Eram zilele trecute în parc, la nisip, cu copila cea mică, operațiunea mea favorită, din două cauze. În 10 minute fac rost de 5 subiecte bune de blog și agăț băbuțe sau domnișoare max.26 cu ajutorul copilului Vai, sunteți cu nepoțica, nu, este fetița dumneavoastră, bravo, ce curajos sunteți, bărbații din ziua de azi rar au curajul acesta de a se dedica celor din jur, incredibil și cu ce vă ocupați SUNTEȚI SCRIITOR?? ȘI JURNALIST??
ANYWAY.
Eram la nisip cu fiica și cu Luna (da, știu, urmăream doar subiecte de blog) și admiram o ființă blondă, cu un băiețel de vreo 3 ani. Doamna mămica, în vreo…nu știu, să fie 15 minute cât am urmărit-o noi, s-a uitat de vreo 3 ori la copil și o singură dată s-a dus la el să îi spună Ce ți-am spus eu să faci dacă copiii sunt nesimțiți și aruncă cu nisip în tine?? Te ridici și pleci!) După care s-a întors la ocupația ei primordială, cea de a schimba cuvinte cu o altă mămică, la fel de dedicată ca și ea.
Momentul când ne-a pufnit râsul a fost atunci când, fără să vrem, am auzit-o ce îi spunea celeilalte:
– Nu șiu dacă înțelegi, dar eu am acceptat acest sacrificiu, de a fi mamă full time. Îmi dedic timpul complet lui, pentru că nu vreau să fiu unavailable pentru copilul meu.
Fix atunci, exact atunci când ea se murdărea la gură de unavailabilitate, copilul ei, cu o creangă uscată în mână, lua zoaie din ceva chestie de pe jos, le întindea pe o țeavă ruginită din laterala băncii pe care stătea mămica eroină, după care lingea cu elan, lăsând locul curat.
Nu am zis nimic, așa se construiesc spiritele puternice și imunitatea, în plus, fiind atât de available, nici nu aveam ce să comentez, probabil știa ce se întâmplă și asta voia să îl lase să facă.
NOU
Nu vreau sa exagerez, dar 80% din “mamiki” sunt asa. De fiecare data cand ies cu gemenii mei de 1 an pe oriunde, le vad cu nasul in telefon, acaparate de mizerii mult mai importante fata de timpul petrecut cu copilul, sau vorbind chestiuni arzatoare la ordinea zilei cu alte “mamiki”, fara sa interactioneze cu copilul. Bai, dar nu-si misca ochii din telefon, ne mai miram de ce copiii cresc alienati de parinti, fiecare in lumea lui.
NOU
Aici mai e o chestie. Multe mamici stau singure cu copilul toata ziua, timp in care trebuie sa-i dea sa manance, sa-l spele, sa faca si curat, etc. Pentru ca in Romania, femeia e cu copilul, barbatul vine acasa de la munca, baga o bere si fundul pe canapea la TV.
Cu statul pe telefon atat de mult nu sunt de acord, dar socializarea cu alti adulti e si ea importanta. Cat timp copilul se joaca in parc, mai au si ele timp de facut si altceva.
Bine, acum nici sa-l lasi sa mananace prajituri de noroi cat timp iti reincarci tu bateria sociala.
NOU
@Zarax
”baga o bere ” ..!?
Eu zic ca nu exista notiunea de o bere.O bere inseamna minim 6…
NOU
Ce-mi place cliseul asta cu berea… mai ales la generatiile mai noi…
Sa stiti totusi ca taticii astia de 30+ nu au doar meci si bere in cap…se implica si activ, stiu sa schimbe si pampersi, fac un lapte, mai scot copilul pe afar dupa job, chestii de astea normale intr-o familie…
NOU
@Romeo, exact. Asta cu berea este cel mai mare cliseu folosit de “baietii” care au crescut cu Familia Bundy si au impresia ca asta este realitatea in Romania.
Si culmea este ca tot barbatii vorbesc pe un ton critic despre cum “toti barbatii” nu fac nimic atunci cand ajung acasa si nu se ocupa de copii.
NOU
Eu lucrez de la birou, mostly.
Dimineata ma trezesc mai devreme. Ma duc si fac cafeaua, pun masa etc. Daca nu se trezeste bebelina, mancam amandoi. Daca se trezeste, o schimb, ii dau sa pape si o tin la ragait, timp in care mami papa, bea ceaiuri, wc, dus si toate cele specifice unei femei, astfel incat sa fie in forma dupa ce plec eu la serviciu.
Vin seara acasa si iau fata in primire. In timpul acesta, mami pune masa si mancam impreuna daca e fata linistita, altfel mananca ea si se relaxeaza putin.
Noaptea ne trezim amandoi pentru ca merge mai repede treaba cu schimbatul si biberonul in 2. Cand e vorba de adormit, aici depinde de cine e mai obosit. Din fericire, fata a mai crescut si se trezeste o singura data noaptea si adoarme cat de cat ok (in maxim 30 min, afata de 1-2 ore ca in primele satpamani).
Bere si curul pe canapea? Lo, n-am mai vazut un film/serial de 2 luni. Mai beau cate o bere seara dupa ce adoarme fata, dar foarte rar. Evit sa mai beau pentru a fi in regula in cazul in care intervine necesitatea de a conduce (farmacie, urgenta etc).
NOU
@Romeo, iesi din bula si ai sa vezi ca nu e cliseu.
NOU
Culmea ca mai ies din bula si cum ziceam mai sus gama de varsta 30-40 s-a mai dezghețat…45+ au fost invatati bine de parinti ca fumeia cu copchii, barbatu cu painea pe masa.
NOU
@Zarax, ai vazut prea multe filme americane
NOU
PS: s-au activat jegurile pe blogul tovarasului Nwradu: www.nwradu.ro/2021/06/matilda-gravida/#comment-1389601
Nu e nevoie sa accepti comentariul, e doar FYI.
NOU
de fapt, prostea ala a plecat de aici pentru asta, nu pentru aberatiile lui cu tacsu arhiblog.ro/sfaturi-tata-vechime-bransa/#comment-1709634
anyway, noi sa fim sanatosi
NOU
de data asta a avut gazda gentiletea…
Clar noi sa fim sanatosi si copiii nostri !!!
NOU
Numai eu vad in spate firma de servicii funerare?
In acelasi timp, ca si parinte, nu e ok sa stai non-stop langa copil, sa ii zici ce sa faca, cateodata e bine sa ii lasi sa isi faca imunitatea. As impune niste cursuri de parenting, literatura de specialitate, control psihic inainte de a face copii, nu treci testul, iti recomandam altceva.
Si mie imi place sa ies in parc, sa vad ce mamici mai apar, sa mai schimb cateva cuvinte, si cateodata inteleg angoasa si plictiseala femeilor care au ales acest mod de viata, insa, fara a le lua apararea, de multe ori isi imagineaza ca va fi altfel, si au avut ghinionul sa dea peste un partener caruia ii convine de minune rolul de finantist al familiei, iar lor le rezerva rolul de mama casnica, deoarece in acest mod au senzatia ca detin controlul. Unele sunt atat de proaste incat se lasa controlate si manipulate, unele au senzatia ca asumandu-si rolul de mama eroina care renunta la totul vor fi puse pe piedestal (poate au soacre care vor face asta), dar unele lasa senzatia ca sunt controlate, si in timp ce sotii lor fac cariera si avere, gandurile si pasarica lor zburda vesele.
NOU
Nu e nimic in neregula in a sta cu copilul in timp ce partenerul e la munca. Pana la urma cineva trebuie sa castige si bani. Ce nu e ok e ca cel care are job sa aiba program de 8 ore in timp ce cel care creste copilul sa aiba program non-stop.
Nu nene, vii acasa de la munca, mai ia plodul de pe “capul” sotiei si las-o si pe ea sa se relaxeze un pic. Mai trezeste-te si tu noapte, nu doar ea, impartiti atributiile. Asa merge treaba.
NOU
Ca femeie si mama observ si eu “personajele” din parcuri si de la locurile de joaca. Alea obsedate de rolul de mama sunt alea care oricum n-ar fi dat pe branci cu cariera si abia au asteptat sa apara plodul ca sa aiba scop in viata si sa pozeze in mamele eroine perfecte. Bah, daca vrei sa faci si copii si cariera, se poate, trebuie doar ceva ajutor cu copiii. Eu le evit maxim pe “mamikile” astea profesioniste, pentru ca se baga discret in vorba cu tine, apoi incep sa te critice mai pe fata sau mai voalat. Mi se par extrem de invidioase pe femeile care reusesc sa aiba si viata profesionala si rautacioase din cauza asta. Cred ca sunt putin si in burnout, sa stai sa ai grija 24/7 de 1-2-3 copii e epuizant, frate, ca sa nu mai zic de treburile casnice. Unele sunt efectiv singure cu toate, domnul tata fie e plecat pe afara, fie cu curul pe canapea si berea mufata, cum zicea cineva mai sus. Cred ca sub 10% din tati se ocupa activ de copiii lor mici, si de regula sunt aia cu studii superioare si ceva creier functional. Bravo lor, au toata stima mea!
NOU
@Zarax, nu spun neaparat ca nu ai dreptate, dar mai adauga niste ore la alea ale parintelui care lucreaza.
Programul de lucru este de 9 ore cam peste tot, nu de 8 ore. La asta se mai adauga 2-3 ore pentru drumul de acasa la serviciu, drumul de la serviciu catre casa si eventualele ocoluri pentru cumparaturi. Deci se ajunge la o medie de vreo 11-12 ore pe zi in care esti plecat de acasa.
Eu nu am copii inca, dar prinntre prietenii mei, majoritatea tatilor ies cu copii la plimbare seara sau daca nu, cel putin sambata pleaca de acasa cu copilul cateva ore bune sa o lase pe mama sa se odihneasca.
NOU
Pentru mine, care am ajuns acum la varsta la care in weekend duci deja copilul la ceva activitati, pot spune ca sa ai grija de copil este mai mult de full time job, am stat destul de mult sa am grija, incepand de la 3 luni, si in continuare, si este destul de obositor, si cateodata chestia asta te izoleaza de societate.
Ideal este (ceea ce noi nu prea am avut din cauza distantelor) sa ai bunici/familie sa te ajute, da, e ok sa ii ai cate o saptamana/doua, ca vorba aia, nu te mai preocupa chestii gen mancare, rufe, curatenie, insa la un monent dat vrei sa plece, dar cel mai important e sa ii ai aproape , sa iti ia copilul un weekend, sau o seara, sa poti sa stai sa dormi/bei linistit.
@Blackangel, o sa iau citatul tau sa il printez nevestei, cand e nervoasa pe mine, sa ii explic ca fac parte dintr-o minoritate rarisima
NOU
Sincer eu cred ca e de ajuns să nu fii atent 1 minut la copil și exact atunci face o trăznaie. Am stat cu copilul îndeajuns încât să pot face această afirmație. Dar când am fost sau mai merg undeva cu copilul uit de telefon . Dar e plăcut să fii singurul din parc cu copilul ! Nu am telefon dar pot admira în voie peisajul…
NOU
Jokes aside, chiar nu-mi vine sa cred ca zice cineva ca esti cu nepotica in parc. I mean, suntem aproximativ de aceeasi varsta, si nu-mi pot imagina ca cineva sa ma vada in parc cu un copil mic si sa se gandeasca ca sunt bunica lui (desi teoretic, si chiar practic, ar fi intr-adevar posibil sa fiu bunica).
