Aș fi vrut ca anii 90 să fie despre tehnologie, nu despre disco

Bine, nu doar despre tehnologie, mi-au plăcut enorm anii 90, bănuiesc că fiecăruia dintre noi i-au plăcut anii adolescenței/tinereții.
Dar în mod special, aș fi vrut să existe și pe vremea respectivă, fotografia digitală, nu doar amărâtul ăla de smena 8, care făcea între 30 și 38 de poze, în funcție de film.

Pentru că acum mi-ar fi plăcut să mă uit la selfiuri cu mine, în liceu.

Să mă văd cu ochiul negru ca Alice Cooper.

Să mă văd atunci când am mers la școală în blugi piramyd albi cu bretele, bustul gol și bocanci cu ținte.

Să îmi aduc aminte cum eram depeșar, cu blugi evazați și malete albe.

Să îmi fi făcut poze în toaleta de la depeșoteca Petofi Sandor

Să îmi privesc șuvița creață pe care mi-o făceam cu gel și mi-o lipeam pe mijlocul frunții, în timp ce mergeam țanțoș, cu mânecile de la geaca de colegiu, suflecate.

Să îmi văd mănușa de piele cu ținte și lănțișoare, fix ca a lui Michael. Mănușa de piele a lui taică-miu, singurele mănuși pe care le-a mai avut vreodată, de nervi, a jurat că niciodată nu își mai ia mănuși.

Să dau share la poza în șpagat, pe linia ferată, ca în filmul cu VanDamme, când nu am mai putut să mă ridic și a trebuit să cad în cur, în motorina de pe jos. Cu blugii albi, piramyd.

Să îmi aduc aminte de adolescență….

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt