și poate apărea sindromul de hipoglicemie ceto-urică. Adică glicemia scade grav, iar în urină apar corpi cetonici, ca la diabetici. Hipoglicemia repetată duce la deficiențe de dezvoltare a creierului.
**Fiică-mea are obiceiul prost de a se deshidrata rapid când vomită. Din 3 vărsături ajunge la perfuzie.
Domnul meu a exprimat mult mai plastic problema într-o discuție cu o cucoană din asta sfătoasă rău, care o ardea:
-Mvai, nu trebuie să înoți în lac ca să știi că apa e adâncă.
– Bine, tu, dar până nu-ți bagi măcar un pic picioarele să vezi cum ți se strâng c*aiele de la frig, eu zic să nu te repezi la filozofie!
NOU
Vai cum a venit acest articol, eu avand un copil extra mofturos care prefera sa urle de foame daca nu ii dau ceva care ii place. Si nu, n-am invatat-o asa, seamana cu celalalt parinte al ei :))
Plus sfaturile “cum sa nu doarma in patut? daca pui copilul in patut de la inceput asa se obisnuieste”, “cum adica nu mananca singura la masa la 1 an jumate? asa ai invatat-o”, etc
NOU
Copiii mei inca dorm cu noi. Au 5 si 7 ani. Mi se rupe de sfaturi.
Îi dai ce îi place să mănânce, are timp să își dezvolte gusturile când va fi mai mare.
NOU
Alo, alo!
NOU
Da ce-am zis, baroane?
NOU
nu tu, alilantã
NOU
Oare cum arată “celalalt parinte al ei” urlând de foame?!
NOU
“Tatigătește”
NOU
Pentru asta, hrană rece, somn pe preș!
NOU
@Alin(a), si doua bice pe spinare
NOU
Si eu ma invinovatesc zilnic pt tot ceea ce face bebe si pt ceea ce nu face. Are si el 1 an si 3 luni si a fost alaptat cu lapte praf, suzeta are, nu mananca singur, de ce i dau mancarea aia de ce nu i dau din cealalta. Uite ca nu mesteca, uite ca nu musca…in fine..va doresc sanatate multa si..somn.
@ Luna Macar cea mica e super inteligenta si stie enorm pt varsta ei. Bebele nostru roade cartile si inca nu vorbeste…i got nothing.
NOU
nu e o regulă. fiul meu nu a vorbit pana la 3 ani
NOU
citea blogu’ d-aia nu vorbea 😉
NOU
mezina noastra e la polul opus: mananca, orice, oricat, oricum, oriunde. de altfel, pe la 3 ani i-a iesit la o ecografie ca are stomacul marit si da in alte riscuri. in loc sa se mareasca natural, organic, si l-a marit singura mancand foarte mult.
suntem nevoiti sa ii punem limite la mancare. stomac mare inseamna si postura proasta a spatelui, risc de scolioza sau alte probleme cu coloana etc.
si ne da si ‘fatale’ cand iesim in oras: ‘mami, dar mi-e foame, nu am mancat nimic azi, de ce nu imi dai de mancareeeee?!’ ea mancand la micul dejun lapte cu cereale, un pic de omleta, un pic de avocado, un pic de paine cu gem :)))
NOU
Chiar și oamenii cu copii ar trebui sa se abțină din a da sfaturi nesolicitate altor părinți despre copiii lor. Fiecare cu odrasla lui, ca nu toți sunt la fel. Pe mine cei fără copii nu ma supara asa rău, ca nu știu despre ce vorbesc, dar ăștia care au mai mari/mai mulți (ca și aici e o bătălie între care e mai parinte în funcție de cati a facut) m-au terminat nervos cu păreri despre cum ar trebui sa fac/ce nu am făcut bine/ce trebuie sa fac neapărat în continuare. Sunt câteva persoane apropiate/pe aceeași lungime de unda cărora chiar le cer păreri și sfaturi și de unde chiar simt ca am ce învata/fura, acolo e alta poveste. Sfaturile solicitate sunt aur. Dar ăștia de știu ei de la copilul lor ca al tău e asa și pe dincolo… stfu.
NOU
Crede-ma.. Sau crede-ne… Lucrurile devin cu adevărat complicate abia când ai de la doi in sus. Abia atunci viata asa cum o știai s-a terminat definitiv 🙂
NOU
Eu i-am anuntat pe cei din jur dinainte sa nasc, ca daca vor sa ne intelegem, sa nu vina la mine cu sfaturi nesolicitate :)))
Au incercat la inceput, dupa care am racit relatiile (cei din partea tatalui).
Ne vedem o ora doua la o perioada si toata lumea-i fericita :)))
NOU
@ Marius, sunt convinsa, de aia admir de la distanta momentan curajul celor care după primul copil se apuca și mai fac unul. Deși idealul meu ar fi sa am doi copii, as face orice sa mi-l pună cineva în brate pe al doilea direct crescut, dacă se poate pe la 4-5 ani asa. După un an de prim copil (și nu am cel mai dificil și obraznic, nici cel mai cuminte copil, dar nici ajutor de niciunde), stau și ma gândesc serios ca atat a fost, eu încă unul nu mai duc. Adică duc, dar as renunța total la mine și cred ca nu sunt atât de altruista încă. :))
Totuși, mor pe generalizari. Știu cupluri cu 3 copii, l-au făcut pe al treilea pentru ca, citez, “pe primii doi nici nu i-am simțit, asa cuminți au fost”. Abia la al treilea cică au dat un pic de greu. Sunt copii și copii, e deplasat sa aplici realitatea ta la ceilalți.
NOU
@Laurra dacă gândești prea mult, nu-l mai faci pe al doilea .
La cât de greu ne-a fost cu primul, nu am crezut ca îl mai facem pe al doilea… Dar nu am scos-o când trebuie de câteva ori și am rezolvat (glumesc, dar am zis ca fie ce-o fi, facem cumva).
NOU
foarte bine ca nu o sa il faca, cu atat mai bine ca ajunge la concluzia asta dupa ce se gandeste.
NOU
Liviu, totuși e vorba de un copil, nu de un shot de tequila pe care tre’ sa-l dai repede pe gat fără sa te gândești prea mult. De descurcat te descurci, m-as descurca, nu ai de ales, dar depinde și cum. Mai stau pe bara, am destule de făcut momentan.
NOU
Eu evit sa dau si sfaturi medicale daca nu mi-s cerute … desi am vazut multe.
Si n-am copii.
NOU
Asa si fi-mea, de la orice episod de voma ce dureaza 2-3 ore, ajunge la spital , internare de zi cu perfuzii. Refuza orice fel de lichid si mai ales sarurile alea de rehidratare.
Imi plac parintii aia care la telefon sau pe whatsapp se lauda ca le dau copiilor smoothie de fructe dimineata, un mar gustare, ciorba de legume la pranz si somon cu legume seara, iar cand mergi in vizita aia sunt cu castronul de pufuleti si chipsuri si biscuiti, si nu ies din ele toata ziua.
NOU
Eu sunt o mamă mediocră. Așa că nu prea îmi permit să educ copiii altora, mai ales prin corespondență 🙂
NOU
@Anca – aceiasi parinti mai spun si ca ai lor copii nu mananca mai nimic toata ziua.
Dupa ce ti-a tocat doua pungi de sticksuri, o punga de pufuleti si e cu mana intr-o Magura, da, nu iti mananca mancare…
NOU
In general e bine ca oamenii sa se abtina in a oferi sfaturi necerute mai ales in situatii fosrte personale sau de familie. Fiecare situatie e diferita si doar prin trial and error (incerci sa vezi ce merge) vezi ce ar functiona. Cu o exceptie totusi, cand observi ca situatia persoanei e grava si necesita interventia ta (exemplu abuz, violenta domestica sau ceva mai grav, poate viata persoanei e in pericol)
Parerea mea, de acord cu articolul. Totusi sunt si exceptii de categorii de oameni, foarte putine ce e drept, care au experienta practica si nu au copii, de exemplu terapeuti, pediatri, educatori sau ingrijitori de copii. Si chiar si in cazul asta, fiecare copil e diferit si nu functioneaza metoda chestie pentru toti.
Eu ma uit asa un pic la om ce vorbeste in general si imi dau seama daca merita sa am o comversatie.
NOU
Copii sunt foarte diferiti in dezvoltare/obiceiuri, asa ca de multe ori gemenii crescuti in acelasi mediu au comportamente sociale/alimentare diferite. Rezulta ca nu merge sa dai sfaturi chiar daca ai 10 copii , pentru ca in cazul unui copil sau unor copii din alta familie este cu totul alt mediu familial , alte obiceiuri, alta genetica. Copiii nu sunt clone cu numar de serie produsi dupa un model unic.
Cei fara copii au dreptul sa isi spuna opinia intr-o anumita masura daca sunt medici pediatrii , psihologi..etc ceva de genul asta , adica mai in domeniu.
Traim vremuri in care toti mustesc de intelepciune si sfaturi produse de Google , Facebook , You Tube si TikTok.
NOU
Când ai copii înțelegi că educația și creșterea lor nu sunt deterministice.
Adică faci x și ei reacționează cu y.
Dacă ai un pic de minte, experiența asta te smerește și te abții de la a da sfaturi. Maxim povestești experiența ta cu o anumită situație.
Când nu ai copii (excludem pediatrii și psihologii, cum mama zmeului v-ați repezit fix pe excepții, numai voi știți..), privești copilul ca pe un roboțel programabil.
NOU
problema cu expusul opiniei e ca daca nu e ceruta, poate fi si medic, ca tot in cur trebuie sa si o redirectioneze
NOU
Pe noi ne-a terorizat aproape un an de zile cu paste și spaghete. În sfârșit a trecut peste faza asta, dar a fost cam greu…
NOU
gemenii vărului meu, pe la 3 ani, au avut o fază cu chestii ovoidale: struguri, cherry și măsline; dăcît atît!
i-a ținut vreo 2-3 luni…
NOU
Eu am 4 fete, cea mai mare face anul acesta 20 de ani, cea mai mică are 8 ani.Nu vreți să știți ce de sfaturi am primit, mai ales cu mâncarea.Toate sunt mofturoase, au o listă de alimente pe care nu le mănâncă.Cu vârsta, au mai adăugat feluri de mâncare pe care le mănâncă, deci există speranță.
Când mergem să mâncăm cu cei din familia soțului, după atâția ani, ne invită la masă și pregătesc porc, de care fetele nici nu gustă, sau alte alimente de pe lista lor cu ” nu mănânc nici dacă sunt lihnită”. Le dau să mănânce înainte mai nou sau le aduc mâncare cu mine, să nu mai stea la masă și să facă foamea.Imi iau comentarii de genul ” așa le- ai învățat” , ” eu le- as fi lăsat să facă foamea și mâncau de toate” ,etc.
NOU
fara suparare dar ce vina are gazda ca fetele tale sunt toate mofturoase? de cand eu ca si gazda trebuie sa caut in coarne la 4 fete, care au doar mofturi. As intelege moft la 3 -4 ani, dar sa ai mofturi la mancare la 20 de ani mi se pare penibil. Sa sa faca caz mamitica de chestia asta , ca si cum gazda ar fi de vina..
NOU
@Mihaela : nu pot sa nu remarc bunatatea sufletului socrilor tai, socrii tai trebuie sa aiba vreo 10-15 nepoti de nu le pasa de cele 4 fete si va asteapta numai cu porc. Banuiesc ca si-au dorit un nepotel…nu 4 nepotele.
NOU
@Ala negru, sper ca glumesti. Daca mergi la cineva necunoscut, OK, nu ai cum sa ceri sa fie la “program” cu meniul lor. Dar cand BUNICILOR nu le pasa de nepoate… Inseamna ca nu le pasa. Acum hai sa schinjuim pe toti oamenii care au preferinte culinare specifice.
Clasica abordare “sa manance ce e pe masa”, nu?
NOU
Mi-a plăcut comparația domnului : clară, la obiect și sugestiva 🙂
In alta ordine de idei, eu mă pot lauda că în primii 4 ani de școală fiul meu a avut mereu fructe pentru pauza de la 10. (Ehm… nu pentru meritul meu, ci pentru că “Doamna învățătoare a spus că sint sănătoase” și se știe că nu se face sa o dezamăgești pe Doamna). A vrut banane. Doar banane. Numai banane. Nu știu dacă Doamna a concluzionat că avem un banan pe balcon sau a apreciat încăpăținarea cu care nu a vrut să guste alte fructe…
Cel puțin nu ne-a făcut observație ( daca se vine cu chipsuri și pufuleți la școală pe post de gustare, sau cu un mega sandwich , inutil să se plingă mămicile că odraslele nu maninca la prînz).
Ps: in ultimul an, spre bucuria noastră, copilul a diversificat gustarea . Pe lîngă banana a vrut brioche sau biscuiți, că deh, prieteni in jur .. doar se știe, sugestiile prietenilor sint la fel de importante ca ale Doamnei…
Pps: îmi pare rău pentru împrejurările în care ajungi la spital. In general, dar mai ales cînd e vorba de fii, e teribil.
NOU
Și fiică-mea aia de 8 ani se deshidratează după 10 reprize de borât și tot asa doar cu perfuzie o pui pe picioare. Încercăm prima data cu o lingurita de apa la 10 minute, dacă tot ejecteaza, mergem la budimex (Marie Currie). Am zis ca fac un curs de montat perfuzii mai ales ca și nevasta-mea are 1-2 episoade de genul asta pe an.
NOU
Dupa vreo 3000 de euro decontati la Ponderas pt 3 episoade de genul vomitat repetitiv si borat si apa dupa 10 min, si-a facut mila o doctorita si ne-a zis sa incercam si cu Epicogel. De atunci nu am mai ajuns pe perfuzie cu cel mic.
NOU
Eu nu dau sfaturi, doar intreb: daca un copil are reprize de 8-10 vomitari timp de 2-3 ore nu credeti ca are o problema mai grava decat deshidratarea? Mai ales ca, din cate vad, s-a intamplat de suficiente ori ca sa observati regula.
NOU
Mai toți medicii pediatri spun ca sunt “normale” pana la câteva episoade de enteroviroze și alte tulburări de natura gastro pe an. După ce înveți regula e ca la masina, știi ce suruburi sa miști. De preferat sa repari copilul acasă în confortul lui decât sa ajungi la cozile și jegul din spitale. Dacă nu răspunde la “tratament’ sigur ca mergi la urgenta pentru deshidratarea severa la copil este urgenta.
