banicioiu-criminal

31 oct. – Am avut tot ce ne trebuie – sange, plasma – am avut la dispozitie chiar si rezerva strategica, pe care am folosit-o si pe care am completat-o. Transmit celor care vor sa doneze sange sa amane pana saptamana viitoare, cand vor fi operatii

31 oct. – Chiar mai devreme ma suna doamna ministru din Moldova, insa i-am comunicat ca chiar nu avem nevoie de nimic in acest moment. Medicii nostri pot gestiona situatia. Franta si din Germania – deci am primit din foarte multe parti astfel de solicitari, incercam… momentan noi ne descurcam foarte bine, ne descurcam foarte bine, iar medicii nostri pot face fata cu brio oricarei situatii. Nu este nicio diferenta intre medicii care au venit si medicii de aici

Sorin Campeanu, premier interimar: “Romania NU a solicitat declansarea mecanismului de ajutor. Nu a facut acest lucru pentru ca nu se inscrie in definitia formala a dezasatrelor aceasta tragedie.”

De la 27 la 41. Ieri au murit 9 oameni. 9 oameni care, fiind cazuri grave, ar fi putut fi trimiși în centre specializate din lume, unde să aibă o șansă la viață. Oameni ale căror rude imploră ajutorul populației în presă și social media, pentru a le putea plăti drumul până la spitalele din Viena sau Israel.

9 oameni au murit.
41 de oameni morți în total, 14 după dezastru.
Între timp, ministrul Bănicioiu doarme liniștit, el nu e declarat nimic niciodată și nu e de vină cu nimic.

Am învins…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

122 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Daca se ardea vreun politician, imediat fugea la Viena. Din pacate nu se va schimba nimic pana politicienilor nu le va fi frica sa fure. Dar sa le fie frica pentru viata lor. Pana atunci, nimic nu se va schimba. Parerea mea.

  2. Sunt inapti, toti, cap coada. Medicii vor salarii mai mari? Sa salveze vieti! Profesorii vor salarii mai mari? Sa planteze o samanta in mintea fiecarui elev, samanata ce o sa creasca armonios.

    Din pacate noi romanii impartasim grandomania.

    • cu ce anume să salveze medicii vieți? cu aparatură de când era bunica fată, fără materiale și medicamente?! medicii nu fac minuni.
      cum ar putea să crească armonios sămânța aruncată de profesori când solul în care o plantează e îmbâcsit de televizor, distracție, anti-modele și părinți pe care îi doare la bascheți de educația copiilor lor?! (ca să nu zic de alcool și droguri)
      nu spun că-s toți nemaipomeniți, dar nu-i băga pe toți în aceeași oală și nu arunca întreaga vină pe umerii lor.

    • Atunci de ce nu profiti de ocazie si spui, ba, am facut tot posibilul dar am fost depasiti dpdv tehnic, de ce esti asa de sigur pe tine? Medicii nu fac minuni, dar au gura, daca statul roman spune ca noi ne putem ocupa de ei, de ce medicii nu vin si spun: ba, nu suntem dotati, nu stim, e viata unor oameni la mijloc hai sa renuntam la orgoliu.

      Practic noi suntem vinovati, corect, dar nu te complace in aceasta stare, cum sa educe profesorii? Invatand kinderii faptup ca nu exista firme, faptul ca diferentele se lasa la usa, invatand kinderii lucrurile simple, frumoase, apoi imbinand utilul cu placutul iese ceva frumos. Cum sa educe profesorii? Aducand exemple in clasa, cum sa imi zici ca nu-s modele? A fost o perioada in care am avut aceeasi parere ca tine, pana am fost invitat la Smart Nation. Adevaratele valori ale tarii noastre nu-s la TV, vrei un model dupa care m-am ghidat eu? Aurora Simionescu.

      Vina incepe la politicieni, apoi la medici, cum sa nu arunc intreaga vina pe umerii lor? Repet, daca stii ca nu esti capabil de ce spui ca esti? Cand i-am facut inapti, i-am facut inapti pe cei ce s-au ocupat de caz, daca voi considerati medicii respectivi prea apti inseamna ca aveti o problema. Daca acceptau orice ajutor, daca nu se dadeau dumnezei poate nu reactioam asa, dar intr-o situatie de acest tip s-a dovedit ce eficiente sunt situatiile de prim ajutor. Reforma sistemului incepe de la radacina, de la medici, deci da, ei sunt vinovati ca s-au prostituat politic pentru o potenta financiara personala. Daca medicii nu-si urmareau satisfactia personala poate domeniu era mai sus, dar hai sa nu le mai luam apararea atat, iti dau un exemplu simplu: pentru a dona sange nu-i nevoie de cine stie ce aparatura, de ce dureaza 5 ore, 5 ORE OMULE, CINCI ORE din TIMPUL MEU LIBER. Asta nu tine de minister sau de partide ci de organzirea spitalului, atat timp cat ei se lupta cu o operatiune simpla noi avem pretentii de la eI?

      Ca sa va reamintesc putin din eficienta spitalului: te duci cu buletin, te scrie pe o lista, te cantareste, te intreaba d’ale sananatii, completezi un formular, stai 30 minute sa fie avizat, stai 1 ora sa te cheme sa vada cate kg ai si ce tensiune ai, mai stai 30 minute sa-ti ia sange, inca 30 minute pt analize si restul pentru donat. Eficienta nu? Aparatura din virginitatea bunicii tale e vinonovata nu? E vorba de un ac, o punga si un pix.

      Stii de unde pleaca vina, in esenta? De la parinte, pentru ca nu-l invata pe copil sa fie drept, apoi la maturitate se prostitueaza pentru niste sutici. Un medic ce ia spaga sigur a avut un parinte ce a luat spaga sau a lucrat pe sub mana, am cunoscut medici de nota 10, dar am si cunoscut doctori care mi-au zis ca in 3 luni o sa mor din cauza suflului sistomic si ca trebuie sa ma operez (am lapsus, au trecut 8 ani, dar e un cardiolog la Doi Cocosi @ Constanta)

      Respect un medic ce-si suna un pacient neconditionat intreband ce face, muie penrtu un medic care spune “ne ocupam de tot, stati fara griji” apoi nu stie cum sa se ascunda.

  3. Nu vreau sa par cinic. dar nu ai cum sa dai vina pe doctori aici ( pe Banicioiu din partea mea poti sa-l tai cu lama si sa dai cu sare, nu ma intereseaza). Se stia si era de asteptat sa creasca numarul celor morti din cauza severitatii arsurilor. Cauta unele dintre primele articole unde se vorbea despre raniti si o sa vezi ca un numar foarte mare era cu arsuri de peste 50% din suprafata corpului. Si prognosticul pentru ei este sumbru, indiferent de tara unde sunt tratati.
    Sunt ceva numere aici:
    en.wikipedia.org/wiki/Burn#Prognosis
    PS: ca sa nu mai zic ca la cei cu arsuri pe caile respiratorii creste si mai mult riscul.

