Astăzi a fost o zi mai cu speranță, cel puțin pentru mine. Ne-am apucat și de chestia cu ajutatul refugiaților, lucru care m-a făcut să mă simt mult, mult mai bine, și pentru că ajutăm oamenii, și pentru că am văzut ce oameni avem aici, am și ieșit din casă puțin, că nu mai rezistam doar eu cu știrile și distrugerile.

Per ansamblu și războiul a trecut la alt nivel, în pofida cuceririi Hersonului, luptele sunt mult mai echilibrate, atacurile aeriene arată de parcă rușii au terminat rachetele, armata ucraineană a început ofensiva în Harkov și i-a trimis la păscut pe naziști. E o speranță.

Pe de altă parte, e din ce în ce mai evident că lucrurile vor dura mult timp de acum încolo, iar această amenințare rusă va plana pe tot timpul vieților noastre deasupra acestei părți de lume.

Și stai și te întrebi, vrei să trăiești așa tot restul vieții? Vrei ca și copiii tăi să trăiască la fel? Vrei să ajungă și fiica ta într-un moment în care să aibă copilul în brațe și să nu știe unde să fugă?

Nu știu, gânduri nocturne ușor depresive. Sunt și foarte obosit, au fost 9 zile în care mi-am testat rezistența din toate punctele de vedere. Singurul lucru care m-a împins înainte a fost că eu mă plâng că mă doare curul de la scaun sau că m-am apucat de fumat, în timp ce oamenii de acolo își îngroapă copiii și își urlă disperarea în fața unor mânuțe reci, care nu îi vor mai mângâia niciodată.

O luăm de la capăt mâine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Îți mulțumesc pentru efort

  2. #2

    U rulz ! Multumesc pt efort!

  3. #3

    Toata stima pentru ceea ce faci, Cetin! Chapeau!

  4. #4

    Mulțumesc din suflet. Un efort remarcabil și atât de util!

  5. #5

    Chapeau, Cetin!
    Nu stiu ce vom face in continuare, dupa atatea zile sunt inca in stare de soc.
    Cred ca cel mai potrivit cuvant acum este “dezamagire”. Sunt dezamagit ca lucrul asta se intampla, intr-o lume in care nu credeam ca asa ceva mai este posibil.

  6. #6

    Dă-ne și adresa ei dacă tot…

  7. #7

    Nu știu dacă rusii vor avea resurse sa continue pe termen mediu sau lung războiul.

    • #8

      Asta e ideea, la invadarea Donbasului au rămas fără muniție în 2 săptămâni..acum se pare că au terminat rachetele..hehe.
      Se va termina și cu ideea mmvai, rusia (multă muie) “mare putere militară “…pentru război trebuie foarte mulți bani. Coreea de Nord scrie pe ei. Locul sălbaticilor de stepă cultural este Asia Centrală alături de talibani și alte “state stan”.

  8. #9

    Am prins o discuție pe net între militari americani și toți văd o dezorganizare mult prea mare pentru lăudata Armata Roșie. În același timp se gândesc că poate Rusia a păstrat ce are mai bun pentru valul doi, primul val fiind acela de a slăbi apărarea ucraineană sau ultima variantă fiind acea de apărare a Rusiei în caz de se bagă și NATO în conflict.
    Să nu fie doar o momeală pentru a atrage și NATO în conflict, că rușii la escaladat situațiile se pricep de minune, cu nucleara/atomica pe masă discuți altfel.

    Totuși, să nu uităm cine e Rusia, cine e Putin, istoria lor…mi-e greu să cred că armata lor arată chiar așa.
    “Arată-te slab când ești puternic, și puternic când ești slab” – Sun Tzu, Arta războiului.

    • #10

      Sperând ca Putin nu este de-a dreptul nebun, ci doar sadic și macabru, nu văd de ce ti-ai dori sa te bati cu NATO, intenționat. Și dacă ar avea o super armata ascunsa pe undeva și tot ce a trimis acum sunt niște tăiței uscați de care se putea lipsi că-i rămâneau oricum printre măsele, CÂTĂ armată și muniție ultra modernă să ai în pălărie să te bazezi tu că te poți bate și poți câștiga cu NATO? Zic și eu ca omu’ părerist de pe margine, nu cred ca si-a propus de la început asa ceva. Intr-un conflict cu NATO direct, deși nu îmi doresc și nu vreau sa gândesc ca se va întâmpla asa ceva, lăsând deoparte toate pierderile colaterale, țara noastră included, eu cred că ăștia îl mănâncă cu fulgi cu tot.

    • #11

      Pare greu de crezut dar asta înseamnă corupție până la cel mai înalt nivel.
      L-au mințit pe Putin că armata rusă rupe tot și Ucraina pică imediat ca în 2014. Doar că Ucraina a învățat ceva din 2014 până azi și sunt foarte îndârjiți în a își apăra țara.
      Teoria cu valul 1 compus din recruți slabi pregătiți și echipați e un pic ciudată. Cel mai avantajos era pentru ruși să pice Ucraina cât mai repede până se mobilizează vestul cât și Ucraina în sine.

  9. #12

    Îți multumesc pentru efortul extraordinar de a ne da informații in timp real. Îți multumesc ca m-ai făcut de nu știu cate ori sa plâng di pentru ca azi mi-ai dat posibilitatea sa-i ajut si eu, cumva, pe cei care ne trec granita, fugind din calea războiului.

  10. #13

    Voi vorbiți de agenți ai rușilor, însă eu m-am gândit ca Putin este de partea NATO și nu face decât sa predea Rusia cu resursele ei.
    Trebuie sa evoluam la globalism.
    Putin iese din decor, își face operație estetica și va trai fericit pe o insula, pe undeva, întocmai ca Hugh Hefner. E bătrân, se pensionează..
    Cu resursele Rusiei ar trebui sa cucerim spațiul.

    Cu războiul asta, Rusia se face ca se împiedică, sa nu aibă populația ce zice când i-om desființa. Ne facem toate fabricile la ei iar China va veni singurica către marea globalizare și aia e… Star Trek.

  11. #14

    Face si ea ce poate ca sa-ți pună mâncare pe masă! Tu ce scuză ai?