NOU
Pzm, am avut în viața de adult vreo câteva entetoviroze sau alt spanac care s-au lăsat cu 8-10 episoade (borâturi sau scaune diareice) într-o zi. La un episod am ajuns la spital pe perfuzii din cauza deshidratării.
Adult, nu copil mic.
NOU
Astia fara copii dar sfatosi /experti sunt ca maicile de pe only fans experte in ortodoxie.
Cand se mai trezeste una replicati cu “copilul meu primeste numai fructe: prune, mere, cause,visine. E inca micutz dar s a obisnuit cu ele dublu distilate”
NOU
Nu cred că există un standard de creștere și îngrijire a unui copil . Mă abțin foarte ușor din a da sfaturi pe această temă. Nu tot ce e bine sau funcționează pentru copilul meu e ok și pentru alții.
NOU
Sfat complet nesolicitat (de la părinte cu copil cu diabet): Când are căderi bruște de glicemie, ii poți da pastile de glucoză pt sportivi (găsești foarte multe sorturi pe Amazon), o tableta de 8gr (are aprox jumătate de KE, echivalent cu 5gr de zahăr pur) îi urca glicemia cu aproape 100 de unități (ii poți da jumătate). Sau fructe dulci gen banane, struguri, mere, orice fruct dulce care îi place are absorbție foarte rapida în sânge. Sau banalul zahăr. E mai simplu decât să o chinui la spital, cu perfuzii. Nu ciocolată, are absorbție lentă.
NOU
I-am dat. Vomita la 30 secunde dupa. Nu ii pot da nimic nimic pe gura cand e asa.
Dar…dude, copil cu diabet…o sa tac acum despre orice probleme ale mele. Sunt nimicuri in comparatie…
NOU
Toată lumea se pricepe la fotbal, politică și crescut copii străini. Se știe!
NOU
să-i dea Dumnezeu sănătate farmacistei noastre! cu primul (si singura) copil la 40 de ani, nu eram chiar cu toate țiglele pe casă; a strănutat, a gîngurit altfel, și-a dat ochii peste cap… hai la farmacie; se vedea probabil pe fața mea suferința, așa că doamna farmacistă îmi zice: nu vă mai speriați din orice, să știți că ăștia mici sunt ai dracu’ de rezistenți!
NOU
Pai vezi…de-aia ori ii faci pana in 30, ori doar dai sfaturi altora. E simplu, doar ca voi, Batman, Batman!
NOU
Eu am probleme cand primesc pareri de la bunici. Cel mai probabil din cauza ca imi amintesc de copilaria mea si ma infurie faptul ca sunt mai blanzi cu nepotii decat erau cu noi si mai exigengi cu noi decat erau cu ei insisi.
NOU
Am copil, 7 ani. Merge în clasa întîi. Conceptul meu desore gusturile unui copil este că trebuie convins sau forțat să încerce. De mai multe ori. Copiii au o înțelegere sau un simț extraordinar în privința termodinamicii, ei înțeleg fără să știe să citească principiul entropiei. Maximum de dezordine, exact cum merge universul. Alimentația lor se rezuma instinctiv la chestiile ce oferă maximum de energie în minimum de volum. Zahăr, carne, carbohidrați (cartof, paste). Prin urmare, dacă dau de gustul cartofului din pastă, de McDonald’s, cu sare la greu și niscai fanta, cola, atît e nevoie. Nu se mai ating de altceva. Pe fie-mea încă o mai forțez să încerce chestiile care i se par dezgustătoare fără să le fi încercat. Uneori o conving, alteori o forțez. Insist pina gusta, sau o privez de chestii. Și cedează. Și descoperă că nu e dezgustător ce o pun sa guste.
Am făcut și acum tot fac paella și creveți (sau amestec de creveti, calamar, caracatița și scoici) in sos de unt și vin. Sparge. Pește la greu. Carne de orice fel. Mă uit cum alții nu reușesc să-și convingă copiii sa mănânce altceva decât cartof, pui și pizza. Bă, dar i-ai dat și altceva? Am vrut, dar a refuzat. Și n-ai insistat? Pai cum să insist, să abuzez copilul? Bai, nu e abuz să-l convingi să mănânce chestii normale. In fine, fiecare cu metoda lui.
Zicea o psiholoagă americană că nu e ok să considerăm copiii niste adulți în miniatură, care pot face alegeri de viață, pentru că nu au ce le trebuie in creier pentru a fi tratați ca adulți. Cînd ei nu pot să-și clătească in mod corect parul de șampon (tipa are doi adolescenți ce nu știu să-și clătească parul de șampon, că nu au rabdare), nu pot fi tratați ca adulți, trebuie îndrumați în orice chestie pina învață. Psiholoagă.
NOU
sper ca nu-ti imaginezi ca toti astia care avem copii mofturosi la mancare, nu le-am dat sa guste sau nu am insistat. ba da, fiica mea scuipa ce nu ii place, nu mananca acel lucru nici daca ii e foame. sau uneori mananca cu placere ceva, insa cand ii dau peste o saptamana, nu mai vrea. se intampla si invers, sa nu manance ceva si sa ii placa peste o saptamana. e doar un exemplu.