    • #6

      Până acum au rezistat cei cu o constituție fizică mai robustă, mai rezistentă, deși am senzația că după gravitatea stării lor, erau condamnați, chiar de când au fost aduși în spitale.

    • #7

      Darwin/vs/D-zeu

  4. #8

    pentru ca in alte tari au niste tehnologii magice (patentate de biserca catolica si manuite de papa) care salveaza arsii. Ah, si aia din tarile unde au apa calda au si teleportoare, astfel ca transportul n-ar fi fost o problema pentru ei (auzisem de la o baba proasta ca nu prea ai cum sa-i transport, cica complicatii&shiti).
    plm, hai sa nu ne mai dam cu parerea in domenii cu care n-avem nici o treaba. zic sa ne rezumam la fotbal si politica.

    • #9

      Ai dreptate.Cred insa ca partea criticabila e tranzitia de la “nu avem nevoie de nimic” la “de fapt nu am cerut ajutorul” si”nu-mi amintesc sa fi sustinut ca nu avem nevoie de ajutor”

    • #10

      Micule capcaun. Chiar ar trebui sa ramai la footbal si semite, e tot ceea ce cunosti.

      Ai fost in viata ta tratat de urgenta intr-un spital occidental ? Hai sa asculti cateva poevsti usoare:

      1. Experienta proprie. Piatra la rinichi ce mi-a cauzat o criza in mijlocul strazii. Nu vrei sa stii cum trec secundele. 3 minute pe ceas pana cand salvarea a venit, e drept in 500 m era un post de pompieri.

      2. Fost coleg avut accidet usor langa Stuttgart ce necesita de urgenta sa vina in Berlin la un spital ce se ocupa de o problema de-a lui. In 15 minute ateriaza un elicopter ADAC in mijlocul autostrazii. In mai putin de 3h era la urgente in spital in Berlin. Nu era ministru si nici papa, era un amarat de membru ADAC Premium la 180 eur anual pentru toata familia si o asigurare de sanatate standard.

      3. Da inteligenta cenusie, cele mai multe centre medicale importante descopera periodic cate ceva unic chiar daca tie nu-ti vine sa crezi.

      Mai am cateva povesti prea personale sa le pun aici care reflecta diferentele imense intre sistemul de sanatate occidental si ce exista in romania.

      Ai terminat punga de seminte ? Ascunde-o ca vin ai tai acum si vor si ei sa scuipe niste coji ?

    • #11

      #ceafăroșie

    • #12

      Daca aveam si noi sistemul medical pus la punct… Probabil mama lui george scapa de tumoare inainte s-o nasca.

    • #13

      Daca elitele sunt precum George atunci #killthemwithfire 🙂

  5. #14

    Si cum vezi tu transportul aerian cateva ore? La tipul asta de leziuni complicatiile apar dupa 7 zile.
    Au murit cei care erau intr-o stare deplorabila. Practic fara speranta, din pacate.

    • #15

      Da, e grav. Li se agravează rănile sub crusta arsă, fac infecții, plămanii nu mai rezistă, cad rinichii. Doamne ferește

    • #16

      Exista jeturi mai dotate decat cel mai dotat spital din romania. Aia de prin tarile calde pot beneficia de ele. In asigurarea mea pot cere sa fiu transportat cu jetul ADAC in orice colt de lume atat timp cat acea interventie de urgenta nu poate fi efectutata pe teritoriu German.

    • #17

      Și nu ești și tu capabil să înțelegi ceva din „atat timp cat acea interventie de urgenta nu poate fi efectutata pe teritoriu German”?

    • #18

      George, ADAC are UN astfel de jet (www.adac.de/infotestrat/adac-im-einsatz/ambulanceservice/flotte/ambulanzflugzeuge/lear-jet/default.aspx) care poate transporta DOI pacienti in stare critica. Tu realizezi ca noi aici vorbim despre OPTZECI de pacienti in stare critica, adica cu arsuri (atit externe cit si interne) pe mai mult de 50% din suprafata corporeala? Ai cea mai mica idee de ce inseamna asta?
      In paranteza fie spus, SMURD-ul are nu unul, ci 2 avioane similare celui al ADAC, care ieri chiar au transportat pacienti in Austria si Ungaria.

    • In asigurarea ta medicala beneficiezi de psihiatru? Nu cumva ai scapat dintr-un loc in care tu o ardeai la camasa, ca tot esti mare asigurat? Lumea nu poate evolua fara tine, practic ADAC a venit la tine si ti-au propus ca sa te transporte in orice colt al lumii atunci cand nu esti in apele tale, ei ti-au propus sa te transporte cu racheta dar tu te-ai limitat la avion. Practic tu nu te-ai nascut, George s-a inventat.

      Cum sa-ti zic, ridic suferinta la rang de arta, dumnezei ca tine tund zilnic, vad in tine un fel de Iohan care se prinde mai greu: a zis cineva ca avem un sistem exceptional? Ba chiar l-au condamnat, Iohan dupa 2 zile de proteste a inteles ca romanii sunt nemutumiti, george dupa atatia ani nu a inteles ca nici un serviciu din tara noastra nu se poate compara cu nici o alta tara sau daca tot faci comparatii macar compara cu aproximativ la fel de inteligenta ca noi, nu ai cum sa compari Romania cu Germania, un om inteligent nu cred ca poate face asta.

      Stai jos.

      Cum sa-ti zic, sper ca cel care iti va conduce ambulanta sa fie la fel de inteligent ca tine/.

    • uhm, typo, promit ca nu o sa mai apas submit inainte de a verifica mesajul, acum vad ce am gresit, doar ce m-am trezit, da, imi asum greselile, nu-s din prostie ci din neatentie, ma rog.

      Cum imi pot edita mesajele? Arhi am incercat sa-mi fac un utilizator dar n-am primit nici un mail de activare, de fapt n-am primit nici un mail, ce pot face ?

    • #21

      Goerge…exista jeturi care te duc unde vrei. Problema e ca acele jeturi costa (extrem de mult) si cineva trebuie sa le plateasca. Iar asigurarea ta…Ma intreb ce interventie de urgenta nu poate fi facuta in Germania?

