Contul meu
Cea mai fericită zi din viața mea de copil și nu doar de copil a fost când a câștigat Steaua Cupa Campionilor Europeni. Cel mai mișto moment, am stat cu sufletul la gură, am sărit din scaun când a urlat Teoharie Coca Cosma APĂRĂ DUCKADAM!…după care, nimic. Nu știam ce să fac, nu aveam cu cine vorbi despre e se întâmplase. Simțeam doar că sunt fericit, dar nu știam cum să exteriorizez asta.
A doua zi, la școală, era iureș și nebunie. Pe zidul școlii apăruse inscripția aia vestită cu N-avem pâine nici salam dar-l-avem pe Duckadam, era o forfotă și o viermuială continuă peste tot, dar eu mă simțeam la fel, eram fericit și nu știam cum să mă bucur, cum să mă manifest, ce să fac, să țopăi singur?
Lucrurile astea s-au perindat prin viața mea tot restul timpului. M-am căsătorit, am avut copii, am avut realizări mari și foarte mari. Întotdeauna finalul m-a găsit stând singur într-un colț, cu grămada aia de fericire în piept și cu cu concluzia Și acum, ce?
Ce voiam să zic este să vă lăsați copiii să se manifeste cum vor ei și cum simt ei. Dacă vor să plângă, să râdă, să țopăie, nu le interziceți, nu le explicați că nu e bine și frumos, nu le indicați voi ce e corect de făcut.
Lăsați-i să se bucure.
NOU
Eu mai topai si singura, chit ca dup-aia “dau mass pe mess”. La propriu, ma intreaba uneori prietenele daca am topait cand am auzit/ vazut/ primit/ aflat nustiuce, pentru ca ma stiu ca-s topaitoare:))
In rest, iti dam voie sa te exteriorizezi pe propriul blog (cata generozitate!) si dreptate 500% cu lasatul copiilor sa fie cine sunt si sa se dezvolte cat mai normal.
NOU
Cred că de-aia e plin de copii râzgâiați. În special la Mega, unde o convergență astrală nefastă îi adună pe toți fix când descind eu regal printre rafturi. Vreau aia, nu vreau aia, miau miau, bâz bâz, hâț încolo, hâț încoace. „Ce copii sloboziți au românii!”, vorba prințului consort, care are o perspectivă culturală aparte și rafreșisantă.
youtu.be/P-Zz_bSCsBE
NOU
Nu, ce zice Cetin nu e acelasi lucru cu ce zici tu. Daca vrea 10 ciocolate in Mega, ii explici ca nu e ok, ca poate lua una, pe care vrea el sau deloc. E alegerea lui. Daca se da cu fundul de pamant si urla si se zvarcoleste pe jos, lasa-l, e alegerea lui sa faca asta. Nu te simti rusinat, si cel mai important nu ceda santajului. Pentru ca asta face diferenta. Daca nu cedezi, vede ca nu a rezolvat nimic urland si probabil ajunge acasa fara ciocolata iar data viitoare stie ca mai bine alege una de la raft si sta cuminte. Daca cedezi in schimb, si incepi sa negociezi, data viitoare va face la fel pentru ca stie ca functioneaza.
Copiii urla, tipa, fac scandal cand nu e ca ei, atat ii duce mintea la varsta aia, la propriu. Diferenta intre un copil bine crescut si unul razgaiat e ca in primul caz face asta o data, de doua ori, si in al doilea face mereu.
NOU
@Zarax si eu de ce ar trebui sa suport progeniturile altora in spatile publice? Sa isi educe copii acasa si apoi sa ii scoata in colectivitate. Cumpara zece tipuri de dulciuri si il pun sa aleaga, dupa ce invata ca nu rezolva nimic cu urlete il aduc si la magazin.
NOU
@zc, la propriu, cred ca nu s-a cacat niciun copil pe tine în mega, nu te-a luat la pumni, nu ti-a vomitat în gura, nu ti-a strănutat în ureche fără masca, nu a interacționat cu tine în niciun fel, maxim se tăvălește și urla pe jos, sa zicem, acțiune care te perturba maxim auditiv și un pic vizual în trecere ca nu e ca și când intervii personal sau trebuie sa o faci, sau te împiedică FIZIC în vrun fel sa iti iei tu ciocolata sau ce rahat de pofta educata ai tu.
Asa ca… de unde rahat atâta pretiozitate și pretenții de la un copil, când la adulți nesimțiți sunteți toți tăcuți mâlc și nu va coborâți la nivelul ala, dar sunteți tari în gura cu un plod. Ma lași.
NOU
@gc pai pentru ca acei viitori oameni trebuie sa invete sa functioneze in societate. Teoria e una, practica e alta. Tu cand ai terminat scoala, de ce nu te-ai apucat direct de meserie? Ca doar ai invatat tot ce trebuie, de a trebuit sa fie unul mai cu experienta pe langa tine sa-ti arate ce sa faci? De ce a trebuit ca unii clienti sa suporte serviciile tale sub-optime pana ai invatat cum trebuie facut?
