După ce că sunt eu melancolic și tufă de veneția în general, din cauză că îmi cresc copiii prea repede, pe lângă mine, iar eu simt cum tempus fugit și acvila non capit muscam, mai vin și evenimente de astea care îmi aduc aminte de aceiași trecere a timpului. Când au trecut 10 ani? Cum? Pentru că e prea repede, mult prea repede, îmi aduc aminte mult prea bine totul ca să fie la un deceniu distanță.

Acum 10 ani eram atât de paralel încât habar nu aveam ce e ăla Black Friday. Știu că acum pare imposibil, dar atunci cumpărăturile online erau la nivelul acela de aventură, să te lauzi la prieteni Da, da, am cumpărat de pe eMag, chiar nu aveam chef să iau din casă, a fost și mai ieftin decât în magazin. De cumpărături externe nici nu se prea punea problema, că nu livra nici dracu în România, așa că, la propriu, habar nu aveai de evenimentul Black Friday.

Și a venit eMAG și a zis hai să facem un eveniment de shopping, ca afară, să fie și la noi o sărbătoare de vânzări, pe sfârșit de an, odată cu luna cadourilor și restul de evenimente. O idee care voia doar să testeze piața atunci. Și a testat-o atât de bine, încât a modelat-o complet. De 10 ani, toate magazinele din România așteaptă cu sufletul la gură data la care fixează eMAG ziua de Black Friday, ca să poată începe pregătirile. Dacă nici asta nu e influencing…

În primii ani, eram atât de hyped de event, încât stăteam cu degetul pe butonul de refresh, ca băieții, să vedem, poate chiar îi dau drumul mai devreme, poate reușesc, poate se întâmplă ceva ciudat, poate poate. Îmi puneam ceasul să sune la 6 (#nojoke!) și stăteam cu refreshul în deget, așteptând momentul. Bine, totul era datorat emoției, niciodată nu m-am stresat pentru produse comune, pe care aveam concurență de milioane de oameni. O singură dată am prins un iPad Mini, printr-un noroc chior, aveam salvat cardul în cont și am zis Hai să îi dau cumpără, dar nu am crezut vreodată că am șansa de a-l lua. Când l-am văzut acasă eram Uăăăăăăăi. Cred că îl mai am și acum pe undeva, aproape neatins, nu sunt vreun fan al tabletelor.

Ca ghid de supraviețuire în cea mai complexă zi a anului

– Nu uitați să băgați la favorites produsele pe care le urmăriți. Nu în coș, LA FAVORITES.
– salvați un card în cont, dacă vreți să prindeți cumpărătura. Pentru că diferența dintre Click and Buy și Biancaaaa, unde e cardul meu de Raiffeisen este capitală.
– salvați un easybox favorit, din cele 850 de easy boxuri din țară. 4 milioane de produse vor avea transport gratuit la easybox pentru posesorii de Genius. Iar săptămâna asta beneficiezi de Genius timp de 18 luni, în loc de 12, pentru doar 99 de lei pe an.
– Instalați aplicația. În unii ani, acolo s-a dat drumul mai devreme decât pe site. Și, dacă o aveți pe telefon, primiți notificare când se pornește Black Friday-ul.

GĂSIȚI AICI GHIDUL COMPLET.
10 ani de Black Friday. Simt eu că va fi un eveniment deosebit, pe bune. Ne ținem la curent, reciproc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cum spuneam :
    Iar sare lumea de cur in sus ca au mărit astia prețurile artificial înainte de black friday si după au băgat o reducere de e mai scump decât in Septembrie după care plâng ca de fapt nu au prins produsul ca nu au fost mai mult de 3 buc. După care oricum comanda ceva și apoi toată lumea plânge ca black friday e de kkt in România ( which is true). Nu mai comandați ma dacă e așa de kkt, sa vadă și ei ca le scad vânzările cu 50% și la anul nu va mai trag in piept. Același lucru și la vot.

    Adaug : primii ani nu era black friday, era mai degrabă o lupta sa țină serverul up, ca funcționa 2 min și cădea 2 ore.