  6. #22

    Mda, sportul national cu datul cu parerea pe subiecte la care marea majoritate sunt afoni. Bilantul la final va fi in jur de 60-70. Daca unii de pe aici isi inchipuie ca din moarte cerebrala mai scapi, orice doctor si din tara si din strainatate iti va pune acelasi diagnostic.

    La arsuri grave tesuturile afectate se indeparteaza cu nervi, cu tendoane, cu tot. Mai raman oasele, dar si ele pot fi afectate. Cu ce credeti ca au incercat sa stinga focul victimele ? Ah … cu mainile si cu degetele. Destui vor ramane cu niste cioturi in loc de degete, cioturi cu un simt tactil diminuat. O parte din cei internati au arsura de cornee. Ia inchideti ochii si incercati sa faceti ceva sa va vad.

    Sunt curios sa vad daca o sa apara in social media peste niste luni cei care sa spuna ca mai bine nu scapau.

    • #23

      Deja unii din cei din spital ii implora pe medici si asistente sa ii omoare. Ca sa nu le cedeze inima sunt obligati sa nu ii indoape cu morfina si schimbarea pansamentelor este foarte foarte dureroasa si dureza de la 2 ore in sus.

    • Iti dau dreptate, dar imi dai dreptate cand spun ca amandoi suntem olimpici? Daca vrei sa-i condamni pe cei care-si dau cu parerea, ok, fa-o, dar nu pune statistici in aceeasi fraza pentru ca practic o sa faci parte din ei. N-ai cum sa zici ca esti tanar revolutionar #zmenta.ro si sa te vezi cu #chereches pe blat, nu poti sa zici ca esti om de stiinta daca zici “dumnezeu sa-l ierte”, intelegi? Pan’ la capat sau deloc!

    • Cris,
      Vad ca ai un stil putin mai morbid de a povesti lucruri evidente. Erai fan OTV?
      Si apropo de ultima fraza, a aparut deja un idiot.

    • Nu asta-i dreptul nostru? Sa ne dam cu parerea? Medicul nu este Google, medicii se completeaza, daca nu stii sa faci o operatiune atunci ceri sfaturi, idei, trimiti mai departe, chestii de genul. De ce i-am facut inapti? Pentru ca actioneaza politic si nu-si pot asuma decizii, exista un medic asa de curajos care poate sa iasa in fata si sa zica: da, suntem depasiti de situatie, starea lor este critica, avem grija de ei, asteptam sa vedem cum reactioneaza, noi am facut tot ce-am putut.

      Am pretentia sa fiu updatat imediat, nu dupa o ora, inteleg, viata unui om este in joc dar sa nu uitam ca spitalul are purtator de cuvant, purtatorul de cuvant nu tine bisturiu in astfel de situatii. O sa respect un medic ce are destula coloana vertebrala sa recunoasca intreaga situatie, nu sa ofere sperante false sau sa manipuleze si sa ofere cifre incorecte pentru ca-i prostituat politic.

  7. #27

    Campeanu a zis, ca si ceilalti, ca nu au declansat mecanismul de ajutor pentru ca nu se inscrie in definitia formala a dezasatrelor si in plus, au mai explicat ca diferenta era facuta de faptul ca toate interventiile legate de eveniment ar fi fost platite. Nu ca as fi avocatul diavolului, dar a repetat si campeanu si mai unu prezent acolo la conferinta…
    Altfel, s-a mai subliniat ca situatia pacientilor nu a permis transportul lor. Si cred decizia ca un pacient sa fie transportat sau nu a fost luata de medici, nu de alde campeanu sau banicioiu. Din pacate chiar 2 persoane transportate in Olanda au si decedat.
    Situatia cred ca e mult mai complicata in realitate fata de ce auzim/aflam/stim/gandim noi, ca outsideri,

    • #28

      se pot imprumuta echipamente, s-a mai facut

    • #29

      Lol echipamente. Înafara de scaner pentru tesut nu sunt alte aparate deosebite pentru arși. Scannerul este folositor incepand cu a 8 a zi, pacienții care nu prind 8 zile nu aveau nici o sansă oricum. Toate astea le-am citit fiind spuse de o doctorita din franta care a venit cu ultima fitza de scanner.

    • #30

      Pmk, eu te-am mai intrebat, tu nu te tavalesti ma de durere? Pe bune, atita prostie trebuie la un moment dat sa devina durerosa. Ba, tu habar n-ai pe ce lume traiesti, ai idee ce presupune o sectie pentru mari arsi?

    • #31

      Gigi daca vin deja de la romani cu o infectie la plamani care e deja de cateva zile in corpul lor banuiesc ca pot murii si la olandezi. Din cate am inteles au murit in prima zi in care au ajuns pe teritoriul lor, deci medicii de acolo nu prea au apucat sa le faca ce era de facut.

  8. #32

    Treaba asta cu deducerea impozitului de 16% pentru cei din IT s-a aplicat pentru a încuraja oamenii să rămână în țară. Mă întreb de ce nu sunt scutiți de impozite și medicii.

    Sau ce interes există să nu fie legalizate drogurile, care se vând oricum. Sau prostituția. Pot cumpăra și mânca otravă de șobolani, dar nu pot cumpăra marijuana. De ce să cheltui bani pentru combaterea fenomenului, când poți face bani de pe urma lui?

    • #33

      Pentru ca nu e moral?..

    • #34

      Pentru ca IT-stii nu sunt platiti de la buget. Aia 16% inseamna 100 de lei pentru un medic si de multe ori mai mult pentru un IT-ist.

    • #35

      Taxele la IT-sti au crescut foarte mult (direct si indirect), in special la cei care au PFA-uri. Eu am avut PFA si mai multi clienti (nu “PFA” ca si “angajat”). Eu ca si multi altii am emigrat pentru ca nu merita sa mai stam in Romania.

  9. #37

    O spun cu tristețe. Nu vă așteptați la minuni chiar dacă vor fi tratați in occident. Pot beneficia de resursele medicale mult mai generoase dar și acolo medicina are limite. Imi pare, dar asta e adevărul. Nu se spune in media pentru a nu produce o emoție prea mare în rândul populației. Se știa asta încă de când i-au dus la spital acum o saptamana, ca nu au sanse reale de supravietuire. Mă refer la cei in stare critică. Dacă n-ar fi fost intubati cei in stare critica acum o saptamana, ar fi fost morti de atunci,asa au fost intubati și s-a așteptat miracolul,care din pacate nu prea vine.

    Nu neg că Bănicioiu e o lichea, nu-l sufăr deloc. Sistemul nostru medical are carențele sale, însă înainte de a emite judecăți de valoare și a condamna pe x sau y, poate ar trebui să ne mai informăm puțin mai bine.

