Am observat că, de fapt, e o epidemie de femei însărcinate în jurul meu, cu termen luna noiembrie, ceea ce mă duce la concluzia că Valentine’s Day de anul acesta a fost extrem de fructuos, pentru toată lumea, care pe unde s-a putut.

Și am zis că, pentru cei aflați la început de drum în chestia asta care te albește și te îmbătrânește cu 5 ani la fiecare an, să scot niște fonfleuri filozofice pe tema asta.

Primul fonfleu, domnilor tătici, este să nu intrați pe grupurile de mămici de pe facebook. Garantat vă veți tâmpi, 100% și, involuntar, ajungeți să folosiți uleiuri esențiale pentru rotavirus. Nu, serios, cel mai mare gunoi, cea mai mare dejecție a facebookului este pe grupurile de mămicuțe care predau medicină generală, ginecologie, neonatologie, totul de la înălțimea studiilor de 12 clase sau Spiru Haret.

În primul rând, nu vă lăsați păcăliți de textele alea cu Vai, naștere doar la particular, altfel e păcat, riști totul. Maternitățile românești, cel puțin cele din București, au trecut printr-un program complex de modernizare și au aderat la chestia aia cu mama și copilul trebuie să fie împreună. Curățenia este cu totul alta, condițiile sunt la nivel de rezervă cu un pat, MAXIM 2, tv, baie în cameră cu duș, cam altfel decât te-ai aștepta.

Cât despre spitalele private, poate într-o zi o să o conving să scrie pe femeia căreia i-a murit copilul la naștere la spitalul ăla cu nume nobiliar, pentru că lipsea doctorul ei și nimeni nu se bagă peste alt doctor acolo, așa că a murit copilul, până au chemat ăia salvarea.

Și, ca idee, cu tot cu atențiile din spital, ieșiți mai ieftin decât un spital privat, având aceiași doctori și condiții măcar la fel. Hai, poate nu hoteliere, dar sunt foarte decente.

Dacă mama copilului nu are lapte, oricât s-ar chinui, nu vă ascultați mamele. Nu sunt ele vinovate că nu au lapte, nu cădeți în plasa asta stupidă din jurul nostru care presează intens pe proaspetele mame ALĂPTEAZĂ, TREBUIE SĂ ALĂPTEZI, DACĂ NU AI LAPTE TE CHINUI SĂ AI, NU AI FĂCUT SUFICIENT!

E o presiune socială idiotică, una care își pune amprenta asupra mamei peste timp, la fiecare tuse sau junghi al copilului, primul gând va fi Eh, dacă aș fi încercat mai mult, acum avea imunitate mai mare, era mai sănătos etc. Nu vă lăsați manipulați de o societate care, după ce și-a lansat mesajul tâmp, nu mai are nicio responsabilitate. Dacă nu merge, dacă se chinuie, dacă cu toată durerea nu e suficient, de aia există formulă, mergeți, luați o cutie de NAN și băgați cu încredere. Va supraviețui, vă spun cu siguranță. Nu va fi autist, nu va fi prost, nu o să moară la prima adiere de vânt și tot restul de aberații psihotronice din piață.

Luați-vă un sterilizator normal, la preț normal. Nu vă aruncați la avioane de 1000 de lei, că toate fac același lucru, fierb timp de câteva minute biberoanele, ca să nu mai rămână microbi în el. Indiferent de produs, apa tot la 100 de grade fierbe, să știți.

Biberoanele trebuie să fie cu picurător, adică un orificiu care să permită să intre aer în sticlă, când se scoate lapte, altfel copilul nu mai poate suge, nu are suficientă forță și va înghiți aer, pe lângă tetină. Și nu vreți să înghită aer, pentru că o să urle rău de tot.

Și dacă suntem aici, după masă, copilul trebuie să râgâie. Trebuie să aveți răbdare și să îl bateți pe spate/zgâlțâiți ce vreți voi, până când scoate o râgâială sănătoasă. Poate dura și 30 de minute, nu abandonați, altfel îl doare burta și urlă până la următoarea masă și tot așa. Secretul e răbdarea și atât.