NOU
@finch, de asta trebuie inteles ca fiecare copil e diferit.
Nu vreau sa ma dau expert 🙂 ca tocmai despre asta e articolul dar vreau sa iti zic cum eram eu si relatia cu ai mei. E diferit cumva de situatia de care zici.
Procesul incercarii mancarii:ca mancarea sa intre in gura, exista niste pasi inainte de asta, trebuie sa treaca de vaz, pipait si miros.intai vezi mancarea, apoi o accepti in preajma ta, apoi o poti atunge, o mirosi, o pui pe buze, apoi incerci sa o gusti. Deci, incercatul de cele mai multe ori nu functioneaza cand e fortat. Sunt copii pentru care (si eu am fost, nu vreau sa imi pun autodiagnostic stiu ca nu e cazul in articol), mancarea de o anumita textura reprezinta un blocaj pentru ei. Doar daca o vezi vomiti, nu trebuie sa ajunga in gura. Exemplu la mine, ciorba de peste, ciorba cu legume taiate bucati mari, spanac, petele albe din ou si acum le arunc, oul fiert daca nu se cojeste bine, am o problema cu el. Sigur, cu timpul am trecut peste unele, acum tot nu vreau sa vad ciorba de peste in fata ochilor. Cand aveam pana in 7 ani doar daca o vedeam + mirosul imi venea sa vomit instant. Problema asta poate face parte si din sensory processing dissorder. Exista copii mai grav decat atat, care nu mananca decat 1-2 tipuri de alimente, care nu beau decat 1-2 tipuri de lichide. Se numeste ARfid ( www.webmd.com/mental-health/eating-disorders/what-is-arfid ) iar daca nu au lichidul ala, in scurt timp ajung la spital pe perfuzii. Nu e cazul aici dar iti spun ca nu tot timpul merge treaba cu fortatul, trebuie inteles motivul din spate ca sa iti adaptezi optiunile.
Unul dintre baietii mei are aceeasi problema pe care o aveam cu unele tipuri de alimente.
Deci pentru situatiile mele, nu a functionat niciodataa cu bagat cu forta pe gura. Mai mult il traumatizezi plus ca pierde increderea in tine si urmatoarele dati va fi si mai defensiv cand vii cu ceva nou. Nu vrei ca al tau copil sa piarda increderea in tine. La mine a mers altfel, cu rabdare, incercat iar peste 5 minute sau incercat niste strategii. Sunt multe tipuri de strategii, de genul tai fructul in forme de diferite animale, ca la cookie cutter, sau pui pe tava ce ii place si unul pe care nu l-a incercat si tot asa sau iiiei tacamuri cu anumite forme, sau un joc de genul o bucatica pui o bucatica cascaval. In fine, chestii care iti trec prin minte, nu trebuie citite, le gandesti in functie de copilul tau, sunt incercari la care la unii copii au functionat pe moment insa niciodata nu stii ce functioeaza, tot ce poti face e sa incerci ceva in functie de copil.
Insa, cu forta, la un copil care refuza nu pentru ca e mofturos sau ca mancat chipsuri inainte ci ca nu poate incerca acum alimentul ala, sunt mici sanse sa mearga plus ca il poti traumatiza si pe termen lung sa piarda increderea in tine.
In fine, am scris iar un kilometru, ca o concluzie pe final, inainte sa ma uit dupa optiuni/solutii incearc sa descopar intai cauza/motivul ca sa imi adaptez solutia la tratarea cauzei. Si eventual sa ma uit ce daca solutia aia nu face mai mult rau decat bine.
NOU
@finch..
Cata dreptate ai… marile probleme apar in special de la mamici, as zice eu, tatic.. imediat la 42, cu un bebe se 2.3 ani.
In cazul nostru, bebe ma imita pe mine in alimentatie, deoarece mamica e varza la gusturi. E din cauza ficatelului, a crizelor si varsaturilor venite, parca, din senin. Ea refuza din start anumite alimente. Undeva, anul trecut pe la 1.2 ani, cand urla bebe la orice mancare, am pus piciorul in prag, ca o fi bine, ca o fi rau. Cartea la moda plina de avocado si alte chestii aduse de peste tari si mari, bine conservate la raioanele de fructe si legume, a ajuns pe raft.
Am tinut mortis sa stea in scaunul de papa. Am pus 1 firecel de sare. Am introdus smantana foarte grasa, 30 la suta, dau si numele ca e cam singura de pe raft, Solomonescu. Aia mai are gust, cam ce mancam eu la tara in copilarie. Rezultat.. papa orice ciorba cu smantana.
Doua exemple va dau..