    La ora actuală sunt internați în total în spitale 144 de inși. Dintre care 31 în stare gravă, 4 foarte gravă iar 22 în stare critică. Restul fiind oarecum mai stabili.

    Tratamentul arsurilor presupune două etape : prima este stabilizarea pacientului, ca să nu moară din cauza șocului, pierderii de fluide etc. Asta se poate face foarte bine la numeroase spitale. Etapa a doua, mai dificila si mai de durata, presupune grefe de piele, chirurgie reconstructiva etc. D-abia in atapa doi e propice sa l muti. Nu e recomandat sa muti persoanele in stare grava de la un spital la altul in nici un caz dintr-o tara in alta. Apropo de asta, cazul celui care i-a platit Becali 70000 dolari sa fie transferat. Stiti ce s-a intamplat? E stirea in presă. Au venit medicii din ISrael sa-l ia si pana la urma au ajuns la concluzia ca era in stare prea grava sa-l ia. NU se pot transporta IMEDIAT ci doar dupa ce functiile vitale sunt stabilizate. Medicii veniți de afara selectează doar pe cei stabili, deja operați.

    S-a știut de la inceput ca numărul morților va creste, poate chiar se va dubla. Nu erau transportabili, au venit și medici din străinatate care au zis că n-au mai vazut asa ceva.

    Dumnezeu să- i ocroteasca în pace si să le dea putere părinților.

    0
    • #38

      Cine ești și ce i-ai făcut lui Freigedank? Doua mâini dacă aș avea nu mi-ar ajunge pentru plusuri.

    • #39

      amin, am ramas prost, sincer…

    • #40

      Fara sa fiu cinic, nu au mai vazut asa ceva pentru ca prea putini supravietuiesc pana sa ajunga intr-un spital. Cazurile de arsi sunt foarte foarte rare si asa cum prcedentul cu materinatatea Giulesti a fost o premiera mondiala si rezultatele recuperarii micutilor au fost uluitoare probabil ca acest precedent trist ii va ajuta pe viitor pe cei arsi pe baza experientei pe care toata lumea nu doar roamanii o vor capata dupa aceste 140 de cazuri.

    • #41

      Ai de capul meu! Freige e medic!

  10. #42

    Știu de la cineva care cunoaste o asistenta de la Floreasca. Deci fără caterincă fără nimic. Un tânăr cand i s-a scos tubul, a ieșit fum pe gură. Plămânii lor sunt praf, plini de apă. Șansele sunt foarte mici pt circa 70 dintre ei.

    • inseamna ca ne asteapta o saptamana grea de tot si urata.

    • #44

      @Breev

      Prefer să mă abțin… Cei care sunt in state critică nu prea au sanse de supravietuire, cu tristete iți spun asta. Arsurile sunt leziuni complexe pentru că pielea e plamân si rinichi in același timp (eufemistic spus). Cei care au suprafețe mari arse sau grade mari de profunzime a arsurii pierd proteine masiv, iar perfuziile cu albumină nu pot compensa pierderile. Un miocard deproteinizat se opreste

    • #45

      Breev

      Intubarea asta e așa ca un suport pentru inimă, plămani , dar organul cel mai mare pielea este vital

  11. #46

    Ce vreau eu sa spun s-a mai spus pe-aici, cum au declarat si medicii:
    Arsii nu sunt intotdeauna transportabili si 80 la suta dintre cei aflati in starea asta se duc.
    E sfasietor, insa nu e vina medicilor. E doar adevar rostit asa cum il pot ei rosti.
    Cand te vezi cu moartea zi de zi la cafea nu mai poti avea sensibilitatea unei demoazele.

    • #47

      Daca statistic se duc oricum, hai sa nu facem tot ce e omenesc posibil pentru ca sunt greu de transportat si se cam duc de obicei. In fond cat sampanii in Dubai si cate pensii de general putem platii din banii unui astfel de incercari de salvare.

    • #48

      @George – si eu ca si tine stam in fata unui monitor si ne dam cu parere, doctorii aia sunt specialisti, asta fac zi de zi.
      Stii cum e in tarile alea cu apa calda de care se tot vorbeste? Daca nu ai o hartie, un raport in care sa scrie ca e vine doctorilor si ca puteau face mai mult nu dai cu pietre doar ca asa ti se pare tie. In politica si fotbal merge dupa ureche, “ce ar fi fost daca” insa medicina e putin mai exacta.
      Insa o sa iti dau un exemplu la nivelul tau – Schumacher. Cel mai cunoscut pilot, putred de bogat, in cel mai bun spital si cele mai bune conditii de recuperare si inca nici un progres. Daca era in Romania era clar, nu? “Daca ar fi fost ingrijit afara sigur era recuperat pana acum”. Culmea, nu am auzit pe nimeni sa blameze doctorii care s-au ocupat de el ca nu isi fac datoria si trebuiau sa faca mai mult.
      Acum intelegi ca diferenta in tarile cu apa calda se face si la nivel de civilizatie, nu doar tehnologie?

    • #49

      Nu e vorba de eroare medicala, e vorba de management prost. In cazul lui Schumacher s-a facut tot ce era omeneste posibil. Gresala e umana, hotia si tradarea de tara nu.

    • #50

      Mai George, dar tu tot insisti. Daca toata lumea iti spune ca esti beat, tu tot pe a ta o tii. Transportul lor e problema, oamenii aia vor muri pe drum. Si nimeni nu-si asigura riscul asta, pentru ca malpraxis. Doctorii aia israelieni, de ce au refuzat pacientul?

    • #51

      Vitriolismul superior al lui George ar putea fi contracarat doar de Freige, păcat că s-a pocăit și acum pune umărul la revoluția bunului simț.

    • #52

      George, nu mai bine te duci tu sa discuti cu CTO-ul de la ATT, sa-l inveti pe ala chestii?

      PS: desi m-ai luat peste picior ca n-ai nevoie de sfaturi in materie de securitate, vad ca pana la urma nu ti se mai gaseste numarul de telefon la o simpla cautare pe google. Bravo cocosel, incet-incet inveti si tu ceva util, nu doar poluezi internetul cu aere de superioritate.

    • #53

      Mie mi-ar placea sa-l cunosc pe-ala de i-a dat plus lu’ George.

    • #54

      George… Este de o penibilitate superioara.

    • #55

      Maithun

      loool, nu m-am pocăit :)). Ai citit romanul Dr Jekyll and Mr Hyde? Ei bine, află că în mine mai există cineva, nu sunt doar eu singur, suntem mai mulți. Mai există inca cineva in mine, nu sunt doar eu , mai eu unul :))

    • #56

      @Nea_zapada: unu’ cu degete butucanoase, de pe telefon … Celalalt plus si l-a dat singurel, uimit de desteptaciunea scursa prin degete …

    • #57

      @Sabotor: word up.

  12. #58

    Partea cu “nu avem nevoie de nimic”, “totul este sub control” a fost pentru calmarea populaţiei. Discursul a fost adresat românilor de rând şi foarte bine că s-a întâmplat aşa. Pe lângă situaţia critică deja existentă nu mai era nevoie de o isterie naţională. Cetăţenii nu aveau cum să ajute mai mult decât au făcut-o. În plus, internetul vuia de intoxicaţii şi dezinformări, de morţi ascunşi la morgă şi de eroi care donează piele. Trebuia cumva ţinută în frâu isteria.

    • #59

      Dar e mai bine sa fie liniste si sa moara oameni sau sa fie isterie si sa fie salvati oameni?

    • #60

      Da, isteria este o stare constructivă. Sigur merge treaba mai bine decat in liniste.

    • #61

      da, pentru ca stim ca totul functioneaza mai bine cand e isterie si panica

  13. #62

    Numarul mortilor de la #colectiv a fost mai mare decat 27 declarati initial. In spitale este plin de morti-vii, oameni irecuperabili, care au leziuni incompatibile cu viata. Oameni care sunt morti, dar tinuti in viata pentru un exercitiu de PR sau sperante desarte. Ieri am discutat cu niste medici care mi-au spus ca sansele unuia cu arsuri pe o suprafata mai mare de 45% sunt foarte mici, adauga arsurile interne de cai respiratorii, adauga intoxicatia cu gaze toxice, adauga ca creierul uman este compus din 70% apa si cu o masa grasa de 60% si atunci sa facem un calcul la numarul mortilor-vii.

    • A pus un om un link mai sus. Cam astea:
      TBSA Mortality
      90% 85%
      Inhalation 23%

      Din ce vad eu la arsuri intre 40 si 50% din suprafata corpului supravietuirea este de 75%. Daca la noi sunt “sanse mici” adica undeva la vreo 10%, eu nu vad decat 2 posibilitati:
      1. Oamenii recunosc ca sistemul medical din care fac ei parte este la pamant. Totusi, o asa mare diferenta nu poate sa fie. In Afganistan la 60% suprafata sansele sunt “foarte mici”.
      2. Sunt incompetenti. Medicii aia pentru a profesa ar trebui sa memoreze cateva carti. Daca oamenii nu pot tine minte 10 randuri dintr-o statistica care-i priveste ma indoiesc ca sunt competenti in vreun domeniu.
      Medici cunosc si eu, ca de exemplu medicul meu de familie care prescrie aceleasi 30 de medicamente de vreo 30 de ani si care nu a mai pus mana pe vreo carte de specialitate cam de cand a terminat Facultatea.

    • Comic. A disparut o parte din mesaj. Partea mai importanta. Mai incerc odata
      TBSA Mortality
      90% 85%
      Inhalation 23%

    • La fel. E vorba de tabelul din dreapta
      en.wikipedia.org/wiki/Burn#Prognosis

    • #66

      Du-te bai si invata un pic de matematica.

      Ai 25% mortalitate la 40-50% suprafata si inca 23% de la inhalare, adica arsuri pe caile respiratorii. Cat rezulta cand le combini pe cele doua ??

      Medicina nu e statistica, cele 2 cauze au efecte cumulative. Mai trebuie luat in calcul si zona unde apar majoritatea arsurilor mai puternice. Cred ca si neuronii aia mai rasfirati ai tai sunt de acord ca una e sa ai arsuri la picioare si alta la cap. Statistica aia iar nu tine cont de alte elemente agravante, cum ar fi absorbtia diferitelor substante toxice rezultate din arderea buretelui. Asta pune presiune pe rinichi, care insa nu pot functiona la capacitatea normala fara jumatate din piele.

    • Ba tarane, esti medic? Ai tu alte statistici? Daca nu, esti taran si idiot. Sa ne spui la sfarsit care-i procentul mortilor si alte detalii ca suprafata arsa etc. Deocamdata sunt 45 din 200. Daca nu, poti sa ne explici de ce crezi tu ca te-a facut ma-ta asa de prost.

    • Medicina nu-i statistica? Tine sa te contrazica un tampitel de mai sus care stie ca vor fi 60-70 de morti. Ah, tampitelul ala esti tot tu.

    • #69

      Du-te in DEX si cauta diferenta dintre estimare si statistica.

      Pentru ca s-ar putea sa nu ai aceasta posibilitate hai sa-ti explic pe intelesul tau. Statistic, IQ mediu este in jur de 100. Adica in momentul in care discuti cu cineva, cel mai probabil IQ lui va varia in jurul acestei valori. Dupa ce apuci insa sa discuti cu respectivul poti face o evaluare, iar daca vrei sa stii mai exact il pui sa completeze un test. Din fericire sunt persoane care compenseaza IQ tau, impiedicandu-te sa strici statistica.

      Oricum situatia e mai buna acum, la vreo 2-3 zile dupa se estimau si 100 de morti

    • #70

      Bai BigZero, tu vorbesti din carti, altii vorbesc din experienta, sau pote din lungile discutii pe care le ai fragmentat cu doctorii stand pe holurile unui spital, asteptand vesti despre cei dragi. Incendiul din colectiv este un incendiu atipic, a fost un incendiu scurt ca si durata, dar de o intensitate calorica mare, de aceea victimile nu sufera arsuri exterioare extrem de grave (sunt pe suprafata mare dar grad 2, maxim 3). Problema este de arsuri interne, de colapsul pulmonar, de faptul ca rinichii s-au copt, si creierul si-a pierdut parte mare din umiditate. Prietene, oamenii astia sunt “well done” pe interior, acolo este problema si statistica asta sumbra. mai scoate capul din cur si uite-te si la altceva decat a3 si wikipedia. Esti genul care daca are o durere de coi a facut cancer de colon? (conform wikipedia)

    • Ai de plm, estimarea se bazeaza pe scame din buric nu pe evenimente deja petrecute care formeaza o statistica?
      Legat de IQ tre’ sa iei in considerare serios faptul ca s-ar putea sa fii mult mai prost decat ti-a spus ma-ta ca ai fi.
      Cand esti pregatit sa facem un test sa ma anunti.

      Explm, incearca sa fii putin mai coerent chiar si cand mananci cacat. Peste vreo saptamana sau doua cand se va stabiliza situatia vei vedea ca mortalitatea se incadreaza cu aproximatie in procentele mele de pe wikipedia. Las-o mai usor cu pocnitorile astea gen Click cu doctori care ti-au spus tie ca au sanse mici.

  14. #72

    Arhi, chiar gresesti in articolul asta.
    Nu stiu daca ai habar, dar au fost cativa pacienti transportati si tratati in alte tari pecum Belgia, Olanda. Si au murit chiar si in acele spitale pe care tu le vezi ca mantuitoare.
    Corpul uman are si el o limita. Cand esti ars peste 50% din corp, cand ai plamanii confiati de la temperatura si otraviti cu fum toxic…
    Nush, in cazul asta chiar nu mi se pare corect ceea ce spui. Daca aveau nevoie de ceva, ar fi cerut. Mai ales pentru ca li s-a si oferit.
    Asta este un articol tedentios. Parerea mea.

    • #73

      Asa este. Am un prieten, medic, implicat direct in tratamentul celor arsi. Am stat cu el de vorba pe îndelete. Au absolut tot ceea ce le trebuie. Tragica realitate este ca in foarte multe cazuri nu prea ai ce salva, multi sunt cumplit mutilati. Eu unul cred ca s-au mobilizat exemplar, bineinteles, pe masura posibilitatilor, care insa nu sunt de neglijat.

    • #74

      Banicioiu si Arafat au tinut sa arate cat de tari sunt ei si cum le rezolva ei pe toate. au refuzat orice ajutor care a venit din privat sau din afara sistemului lor mega giga ultra. nu vorbesc de transportul ranitilor in alte tari. vorbesc de ce puteau sa faca cei din sistemul privat. dudele astea doua au refuzat orice implicare privata.

  15. #76

    Parchetul general;
    aia-s vinovati de crima pentru ca au deschis o bomba cu acceptul ORGANELOR ABILITATE.
    aialalti is vinovati de crima ca au sters un folder de pe desktop.
    altul este vinovat de crima pentru ca a aprins artificii intr-una dintre miile de bombe plasate de ORGANELE ABILITATE pe teritoriul Bucurestiului.
    Ceva imi scapa.
    P.S.piedone e arestat intr-o saptamana pentru coruptie de procurorii DNA. Parchetul general plange, ei l-ar lasa in libertate chiar si pentru crima.

    • #77

      Câte căcaturi a făcut grasul în sectorul 4 în atâția ani, i s-a tras de la asta. Noroc cu atâta mediatizare, că altfel mergea treaba în continuare. A fost nevoie de o grămadă de morți, ca sa îl întrebe cineva de sănătate. E cinic că ajungi să te bucuri la tragedii, sperând ca acum e momentul schimbării.

    • #78

      @ubercool; de ce nu l-a arestat parchetul general pentru crima pana acum? io aia intreb. Nu ma incalzeste cu nimic faptul ca DNA-ul l-a arestat pentru niste hartoage. De ce sunt inca liberi spagarii care au controlat localul si au zis ca e OK?

  16. #79

    De parca afara medicii pot sa invie mortii, de aia au fost diagnosticati in stare grava ca sunt la limita supravietuirii. odata ce te-ai ars serios si is afectate caile de irigare cu sange in organism … Oamenii nu au cum sa stie mai bine decat medicii, ei cred ca afara puteau sa le faca mai mult, si mai apar cretini ca si Becali ca sa profite de suferinta lor, sa le doneze bani furati de la noi ca sa impresioneze.

    • #80

      nu îl halesc pe căcatu’ ăla pansat de Becali nici cu o ladă de lămâi, dar nu prea cred că acum e momentul să ne facem probleme de proveniența banilor donați, furați sau nu, banii ăștia pot ajuta niște oameni aflați în cel mai nasol moment al vieții lor, sunt alții care nici măcar bani furați nu au donat. să nu mai zic că alții nu au “donat” nici măcar o rugăciune pentru că… nu au fost invitați

    • #81

      concret, cum a furat Becali bani de la tine?

    • #82

      Daca va uitati in arhive o sa vedeti ca cei mai mari corupti si mafioti asta faceau, e primul pas spre legalitate. Sa aduci pulimea de partea ta prin gesturi de caritate, dar! trebuie facute ca sa stie cine i-a ajutat, cu mediatizare. Daca tara era facuta din oameni cinstiti, nu ar fi trebuit sa doneze nimeni, erau fonduri pentru chestia asta. Totusi Becali e un hot fudul si fraier, spre deosebire de ceilalti, dar sa nu fi tu prostit de “bunatatea” lui.

    • #83

      nu sunt prostit de bunatatea lui, dar asa oier, prost, fudul, fost puscarias, nenorocit,…, a facut ceva totusi – a dat niste banii unui semen care avea nevoie de ei. acei bani pot face diferenta dintre viata si moarte. iti aduci aminte, acum cativa ani, intr-o iarna cand jumatate din Moldova era sub nameti iar autoritatile erau in comandamente de urgenta la breakin’ news, Becali a umplut un camion cu bocanci, caciuli, haine de iarna si lopeti si i-a trimis in zona afectata. A facut ceva, a actionat intr-un moment critic, nu s-a gandit, sa mai vedem, sa mai analizam, etc,….
      PS: faptul ca cei inzapeziti s-au repezit sa ia bocancii si caciulile si au lasat lopetile la camion pentru ca oricum veneau jandarmii sa dea zapada de pe ulite nu mai are relevanta.

    • #84

      Hai mă, ce a facut Becali? A avut un capital de la tacsu cu oile, cu astea, si cumpara apoi tiruri cu blugi din Turcia imediat dupa revolutie, aduce țoale din Turcia si le vindea. Omu e om de actiune,. A stiut sa se miste. Dupa aia a cumparat terenuri la preturi mici de la fraieri. Daca țăranii erau prosti si i le dadeau pe nimic care-i problema? Dupa aia a facut altele, are fabrica aia de armament, alte investitii, a acumparat Steaua, care daca nu avea investitor mi-e ca ajungea ca Rapidu.

      Ce-a facut Becali asa grav? A, poate e de condamnat uneori pt comportament, e el mai incult asa, dar s-a mai smerit de cand a facut parnaie. In rest, ce tot il acuzati atat? Ce-a facut? Are suflet bun, a ajutat oameni, chiar daca nu e bine sa te lauzi , a ajutat ,asta conteaza. In rest ce? A cumparat terenuri ieftin? Care dintre noi nu facea asa? Si ai mei au avut pamant in Baneasa Pipera dar au fost destepti nu l-au vandut cand a fost atunci nebunia in anii 90. Si uite asa, eu sunt bogat acum, sunt asigurat pe viata cu terenurile alea, mă scarpin la pulă. In schimb, am avut un vecin care tot asa a avut pamant in Baneasa si i-a vandut lu Giovanni Becali, la un pret de nimic vreo 50000 dolari pe vremea aia, iar acum pamantul respectiv, valoreaza cateva miliaone de euro. Asta e, prostia se plateste.

      Deci asta a facut Becali. Taranii se bucurau la dolari cand vedeau dolarii, ba le mai dadea si-o masina si asta a fost. Ce mare gravitate. Gravitate e astia care au vandut industria la fier vechi. Altele

    • #85

      Am inteles. In loc sa eliminam coruptia, sa ii punem la zid pe toti ciorditorii ii admiram pe aia care ne dau inapoi 10% din ce fura, nu intelegeti ca la drum lung nu merge chestia asta?

    • Din punct de vedere politic Becali nu a existat, ba chiar a manipulat precum zmenta, din punct de vedere sportiv Becali a facut doar mizerii (din spusele suporterilor, nu stiu, nu ma pricep), dar din punct de vedere omenesc nu aveti ce sa-i spuneti, a furat, dar nu singur, dar a fost printre singurii ce-au platit. Nu iau apararea unei persoane ce a incalcat legea (cu sau fara sa), a gresit, a raspuns, dar din cate stiu i-a fost confiscat o parte din prejudiciu, sa se duca mai departe, n-am nimic impotriva, dar ia-o logic: ANAF-ul e spaima anului, daca nu putea justifica banii se mai ducea la TV? In loc sa-i fim recunoscatori ca a facut aceste donatii, noi il atacam ca a furat, repet, ok, a furat, a platit, atat timp cat e in libertate si nimeni nu poate proba nimic, la ora actuala, pentru mine, el a devenit George Becali, stiti cand?
      Nu acum, nu cand a donat la tv in direct ci cand un vecin ce i-a fost coleg de celula l-a sunat caci eu nu-l credeam, a raspuns domnul Becali, au vorbit cateva minute, i-a spus tipul de online, ce vrea sa faca, Becali nu prea a inteles, dar a pus o intrebare simpla: esti sigur ca o sa mearga internetul asta al tau? Acel vecin a spus da, urmatoarea intrebare a fost: iti ajung X bani? Respectivul vecin a ridicat banii a doua zi de la un hotel din Constanta, nu a fost in direct, nu s-a laudat nicaieri ci doar il laud eu cand vad ca apar persoane ca tine, il laud ca e un om cu un suflet de nota 10. Nu i-a iesit siteul, respectivul amic a strans banii si s-a oferit sa-i inapoieze, desigur, a fost refuzat si luat la misto cu fraze de genul “ti-am zis eu de internetul ala al tau”.
      Scuza-ma ca te intreb, Becali a donat, tu ai criticat, pe langa critica e si donatie sau te-ai limitat doar la critica? Eliminam coruptia, sanctionam coruptia, recuperam prejudiciu, nu-i mai primim in politica pe cei ce au calcat stramb dar de ce sa nu le dam sansa la reformare in mediu privat? Nu asta-i ideea sanctiunii? Daca-s asa de vinovati si daca-i condamnam toata viata hai sa-i impuscam, nu? Daca nu merge la drum lung chestia asta hai sa nu ne mai dam mici Kevin Mitnicki, cunoscatori de adevar downloadat de pe serverele pe care-si facea Becali afaceri, ba, te confund sau tu esti autorul Heartbleed?
      Il admir ca om pentru suflet, nu pentru mentalitate. Becali asa oier cum e el a invartit multe zeci de milioane de euro, inteleg, esti hater, invidios, dar dupa cum ai zis o sa se infunde la un moment dat.
      Aproape 4, scuze pentru eventualele greseli, imi e cam lene sa verific si nu prea cred ca respectivul merita sa-mi bat prea mult capul cu el dat fiind faptul ca-i fixat.

  17. din pacate era inevitabil sa se ajunga aici.

  18. #88

    mi-e si frica sa dau refresh la prima pagina digi24. Dumnezeu sa ii odihneasca! Dar tare imi e ca se va ajunge lejer la 50 de victime…

  19. #89

    Cand s-a afirmat,la 27 de morti,ca numarul victimelor se poate dubla,au fost voci care acuzau defetism si panica.Numaratoarea asta poate parea macabra,dar reprezinta una din partile dure ale vietii.La final,toti pierdem in fata mortii,iar medicii nu fac minuni biblice.
    Accidente similare au avut evolutii la fel-sau chiar mai proaste.Tine de maturizarea individuala-si a societatii- sa acceptam ca multi nu vor scapa-si in acelasi timp sa ne bucuram pentru cei ce supravietuiesc .Mult mai important:SA NU UITAM.Atat pentru cei ce ar putea deveni victime in viitor cat si pentru cei care,dupa chinurile prin care au trecut, au in fata o perioada mult mai lunga-poate tot restul vietii-de suferinta si recuperare.Ei vor avea nevoie de sprijin si solidaritate,pentru ca multi vor regreta ca nu se afla printre cei morti.

    Asta nu inseamna ca cei responsabili cu comunicarea nu s-au balbait ca dupa a saptea tuica pe cateva probleme simple:aveti nevoie de ajutor?ati activat mecanismele de cooperare?aveti TOT ce va trebuie?Chestii ce tin mai mult de organizare si luciditate.

  20. CRUNT!!!

  21. totul devine si mai trist cand iti dai seama ca e greu, aproape imposibil sa schimbam ceva, noi ca tineri. ASTA E SI MAI TRIST !

    • Mie imi place sa cred ca din cauza tinerilor neamtul se ascunde-n palat.

    • #93

      @Alin – te inseli, Iohanis doar trage de timp ca si restul politicienilor si incet incet apele isi reintra in matca. Astazi nimeni nu vorbeste de Oprea si coloanele lui, daca te uiti in presa accentul e pus intr-un mod interesant doar pe drama mortilor, nu se mai vorbeste asa tare de strada, miscari, manifestanti.
      Incet incet o sa fie bine.

    • #94

      @bigbear – ba se mai vorbeste si de Oprea – daca erai atent aflai ca a ajuns cazul cu motociclistul la DNA.

    • Da, astazi nu se mai condamna un singur om ci toata clasa politica.

  22. #96

    Citind comentariile remarc ca nickul lui Freigedank a fost deturnat iar George este, de departe, prostanacul zilei.

    • #97

      @antinevralgic – Mi-ai luat vorba din gura. Cred ca inceara sa-l bata si pe Tim, macar ala e simpatic in idiotenia lui. Voba aia: “Doamne fereste de prostul destept”.

    • #98

      Doamne fereste de prostul destept cu asigurare ADAC!