NOU
ei, exagerez si eu, pentru umor de calitate:))
NOU
De fapt, eu am ceva de comentat pe tema asta cu a fi sau a nu fi bunic.
Iubitul meu are aproximativ 25 de ani (subsemnata numără și ea 24 de ghiocei, doar nu a luat-o minoră și în nedeplinătatea facultăților mintale).
Părinții lui aveau 21 de ani cînd actualul boyfriend a văzut lumina caldă și crudă a acestei lumi distopice. Da, ambii s-au născut în 1975 și sora lui are și ea 22 de ani.
Cunosc pe una care a fătat pe la 18, deci, cu puțin ajutor din partea alinierii astrelor, Arhi ar fi putut purta cu măiestrie barba lungă de Gandalf și să se fi autointitulat Grandpa A.
NOU
Am o colegă care s-a măritat la 20 și făcut copil la 21. Acum are 48, nepotul tocmai a împlinit o lună. 🙂
NOU
Nea_zapada, flăcău, (relativ) tânăr, caut sa inchiriez cu ziua copil mic pentru dus in parc, in cautarea inspiratiei pentru subiecte de blog. Bine, blog n-am, domeniu nici atat, da’ vreau sa-mi fac o rezerva de articole pentru cand o fi lansarea (foarte probabil in cadrul unui eveniment comun cu aparitia in librarii a “Pompierului”).
NOU
te ai cam lenevit, oricum
NOU
Iti inchiriez un caine (golden retriever) cu lipici la fete. 2-3 nr de telefon garantate / plimbare… 😉
NOU
vine vara, nea_zapada devine nea_balta
NOU
nea_zapada face doamna_uda
NOU
Ce zona?
Ofer copil 7 ani si caine border collie 9 luni. Ambii masculi civilizati.
Vreau somn.
NOU
Daca duci lipsa de somn cu copil de 7 ani…ohhh well…
NOU
E usor sa faci copii,parinte e mai greu.
NOU
Cata scarba poate sa-mi fie de excrementele astea sub forma de om. Putea mai bine sa nu-l faca, daca tot nu-l iubeste. duralecs… si nu te doare capu’
Si chiar mai trist e ca ea chiar simte ca se sacrifica, pentru ea chiar si acel minim de cvasiatentie e un mare efort, ea isi rupe 5 secunde din timpul pretios de barfulitza, pentru ca e o eroina, ce sa mai…
NOU
Acum vreo 2 ani, avea baiatul cam un an jumate, eram cu el la cumparaturi in Parklake. Da, stiu, tata denaturat care duce copilul in mall. Oricum, impingeam eu la carut cand am simtit un miros dinspre el. Dar nu miros..ceva de genul care se simte dinspre Protan combinat cu o fosa septica in putrefactie. Bunnnm….am.zis hai grasane la baie sa te schimb pana nu cheama astia DSP si baga cladirea in carantina. Ajung cu el la baia speciala, intru, si salut frumos 2 femei care erau acolo cu un copil sa il schimbe. Cele 2 vorbeau nonstop, tema fiind ca asta e treaba de femei, ca barbatii sunt incapabili si demninde incredere sa schimbe si sa spele un copil mic. Eu cu al meu, pus pe masa, dezbracat, evaluat dezastrul, mici reflexii interioare despre procesele interne de defecare, il sterg, il spal, il schimb, imbracarea si gata. Salut frumos la plecare, ca asa am fost invatat. Fapturile diafane se blocasera la niste capse, si discutau despre nasturi…nici macar nu dezechipasera copilul respectiv. Am.plecat si eu filozofand cu voce tare ca intradevar barbatii este niste porci care nu stiu sa se descurce cu un bebelus.
NOU
i feel you, bro; i’ve been there doar că a mea-i fată…
NOU
Eu sunt o mamă oarecum unavailable.
În primul rând pentru că urăsc termenul „mămică” – majoritatea femeilor din jurul meu au făcut copiii după 28-30 de ani. Nu văd rostul diminutivului.