Zicea sotia ca nu ii plac cartofii piure. Am stat si lasat vreo 1 luna, dupa ea, ca nu ii plac, ca nu ii plac. Ma uit cum ii prepara… nu zic nimic.. o las. Imi vine candva randul la pranz… soacra pe langa mine: ioi nu manaca piure! Nu zic nimic… aduc, putin unt, smantana, incalzesc putin lapte de magazin, bag mixerul.. a mancat tot. Si si-a dat drumul si la piure.
Al meu pana in urma cu 3 luni, nu manca supa de pui, botezata de a mea: supa de duminica. Il fentam, puneam smantana. Mama refuza supica, e plictisita din copilarie, de zeama lunga. Eu doream sa ii mai scot smantana, din unele ciorbe/supe. Asa ca bag eu supa la fiert, cu o tona de zarzavaturi, putin piper boabe, o curat binisor de grasime, o rog pe doamna mea sa faca galuste… papa tot…
Doamna mea refuza albiturile din supe… pana de 1 luna bebe nu a vrut sa le pape. Cu taticul in concediu acasa si cu norocul de cuvant nou “albituri”, papam pastarnac, gulii, patrunjel.
Dati cu oua stricate… paine cu unt si parizer, iau felii cat palma, noua gaselnita, cam 1-2 ori pe saptamana la cina. Tot ce e carne papa.
Eu stau mai mult cu copilul, ii gatesc asa cum stiu eu, pe gusturile mele iar baietelul se ia dupa tata.
Copilul nu manca macaroane. Aici tata e de vina. Cand imi voi trece peste acest orgoliu va manca si copilul.
Sa vedeti cati pumni in cap imi iau de la toti, cand aud ca al nostru bea inca 2 portii de laptic la ora 23 si 4.30 dimineata. Nu le pot scoate ca se foieste. Da doarme langa noi, desi patutul e in dormitor. De multe ori pe pieptul lui tata, acum am doua picioruse infipte in pancreas.
* n-am mai adormit dupa laptic, asa ca dau si eu cu presupusul pe aici.
Concluzia mea este ca bebe nu stie ce vrea. Gatiti romaneste. Cu ce creste prin tara asta. Insistati, fiti calmi, cautati gusturi care v-au placut.
** cum am fost stresati cu papa nu prea manca singur. Va invata.
NOU
@a și restul. Al meu copil la un an și aproape o luna încă baga 4 (partru) biberoane mari pe zi. A început să deschidă gura la mâncare târziu, pe la 8-9 luni, și abia acum sa mănânce o masa relativ consistenta, tocmai fiindcă la început am gătit și eu toate rahaturile fără sare, fara grăsime, fara aia și cealaltă, ca deh. Efectiv eu nu gustam înainte sa dau copilului ce ii găteam tocmai ca… știam ca nu are gust. :)) Dar asa zice și pediatra și toata lumea: fara sare pana la 2 ani, fără ulei, fara smântână, bla. M-am ținut. Și am ajuns sa fac diversificarea adevărată abia acum, ca pana acum în afara de fructe toate mâncărurile erau fail total, scuipate, grimase, plâns, urlat, aruncat mâncarea pe jos.
Când am făcut primul borș acrit cu borș, cu niște sare, care umple casa de miros, a mâncat ploada de am oprit-o eu ca îmi era frica sa nu ii fie rău. De atunci nu ii mai pun restricție la nimic, orice mănânc ii dau și ei sa guste. Evit dulciuri momentan, dar în rest cam orice. S-a schimbat mult de când m-am relaxat. Puține chestii pe care m-a văzut ca le mănânc EU cu placere le-a scuipat. Cat am avut fiecare farfuria ei cu mâncăruri diferite în fata pentru ca ea trebuia sa mănânce bebeluseste fara sare și gust, eram disperata. Ajunsesem sa cumpăr și borcanase în disperarea sa mănânce și altceva decât lapte. Desigur ca nici pe alea nu le-a mâncat, decât ceva amestec de fructe ca ala măcar era dulce și mirosea mișto.
NOU
Revin cu completare. Am doi fini, fată și băiat, fata are 12, băiatul 7, de-o seamă cu fata mea. Fata are ceea ce Cristi a menționat ca ARfid, nu știam de așa ceva. Deci manîncă la 12 ani cartof prăjit și eventual dovlecel prăjit. Poate ceva cîrnat. O felie de salam. Nimic altceva. A învățat să prăjească cartofi fix pentru a putea mînca atunci cînd vrea ea, in caz că maica-sa o forțează altceva. Bine, forțarea e ceva eufemistic, practic ii zice de două ori și o lasă în pace.