P.S. Si da, chiar daca pentru cei fara copii e greu cu alti copii prin preajma, e greu sa ai colega insarcinata care te lasa balta cand deadline-ul e aproape pentru ca intra in concediu, etc. , ghinion, societatea are nevoie de copii si prin masurile pe care le ia, incurajeaza (teoretic) procreerea. Pe scurt, copiii si tot ce tine de ei sunt mai valorosi ca tine pentru societate, deal with it.
NOU
Pe mine unul ma deranja galagia pe care o fac 10% dintre copii, restul se comporta decent. La fel cum ma deranjeaza sa am eu grija sa nu lovesc din greseala copii altora lasati nesupravegheati. Nu am pretentii de la copii dar am pretentia de la rahatii care au hotarat ca e cazul sa se multiplice fara sa aiba nici macar intentia sa acorde atentia necesara pentru cresterea unui copil.
NOU
Poate si tu si printul consort faceati la fel cand erati mici. E nerealist sa iti setezi asteptari de buna gestionare a emotiilor in privinta copiilor, care isi dezvolta mult mai tarziu mecanismele de autocontrol.
NOU
@gc tocmai pentru ca e spațiu public. Alții oare de ce trebuie sa iti suporte prezenta în spațiul public?
Oare seniorul de ce trebuie sa iti suporte tie rahaturile în spațiul lui PRIVAT?
Poate nu ii place în mod deosebit ce debitezi dar te lasă în pace, chiar dacă ești prost.
Asta înseamă toleranță, învață ce e aia ca, asa cum iti spune Laura mai sus, nu e ca și cum dacă plânge un copil pe lângă tine, trebuie sa ii schimbi si scutecul…
NOU
@Deea maicamea iesea cu mine afara si astepta sa termine taicamiu cumparaturile. Cumparaturi care erau facute in weekend dimineata fiindca parintii mei plecau la munca la 8 si se intorceau seara pe la 7. Nu ma lasau sa ma comport ca un babuin scapat din cusca in magazin si nu fiindca ii era rusine fata de ceilalti ci fiindca tot timpul a incercat si incearca sa aiba respect fata de cei din jur. Evenimentele de genul au fost foarte rare.
Parintii trebuie sa inteleagea ca a fost alegerea lor sa faca copii si drept urmare responsabilitatea lor. Cei din jur tolereaza sau se implica daca vor, nu este obligatia lor sa faca asta.
@AlexP nu trebuie sa imi suporte rahaturile, in orice moment poate sa dea ban si a incheiat bataia de cap.
NOU
zic sa fim.mai calmi, toti
NOU
Mie-mi place când plânge câte-un copilaș prin magazin care e cu mami.
NOU
Cel mai mișto moment l-am citit pe web, poate era harneală, dar e un mijloc special de payback care părinții brotacilor isterici.
Un tip ce stătea la coadă este mușcat de pulpă până la sânge de copilul isteric al unei grase astmatice, fiindcă nu-i luase aia suficiente ciocolate.
Intervin niște angajați ai magazinului, și grasa începe să latre și să-i facă fasciști.
Tipul zice: sper din toată inima să nu se fi contaminat cu HIV, de la mine…
NOU
Maică Precistă! Pot să-mi exteriorizez și eu simțămintele fără să fiu încolțit de hiene? :))
Maithun, introvertit oropsit
NOU
„ce te agiti asa, stai locului”, pt fete „ce te isterizezi asa”, „stai cuminte ca se uita lumea la tine” etc
NOU
Cetin, du-te in padure, si striga din toate puterile de vreo 3 ori: baaa, ce fericit am fost si mai sunt!
NOU
Nu, ca (mi) speria vanatul!
NOU
@Genghis: da’ ce, ti-e frica sa nu va ramana carne amandurora de bagat sub șei?
NOU
nea zăpadă, știu unii care vânează și bagă carne peste șei :)))))
NOU
Este vorba de eșecul școlii românești. Nu e normal să ajungi un adult funcțional și să nu știi să te bucuri. Ar trebui să se predea la școală o oră de bucurie
NOU
– Și acum, râdeț!
NOU
Nici eu nu stiu sa ma bucur. Dar sa vezi ce bine ma vait…
NOU
Mai, de ce ti-ai schimbat poza? Ca era misto ailalta, cu un tip bine.
NOU
M-am insurat.
NOU
Valentin însurat e un paradox.
NOU
Kanci. Al nostru esti!
NOU
Bucurie in stilul e a mea nu o-mpart cu nimenea :))
Marea majoritate crede ca in general daca nu te bucuri ca o sampanie, inseamna ca nu te bucuri sau esti trist/suparat by default.
Ma amuza cand ma vede lumea cum ma bucur la un meci bun a lui Liverpool si i se pare ciudat ca pot fi fericit.