Pamperși. La primul copil a fost cu Pampers toată perioada. La al doilea, a găsit soția pamperși de la Kaufland, ceva marcă proprie, cred, care erau la același nivel ca pamperșii originali. Tot la Kaufland sunt și șervețele umede pentru bebeluși, fără parabeni, la fel de bune. Le-am luat pentru că, după atât de utilizare de șervețele de la Pampers, când deschideam un pachet de ăla, asociam mirosul acela de parfum cu mirosul de rahat de bebeluș. Și acum tot asta fac, dacă deschid o cutie de șervețele Pampers, eu simt că miroase a rahat, nu parfum.

Nu vă aruncați la căruțuri de cele mai scumpe, pe criteriul PENTRU COPILUL MEU DAU ȘI LUNA DE PE CER! Pentru că nu aveți nevoie de luna de pe cer. Nu o să aveți nevoie de porcăria aia de landou aproape deloc. E ca un sicriu pe roți, ocupă tot spațiul pe care poate să îl ocupe, iar copilul nu se simte deloc înghesuit și în siguranță, așa cum tânjește el în primele săptămâni de viață.

Aveți nevoie de o scoică de calitate, ușoară și rezistentă, care să poată fi pusă și pe căruț, și pe bancheta mașinii. Căruțul trebuie să fie simplu, rezistent și să poată fi pliat și depliat dintr-o mișcare simplă. Gândiți-vă că soția va fi singură la mașină, cu copilul în brațe. Nu poate scoate ditamai huiduma, cu roți de tractor, care are nevoie de asamblare pe loc, ci trebuie să îl ia de un mâner și, la scuturare, să se deschidă ca o umbrelă. Așa ocupă, evident, și mai puțin spațiu în mașină.

Nu îi luați un milion de bodyuri, hăinuțe, adidășuți etc. Copiii cresc ca din apă, la vârsta aia. Sunt cazuri în care nu le mai vin chestii la diferență de o săptămână. Și rugați-vă prietenii să nu vă aducă tot timpul hăinuțe. Serios, o să rămâneți cu ele în brațe și nu o să aveți ce face cu ele. Decât tone, mai bine cumpărați chestii de bună calitate, din bumbac, tratate împotriva alergenilor. Merită mai mult.

Când ieșiți cu ei la plimbare, nu fiți români. Dacă afară e cald, nu îl înfofoliți ca la polul nord. Regula de bază este o haină în plus peste ce aveți voi și asta doar în primele luni de viață. Copiii nu sunt roboței, nu îi umpleți de haine, păturici, pleduri și alte rahaturi, ca nu cumva să ajungă la el o pală de aer curat, doamne-ferește. Dacă în casă e cald, lăsați-i să stea cât mai liber. Rețineți, cu cât mai mult îi feriți de natură acum, cu atât mai mult vor răci, dezvolta alergii și alte căcaturi mai încolo.

Să nu vă fie frică să îi faceți baie. Deși par fragili, nu sunt deloc. Nu am verificat, sincer să fiu, că na, pe ai tăi nu o faci, iar altora ți-e jenă, dar bebelușii până în 6 luni înoată singuri și își țin respirația sub apă. Spălați-i cu încredere, aveți grijă la fontanelă, uscați-i bine, ca să nu facă iritații, pudra de talc și bepantene sunt prietenii voștri și atât.

Ah, și încă ceva. Copiii nu rămân crăcănați dacă nu stau strânși în scutec, e o tâmpenie monstruoasă. La fel, nu le cresc urechile mari dacă nu le ții căciulița pe urechi, să le tuflească. Nu vă chinuiți copiii să meargă de la 8 luni, riscați să le provocați probleme osoase, să știți că nu se dă premiul Nobel pentru mers rapid, vorbit de la 1 an și nici nu îl sună nimeni pe Obama. Acestea nu sunt semne de genialitate, dacă veți avea un copil genial, vă veți da seama singuri.

Dar cum părinții lui citesc acest blog, șansele sunt minime. (glumesc, nu puneți la suflet, autoironia este semnul omului inteligent)

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.