Acum contextul acestui ARfid. Fata a văzut la maică-sa pe la 3-4 ani așa că făcea eforturi să slăbească după sarcină, deși nu era nevoie, e genul slim, 6 kile cu totul puse în sarcină. Și a mimat comportamentul mamei. Așa am auzit de la un copil de 3-4 ani că bananele îngrașă. Mînca salate. Copil de 4 ani mînca salata, nimic altceva. Ciorba, borș, cam rar, deși mama gătea așa ceva, dar ea nu prea mînca ciorbele gatite, că îngrașă. Atunci nu realizam contextul, acum știu. A dat de cartofi și a descoperit că oferă energie suficientă în volum mic. S-a întîmplat că la un moment dat finuța asta a rămas două săptămâni la mama, avea cam 6 ani, am mers în concediu cu finii fără copii și nu avea cu cine să rămînă. Mama știa de problema cu mîncarea și a fost foarte fermă, i-a gătit zilnic chestii, multa ciorbă acră, și cartofii ei oreferati, dar multe alte chestii, și paste, și piure, și chiftele, și … Și în două săptămâni a început să mănânce din toate. Fără probleme. Apoi a revenit acasă și a trecut la cartofi și tot acolo e de 6 ani.
Deci, contează și cine și cum insistă. Acum e mare, la 12 ani nu mai poate fi forțată decît prin violență, băgat pe gît. In continuare mama fetei e pe regim de slăbire, deși nu are nevoie, e slim, dar așa vrea soțul, finul vrea sa aibă o femeie futacioasă și futabilă din orice pozitie. Copilul imită ce vede. Eating disorder-ul asta e moștenit din familie.
NOU
Incep prin a mentiona din start ca nu am copil,dar imi doresc in viitorul destul de apropiat,iar majoritatea prietenilor nostrii au deja copilasi
De asemenea sper ca atunci cand o sa am,sa raman cu aceleasi “idei” si anume,ca nu imi doresc pt viitorul meu copil decat sa afle ce il face fericit,nu vreau sa ma intereseze daca ia 10 sau nu,dar vreau sa stiu,sau sa cautam impreuna pasiunile lui,vreau sa aiba amintiri,multe si diverse,nu vreau sa stie 10 limbi,nu vreau sa il “cocolosim” ci sa il sustinem la bine si la rau
Totusi in prezent,nu dau sfaturi,dar analizez ff atent(nu pt a critica,ci pt a invata ce anume se poate de la altii) si nici nu dau sfaturi,tocmai pt ca nu am si stiu ca ff multi parinti isi dau toata silinta si e al naibii de greu,e un job full time,fara sa iti poti da “demisia”
Dar remarc ceva(poate gresesc) ceea ce ma deranjeaza recunosc si anume ca vad tot mai multi copilasi “rasfatati”,nu e vina lor,nu ei ma deranjeaza,ci parintii,ca exemplu mamicile care ies cu ei pe drum(aici la sat pantelimon se poarta) se pun pe stat de vorba uitand de ei,nu conteaza ca ei arunca o piatra in masina ta,sau cei care ies la un restaurant,se pun pe vorba si copilul da ture in jurul mesei mele,tragand si urland,ei neluand nici o atitudine(sa nu fiu inteleasa gresit,stiu ca e greu,si ei au nevoie de relaxare,poate nu au cine sa ii lase 2 h etc,dar poate si eu desi nu am un copil,si eu vreau sa ma relazex,adica hai sa ne respectam reciproc) si sunt multe exemple…repet copilul nu are nici o vina,ca persoana fara copil,vad destul de multe cazuri in care parintele de priveste cu superioritate daca le atragi atentia,sau daca le spui ca unele lucruri nu sunt ok imediat iti spune ca tu nu ai copil,de parca nu a fost alegerea lor sa il faca,asta vine la pachet si cu o minima educatie(again nu ma refer la un copil poate cu mai multa energie sau care face o boacana,atata timp cat vad ca parintele ia o atitudine,si nu anume sa se uite si sa rada,vorbesc strict de oamenii care au facut un copil ca era acolo pe lista si care in plus dau dovada de mult egoism,plasandu se cu o treapta mai sus decat astialalti care “nu sunt in stare”)
Pt restul parintilor “normali” doar respectele mele pt CURAJ(iti trebuie un curaj nebun sa iti iei o asemenea responsabilitate si sa ti o asumi) si 0 sfaturi(fiecare face cum crede cu propriul copil,atata timp cat nu deranjeaza ,fara sa fim absurzi,pe ceilalti
NOU
ah, avem o colega de sat:)
NOU
De oras te rog frumos:)))
NOU
scuze, metropola:))
NOU
Eu am senzatia ca singurii care mai au porniri din astea originale de a da sfaturi altor parinti despre copiii lor sunt DOAR oameni care nu au copii, oameni care nu si-au crescut singuri copiii sau oameni care si-au crescut copiii acu 100 de ani si PTSD-ul le-a sters amintirile. Altfel orice parinte intreg la cap stie ca 1.this is bad karma, in max 1 ora dupa momentul sfatos copiii tai or sa iti arda o duda de o sa culegi sfaturi cu bratul si 2. Nu ai ce sfat sa dai boss inafara de “las ca trece” si eventual “hai sa te scot la o bere”, copiii tai nu sunt ca ai lui si nici ca ai mei, same rules dont apply. Cum ti-o fi norocul si whatever works e mantra mea. Pai nu cresc ei….