NOU
Ca si introvertit am impresia ca multi nu inteleg ce simtit noi. Ideea este ca ne e foarte greu sa ne exteriorizam sentimentele. Personal ori de cate ori am un succes sau o bucurie nu pot sa reactionez ca ceilalti. Si marea majoritate a oamenilor au impresia ca nu ma bucur, ca nu sunt fericit desi imi bine sa topai sa rad sa fac orice, dar totusi mintea mea nu ma lasa sa reactionez in vreun fel. Par suparat sau serios atunci cand sunt privit dar inauntrul meu sunt extrem de fericit. E greu de inteles daca nu esti introvertit. Si banuiala autorului,ca si a mea, este aceea ca noi am devenit asa din cauza ca ne-au fost impuse restrictii de parinti si asa “ne-am transformat” in introvertiti. Si asta e motivul pentru care va indeamna sa va lasati copii sa savureze micile placeri ale vietii cotidiene in felul lor. E mare diferenta intre a va educa copiii, cei care aveti copii, si a le impune chestii doar pentru ca sunteti parintii lor, sunteti majori si aveti ceva autoritate asupra lor. E un subiect prea complex pentru cei care nu cunoac un introvertit.
NOU
Total de acord, asa sunt si eu. Cei care nu cunosc un introvertit sau nu stiu ce inseamna cred ca esti prea serios sau suparat dar de fapt nu este asa.
NOU
Mno, eu fac aşa: nu îmi pot controla zâmbetul larg şi poate uşor tâmp, îmi spun singură şi repetat ‘ce fericită / bucuroasă sunt!!!!’ şi simt un vector de mişcare. Ăsta, eliberat, se manifestă ca țopăială sau pornire de alergare. Aşa face bucuria la mine, plus debit verbal dubios de ridicat şi direcționat către puținii apropiați cu care mă simt confortabil.
NOU
Topaiala lasata de voie, sa vezi ce misto e sa aiba semne pe viata de topaiala de la un colt, zic din propria experienta…si a copilului. Bine ca nu a fost mai mult… de atunci suflu si in iaurt. Nu mai zic de un episod cu innecat cu bucate, la 1 an, facut manevra potrivita ca era deja vanat, nu mai ajungeam la salvare (1 min cu masina)
NOU
Si eu la fel, insa sper ca anul asta sa avem o bucurie mai mare, aceea de a o vedea pe dinamo retrogradata.
NOU
Tu ai observat ca astia au inceput mai de mult sa vorbeasca de 18 echipe sub pretextul ca atunci cand am avut 18 echipe am avut si performante europene de parca ar exista o corelatie clara?
Una peste alta n o sa vezi echipa aia jalnica retrogradata.
NOU
Cu asta m-ai atins.
NOU
Tu ești încă bine la mine e mereu frica ca dupa o realizare vine in eșec care te duce mai adânc decât te-ai ridicat! De exemplu am intrat la facultate si am inceput sa ma gândesc ce o sa fac la analiză matematică, iar cand mi s-a născut copilul si m-au anunțat primul meu gând a fost dacă o fi sănătos fără vre-o malformație. Si asta așa la modul rapid. Beleaua pățită pe Suez de nava aia? Pai eu eram cu gândul la așa ceva și nici măcar nu trecusem de Dardanele!
NOU
fii serios. dupa fiecare realizare stau speriat ca se va intampla ceva rau. ORICE!
NOU
Există întotdeauna la nivel personal un fel de echilibru între bine și rău. Cel puțin și eu tot așa simt, dar nu pot demonstra… (Trebuie să fii eu, că să înțelegi la ce mă refer, și să vezi balanța)
Esențial este să-ți păstrezi [ori să-ți educi optimismul] căci întotdeauna sunt alternanțe.
NOU
Nu cred că este neapărat necesar să te exteriorizezi. Nici la bucurie, și cu atât mai mult la necaz.
Dacă tu simți în sinea ta bucuria, ține-o acolo. Count your blessings, așa zic ăștia prin Nord America, și dacă nici ei nu or fi optimiști, atunci cine?
The Good Earth – o carte superbă, petrecută în China începutului de secol 20, sau sfârșitul sec 19.
Eroului i se născuse primul copil, un băiat, și datina era ca de anul nou să prezinte copilul la “nași”, adică familiei unui negustor bogat care îi proteja.
Pe drumul de întoarcere, prin câmp, eroul reflectează la ce bine i-a mers recent, ce frumos era copilul, sănătos… Începe a merge țanțoș, cu pieptul bombat și fruntea sus!
Însă are revelația că poate așa doar ce va atrage atenția unui demon, ce le-ar putea face rău tuturor din familie. Instant își ia o mină de om umil și trist, acoperă fața copilului și-și îndeamnă femeia să meargă mai repede.
Bucuria era făcută să o savureze în privat.