În al doilea rând pentru că m-am observat cocoloșindu-mi copilul. Ca personalitate, sunt genul: „Vlăduț, nu sări”, „Vlăduț, nu alerga”, „Vlăduț, nu te cățăra” (Vlăduț are voie doar să se plimbe ca pensionarii prin parc). Și atunci stau cu ochii în telefon. Mă mai uit din când în când, să nu dispară și să nu-și rupă gâtul. Dar în rest, Vlăduții mei fac ce vor prin parc. I-am educat bine să nu loveasc alți copii, dar nici să nu stea când sunt loviți, să nu iasă din parc de capul lor și cam atât.
Din afară, sunt mama cu ochii în telefon care-și ignoră copilul. Dar nimeni nu se bucură mai mult ca mine când copilul meu negociază câte o jucărie cu alt copil, în loc să urle ca disperatul că celălalt Vlăduț nu vrea să împartă.
Aș fi stat cu ochii într-o carte, dar e mai greu de băgat în buzunar la blugi, când trebuie să o iei la fugă după Vlăduțul care nu respectă instrucțiunile din manual.
NOU
Cam așa am procedat eu când am fost baby-sitter pt Vlăduțul sau Vlăduța lu’ frate-meu. Mă mai mutam de colo colo prin parc să fiu cât mai în zona în care alegeau să zburde în momentul ăla, nu băgam nasul în telefon până nu-i vedeam și evaluam situația, mai împingeam un leagăn, mai chinuiam niște genunchi pe balansoar, dar în general făceam pe drona.
NOU
Nici asa dar nici in extrema cealalta: copil de 4-5 ani, sau chiar mai mare, cocolosit de mami sau buni, care nu il lasa sa respire nici la locul de joaca, care ii arata cum sa se joace si pe unde sa se joace. Copii care nu sunt lasati sa respire, sa socializeze. Eu imi verific copilul de la distanta, atunci cand suntem intr-un loc cu garduri de unde nu are cum sa fuga. In rest o las sa interactioneze cu copiii ca d-aia am iesit afara.
NOU
Lasa mamicile, that Rick&Morty t-shirt! Tricou’, cat e tricou’ si de unde?
NOU
cred ca cropp
NOU
Ia de aici: www.emp-online.com/fan-merch/rick-and-morty/ Au tone de chestii misto si marfa e buna. E sursa mea de tricouri misto de ani de zile. Sfat – alege tricourile de la 20 eur in sus ca sunt serigrafiate, cele mai ieftine sunt de multe ori lipite la cald si sunt naspa.
NOU
Cand eram mica, mama nu m-a dus niciodata in parc. Era de neconceput sa mearga cu noi in parc. Ambii parinti munceau. Mergeam in parc cu tata in weekend si el se ducea in zona sahistilor din Morarilor iar eu imi rupeam genunchii prin nisipul si leaganele din fier din locul de joaca de deasupra. Mai arunca tata un ochi din cand in cand sa vada ca sunt acolo si eu ma duceam la el cand aveam o problema. Da, stiu, nu mai sunt astea timpurile, dar ma intreb daca e chiar normal ca parintii sa petreaca timpul nonstop cu copii si chiar sa se joace cu ei si in parc.
NOU
eu am fost un pic helicopter mom, noroc cu sotul, ca el este mult mai echilibrat si rational in ceea ce priveste ‘free play’ a fiicei.
am insa o regula: nu ma uit pe telefon cand ies cu ea in parc. pot vorbi/socializa cu alte mame, stau la distanta insa cu ochii pe ea. acum sunt mai relaxata, ea urca in copaci, isi rupe pantalonii si juleste coatele, zice ‘aaawww, sange, mami uite, sange’ si se catara in continuare.
nu le pot judeca pe mamele care stau cu ochii in tel sau in grupuri de socializari prin parc. nu de alta, dar eu am alaptat-o pe mezina un an juma’ cu telefonul in cealalta mana :))