NOU
Este evident că fiecare trebuie să își vadă de viață lui, și să nu intervină în viață celorlalți, dar e ușor de zis, mai greu de făcut, în societatea romanesca. Am să încerc să explic, prin prisma cuiva care a trăit în Romania, trăiește într-o tara străină, și a interacționat cu diverse culturi, nu neapărat europene.
Romanii își cresc copiii în mare stres, stres cauzat de nivelul societății: un sistem medical la pământ (asta de sute de ani, comparat cu vestul mai avansat, poate doar în perioada anilor 60-70 se mai înregistrase un progres), lipsa medici competenți, fiecare tratează cum are chef, abuzuri medicamentoase, tot felul de credințe (gen deochi), frica (de multe ori justificata) de a ajunge la doctor, lipsa de etică și empatie a celor din sistemul sanitar, slaba lor pregătire (da, așa este, mulți sunt varza, deoarece pregătirea este deficitara), lipsa unei educații sanitare, lipsa campaniilor naționale de informare și educare sanitară, situație materială dificilă, tratamente medicale gratuite în teorie, dar care se plătesc la clinicile private( eu am convingerea că lobby-ul investitorilor privați în medicina/pharma este ff puternic, și la nivel de guvern, indiferent de culoare politică, se acceptă tacit faptul că pacientul român este împins și direcționat spre privat)
Ei, toate acestea conduc la dezvoltarea unei stări de neliniște, unui insitnct de a se trata creșterea sugarului și a copilului după reguli empirice, transmise inițial pe cale orală, acum pe internet, a ideei că posibil ești deținătorul a unei parti a adevărului, pe care îl transmiți, într-un mod mai mult sau puțin elegant și politicos, trăind cu iluzia că ești folositor, și că persoana ta câștiga stimă socială.
Totul poate fi rezolvat în timp, cu investiții în educație, cursuri de puericultura (nu sponsorizate de pampers sau postări pe miresici sau facebook), și training/investiții pe partea de medicină pediatrică, atât dpdv acces la medic, cât și ceea ce transmit medicii.
NOU
Nu sunt shaman, dar sa nu exageram nici cu partea medicala.
NOU
Fiicamea la 1 an si ceva mananca aproape orice, fructe, legume,carne de toate felurile si cam orice combinatii dubioase pe care eu nu le-as manca in veci. A mancat deja mai multi avocado decat am mancat eu pana acum, asa taiati direct in farfurie. Nu vreau nimic, doar ma laud.
Hai sa va dau eu un sfat cum sa faceti sa manance…glumesc, n-am nici un sfat si n-avem nici un merit, pur si simplu asa mananca ea.
NOU
Exact! :)))) I-am dat tort lu’ fiimiu cu gandul “ok, asta a fost, va urma jihadul dupa ce termina!”. A mancat fix 2 linguri si aia a fost. Nu a mai cerut, nu s-a lasat cu urlete etc.
NOU
Eu cred fiecare parinte este 100% responsabil pentru copilul sau, si ar trebui sa se abtina de la sfaturi de orice fel. Ai copil? Perfect! Creste-l cum stii mai bine dar nu te apuca sa vorbesti de copilul altuia. Cei care n-au copii sunt si mai pe langa subiect.
NOU
dar cine a zis sa dai ce vrei tu la copil si pana la urma mananca, eu n-am copii si e prima oara cand aud sfatul asta, pana acum doar pentru caini si pisici l-am mai auzit
NOU
Nu am copii dar, nu inteleg cum si oamenii care au copii dau sfaturi aiurea neintelegand ca situatia diferă de la copil la copil. Cum naiba sa crezi ca daca ai procedat intr-un fel cu copilul tau si a functionat, va functiona si la copilul altuia?
Bine, si mai periculos este ca parinte sa ceri sfaturi pe grupuri de parinti in loc sa cauti opinia unui medic specialist.
NOU
De acord cu tine, aceasi teorie am repetat-o si eu mai inainte. La ultimul punct tind sa fiu de acord cu ce a spus Cetin la comentariul meu. De multe ori opinia unui specialist merita bagata in curul specialistului.
NOU
opinia NECERUTA
NOU
Cred că mai bine zis e ca oricine să se abțină de la sfaturi despre copiii altora dar și aici sunt excepții:
– doar pentru că ai copil asta nu te face expert in ceva sau ai permis la comentarii. Azi nu pot comenta dar mâine după ce naște nevasta am… Dacă îmi iau o trusa de pictură nu mă face pictor sau expert/critic de artă
– dacă copilul tau nu se comportă decent în public și de exemplu vine la tine când ești la restaurant și îți ia din mâncare sau ceva asemănător am tot dreptul să comentez că nu știi să-l educi sau că nu-l poți controla
– sunt atâtea exemple de copii prost crescuți, am voie sa dau sfaturi unei “mame” care își ține copilul la cerșit ca să atragă mai multa simpatie?
– pe același sistem ai putea spune cuiva care are un copil sa nu comenteze celor care au 2 că habar nu au cum e să ai mai mulți