  2. #2

    Noi ne abtinem tot anul de la cumparaturi de electronice/electrocasnice, si punem pe lista de BF Emag. Cu exceptia urgentelor, cum a fost acum o luna cand s-a stricat pompa de apa. Urmaresc de vreo 3 luni preturile, asa in mare, la o lada frigorifica (variaza intre 1100 si 1300, o iau daca scade la 1000), telefon (din asta imi iau orice, ca stau cu ecranul spart de 2 luni asteptand), monitor, espresor (am buget pe la 2000 ron, sigur unul din modele va fi redus semnificativ), aspirator cu spalare (sunt pe la 800-900). Mai cumpar de obicei pampersi si diversi detergenti de casa tot cu ocazia asta. Anul acesta am pe lista si o comoda tv (tintesc ceva ieftin) si un birou (tot asa, ceva mic, pt un al treilea birou in casa). Cei care spun ca preturile nu sunt reduse real chiar nu urmaresc preturile, sau nu caut cele mai avantajoase produse (e normal ca doar 1/10 produse din gama sa fie redus, nu-ti place ala, ghinion).

  3. #3

    Sfaturile-s bune, dar cine e Bianca?

  4. #4

    Timpul trece si acvila nu intelege musca?

  5. #5

    Cand putem vedea primele cataloage cu ofertele bf?

  6. #6

    De ce salvate la favorite și nu direct în coș? Nu își fac refresh automat la prețuri produsele dacă sunt în coș?

    • #7

      niciodata nu au ramas produsele in cos, in niciun BF

    • #8

      Habar nu aveam, thx!

    • #9

      Anul trecut am avut ambele TV-uri (LG OLED si Samsung-ul de 1000 lei) in cos pt ca aveam nevoie de ele, au ramas si am comandat instant fara probleme. In anii anteriori nu am avut nimic in cos, deci nu ma pot exprima.

    • #10

      efectiv nu cred asta, pentru ca stiu cu siguranta ca cosurile se golosesc in noapte de dinainte de bf.

  7. #11

    Eh, oi fi eu exceptia cu HDD extern ce l-am cumparat prin 2006 de pe un site nemtesc. Unii livrau in RO dar trebuia sa-i cauti. Culmea ca ACUM nu mai livreaza in RO baietii respectivi 🙂
    De BF urmaresc un aspirator robot, poate poate.

  8. #12

    Comparaturile online nu ie bune, mai ales de BF. Pana mea, inainte mai salvai niste bani – cum sa iau mobila noua ca tre sa masor, sa ma duc la Tamila prin aglomeratia din Ghencea, sa inchiriez camion, sa descarc, sa conving 4 prieteni sa m-ajute, sa car 4 etaje, sa montez etc. Acum vrei sufragerie noua, Emag, pac, dai cu cardul, vine la usa, intra si se monteaza singura. Vrei frigider, pac emag, din 2 click-uri e in bucatarie. Vrea nevasta Mustang, se face singur creditul, livrare cu Key, gasesti masina dimineata in garaj, dator pe viata.
    Sa nu uit sa blochez cardurile pana nu e prea tarziu…

  9. O consolă Nintendo Switch vrea juniorul, nevasta aspirator, iar eu am drept de vot consultativ. 🙂

  10. #14

    Dacaa am doua vouchere, trebuie sa introduc codul atunci cand dau checkout sau merge sa le pun inainte?

  11. #15

    Acu 3-4 ani am prins un PS4 cu 2 controlere dupa care plangeau multi in comentarii la vremea aia.
    Cred ca a fost singurul produs “vedeta” ce l-am cumparat, in rest chestii cu reduceri ok (nu erau urgente si am avut timp sa studiez piata 2-3 luni inainte).

  12. #16

    Nu mă pricep la asta, nu mi-am luat niciodată nimic. Acum însă am văzut ceva interesant și am o întrebare, dacă mă poate ajuta cineva. De pe emag se poate plati și ramburs sau doar cu cardul de black Friday? Daca e a doua varianta, să știu să pun bani pe card. Mersi!

    • #17

      In fiecare an pana acum a mers si ramburs

    • #18

      merge si cu ramburs, evident. dar ai sanse sa pierzi produsul, pana bagi tu datele cardului, faptul ca il ai in cos nu inseamna ca l-ai si rezervat. ar merge card la easybox, dar nu stiu daca toti ofera posibilitatea