  23. #99

    E un caz general bine urmarit #colectiv. Dar cate cazuri particulare cu oameni care au murit din cauza sistemului medical mega depasit stim? Sunt foarte multi. Pot fi eu, tu, sau oricine. Noua cine o sa ne plateasca transportul in strainatate, cui o sa ii pese cand o sa fim intr-o situatie limita ?
    In strada trebuie rezolvata chestiunea.

    • #100

      Crezi tu că pt tine personal o să se mai obosească lumea să iasă în stradă? Mai ales că acum se lasă şi frigul, se apropie sărbătorile…. Eşti foarte optimist!
      Geme internetul de cazuri individuale de situaţii disperate în care se solicită ajutor. De cele mai multe ori se trece peste, şi în mintea noastră gândim plictisiţi ” încă un copil de 2 ani, cu leucemie, care are nevoie de 50.000 de euro pt tratament, în Germania”
      Nu ne activăm decât când e vorba despre un caz puternic mediatizat, în speranţa că poate cineva o să ne vadă şi pe noi şi o să se gândească că “uite ce inimă mare are şi cutărescu”. Atât.

  24. #101

    Freige, ce pacat – daca erai atat de rational de la inceput lumea te-ar fi propus ca reprezentant al societatii civile, alaturi de personalitati marcante precum…. wait, nevermind. *

  25. #103

    45 🙁

  26. Am fost plecat zilele astea si am ascultat doar cu o ureche stirile, dar… parca unii chiar nu erau transportabili, in sensul ca ar fi murit de la spital pana la aeroport.

  27. #105

    Parte din stagiatura am facut-o in clinica ATI de la Spit. Jud. Timisoara. Anii ’90. Acolo erau adusi minerii din Valea Jiului, dupa exploziile de gaz. Am prins un astfel de eveniment, si am vorbit cu medicii de acolo despre altele. Niciun pacient care avea pe mai mult de 40% din suprafata corporala arsuri de gradul 3-4 nu a supravietuit. Imi amintesc ca, in prima zi, vorbeai cu ei, din a doua – a treia deveneau confuzi, apoi intubati si in coma. Si in 2 saptamani erau morti. Am intrebat care era cel mai mare succes al sectiei, in materie de arsi : un copil cu arsuri de gradul 2-3 pe 60 % din SC. Dar copiii au sanse mai mari… Si inca ceva ( scrie in toate manualele ): un pacient in soc combustional nu se transporta!

  28. #106

    Cum sa nu fie bani, Antena 3 se lauda zilnic cum au strans ei aproape un milion si jumatate de EURO, si de necrezut nu au pastrat pentru ei toti banii au donat chiar vreo 300.000 euro victimelor, din restul de bani trebuie sa pape si Gadea Badea Voiculescu ceva bun de craciun, a fost cam seceta anul asta la televiziunea ce educa oameni saraci cu duhul

    • perl silviu.pl 9999; nc -lvvp 9999;

      Vad in tine un mic contabil ce poseda cunostinte TinKode, fa-mi mai multe cifre te rog, ce salariu are Gadea de Craciun? Vorba aia, trebuie sa ai cunostinte de inginerie sociala pentru a ajunge la departamentul de contabilitate al unei corporatii.

  29. #108

    S-a dus IOhannis in piata Universitatii . Ce-o căuta acolo nu stiu. 2000 de insi aia d-acolo nu reprezinta poporul. A, dacă erau macar 100.000 da mai ziceam. Da așa e clar manevra de imagine, manevra politică la mijloc

    Poate-l face la buzunare pe Iohannis prin piață p-acolo :))) Te pui cu țîganii noștrii? Îl face cu tot cu SPP de față , dacă-și pune mintea țîganii :)))

  30. #109

    Țîganii. :)) Dacă a fost ei in stare să fure de la locul tragediei poșete. Vă dați, că n-au scrupule ăștia

  31. #110

    Bre, am intrat pe site, m-am uitat la comentarii, am iesit, am intrat iar… ce-ati facut cu “A. Freigedank”? I-a spart cineva contul de user?

    • #111

      s-a dus pan’ la piata si a intrat maica-sa pe net

  32. #112

    Daca aveti cateva zeci de minute si putina tarie puteti vedea ce inseamna tratament pentru un ars grav la un spital recunoscut din america.
    www.youtube.com/watch?v=7gA_a9FXIBo

  33. #114

    Dupa cum se discuta in birou in dimineata asta, imi vine sa printez comentariul lui Freige in mai multe exemplare si sa-l lipesc pe toti peretii.

  34. din nefericire, o sa sara bine rau de 50, cred… plus alte cateva zeci mutilati pe viata… doamne fereste!

  35. #116

    46. 🙁
    Teodora Maftei, in Israel.

    • #117

      A fost transportata in afara tarii si a murit in spital mult mai dotat si mai bun fata de ce gasesti la noi? Esti sigur? :((

    • #118

      dupa 7 zile. ce surpriza…

    • #119

      Ai vazut ca, din pacate, nici cei transportati in afara nu au avut sansa la viata. 🙁

    • #120

      DUPA 7 ZILE???

    • #121

      Exact asta e problema. Toata lumea ii da inainte ca uite- nici la altii nu-i mai bine. Ba da, e mai bine. au alta tehnologie, au alta experienta, au mai mult know-how si oameni specializati cu adevarat pe situatii exceptionale. Problema e ca, in dulcele spirit romanesc, am recunoscut ca avem nevoie de ajutorul lor abia dupa o saptamana, in conditiile in care multi ar fi putu beneficia de ajutor IMEDIAT , daca nu ne minteam singuri. Si inainte sa imi spuneti chestia cu “nu erau transportabili”, sa stiti ca multi specialisti au zburat , cu echipamente cu tot, catre Romania, la cererea unor cetateni, nu a medicilor sau a autoritatilor, si mai ales, mult prea tarziu. Si asta-i mentalitatea care ne tine in loc: doamne fereste sa ne spuna cineva ca alta tara e mai pregatita ca a noastra , in timp ce noua ne place sa ne batem cu pumnii in piept ca putem la fel de bine ca altii.

  36. #122

    Este dubios sa auzi ca s-a depistat otravirea cu cianuri la autopsie. Stiu ca nu suntem in Dr. House, dar era asa greu sa o depisteze putin mai devreme, nu post-mortem?
    Ma gandesc ca avem si noi specialisti, medici care urmeaza o procedura. Avem intoxicatie cu fum, oare ce contine fumul ala? Ce materiale au ars? Accidentul asta nu a fost o premiera mondiala. Au existat zeci de asemenea tragedii in lume. Doar noi am avut un fum special? Iar suntem unici?